În căutarea esențelor (Curcubeu peste Fuji și Ceahlău, de Vasile Moldovan)

 

În căutarea esențelor

de Radu SERBAN

Unul din cei mai cunoscuți autori români de haiku apare la loc de cinste în relativ recenta publicație online Haikupedia[1]:

Vasile Moldovan (născut la 20 iunie 1949, la Șopteriu, Bistrița-Năsăud, jurnalist și poet. În calitate de cofondator (1991), președinte (2001-2009) și vicepreședinte actual (din 2009 ) al Societății Române de Haiku (S.R.H.), Vasile Moldovan a reprezentat .SR.H. la reuniuni naționale și internaționale la București și Constanța (1994-2019), la Sofia in  Bulgaria (2005), la Frankfurt pe Main in Germania (2005), la Tokyo (2007), la Pécs in Ungaria (2010) și Gent in Elvetia (2010). A publicat  zece cărți, inclusiv patru culegeri de haiku și a tradus opt culegeri de haiku.

            Noua sa carte, Curcubeu peste Ceahlău și Fuji, asamblează în ordine cronologică haikuurile sale scrise vreme de 33 de ani. Cifră norocoasă în Japonia, trei, circumscrie componen-tele ființei umane: corp, minte și suflet. Armonios, așa regăsim acest triunghi, înscris în cercul cărții de terține la care ne referim.

            Miniatură literară, haikuul i s-a sedimentat în scoica minții ca o perlă, în anii antologizați, într-un crescendo temporal și calitativ. Mă refer la haikuul său generic, nu la un anume haiku  scris de Moldovan  pe parcursul deceniilor.

            Cu atât mai meritorie rămâne aplecarea sa spre cultura niponă, cu cât doar o dată a vizitat Japonia, la un simpozion, în anul 2007.  Cu multă fantezie însă, a scris despre Fukushima și Hiroshima, a închipuit ascensiunea pe Muntele Fuji, a amintit tradiţiile locale precum tokonoma (mic alcov de închinăciune) și altele asemenea, operând, voluntar sau nu, cu noțiuni fundamen-tale ale esteticii nipone.

            Sincere, deschise, sensibile, autentice, stimulând gândirea, poemele eludează clișeele și ne poartă prin trăirile estetice ale autorului. Chiar dacă adesea regăsim în ele temele clasice ale haikuului, totuși Moldovan este recognoscibil. Lumina și optimismul degajate din textele sale transpar prin cuvinte alese ori subînțelese, uneori evidențiate în subtitlurile cărții: speranță, libertate, fertilitate, frumusețe, divinitate, iubire etc.Tehnici de excepție în haiku, precum  metafora, asonanța, comparația și umorul fin, folosite uneori, sporesc atractivitatea lecturii.

            Citindu-i versurile, mă încearcă o dilemă: formă sau conținut? Forma riguroasă face loc la Moldovan unui conținut  rafinat, esențializator, vag, subiectiv, amorf, încețoșat, variabil, cu trimiteri la temele haikuurilor nipone: luna, greierii, broasca, cucul, cocorii, sperietoarea etc.

            Iluminarea îi vine pe căi tainice de la monumentale nume, evocate pios, precum Eminescu (La fila Eminescu/ Mireasma de tei), Brâncuși (Adam și Eva/ sculptați în marmură –/ Poarta Sărutului, Ovidiu (Statuia unui zeu/pe țărmul Mării Negre), sau de la alte nenumite, dar renumite personalități, precum Coșbuc (aluzie la Ceahlăul …într-o sălbatică splendoare…) sau Issa (cu trimitere la banala vrăbiuță, într-o tentantă hermeneutică:

                 Pe omătul proaspăt/ din grădina de flori/ urme de vrăbii

Simțul dramaticului dezvăluie, într-un poem, înrâurirea penei lui Labiș:

       Un foc de armă –/ căprioara îngenunche/ lângă izvor

            Triadele poetice evocă și un alt gen de compoziție niponă brevilocventă, senryu, de fapt un haiku satiric, exersat și în volumul De-a-ndoaselea (Vasile Moldovan, Ed. UZP, 2020).  Fără o frontieră între cele două genuri, mi-a atras atenția autoironia din acest haiku: 

               Dintre toți sfinții/ unul singur poartă/  chiar numele meu

      Umorul și ironia ies la iveală fin, în diverse ipostaze cotidiene:

                An spre sfârșite-/ în vechiul portmoneu/ clinchetul golului

      Cu bună creștere, natura ne dă lecții:

               Oamenii se ceartă/ chiar și în pădure –/ mestecenii sunt frați

            Venite parcă tocmai din microcosmul marelui Kobayashi Issa (1763-1828), ne întâmpină candid vietăți insignifiante cu care empatizează, precum banala muscă, personificată:                                          

                Vitrina cu cărți-/ între atâtea titluri/ musca ezită

Alături de personificări, alte instrumente stilistice depășesc statutul de excepție, izvodite din zicale românești:

                 În cimitirul/ vechiului mileniu doar/ oale și ulcele

Cu autenticitate, placheta abordează extremele, de la satiră la doliu, uneori făcând haz de necaz:

            Dragoste fierbinte/ în vreme de pandemie –/ săruturi fără buze

Mai ales spre finalul lucrării, Moldovan se ancorează în factualitatea provocatoare, cu pandemia, războiul și criza energetică în curțile sau la porțile noastre. Acum, când Europa resimte lipsa energiei, el ne cheamă să nu resimțim lipsa poeziei.

         Tristele-i tristihuri rememorează vremea pandemiei:

                   La internare/ vizavi de spital moartea/ se uită la ceas

   Haikuurile poartă amprenta calităților estetice nipone, precum makoto, wabi-sabi, yūgen, shasei etc. Fără digresiuni asupra acestor calități, să punctăm câteva exemple!

            Makoto, principiul inițial al convingerilor etice și estetice nipone, sintetizează spiritul japonezilor, implicând regulile interconectării universale a lucrurilor, căutarea esențelor, a autenticității, sincerității.

            În căutarea esenței vieții, neaoș, haijinul[2] ne scoate din încurcătură și ne îndeamnă:

              Nu te pierde cu firea:/ speranța moare ultima/ dar renaște prima

            Interconectând lumea reală cu cea în devenire, pelerinul prin poezie vede generația viitoare:

               Prin geamul dublu/ lumina lunii mângâie/ pruncul din pântec

         Tot din selecta calitate makoto, maestrul Moldovan intuiește transcendentalul, într-o viziune creștină:

                La fel de liberă/ ca păsărea în zbor/ viața după moarte

            Conexiunea umană universală conținută în atributul estetic makoto se regăsește și aici, ortodoxă ca însăși viața autorului:

               Prinos pentru belșug/ sub icoana Fecioarei/ un mănunchi de spice

            Să mai adăugăm un exemplu de makoto, atribut al universalității:

             Pământul se-nvârte/ așteptând perseidele–/ veni-vor oare ?

Wabi-sabi, cea de a doua calitate estetică fundamentală în Japonia, se regăsește și ea în mai multe poeme din carte. Ea se definește prin acceptarea tranzienței și imperfecțiunii, wabi însemnând frumusețea lucrurilor asimetrice, iar sabi frumusețea lucrurilor vechi, îmbătrânite, mai generic spus, frumusețea tranzienței și impermanenței. Prima dată când am aflat de wabi-sabi mi-am amintit de clădirea primăriei din Bruxelles, cu mult admirata ei asimetrie.

Și iată cum se reflectă acest principiu în versurile transilvăneanului Moldovan:

               Bastonul alb/ s-a oprit dintr-odată-/ groapă în astfalt

            Sau, plăsmuirea senectuții, în frumusețea sufletească:

                Doar o bătrână/ uitată de moarte/ îi dă obolul

      Estetica suferinței asumate prin consolare se circumscrie și ea principiului wabi-sabi:

                  O simplă umbră/ urmând supusă câinele –/ cerșetorul orb

Yūgen, un al treilea principiu al esteticii nipone, tradus prin frumusețe misterioasă și contemplație pasivă, se regăsește subtil în poeme de genul:

                 Fâșii prelungi/ pe coaja de mesteacăn –/ furnici în șir indian

Reverberațiile eminesciene nu pot lipsi din această atmosferă yūgen:

                 Sub teiul secular/ din Grădina Copou/ tineri îndrăgostiți

În sfârșit, al patrulea principiu estetic pe care l-am amintit, shasei, însemnând descriere sau portretistică, este și el prezent, direct, amintind de poetul Masaoka Shiki, dar în același timp, prin limbaj, devoalând crezul creștin al lui Moldovan:

                    Lumină din lumină-/ luna luminând neaua/ sus, pe Muntele Fuji

Un asemenea haiku mă poartă cu imaginația spre fotografiile magice ale muntelui sacru cu perla lunii pe frunte.

Tot un peisaj, de data aceasta mai pământesc, este zugrăvit printr-o paralelă neviciată între două elemente ale naturii, în policromia lor:

                      Holda verde/ în amurgul purpuriu/ vălurind ușor

            Pe lângă cele patru calități estetice nipone abordate, haijinul operează și cu instrumentarul poeziei românești, precum această inspirată paronomază:

                     Casă de vânzare-/ volbura acoperă/ firma fermei

Natural, autentic, fără ezoterismul de paradă al unor niponologi, Moldovan ne poartă cu versurile sale prin propria existență, clasându-și în penultimul capitol scrierile în funcție de anotimpuri, cu vorbe sezonale, kigo. Chiar și aici, îmbină peisajul natural cu natura umană:

                  Primăvară din nou –/ ghioceii de atunci/ s-au mutat la tâmple

            Cum nimic nu este întâmplător, se cuvin două note biografice.

Prima ne trimite la un alt năsăudean, Dumitru Nistor (despre care am scris în cartea Români de roman în Japonia – 2020), cu cei sapte  ani petrecuți în Japonia în timpul Primului Război Mondial. A doua notă, poate nu la fel de penetrantă, dar la fel de surprinzătoare, face trimitere la omonimul său, Vasile Moldovan (1824 - 1895), unul din prefecții legiunilor înființate de Avram Iancu, născut la o aruncătură de băț (60 km) de satul natal al maestrului de haiku. Undeva, în constelația esențelor, asemenea coincidențe au substratul lor tainic.

*

            Credinţa şi ritualurile au avut un rol major în formarea mea – așa declarase autorul într-un interviu din anul 2007. Această mărturisire mă încurajează să închei cu o locuțiune de sorginte creștină, constatând cu satisfacție că poetul Vasile Moldovan s-a ostenit să fie vrednic de statutul autoasumat de discipol al lui Matsuo Bashō (1644-1694). Toată admirația pentru această strădanie și pentru finalitatea ei!

 

---

[1]https://haikupedia.org/article-haikupedia/vasile-moldovan/

[2]Termenul haijin, însemnând maestru de haiku, folosit și în limba engleză, va fi acceptat cândva, probabil, și în dicționarul limbii române.