Și trilul mierlei...

        La debutul editorial în haiku cu volumul Doar clipa... (Editura Orion, București, 2005), Valentin Nicolițov era deja un scriitor cunoscut, afirmat pe mai multe planuri: proză (Iubiri risipite, Editura Vasile Cârlova, prefață de Radu Cârneci), poezie (Anotimpul iubirii, Editura Orion, 2003, prefață de Radu Cârneci) și roman (O singură iubire, Editura Orion 2004, prefață de Ion Rotaru).

         Într-un text scris în anul 2000, cu puțin timp înainte de a ne părăsi, și publicat în deschiderea plachetei Doar clipa..., profesorul Florin Vasiliu îl caracteriza astfel pe scriitor:

         Valentin Nicolițov vine din lumea inginerilor cu câteva daruri care îl apropie de umaniștii care scriu – o lectură în domeniu continuată sârguincios și după terminarea studiilor, har poetic,

un ochi de bun observator al lumii, o fire luminoasă și echilibrată.

          Cunoscându-i profesia sa de bază de inginer, era de așteptat ca Valentin Nicolițov să adopte în poezie cultul preciziei. Conștient că rostirea poemului haiku durează doar o clipă, chiar dacă scrierea lui cere uneori cazne îndelungi, el drămuiește timpul știind că adesea o experiență bogată de viață este concentrată într-o singură clipă, într-o respirație, cum ar spune Nichita Stănescu. Da, o respirație, atât ține rostirea celei mai scurte povești de viață, incluse în orice haiku. De aici preocuparea permanentă pentru formă, pentru respectarea strictă a numărului de 17 silabe, tot atâtea secunde fiind necesare pentru actul fiziologic al respirării. Urmând pilda maestrului său și al nostru, al tuturor celor din prima generație română de haijini, Florin Vasiliu, care ne-a dat o carte etalon în Tolba cu licurici, la rândul său poetul Valentin Nicolițov tinde în haiku la perfecțiune și de multe ori o și atinge, cum ar fi în următorul micropoem:

Culeg ghiocei.

O ţigancă bătrână

adună vreascuri

          Câte lumi diferite încap în numai 17 silabe! Copilăria și bătrânețea, frăgezimea primelor flori de primăvară și crengile uscate bune numai pentru foc umplu cele două talere ale unei nevăzute balanțe. Nevăzute, dar trăite aievea în imaginația poetului și retrăite prin ecourile ei în rândul cititorilor. În alt poem, într-o clipită, poetul poate străbate spații cosmice:

A căzut o stea…

Privighetoarea cântă

în Carul Mare

          Un crâmpei s-a desprins de cer și a căzut, mistuindu-se în flăcări, spre pământ. În timp ce steaua coboară în neființă, cântecul privighetorii, considerată de unii regina nopții, se înalță la cer, ca un imn de slavă, ca o odă a bucuriei de a exista. Inspirați de un celebru haiku a lui Matsuo Basho despre broască, poeți de pretutindeni au scris o mulțime de poeme haiku pe aceeași temă.

          Valentin Nicolițov a publicat un singur haiku pe această temă. Unul singur, dar foarte bun, care se ține minte. Broasca lui e atât de gingașă și fragilă, încât nici nu trosnește în ciocul berzei,

moartea ei având loc într-o tăcere deplină:.

Pe mal o broască

în ciocul unei berze.

Și nici un sunet

          În acelaşi volum a publicat mai multe poeme pe tema morţii:

A sosit toamna.

Frunze-n rotire lină,

moarte ușoară

Cimitir pustiu.

Pâlpâit de candele,

croncănit de ciori

Liniștea casei.

Lângă portretul tatei,

fixă, pendula

DRAGOSTEA ÎN HAIKU

          Poetul Valentin Nicolițov se numără printre autorii români care au abordat dragostea în haiku o temă specifică mai mult poemului tanka. În cartea amintită mai sus deși erau puține haiku-uri de dragoste, ele s-au dovedit a fi o sămânță rezistentă și roditoare, atât pe ogorul propriu cât și pe cele învecinate:

Dragostea dintâi…

visez s-o întâlnesc

în altă viață

Două umbrele

fug prin ploaia de vară – /

îndrăgostiții

Îți mângâi părul…

în vârful degetelor

pulsul inimii

UMOR ȘI IRONIE

          Remarcăm că poetul a scris și poeme senryu, gen aflat în literatura română încă în stadiul de pionierat. Iată un poem senryu cu o notă de umor:

La mustărie

dans de muște bețive

pe cânt de țambal

          Și alt senryu ironic:

Soare-n eclipsă.

Cu gurile căscate,

privim, toți, cerul

          Când cele două procedee se unesc, iar domeniul de desfășurare este cel social, morala care se desprinde, ca și la o fabulă sau o epigramă, are un gust amar:

În dosarul meu

doldora de informări –

semnații toți prietenii

          Aflat de aproape 20 de ani la conducerea revistei Haiku și de 10 ani la cârma Societății Române de Haiku, Valentin Nicolițov, pe parcursul anilor a adunat poemele scrise și publicate prin diferite reviste, participând cu unele dintre ele la diferite concursuri unde a fost adeseori premiat.

           În ultimii 15 ani domnia sa a scris, coordonat și publicat 15 cărți, atât volume proprii, dar și antologii cu poeme de inspirație niponă de diferite genuri, deci, în medie, a publicat câte o carte e an. Câteva dintre acestea au fost inspirate sau stimulate de poemele haiku și senryu aflate în primul volum, Doar clipa... E vorba de unele antologii si carți de haiku importante:Zi de chenzină (antologie română de senryu) și Terapie prin senryu (antologie româno-americană de senryu), ambele apărute în 2012 la Editura Societății Scriitorilor Români. A urmat în 2017, cartea Poeme de iubire / Poemi d’amore / Poemes d’amour (Editura Societăţii Scriitorilor Militari) precum și o amplă antologie română cu Poeme haiku de iubire, apărută un an mai târziu la Editura Societății Scriitorilor Români.

          De remarcat că poemele sale de iubire le-a prezentat şi la Conferința Mondială de Haiku din Italia (de la Parma) în 2017 (World Haiku Association Conference), la care a participat în calitate

de reprezentant al Societății Române de Haiku.

          Titlul  volumului actual de poeme a fost dat de un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional, Și trilul mierlei...

         Iată poemul complet:

O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

          Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an. Poetul observă la un moment dat un fluture alb ca sufletul meu, iar contemplarea florilor de cireș, adorate și de români nu numai de japonezi, este atât de captivantă, încât se oprește din scris.

Pierdut în cer

departe un fluture alb

ca visul meu

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

          Dragostea își reia un loc important în această carte de haiku, dar, acum, autorul manifestă un simț al echilibrului, fiindcă la 15 ani de la apariția primului volum de poeme haiku  iubirea apare în straie noi, mai potolită, potrivit noii etape de viață, si este prezentată cu mai mult

umor:

Te țin în brațe,

dar focul din cămin –

abia mai arde

Iubita-i goală,

dar prefer s-o învelesc

să nu răcească

Plaja de nudiști.

Nu-mi găsesc prietena:

caut o blondă...

          În această etapă de viață predomină parcă ceva mai mult unele regrete:

Zidul scorojit,

prispa cu trepte rupte.

S-au dus bunicii...

Seara la țară,

părinții mei nu mai sunt.

Mai sunt greierii

Am vândut casa-

mi-a rămas de la părinți

 doar un nor pe cer

La casa vândută

doar un leagăn de copil

mișcat de vânt

Flori din plastic

pe mormântul mamei.

Semn de iubire?

O frunză uscată

lângă tine pe bancă-

încă o toamnă

Încă o toamnă-

și o ploaie rece căzând

peste amintiri

Vine Anul Nou...

De-acum bem șampania

în pijamale

          In acest volum temele poemelor haiku au fost grupate pe nouă capitole distincte (Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Scoala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa).

          Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens

          Există o seamă de poeți care au scris poeme profunde, care se citesc cu plăcere și în bună măsură se țin minte de împătimiții haiku-ului. I-aș numi aici pe Florin Vasiliu și Șerban Codrin, Radu Patrichi și Valentin Busuioc, Țicu Valer și Dan Florică. În această familie de spirite îl pot încadra şi pe poetul Valentin Nicolițov. Iar in volumul apărut de curând, Și trilul mierlei..., poemele sale se citesc cu o plăcere deosebita.

                                                                    Vasile Moldovan