Apariţii editoriale 2016-2020

ÎNTRE ZORII ZILEI ȘI LUMINA BLÂNDĂ DIN AMURG

 

 

                                                                                       

 

de Vasile Moldovan

      Deși a venit târziu în lumea literară, poeta Magdalena Dale și-a găsit încă de la început drumul propriu. A debutat cu haiku și tanka în revista Haiku în anul 2006, ca în anul următor să se bucure de recunoaștere internațională. Inițial atrasă deopotrivă de haiku și de tanka, și-a manifestat curând preferințele pentru tanka, dar a continuat să traducă în limba engleză poeme haiku ale unor confrați şi să scrie poeme proprii. Diferența dintre cele două specii literare de inspirație niponă, așa cum rezultă din interviul acordat criticului Marius Chelaru pentru revista Poezia, ar fi în opinia sa următoarea: “… Haiku este  poezie  austeră, nu implică sentimentul de dragoste ci doar emoția poetică în fața naturii. Pare mai ușor de scris haiku din această cauză este atât de răspândit. Dar când cei ce vor să scrie haiku, înțeleg care sunt regulile își dau seama că nu este chiar o poezie ușoară…Tanka spre deosebire de haiku este o poezie de dragoste mai permisivă  și tot din acest punct de vedere mai  atractivă.“

     Anul  2007, poate fi considerat anul de confirmare literară a Magdalenei Dale. Următorul poem apare în antologia celor mai bune poeme tanka scrise în limba engleză, Perle de foc – M. Kei, editura Perryville, Maryland/USA.

Clipă de clipă

pendula bate ritmul

unei melodii;

dansatori fără voie

într-un vârtej anonim

     În același an scriitoarea americană, Jane Reichhold, una dintre cele mai celebre poete de haiku, îi acordă toate cele trei premii din cadrul concursului internațional anual Tanka Splendor. Concursul a avut cu totul 20 de ediții, dar nici la una din ele, cu excepția celei din 2007, nu s-a mai întâmplat ca un singur concurent să câștige toate premiile. Aceste succese o determină pe poetă ca în partea a doua a anului 2007 să-și publice  prima sa carte de tanka, Perle de rouă (Editura Făt-Frumos). Sintagma care dă titlul cărții – un titlu inspirat ales  - este alcătuită din doi termeni antagonici, care conțin două perechi de principii ce caracterizează poezia haiku și tanka: veșnic-efemer și durabil-fragil. Perlele naturale sunt lucruri prețioase, menite să dureze. Roua în schimb trăiește sub zodia efemerului, a clipei. Ea se disipează, dispare pe măsură ce se înalță soarele, perlele durează vieți de vieți, putând fi lăsate moștenire de la o generație la alta.

Atât de multe

nopți fără de lună…

în absența ei

perlele de rouă

luminându-mi viața

     Este de ordinul evidenței că  poeta a fost inspirată de mentorul ei, M. Kei, cel mai renumit poet și editor de 6 tanka din afara Japoniei, sub auspiciile căruia a debutat.

     Perlele de foc, simbol creat de  M. Kei, au ceva dur în ele, asemănător cu strălucirea orbitoare a soarelui de vară, sunt călăuzite de principiul yang. Perlele de rouă în imaginația poetei noastre, se caracterizează prin feminitate, duioșie și finețe, corespund principiului ying. Trăirile poetei,  arderile sale interioare s-au convertit de-a lungul anilor în multe nestemate lirice. Poeta s-a închis în sine, asemenea unei scoici rănite, care transpune durerea înăbușită într-o perlă. Sugestiile din titlu și din unele poeme ne duc cu gândul la un mit al creației, o replică în miniatură la legenda Meșterului Manole. Acolo creatorul se jertfea pe sine pentru supraviețuirea operei. În procesul de formare a perlei, creația, a se înțelege perla, ia ființă cu prețul greu plătit al suferinţei. Cu cât aceasta este mai intensă și mai îndelungată, întinzându-se uneori la durata întregii vieți, cu atât mărimea și strălucirea perlei vor fi mai ieșite din comun. Meșterul Manole s-a jertfit pe sine, aruncându-se de pe schele, dar ne-a lăsat drept moștenire o mănăstire și o fântână. Atâtea perle strălucesc pe pieptul celor mai bogate femei, sporindu-le faima și frumusețea, în vreme ce plajele înălbesc de cochiliile goale, fără viață, ale scoicilor.

Perla ascunsă

în scoica din adâncuri

o caut mereu…

dar fluxul scoate la țărm

numai cochilii sparte

     După o lungă ucenicie în haiku, în urma căreia a publicat volumul Ecourile tăcerii (haiku, Editura Verus, 2009), de o simetrie și o armonie impecabile, conținând 12 secvențe a câte 12 poeme haiku fiecare, poeta se întoarce la dragostea dintâi, poezia tanka.

     Și cea de a doua carte de tanka, Foi risipite (Editura Societății Scriitorilor Români, 2013) este o lucrare finisată, reluând aceeași structură din Perle de rouă, adică 9 secvențe a câte 9 poeme, grupate tematic. Adeptă a poemului clasic, poeta respectă cu rigoare tiparul poemului tanka tradițional (5-7-5-7-7) iar cuvintele curg fluente, ca într-o muzică armonioasă și liniștitoare. O simplă citire a sumarului creează impresia unei poezii în vers alb: Crâmpeie de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La fereastră, Lumină de lună, Foi risipite, Șoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume.

     După ce în 2008, a publicat în colaborare un volum de renku, dedicat unuia din simbolurile poetice românești, Mireasmă de tei (Editura Făt-Frumos, 2008), Magdalena Dale reia tema sa predilectă în secvența În umbra teiului. În  poemele  sale  închinate  arborelui simbol al poeziei românești, de la Eminescu încoace, mireasma teiului apare când în bătaia vântului de vară, când în briza primăverii, în zilele senine, precum și în cele mohorâte. Mireasma florilor de tei ia forma dorului tăinuit în suflet, iar aroma ceaiului de tei se regăsește pe buzele iubitului.

Șoapte de frunze

prin fereastra deschisă…

mireasma de tei

ia forma dorului

tăinuit în suflet    

     Una dintre secvențele de tanka poartă titlul Lumină de lună, exact așa cum intenționa Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi, să-și intituleze cartea de poezii. Astfel, Magdalena Dale se dovedește a fi și o poetă a nopții, nu doar a lunii. Noaptea constituie un răstimp al reveriei și al visării. Poeta se simte familiară în lumea astrelor. “Luna și stelele/ îmi țin companie “, scrie undeva. În altă parte, razele line de lună sunt percepute simultan cu șoaptele valurilor. Luna e surprinsă în multiple ipostaze: la scăldat, pe o pernă umezită de plâns. O dată, neliniștită și tristă, poeta așteaptă lumina de lună, cu speranța că îi va aduce mângâierea, altă dată își închipuie că luna se cuibărește în sufletul ei însingurat. Teiul, luna, dorul  sunt  reperele luminoase ale Foilor risipite, carte  caracterizată  de  o anumită melancolie dată de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea toamnei, a toamnei din natură precum și a toamnei propriei vieți.

      Dar iată că între timp toamna a sosit. Ne-o spune autoarea prin noul volum de tanka, al cărei titlu reia un celebru vers de Bashō, Amurg de toamnă. Poemul care dă titlul volumului e un pastel reușit în care este redată vitalitatea acestui anotimp și bucuria de a trăi.

Amurg de toamnă

în culori de jeratic

ce nu pălesc -

nimic nu poate opri

tumultul din suflet

     Toamna e un anotimp al rodirii în natură și al creației în domeniul artei. Undeva poeta visează la “un poem de mătase “, alteori pune față în față frumusețea naturii și creația poetică.

Pentru o clipă

libelula s-a oprit

pe o petală -

foaia încă nescrisă

așteaptă un poem

     Sentimentul predominant în vreme de toamnă este dorul, stare sufletească specific românească, un cuvânt greu traductibil. Dorul după oameni care nu mai sunt, dorul după tinerețea care nu se mai întoarce.

Un bob de rouă                               

în echilibru fragil                          

pe un ac de pin -                             

mi-e teamă să clipesc                     

să nu cadă lacrima   

     Omul ca și natura rezistă în fața vitregiilor toamnei, nu se dă bătut, se adaptează, supraviețuiește. Floarea de colț rezistă vântului toamnei, iar dorul “se cuibărește în suflet“ sau devine o amintire de neuitat. Procesul îmbătrânirii este redat și el în raport cu natura:

Am îmbătrânit

și renunț la dorințe

fără de voie -

una câte una

cad frunzele din pom   

      Împletind unele stări sufletești, precum dorul, visul, amintirea, cu transformările autumnale ale naturii, poeta ne ajută să percepem toamna cu frumusețile și vitregiile ei, să ne-o asumăm așa cum e. Ea aruncă o lumină blândă peste vitregiile toamnei, dând culorii gri, nuanțe mai calde, chiar, demne de admirat. Prin cele trei cărți de tanka realizate până în prezent poeta Magdalena Dale a devenit un nume de referință în poezia de profil din Romania.

FOŞNET PE ALEI- carte de excepție

Ana Drobot a cunoscut primele amănunte interesante despre poemul haiku începând cu anul 2014 şi imediat acest poem  japonez a atras-o într-un mod irezistibil. Dovadă că tot în acelaşi an a reuşit să scrie şi să i se publice primul poem haiku în antologia Chemarea cocorilor, la Editura PIM.

În anii următori a continuat să se documenteze tot mai mult despre acest poem, să-şi însusească regulile sale, să scrie mai multe poeme proprii şi să le trimită la diferite reviste şi concursuri de haiku în ţară sau în străinătate, apoi să le adune reuşind să le publice în trei volume de haiku proprii. Primul volum, Gânduri japoneze/Japanese Thoughts, a apărut la Editura Argonaut, Cluj Napoca, în 2016, al doilea volum, Plimbări/Walks/Promenades, a  apărut la Editura Press Image, Bucureşti, în 2017, iar în anul 2020 al treilea volum, Drumul spre Japonia/Towards Japan, care a apărut la Editura Fast Printing.

Cele trei cărţi publicate  se fac remarcate şi prin calitatea hârtiei şi printr-o grafică excepţională ce însoţeşte poemele, grafică ce se apropie calitativ foarte mult de cea a poeţilor japonezi, dar mai ales printr-o mare simplitate de expresie în haiku (karumi)  reuşind să comunice cititorului, potrivit regulilor acestui poem, sentimentele alese apărute timp de-o clipă în memoria autorului. Totodată observăm că în multe din poemele sale poeta respectă, însuşită  de la clasicii haiku-ului, o regulă importantă: folosirea kigo-ului, a referinţei despre natură. Astfel, natura, mediul înconjurător în general, este prezentă în majoritatea poemelor sale conţinute în cele trei cărţi menţionate plecând de la cele mai simple elemente cum sunt frunzele, florile sau greierii.

Şi în această nouă carte, al patrulea volum de poeme haiku apărut recent, întitulat FOŞNET PE ALEI , poeta nu se desparte de regulile poemului haiku. Deşi natura continuă să aibă un rol bine stabilit în majoritatea poemelor sale, dar şi respectarea celorlalte reguli prozodice (de formă) şi estetice şi le autoimpune. Amintesc câteva reguli estetice pe care observ că poeta le cunoaşte şi le aplică:

-hosomi-delicateţea simţirii prin amintirea unor lucruri mărunte, aparent neînsemnate care duce la înţelegerea mai profundă a poemului.

-karumi-o mare simplitate, o uşurinţă în expresie, dar care nu are nicio legătură cu banalitatea ci doar cu puritatea simţirii.

-sabi-patina vremii.

În plus, ceea ce observăm în acest volum ca aspect de  noutate este distribuirea  poemelor pe mai multe capitole distincte: Primele priviri, Amintiri, Vise,  Raze de soare şi Gânduri, ceea ce le face mai uşor de înţeles.

Câteodată, citindu-i poemele,  mai observăm că uneori autoarea  este tentată să se desprindă de regulile clasice ale poemului şi să practice un haiku mai modern în care prozodia nu nu mai este respectată  cu sfinţenie: în acest fel, la unele poeme ale sale, sistemul celor 17 silabe care ar trebui distribuite în sistemul clasic 5-7-5 nu mai este obligatoriu, iar kigo-ul este subînţeles doar sau chiar dispare cu totul. De altfel, mulţi poeţi contemporani consideră că respectarea prozodiei clasice 5-7-5 nu ar trebui mitizată putând fi folosită doar orientativ. Ei arată că de multe ori în poemele care respectă prozodia clasică poeţii folosesc materiale de umplutură cum ar fi conjucţiile ca să ajungă la numărul de silabe prestabilit. 

Cred că poetei nu i-ar fi fost greu să  respecte regulile prozodice clasice, adică numărul de silabe clasic, însă a considerat mult mai important să respecte ideea exprimată de poem chiar dacă numărul de silabe nu se încadra in 5-7-5. Dar dacă poemul haiku realizat în acest mod  este de calitate, adică dacă are atributele de bază ale unui haiku autentic, cum sunt puterea de sugestie şi spiritul haiku, totul este în regulă.

Puritatea sentimentelor de iubire este uşor de observat în multe poeme. Iubitul, deşi nu este numit clar, îi cuprinde gândurile în fiecare clipă şi lui îi sunt dedicate câteva poeme deosebit de fumoase din care amintesc următoarele două 

Cuvinte nerostite/ între noi /crizantemele

Primii struguri/câteva minute în plus/ împreună

Alteori, despărțirea de persoana iubită îi sugerează  că poate nu va mai întâlni iubirea, că de acum timpul ei s-a dus, va deveni poate bătrână și singură:

O despărțire/echinocțiul de toamnă / tot mai aproape

Uneori  sărbătoarea dragostei (Dragobetele) o face să vadă dovezi de iubire peste tot în jurul ei:

De Dragobete/ trecerea de pietoni/ cu doi porumbei

Sensibilitatea sufletească deosebită a poetei se poate observa într-un poem în care în  mintea sa poate auzi  o muzică pe care alţii nu o aud:

Ţurţuri de gheaţă/ notele muzicale/ găsite-n minte

Nostalgia singurătăţii  apare în unele poeme însoţită de o uşoară melancolie:

Nimeni  acasă-/ frigul din octombrie/ printre albume

Fluturele stând/ ca un semn de carte/ pe un vers de poem

Amintirile sale sunt foarte bine redate:

Copilǎrie –/pe albumele foto/ urme de cireşe

Şi putem  exemplifica şi mai bine cu două poeme ce descriu amintirile despre bunica sa:

Aroma de nuci-/aranjând în vitrină/ vasul bunicii

Floare de cimbru-/ redescopăr parfumul/ bunicii mele

 Cartea mai conţine în final notele de lectură, lista cărţilor publicate, biografia autoarei şi o lista cu premii obţinute la diverse concursuri la care a participat.

Ar fi greu să facem o selecţie şi o clasificare a poemelor haiku din acest volum dintr-un  motiv foarte simplu:fiecare poem are o amprentă distinctă şi nu poate fi comparat cu celălalt, în fiecare poem poate exista un mod diferit de percepţie a naturii şi numai respectarea regulilor estetice, a spiritului haiku şi a puterii de sugetie,  ne dovedesc calitatea acestora. 

Citiţi, vă rog, poemele din acest volum!. Ceea ce iese în evidenţă după citirea lor este că avem în faţă o poetă cu talent autentic, cu o maturitate şi o sensibilitate deosebită care îi permit  să realizeze  poeme haiku de calitate.

                 Valentin Nicolițov

Un autor, o carte (De-a-ndoaselea - Backwards)

          Vasile Moldovan este un scriitor foarte apreciat în domeniul poeziei de inspiraţie niponă în România. Împreună cu regretatul profesor Florin Vasiliu, în 1990, a fondat mişcarea de  haiku din ţara noastră. Este membru al Societăţii Scriitorilor Români, al Societăţii Scriitorilor Militari, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi al Societăţii Române de Haiku încă de la înfiinţarea ei în anul 1991, iar în perioada 2001-2009 a fost preşedinte al acestei societăţi.

          A debutat cu  cartea de poeme haiku, Via dolorosa, la Editura FIAT LUX în anul 1998,  cartea cuprinzând poeme haiku originale, de tip religios  constituind încă de pe atunci o noutate în literatura din țara noastră.. Peruoada 1998-2020 i-a fost benefică autorului, acesta reuşind să publice alte opt cărţi: patru volume de poeme haiku (în 2001, 2003, 2005 şi 2010), două volume de poeme tanka (în 2013 şi 2019), o carte de poezii de dragoste, Suflet  geamăn (în 2017) şi un roman istoric, Descăunarea (în 2014).

           În anul 2017 un eveniment important în literatura română l-a reprezentat  realizarea de către Vasile Moldovan a Antologiei  române de poeme într-un vers, Un singur nai, la Editura Societăţii Scriitorilor Români, în care face cunoscute originile acestui tip de poem scurt autohton  şi prezintă o selecție din lucrările tuturor autorilor români care au scris acest nou  gen literar. În paralel , în această perioadă,  a colaborat cu alţi autori, români şi străini, pentru realizarea  unor lucrări importante în domeniul poeziei de origine japoneză (cu Florin Vasiliu, Jules Cohn Botea, Cornelia Atanasiu ) şi a efectuat diverse traduceri /din limba engleză și din limba română. În  colaborare cu poeta Magdalena Dale a realizat şi un volum de poeme renga (în 2008) . Încă înainte de anul 2000 profesorul Florin Vasiliu  intuise posibilităţile literare deosebite ale lui Vasile Moldovan spunând: Sunt convins că alături de alţi autori talentaţi, Vasile Moldovan va ilustra unul din capitolele viitoarei istorii a literaturii noastre privind mişcarea de haiku.

          Tot în perioada amintită a început să abordeze şi domeniul poemului senryu, un poem înrudit cu poemul haiku, dar care nu mai respectă toate canoanele acestuia. La acesta, kigo -cuvântul care desemnează anotimpul- nu mai este obligatoriu ca în haiku. Împreună cu alţi poeţi de haiku cunoscuţi (Jules Cohn Botea, Ioan Marinescu,  Radu Patrichi, Iulian Dămăcuş, Valentin Nicoliţov, Dan Norea, Cezar Ciobâcă,  Dan Iulian şi alţii) a fost prezent cu poeme senryu în câteva antologii importante de poeme haiku.

          În acest an, 2020,  Vasile Moldovan a publicat la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România  cartea  de  senryu, De-a-ndoaselea,  realizată în condiţiile cunoscute de pandemie şi izolare prin care trecem cu toţii. Realizarea acestui nou volum reprezintă o dovadă în plus care atestă talentul său poetic plurivalent, aflat la cote ridicate. Prin poemele senryu publicate acum autorul arată că înţelege universul naturii umane cu lipsurile şi defectele ei şi îl priveşte în mod ironic, iar atunci când defectele i se par prea accentuate, în unele poeme, devine chiar satiric, apropiindu-se astfel de epigramă. Scriitorul Dan Norea, un autor de epigrame şi de poeme haiku şi senryu foarte cunoscut cititorilor, menţionează în prefaţa la volumul 

          De-a-ndoaselea :epigrama , ca şi senryul, au drept principal obiect natura umană; încercând să creeze  insectare umane şi este normal ca tematicile abordate să fie identice...Marea diferenţă dintre epigramă şi senryu este tipul umorului. Epigrama are de obicei un umor suculent şi dacă e bine făcută te face să izbucneşti în hohote din prima secundă. Senryul este o pişcătură de ţânţar, are un umor subtil, bonom şi uneori un pic acid., te face să zâmbeşti şi atât.

          Despre senryu se ştie că este un poem asemănător poemului haiku, mulţi chiar îl confundă cu acesta, are aceeaşi metrică de trei versuri în 5-7-5 silabe, dar nu mai respectă toate regulile estetice ale poemuluii haiku, lipsindu-i de cele mai multe ori kigo şi uneori şi.kireji , dar posedă un caracter ironic pronunţat.

          Această carte de senryu este structurată pe şase capitole (Haz de necaz, Dragoste cu toane, Bătrâna sperietoare, Chefliul satului, Bestiar hazliu şi Omul de zăpadă), fiecare capitol conţinând un grupaj de poeme  legate de aceste titluri. Vom selecta şi prezenta în continuare cititorilor  câteva poeme senryu lăsând plăcerea cititorilor de a le lectura pe toate celelalte.

            Târgul de fete-/mă întorc aşa cum m-am dus/ de unul singur

Plaja de nudişti-/ numai fata bătrână/ în costum de baie

Nunta de argint-/ mireasa la oglindă/ cu gura ştirbă

Căldură toridă-/ pe creştetul sperietorii/ clopul bunicului

Moşneagul pune/ pe tejghea toţi banii.../ n-ajung de-o bere

Punctul vamal-/ ciorile trec graniţa/ fără restricţii

Toţi în carantină-/ doar un om pe-afară/ şi-acela-i de zăpadă

În prefaţa la Antologia română de senryu, Zi de chenzină, publicată de mine în anul 2012, arătam următorul fapt :ceea ce contează în primul rând este tematica şi conţinutul poemului senryu, ...modul critic sau ironic în care a fost abordată realitatea înconjurătoare şi în final  obţinerea rezultatului dorit, de a descreţi frunţile şi a produce cititorilor un zâmbet:

Consider că poetul Vasile Moldovan, cu talentul său şi prin tematica aleasă, prin ironia fină cu care descrie realitatea înconjurătoare a reuşit să realizeze o carte  de poeme de o bună calitate, o pot considera chiar una dintre cele mai bune cărţi de senryu publicate în România. Totodată cred că cititorul acestei cărţi, după ce o va parcurge, va deveni mai vesel, mai înţelegător şi mai plin de compasiune faţă de defectele celorlalţi semeni din jurul său. Îl felicit pentru realizarea acestei lucrări originale!

                                                                  

 Valentin NICOLIȚOV

Și trilul mierlei...

        La debutul editorial în haiku cu volumul Doar clipa... (Editura Orion, București, 2005), Valentin Nicolițov era deja un scriitor cunoscut, afirmat pe mai multe planuri: proză (Iubiri risipite, Editura Vasile Cârlova, prefață de Radu Cârneci), poezie (Anotimpul iubirii, Editura Orion, 2003, prefață de Radu Cârneci) și roman (O singură iubire, Editura Orion 2004, prefață de Ion Rotaru).

         Într-un text scris în anul 2000, cu puțin timp înainte de a ne părăsi, și publicat în deschiderea plachetei Doar clipa..., profesorul Florin Vasiliu îl caracteriza astfel pe scriitor:

         Valentin Nicolițov vine din lumea inginerilor cu câteva daruri care îl apropie de umaniștii care scriu – o lectură în domeniu continuată sârguincios și după terminarea studiilor, har poetic,

un ochi de bun observator al lumii, o fire luminoasă și echilibrată.

          Cunoscându-i profesia sa de bază de inginer, era de așteptat ca Valentin Nicolițov să adopte în poezie cultul preciziei. Conștient că rostirea poemului haiku durează doar o clipă, chiar dacă scrierea lui cere uneori cazne îndelungi, el drămuiește timpul știind că adesea o experiență bogată de viață este concentrată într-o singură clipă, într-o respirație, cum ar spune Nichita Stănescu. Da, o respirație, atât ține rostirea celei mai scurte povești de viață, incluse în orice haiku. De aici preocuparea permanentă pentru formă, pentru respectarea strictă a numărului de 17 silabe, tot atâtea secunde fiind necesare pentru actul fiziologic al respirării. Urmând pilda maestrului său și al nostru, al tuturor celor din prima generație română de haijini, Florin Vasiliu, care ne-a dat o carte etalon în Tolba cu licurici, la rândul său poetul Valentin Nicolițov tinde în haiku la perfecțiune și de multe ori o și atinge, cum ar fi în următorul micropoem:

Culeg ghiocei.

O ţigancă bătrână

adună vreascuri

          Câte lumi diferite încap în numai 17 silabe! Copilăria și bătrânețea, frăgezimea primelor flori de primăvară și crengile uscate bune numai pentru foc umplu cele două talere ale unei nevăzute balanțe. Nevăzute, dar trăite aievea în imaginația poetului și retrăite prin ecourile ei în rândul cititorilor. În alt poem, într-o clipită, poetul poate străbate spații cosmice:

A căzut o stea…

Privighetoarea cântă

în Carul Mare

          Un crâmpei s-a desprins de cer și a căzut, mistuindu-se în flăcări, spre pământ. În timp ce steaua coboară în neființă, cântecul privighetorii, considerată de unii regina nopții, se înalță la cer, ca un imn de slavă, ca o odă a bucuriei de a exista. Inspirați de un celebru haiku a lui Matsuo Basho despre broască, poeți de pretutindeni au scris o mulțime de poeme haiku pe aceeași temă.

          Valentin Nicolițov a publicat un singur haiku pe această temă. Unul singur, dar foarte bun, care se ține minte. Broasca lui e atât de gingașă și fragilă, încât nici nu trosnește în ciocul berzei,

moartea ei având loc într-o tăcere deplină:.

Pe mal o broască

în ciocul unei berze.

Și nici un sunet

          În acelaşi volum a publicat mai multe poeme pe tema morţii:

A sosit toamna.

Frunze-n rotire lină,

moarte ușoară

Cimitir pustiu.

Pâlpâit de candele,

croncănit de ciori

Liniștea casei.

Lângă portretul tatei,

fixă, pendula

DRAGOSTEA ÎN HAIKU

          Poetul Valentin Nicolițov se numără printre autorii români care au abordat dragostea în haiku o temă specifică mai mult poemului tanka. În cartea amintită mai sus deși erau puține haiku-uri de dragoste, ele s-au dovedit a fi o sămânță rezistentă și roditoare, atât pe ogorul propriu cât și pe cele învecinate:

Dragostea dintâi…

visez s-o întâlnesc

în altă viață

Două umbrele

fug prin ploaia de vară – /

îndrăgostiții

Îți mângâi părul…

în vârful degetelor

pulsul inimii

UMOR ȘI IRONIE

          Remarcăm că poetul a scris și poeme senryu, gen aflat în literatura română încă în stadiul de pionierat. Iată un poem senryu cu o notă de umor:

La mustărie

dans de muște bețive

pe cânt de țambal

          Și alt senryu ironic:

Soare-n eclipsă.

Cu gurile căscate,

privim, toți, cerul

          Când cele două procedee se unesc, iar domeniul de desfășurare este cel social, morala care se desprinde, ca și la o fabulă sau o epigramă, are un gust amar:

În dosarul meu

doldora de informări –

semnații toți prietenii

          Aflat de aproape 20 de ani la conducerea revistei Haiku și de 10 ani la cârma Societății Române de Haiku, Valentin Nicolițov, pe parcursul anilor a adunat poemele scrise și publicate prin diferite reviste, participând cu unele dintre ele la diferite concursuri unde a fost adeseori premiat.

           În ultimii 15 ani domnia sa a scris, coordonat și publicat 15 cărți, atât volume proprii, dar și antologii cu poeme de inspirație niponă de diferite genuri, deci, în medie, a publicat câte o carte e an. Câteva dintre acestea au fost inspirate sau stimulate de poemele haiku și senryu aflate în primul volum, Doar clipa... E vorba de unele antologii si carți de haiku importante:Zi de chenzină (antologie română de senryu) și Terapie prin senryu (antologie româno-americană de senryu), ambele apărute în 2012 la Editura Societății Scriitorilor Români. A urmat în 2017, cartea Poeme de iubire / Poemi d’amore / Poemes d’amour (Editura Societăţii Scriitorilor Militari) precum și o amplă antologie română cu Poeme haiku de iubire, apărută un an mai târziu la Editura Societății Scriitorilor Români.

          De remarcat că poemele sale de iubire le-a prezentat şi la Conferința Mondială de Haiku din Italia (de la Parma) în 2017 (World Haiku Association Conference), la care a participat în calitate

de reprezentant al Societății Române de Haiku.

          Titlul  volumului actual de poeme a fost dat de un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional, Și trilul mierlei...

         Iată poemul complet:

O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

          Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an. Poetul observă la un moment dat un fluture alb ca sufletul meu, iar contemplarea florilor de cireș, adorate și de români nu numai de japonezi, este atât de captivantă, încât se oprește din scris.

Pierdut în cer

departe un fluture alb

ca visul meu

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

          Dragostea își reia un loc important în această carte de haiku, dar, acum, autorul manifestă un simț al echilibrului, fiindcă la 15 ani de la apariția primului volum de poeme haiku  iubirea apare în straie noi, mai potolită, potrivit noii etape de viață, si este prezentată cu mai mult

umor:

Te țin în brațe,

dar focul din cămin –

abia mai arde

Iubita-i goală,

dar prefer s-o învelesc

să nu răcească

Plaja de nudiști.

Nu-mi găsesc prietena:

caut o blondă...

          În această etapă de viață predomină parcă ceva mai mult unele regrete:

Zidul scorojit,

prispa cu trepte rupte.

S-au dus bunicii...

Seara la țară,

părinții mei nu mai sunt.

Mai sunt greierii

Am vândut casa-

mi-a rămas de la părinți

 doar un nor pe cer

La casa vândută

doar un leagăn de copil

mișcat de vânt

Flori din plastic

pe mormântul mamei.

Semn de iubire?

O frunză uscată

lângă tine pe bancă-

încă o toamnă

Încă o toamnă-

și o ploaie rece căzând

peste amintiri

Vine Anul Nou...

De-acum bem șampania

în pijamale

          In acest volum temele poemelor haiku au fost grupate pe nouă capitole distincte (Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Scoala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa).

          Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens

          Există o seamă de poeți care au scris poeme profunde, care se citesc cu plăcere și în bună măsură se țin minte de împătimiții haiku-ului. I-aș numi aici pe Florin Vasiliu și Șerban Codrin, Radu Patrichi și Valentin Busuioc, Țicu Valer și Dan Florică. În această familie de spirite îl pot încadra şi pe poetul Valentin Nicolițov. Iar in volumul apărut de curând, Și trilul mierlei..., poemele sale se citesc cu o plăcere deosebita.

                        Vasile MOLDOVAN

Hoinărind printre amintiri / haibun 

Cuvânt înainte

            Maria Tirenescu debutează editorial relativ târziu, în 2005, cu placheta de haiku frumos intitulată „Risipă de parfum“, în colecţia revistei „Orfeu“ de la Târgu-Mureş. Pasionată de poezia niponă, tenace şi perseverentă, cum stă bine unui profesor de matematică, scrie haiku, senryu, tanka şi, mai nou, haibun, în total zece cărţi, dacă luăm în considerare şi volumele de proză scurtă şi de literatură pentru copii. Pentru activitatea poetică a fost premiată şi antologată, atât în ţară, cât şi în străinătate.

            Autoarea, născută în Maramureş şi trăitoare la Cugir, ne propune o carte de haibun. După Octavian Simu, autorul unui excelent „Dicţionar de literatură japoneză“, apărut la Editura Albatros, Bucureşti, în anul 1994, haibunul „este o proză eliptică şi evocativă nesupusă vreunei delimitări metrice“, un jurnal de călătorie presărat cu un haiku sau cu mai multe haikuuri. Haibunul se caracterizează prin concizie, umor, forţă de sugestie, întâlnite şi în haiku.

            Cartea de haibun a Mariei Tirenescu ne lasă impresia unui album sentimental cu peisaje, personaje şi poezie (haiku), fiind un îndemn la reîntoarcerea la natură şi la noi înşine. Realitatea concretă reflectată în textele propuse de autoare ne îndeamnă la reverie, procurându-ne acele bucurii mai mult sau mai puţin efemere pe care ţi le oferă o scriitură de calitate. Volumul este un îndemn la drumeţie/călătorie – prilej de cunoaştere şi delectare, îndemn totodată la reflecţie, la trăirea  clipei cu demnitate, cu sinceritate, frumos şi curat...

            Întâlnim în haibunurile Mariei Tirenescu elementele esenţiale: pământ, aer, apă, foc şi toate anotimpurile cu manifestările lor specifice, predominând toamna şi iarna, cu o întreagă floră şi faună: ciuboţica-cucului, toporaşi, crizanteme, salcâmi, tei, castani, nucul, plopii, iedera, dar şi pupăza, vrăbiile, porumbeii, pescăruşii, cucul, piţigoii, pisica, lăstunul, greierul, câinele etc.

            Textele concise, majoritatea, clare („karumi“, cum ar spune japonezii) prezintă cu ajutorul naraţiunii şi descrierii peisaje şi oameni. Cu toate că ne plimbă prin Viena de Anul Nou, ne duce la Techirghiol, Eforie şi Constanţa, majoritatea locurilor prezentate /descrise sunt din Maramureşul natal: Iza, Vaser, Vişeu de Sus, Săcel, dar şi Alba Iulia, Dâncu-Mic, Cluj-Napoca, Cugir. Într-un fel, autoarea autohtonizează haibunul, recurgând la peisajul românesc şi nu la cel nipon. Nu întâlnim în aceste texte muntele sacru al japonezilor, Fuji, nici Tokyo sau Osaka, bucurându-ne de frumuseţile şi tradiţiile noastre transmise de la o generaţie la alta.

            Stilul textelor e domol, autoarea nu ţine să ne prezinte ceva spectaculos, ieşit din comun. Întâlnim descrieri şi dialoguri cu accente de tandreţe, iar haikuurile întregesc în mod fericit sentimentele delicate.

            Haikuurile pe care le admirăm în aceste texte seamănă cu pendula unui orologiu care prin mişcare, când într-o parte, când   într-alta, duc timpul înainte, făcându-ne atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru.

            Am ales câteva haikuuri care arată în mod cert măiestria autoarei, cititorii putând alege, desigur, şi altele din numeroasele micropoeme frumoase:

 Moment de taină -

printre cruci dărâmate

zeci de toporaşi

(De Florii)

 

Pescăruşi pe mare -

pe chipul poetului

aceeaşi tristeţe

(Prima vizită la Constanţa)

 

 Pe podul de lemn

trece un car cu boi -

aromă de fân

(Podul de lemn)

 

 Un greier intră

cu teamă în coridor -

cântec de seară

(Greieraşul)

 

 După aversă -

în lumina amiezii

florile ude

(Aversă la Eforie)

 

 Păsări speriate -

cireaşa nemâncată

cade în zăpadă

(O zi geroasă )

          

            Citind aceste haikuuri în context, ele se deschid ca nişte flori îmbobocite!

            Cartea Mariei Tirenescu este una a confesiunilor, a nostalgiei după copilărie (paradisul pierdut), plină de optimism molipsitor, autoarea făcând dovada unui suflet încărcat de frumuseţe şi bunătate. Emoţionante sunt aducerile-aminte despre părinţi, bunici, nepoţi. Cinste cui le-a scris!

            Poate unele haibunuri sunt prea lungi, cu prea multe haikuuri într-un singur text (Prima vizită la Constanţa), unele aduc prea multe explicaţii, având un ton cam didacticist (vezi Concertul de Anul Nou), dar, în ansamblu, cartea este o bucurie a spiritului.

            Poetul Corneliu Traian Atanasiu, bun cunoscător al mişcării de haiku din România, îi face urătoarea caracterizare/ prezentare: „Maria Tirenescu rămâne o maestră a discreţiei observaţiei, a iscodirii faptelor mărunte, la limita inobservabilului.“ Aşa este: poeta ne face să observăm lucrurile care la prima vedere sunt lipsite de importanţă. Şi, „totuşi...“, vorba haijinului japonez Kobayashi Issa, cu care se aseamănă prin compasiunea faţă de lumea micilor vietăţi şi prin fineţea observaţiei.

            În încheiere, redăm cuvintele Mariei Tirenescu din volumul Printre flori apărut la Editura PIM, Iaşi, 2015, în care explică descoperirea haikuului şi crezul în actul creaţiei: „Acum scriu de plăcere şi nu ca un maestru. Dar pentru sufletul meu şi bucuria prietenilor mei, merită să scriu.“

            Îi aşteptăm cu interes următoarele apariţii editoriale.

 

                                                      Ioan GĂBUDEAN

Cartea a apărut în 2019, la Editura StudIS, Iași

IUBIREA ÎN POEMUL HAIKU 

de Vasile Moldovan

Se vorbește adesea, cu o admirație nedisimulată despre diferite esențe de parfum. Haiku-urile de dragoste pot fi asemuite acestora. Pare imposibil să surprinzi în numai trei versuri de 5 sau 7 silabe un aspect sau altul al celui mai nobil sentiment, dragostea. Și totuși, mulți poți străini au realizat această performanță, dovadă cele câteva antologii de profil apărute în limbi de circulație internațională.

Dar iată că recent haijinii români au demonstrat prin antologia Poeme haiku de iubire (Editura Societății Scriitorilor Români, 2018) că sunt capabili și ei de această performanță. Inițiatorul și realizatorul acestei antologii unicat este președintele Societății Române de Haiku, scriitorul Valentin Nicolițov. Domnia sa, încă de la debutul editorial de la început de mileniu, și-a pus pana în slujba iubirii, sentiment căruia i-a consacrat câteva cărți de genuri diferite, publicate la doi ani una după alta: Iubiri risipite (proză scurtă, Editura Vasile Cârlova, 2001), Anotimpul iubirii (poezii, Editura ORION, 2003) și O singură iubire (roman, Editura ORION, 2005). Tot despre iubire ne vorbește și în alte două romane publicate mai târziu la Editura Societății Scriitorilor Români: Exerciții de respirație (2009) și Între două lumi (2015).

Pasul hotărâtor spre realizarea primei antologii de haiku de iubire îl constituie placheta trilingvă (română, italiană, franceză) Poeme de iubire (Societatea Scriitorilor Militari, 2017). Prima jumătate a cărții cuprinde haiku-uri de iubire, care au fost prezentate la cea de a IX-a conferință a Asociației Mondiale de Haiku (World Haiku Association), ce a avut loc în septembrie 2017 la Parma, în Italia. Aprecierile exprimate cu acel prilej l-au determinat pe poetul Valentin Nicolițov să finalizeze antologia, pe care o pregătea de mai multă vreme. Citez din poemele prezentate la Parma, cel de mai jos, pe care îl regăsim și în actuala antologie:

Apus de soare-

la plecare umbra ta

ar mai rămâne 

 

Editorul a avut în vedere iubirea în sensul larg al cuvântului și, după cum afirmă și în prefață, a selectat „poeme care să dezvăluie sentimentele de iubire într-o gamă largă, pe mai multe coordonate sufletești: iubirea pentru părinți sau bunici, pentru copiii noștri, iubirea pentru aproapele nostru și iubirea pentru femeia sau bărbatul din mintea sau din inima noastră.” Este deci vorba de iubire în sensul curat al cuvântului, apropiat de cel religios. Prin urmare, cei care se vor aștepta să citească și poeme erotice, cu conotații sexuale, vor rămâne dezamăgiți. Este interesant de urmărit, de la un autor la altul, momentul de iubire descris în haiku, de la începutul acestuia și până la sfârșitul lui.

Poetul Vasile SPINEI din Republica Moldova, autor a șapte cărți de haiku, dintre care una a fost premiată de Societatea Americană de Haiku, ne încântă cel puțin cu un poem memorabil:

Pisica toarce

și iubita doarme…

Mai pun un lemn pe foc 
 

Despre acest poem editorul ține să precizeze:” Poemul este realizat cu o economie de cuvinte care impresionează prin concizie și sugestie: trei verbe, două substantive și poetul care se situează în centrul acestui univers al iubirii protejându-l. Acest poem îl consider unul din cele mai frumoase poeme haiku de iubire din literatura română.”

Un loc aparte în antologie îl constituie ființa care ne-a dat viață, mama. Multe dintre aceste poeme au o notă de tristețe, datorită dorului sau trecerii la cele veșnice a ființei adorate:

Maria TIRENESCU

Poza mamei-

picătură de ploaie

sau lacrimă? 

 

Florica IACOB

Pe crucea mamei

o vrabie ciripind.

Parcă m-ar certa…

O notă de tristețe sau măcar de duioșie au și unele poeme dedicate copiilor. Bunăoară, Eduard ȚARĂ prezintă o mamă care își iubește copilul chiar înainte ca acesta să se fi născut, iar Radu PATRICHI ne aduce sub priviri mormântul unui copil pe care îl îngrijește un părinte iubitor:

Sunetul mării-

o femeie-și mîngâie

pruncul nenăscut 

 

Cimitirul gol-

pe mormântul de copil

om de zăpadă

O poetă de mare sensibilitate, Magdalena DALE, care a compus mai multe haiku-uri de dragoste scriind în colaborare poeme în lanț, are un poem în care se întâlnesc două simboluri specific românești, dorul, atribut al dragostei și teiul, însemn al poeziei. Cele două simboluri se potențează reciproc și umple un gol, suplinind absența iubitului:

Mireasmă de tei

și dorul meu de tine

în toată casa 
 

Despre iubire se poate scrie și atunci când au trecut anii și te trezești la un moment dat singur și duci dorul celor dragi. Un dor care doare. În locul dragostei a rămas un gol (amintim aici că golul este unul din valorile estetice ale poemului haiku), gol ce nu mai poate fi umplut de nimeni și nimic. Cum se întâmplă în poemul decanului de vârstă al haijinilor de limba română, Ștefan Gh. THEODORU (96 de ani), trăitor în America:

Același bătrân

zile întregi la poartă-

nu vine nimeni

Valentin Nicolițov a selectat în actuala antologie, în semn de aducere aminte, și alți poeți români importanți care nu mai sunt printre noi, dar care au practicat haiku-ul de iubire sau care s-au apropiat de acest tristih cu talentul lor, considerându-l demn de a exprima acest sentiment nobil al iubirii.Iată câțiva dintre acești poeți cre nu mai sunt dar ale căror poemede dragoste le-au supraviețuit:

Titus ANDRONIC

Revedere cu mama –

în loc de cuvinte

trandafiri

Alexandru CHIRIAC

Sub vântul rece

m-am lipit de movila

ivită-ntre noi

Petre GHELMEZ

Curând, prea curând

papucii mamei vor fi

relicve scumpe

Bogdan I. PASCU

Atâta doar –

un colţ de cer albastru

şi zâmbetul tău

Gheorghe TOMOZEI

Degetele mele coboară

înfiorate pe gâtul tău lung

ca pe o scară de incendiu

Nichita STĂNESCU

Când te-am văzut

m-a luat un frig suav

de stea căzătoare 

 

Antologia cuprinde 65 de poeți români de haiku, dintre cei mai cunoscuți din țară și din afara ei. Publicarea acestei antologii române a haiku-ului de dragoste prezintă un eveniment remarcabil fiind prima de acest fel în literatura română. Sper ca el să fie urmat în anii ce vin de alte volume de haiku ale autorilor români dedicate celui mai nobil sentiment uman din toate timpurile: iubirea.

Inscripţii pe un bob de grâu/ Inscriptions on a grain of wheat/ Inscriptions sur un grain de ble

Doamna Letiţia Iubu, medic cu doctorat în neurologie, este memorialist şi poet.

De aceea nu a fost o surpriză pentru cei care au cunoscut-o că spre apogeul carierei sale

 medicale a început să scrie şi poezie de sorginte niponă. A publicat trei plachete de poeme

 (haiku, tanka, haibun) şi o carte de poeme într-un vers INSCRIPŢII PE UN BOB DE GRÂU,

inspirate exclusiv din natură. Poemele într-un vers se referă, ca şi poemele haiku, la cele patru

anotimpuri. Publicăm câteva poeme într-un vers din acest volum.

 

COLINDE

Cântări cu glas de îngeri dezleagă taina lumii.

.

CASA PĂRINTEASCĂ (I)

Petalii de magnolii acoperă cărarea. 

CASA PĂRINTEASCĂ (II)

Singuri ţurţurii de gheaţă mă întâmpină în prag.

 

VIVALDI

Cu fiecare notă mai trece-un anotimp.

 

SAMOVARUL

Prin aburul fierbinte miroase-a flori de tei.

 

SEPTEMBRIE

Sub raze blânde toamna-şi aureşte rodul.

 

TOAMNĂ (I)

În fâlfâit de aripi ne părăsesc cocorii.

 

PLECAREA COCORILOR

De ţipete ciudate văzduhul se-mpânzeşte.

(Letiţia Lucia IUBU-Inscripţii pe un bob de grâu/ Inscriptions sur un grain de ble/Inscriptions on a grain of wheat-Poeme într-un vers, volum trilingv, Editura Autograf MGM, 2018.)

                            Valentin Nicolițov

 

Într-un bob de grâu înscrisă este holda întreagă

Letiţia Lucia Iubu - Inscripţii pe un bob de grâu

(Poeme într-un vers)

Sam Cannarozzi

Într-un bob de grâu înscrisă este holda întreagă

În 1994, am fost invitat la o întâlnire organizată de Ion Codrescu, bine cunoscut în lumea haiku-ului, la Constanţa  în România, la al trelea cenntenar de la moartea lui Bâsho. La standul unei librării am găsit cartea „Poeme întru-un vers” de Ion Pillat (1891 -1950) cel care a creat acest gen, acum 80 de ani.

Inspirat din poemul pillatian, poemul

FATĂ TÂNĂRĂ

„O trestie mlădie, ca trupul ei prin lunci”

Nu este haiku în sensul clasic al termenului, dar pentru mine spiritul este prezent. Stilul este mai liber, dar structura, vocabularul și imaginile pun aceste scurte poeme pe o cale paralelă cu haiku-ul.

Cu ultima sa carte Inscripții pe un bob de grâu, Letiția Lucia Iubu reaprinde flacăra acestei forme poetice concise. Cartea cuprinde 80 de poeme în 4 capitole, întroduse  cu poeme originale de Ion Pillat, cu o punere în pagină aerată și o unică fotografie color a unui plop superb la mijloc de drum, ghidează cititorul să traverseze această lume delicată, unde fiecare cuvânt este minuțios cântărit.

ALBASTRU DE SĂPÂNȚA

„Să dormi somnul de veci în cimitirul vesel.”

În reflex cu forma inițială de Ion Pillat, Letiția Lucia IUBU pune un „titlu ”deasupra fiecărui poem, aproape ca un minim comentariu asupra originii de inspirație a fiecărui vers. Ajungând la sfârșitul cărții, aveam impresia că am traversat un iaz sărind din nufăr în nufăr și având totuși timpul de a aprecia universul care mă înconjoară. În speranța că această expunere va trezi dorința de a încerca această formă. Sunt sigur că lectura vă va face  plăcere.

(Publicat în Revista de haiku Ploc! Nr 73 / 2018.)

Un singur nai / Only one panpipe, Antologia poemului într-un vers (1936 – 2016) /Anthology of one line poem (1936 – 2016)

Realizată de / edited by Vasile Moldovan

La editura Societăţii Scriitorilor români din Bucureşti, a apărut în ediţie bilingvă (română – engleză), Antologia poemului într-un vers (1936 – 2016) / Anthology of one line poem (1936 – 2016), realizată de Vasile Moldovan.

Titlul antologiei e dat de prima parte a cunoscutului poem pillatian « Un singur nai… », care sugerează multiplele ecouri avute de poemul într-un vers din 1936, (data apariţiei volumului de Poeme într-un vers al lui Ion Pillat, până la data editării prezentei antologii). Selecţia poemelor a fost făcută de autorul antologiei.

Coperta, realizată de pictorul Valentin Tănase ilustrează în mod plastic titlul antologiei, reprezentând un nai pe care s-a aşezat un fluture – simbol al frumuseţii, al fragilităţii şi al efemerului.

Prefaţa antologiei aparţine tot lui Vasile Moldovan iar traducerea acesteia în engleză Magdalenei Dale.

Traducerea majorităţii poemelor în engleză este făcută de Vasile Moldovan dar şi de alţi autori : Daniela Albu, Stelian Apostolescu, Virginia Butescu-Stanciu, Radu-Mihail Călinescu, Marius Chelaru, Virginia Cucu, Magdalena Dale, Lidia Ionescu, Marilena Rotaru, Florentin Smarandache, Brăduţ Crişan Suciu, Luminiţa Suse, Tiberiu Tizu şi Ion Untaru.

Antologia cuprinde un număr de 64 de autori, din care se disting nume de mari poeţi ca : Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Veronica Porumbacu, Gheorghe Tomozei. O mare parte a celorlalţi autori sunt nume cunoscute prin volume de poeme într-un vers publicate sau prin participarea cu poeme într-un vers la revista Haiku : Victor Săhleanu, Florin Vasiliu, Florentin Smarandache, Paula Romanescu, Dan Florică, Ioan Marinescu, Ion Brad, Adina Enăchescu, Dumitru Radu, Jules Cohn Botea, Vasile Moldovan, Ion Găbudean, Valentin Nicoliţov, Bogdan I. Pascu, Cornelia Atanasiu, Constantin Stroe, Magdalena Dale, Elia David, Ion Untaru, Luminiţa Suse, Luciana Vladimir, Virginia Popescu.

În prefaţa antologiei, autorul face o analiză complexă şi documentată a poemului într-un vers în paralel cu cea a poemului haiku. Multe idei sunt reluate din lucrarea publicată anterior, POEMUL ÎNTR-UN VERS – STUDII, realizată în colaborare cu regretatul Florin Vasiliu, apărută la Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, al cărui rezumat l-am prezentat pe blogul meu Phoenix.

POEMUL ÎNTR-UN VERS – STUDII Florin Vasiliu – Vasile Moldovan

Prefaţa actualei antologii poartă un titlu simbolic : « Eternităţi de-o clipă surprinse într-un vers », care reia titlul celui de-al doilea volum pillatian de poezii, publicat în 1914, care prefigurează volumul de Poeme într-un vers, apărut în 1936. Autorul antologiei insistă asupra ecoului avut de acest gen inedit de poezie la data apariţiei sale, asupra criticilor, rezervele acestora, dar şi admiraţia, încurajările şi influenţele exercitate asupra unor poeţi contemporani ai lui Ion Pillat.

De asemenea, Vasile Moldovan aminteşte în prefaţa antologiei cele două surse de inspiraţie ale poetului Ion Pillat care l-au condus la scrierea poemelor într-un vers : pe de o parte unele poezii ale lui Victor Hugo, în care a descoperit adevărate poeme într-un vers, iar pe de altă parte cunoaşterea poemului haiku, cu care venise în contact la Paris. Noua specie constituie astfel o sinteză între occident şi orient.

Mai târziu, poetul îşi va defini poemul într-un vers printr-o strofă :

« C-un singur vers am încercat să farmec
În tine o lume de simţiri şi vis –
Pătrunde-l cum pătrunde-n zori lucirea
Priveliştii printr-un oblon deschis. »

Reluând din studiul amintit asemănările şi deosebirile dintre haiku şi poemul într-un vers, completându-le cu date noi, autorul antologiei stabileşte în final graniţele distincte ale celor două specii literare : haiku-ul şi poemul într-un vers.

În finalul prefeţei Vasile Moldovan se opreşte asupra unor autori care au încercat anumite inovaţii sau care au lărgit sfera tematică a poemului într-un vers : Ion Brad, Florentin Smarandache, Florin Vasiliu, Cornelia Atanasiu, Dan Norea – Elia David, Ion Untaru, Adina Enăchescu, Virginia Popescu.

Citind poemele selectate în anthologie mi-a atras atenţia faptul că aceleaşi teme apar la mai mulţi autori dar sunt prezentate diferit, în funcţie de viziunea, talentul şi sensibilitatea proprie fiecăruia. Lucrul acesta mi-a sugerat ideea să fac o selecţie tematică a autorilor, astfel încât cititorul acestei prezentări să poată avea o deschidere mai largă asupra celor care au scris poemele.

Prima temă la care m-am oprit este aceea a definiţiei poetice dată poemului într-un vers, plecând de la aceea a creatorului ei, Ion Pillat :

Poemul într-un vers :

Un singur nai, dar câte ecouri în păduri…
Only one panpipe, but how many echoes in the wood…

Vasile Moldovan:

Un singur dram de aur din mina de steril.
Only a grain of gold from the sterile mine.

Bogdan I. Pascu :

Un singur fir din ghemu-ntreg de visuri.
Only a thread from the whole ball of dreams.

Victor Săhleanu :

O lume sună-n scoică, de-o duci înspre urechi.
A world sounds in the seashell, if you bring it to your years.

Ştefan G. Theodoru :

Să reuşeşti să-nghesui întregul în puţin.
To succeed fitting more in less.

Gheorghe Tomozei :

Izvorul lin presimte intensitatea mării.
The quiet spring feels the sea intensity.

Cornelia Atanasiu :

Ca un respire cerul vine la noi în grabă.
Like a light breath the sky rushes down towards us.

Dan Florică :

O fulgerare-a minţii în stânca verbului.
A lightening of the mind in the cliff of a verb.

O altă temă care apare frecvent este aceea a anotimpurilor, începând cu primăvara şi sfârşind cu iarna.

*

Primăvara:

Florentin Smarandache :

Blajini cocori ne-aduc pe aripă căldura.
Gentle cranes bring us warmth on the wings.

Sorin Sirineasa :

Chiriaş sub streaşina casei, o rândunică.
Tenant under the eaves of the house, a swallow.

Ana Udrea – Aprilie :

O caldă adiere mângâie colţul ierbii.
A warm breeze caressing the grass blade.

Cornelia Atanasiu – Mărţişoare :

Pe ramuri înflorite se-ntrec în dans poeme.
From branches that are bloomed poems compete in dance.

Jules Cohn Botea :

Scăpaţi din noaptea iernii, din nou e dimineaţă.
Freed from the winter’s night, it is morning again.

Dan Florică – Martie :

Îmbrobodeşte bruma bobocii de magnolia.
The hoarfrost is veiling the buds of magnolia.

*

Vara :

Paula Romanescu – Parfumul verii :

Lada de zestre-a mamei miroase-a levănţică.
Mother’s dowry chest scented with lavender.

Ştefan G. Theodoru – Peisaj de vară :

În liniştea fierbinte, plâng macii ofiliţi.
Inside the hot silence, the withered poppies weep.

Cornelia Atanasiu – Iunie :

Fluturi albi în nuntă plutesc deasupra verzei.
White butterflies in mating float above the cabbage.

Ion Untaru – Iulie :

Nici pic de adiere în jariştea amiezii.
Not a bit of breeze in the oven of the noon.

Jules Cohn Botea :

Ce repede-a trecut, de parcă nici n-a fost.
It passed so fast, as if it never existed.

Mihaela Cojocaru :

Cetina din piscuri înmiresmând cărarea.
Fir tree branches, on the mountain peak, scenting the pass.

Vali Iancu :

Pe rând se coc ispite sub ochii pofticioşi.
By turn temptations are ripening under the lustful eyes.

Octavian Mareş - Noapte de vară :

Luna-nveselită de cântece de greieri.
The moon cheered up by the songs of crickets.

*

Toamna :

Toamna este tema cea mai des abordată de autorii antologiei. Dumitru Radu are nu mai puţin de cinci poeme iar Valentin Nicoliţov tot pe atâtea.

Dumitru Radu :

Ce tristă-mpărăţie fără cocori şi fluturi.
How sad is this empire: without cranes or butterflies.

Dumitru Radu - Seară de toamnă :

O creangă goală scrie caligrafii pe lună.
A leafless branch creates calligraphies on the moon.

Dumitru Roşu :

Precum gutuiul din livadă, părul meu brumat.
Like the quince tree in the orchard, my frosted hair.

Ion Serebreanu – Pasul toamnei :

Pădurile de linişti se desfrunzesc de sunet.
The forests of silence strip themselves of sound.

Constantin Stroe – Sfârşit de toamnă :

În cuibul gol al berzei acuma doarme luna.
In the empty stork’s nest now the moon is sleeping.

Alfred Basarab Tibereanu :

Mireasă despletită-n lacrima-nserării.
Dishevelled bride in the tear of the twilight.

Maria Tirenescu - Sfârşit de toamnă :

Vântul şterge-n zori lacrimile norilor.
At dawn the wind wipes out the tears of the clouds.

Gheorghe Duţă Micloşanu :

Eşarfe roşii, vântul prin vie fluturând.
Red scarves, the wind waving through the vineyard.

Valentin Nicoliţov – A venit toamna :

Azi noapte-a căzut bruma pe-un flutur amorţit.
Last night the hoarfrost fell on a numb butterfly.

Elia David / Dan Norea :

Pe cerul unui greier, comete ruginite…
Un nor ca o furnică mustrări îi tot trimite…

On the sky of a cricket, rusty comets…
An ant-like cloud reprimands it again and again…

Ioan Marinescu – Tentativă :

Plânge toamna pe la geamuri vrând să intre în odaie.
The autumn cries of the window wanting to come in.

*

Iarna :

Ana Udrea – Ianuarie :

Brodează flori de gheaţă în nopţile geroase.
It embroiders ice flowers during frost nights.

Daniela Albu – Ninsoare :

În mantie de nea s-a îmbrăcat brânduşa.
“The naked lady” dressed in a mantle of snow.

Marius Chelaru – Iarna în satul mamei :

Cu zurgălăii copilăriei azi alte sănii.
With the childhood bells today other sledges.

Elia David :

Degeaba-i plin copacul, cine culege stele ?
In vain is the tree full, who will harvest stars ?

*

Norii :

Virginia Popescu :

Pe pajiştea albastră o turmă de mioare.
On the blue meadow a flock of young sheep.

Dumitru Radu – Caligrafii de nori :

Un abur cu hotare, mereu nebănuite.
A steam with borders, always unexpected.

Paula Romanescu – Credinţă :

Să ştii că veşnic norul se-ntoarce la izvor.
To know that the cloud always returns at the source.

Maria Tirenescu – Paznic :

Pe cerul nesfârşit norul păzeşte luna.
On the endless sky a cloud guards the moon.

Jules Cohn Botea – Cerul :

În cer ştim că e raiul, atunci de ce plâng norii ?
If the paradise is in the sky, then why are the clouds crying ?

*

Fluturele :

Vasile Moldovan :

Mai mult cu o petală o floare de cireş.
One more petal on the cherry blossom.

Virginia Popescu :

Zburând din floare-n floare, pe-aripi a strâns culori.
Flying from flower to flower it culled colours on its wings.

Romulus Sălăgean :

Pe cartea de poeme, un cititor grăbit.
On the book of poems a hasty reader.

Magdalena Dale – Fluturii de noapte :

Coşmaruri risipite când zorii se ivesc.
Scattered nightmares when dawn brakes.

*

Ciocârlia :

Ion Pillat :

Din praştia câmpiei lumina cântă sus.
From the sling-like field, up it sings of light.

Vasile Moldovan :

Dând tonul corului de îngeri uită să coboare.
Setting the key note to angels chorus, it forgot to fly down.

Luciana Vladimir - Ciocârlia în zori :

Din arcul unui ram se-nalţă ciocârlia.
From the arch of a branch the skylark is rising.

Virginia Popescu :

Împrăştiat în cioburi azurul unui cânt.
Scattered in the shards the azure of a song.

*

Roua :

Romulus Sălăgean :

Pe iarbă risipite atâtea nestemate.
Scattered on the grass so many gems.

Victor Steron – Dimineaţa :

Deasupra ierbii roua îşi murmură destinul.
Above the grass the dew murmurs its fate.

Ion Untaru – Mirare :

Atâţia stropi de rouă şi-n fiecare cerul.
So many dewdrops and in each of them, the sky.

Adina Enăchescu – Boabe de rouă :

Sub ochii căprioarei vânate două lacrimi.
Under the eyes of a hunted deer two teardrops.

*

Mama :

Luminiţa Suse :

Un zâmbet sfânt în cioburi de oglindă.
A holy smile from mirrors shards.

Ana Udrea :

Şi lacrimă şi zâmbet ascunde în privire.
Both tear and smile she hides in her eyes.

Ioan Găbudean :

Cu crizanteme-n braţe spre vechiul cimitir.
Holding chrysanthemums in her arms to the old cemetery.

Valentin Nicoliţov :

Nimeni pe lumea asta nu m-a iubit ca ea.
No one in this world has ever loved me like her.

Adina Enăchescu – Amintirea mamei :

Păstrând-o drept comoară ascunsă-adânc în suflet.
Keeping it as a treasure hidden deep in soul.

Antologia de poeme într-un vers reprezintă rodul unei munci de echipă, coordonată de poetul Vasile Moldovan. Poemele selectate sunt un îndemn la meditaţie asupra caracterului efemer al vieţii dar şi al eternităţii universului care se oglindeşte în sufletul uman precum « cerul într-un bob de rouă » (Ion Untaru).

Salutăm iniţiativa poetului Vasile Moldovan care a demonstrat prin această primă antologie că acest gen de poezie este viguros, capătă tot mai multă amploare în literatura de azi şi are un viitor sigur alături de poemul haiku.

Virginia Popescu.