Scurtă istorie a haikuului românesc

 

            În anul 1866, fostul ambasador al României în Franța, poetul Vasile Alecsandri (1821-1890), a exclamat: românul s-a născut poet. În acest articol, voi explica istoria poemului scurt japonez în România, cu un accent aparte pe haku.

            Tradiția poetică românească datează din scrierile lui Ovidiu (43 î.Hr.–17-18 d.Hr.), care și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Tomis, astăzi orașul Constanța. A scris în latină, principala limbă din care derivă româna.

Una dintre primele apariții ale poeziei japoneze scurte în limba română a fost traducerea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838–1907) a două tanka în 1878.

În 1904, un articol despre poezia japoneză a fost publicat în revista Evenimentul și la scurt timp după aceea, în 1911, poetul Alexandru Vlahuță (1858–1919) a scris eseul novator„Poezia și pictura japoneză”, traducând tanka și haiku din franceză. Unii sugerează că primele poezii de tip haiku în limba română sunt niște versuri ale lui Alexandru Macedonski (1854–1920), care a descoperit literatura japoneză la Paris. În 1919, poetul George Voevdica (1893–1962) a tradus poeme tanka din germană și le-a publicat sub numele de „Flori orientale”. La scurt timp după aceea, în 1935, poetul simbolist Alexandru T. Stamatiad (1885–1955) a publicat douăsprezece poezii originale în stil haiku.

Poezia în formă scurtă are propria sa istorie în literatura română. Poetul de renume mondial Ion Pillat (1891–1945), celebru pentru poemele sale într-un singur vers, a fost descris drept „Un singur nai, dar câte ecouri în păduri”. Poemul său, „Din shamisen”, amintește de Muntele Fuji, Kumamoto și Nikko, în frumoase catrene:

 

Munte Fuji, Munte Fuji

Peste tine zboară norii -

Berze albe, berze negre,

Cu aripile întinse.

Prima antologie de haiku din România, „Suflet japonez”a fost publicată în 1935, tradusă din germană de scriitorul Traian Chelariu (1906–1966).

În primii ani ai secolului al XX-lea, Lucian Blaga, diplomat și poet (1895–1961), a folosit cuvântul haiku într-una dintre poeziile sale, referindu-se la „spiritul haiku” într-unul din poemele sale în care fulgii de nea îngheață lumina în iarna rece a cuvintelor.

Poetul și eseistul Aurel Rău (n.1930), a adus cititorului român poezia japoneză cu cele două colecții ale sale, „În inima lui Yamato” (1973) și „Gutui japonez” (1996), în care a explicat elementele de bază ale poeziei japoneze și a compus poezii în stil haiku.

 

Nichita Stănescu (1933–1983), poet de renume internațional, cu un profund simț al lirismului, a explorat pe scurt haiku:

 

Dacă timpul

ar fi avut frunze,

ce toamnă!

 

Marin Sorescu (1936–1996), apreciat și pe plan internațional, a scris:

Trec pe cer,

în formă fixă cocorii

sonetele țăranilor.

 

Ultimele trei decenii reprezintă o perioadă prolifică pentru haikuul românesc. Din 1990 încoace, pasionați precum Florin Vasiliu și Vasile Smărăndescu și alți poeți precum Manuela Miga, Magdalena Dale, Valentin Nicolițov, Eduard Țară, Marius Chelaru, Ion Codrescu ș.a., au promovat și scris haiku în România.

Fost diplomat la Tokyo, Florin Vasiliu (1929–2001) în colaborare cu Brândușa Steiciuc, a scris cartea „Constelația haiku; Interferențe lirice”, un fel de piatră de temelie în îndrumarea românilor în înțelegerea și scrierea haiku-ului.

O figură importantă în scena haiku-ului de astăzi din România este Valentin Nicolițov, prolificul redactor-șef al revistei Haiku și președinte al Societății Române de Haiku. Prima asociație a pasionaților români de haiku a fost înființată în 1991 la București, urmată de cercurile și societățile locale de haiku din regiunile Constanța Slobozia, Târgu Mureș, Târgoviște.

Klaus Dieter-Wirth, vorbind despre haiku în Europa la simpozionul „Haiku today in Europe and Japan” (Belgia, 2014) a subliniat importanța festivalurilor internaționale de haiku din Constanța, România. A remarcat și revista bilingvă Albatros, editată în România de Ion Codrescu.

Ceainăria Sakura din Cluj-Napoca este renumită pentru promovarea haiku-ului. Acolo s-a întâlnit prima dată cu haiku poeta Cristina Oprea. În orașul Slobozia, în 1995, Șerban Codrin, a înființat o școală de haiku și două reviste, Orion și Micul Orion. În acest deceniu foarte prolific pentru haiku în România, Șerban Codrin a publicat două dintre propriile sale colecții, „Grădina Zen” și „Dincolo de tăcere”. Alte culegeri au fost publicate de Mioara Gheorghe (Petale de lumină), Florentin Smarandache (Clopotelul tăcerii), Florin Vasiliu (Traista cu licurici), Ștefan Teodoru (Întâlnire în amurg) și Duțu Nițu (Scrisorile pașilor).

Traducerile autorilor români sunt publicate regulat în reviste tipărite de haiku japoneze: Ko, Hi, HIA, World Haiku etc. Haikuuri românești sunt publicate, atât în ​​engleză, cât și în japoneză, în reviste on-line.

Alegerea unui eșantion reprezentativ de poeți haiku, activi astăzi în România, este un demers dificil. Recenta antologie multilingvă World Haiku 2023 a inclus 8 autori români, printre care:

Mariaus Chelaru (1961–) ne oferă un bun exemplu de haiku neregulat, care, deși deconectat de anotimpuri și natură, este plin atât de natură umană, cât și de nostalgie:

 

înlăuntrul meu

o parte întunecată

luminată de visele copilăriei

 

Valentin Nicolițov (1945–) eludează orice kigo în acest haiku:

 

La miezul nopții

cățărat pe-un scaun

caut o carte

 

Un al treilea haijin, Vasile Moldovan (1949–), explorează efemeritatea:

 

Tot ce am scris

în ziua de ieri pe nisip

vântul a șters peste noapte

 

Mai aproape de modelul clasic, Mona Iordan (1953–) își încadrează versurile în natură, undeva în primăvară:

 

Asfințit

umbrele pădurii

încă ciripesc

 

Ana Drobot (1983–) îmi amintește de Pieter Bruegel cel Bătrân cu oglinda sa concavă care poartă lumea întreagă în spate:

Bătrân călător –

singurul bagaj cărat

cerul cu stele

Ceea ce apreciez personal este metrica, mai apropiată de clasicele silabe japoneze 5-7-5, precum și straturile de semnificații posibiledespre care, de exemplu, eu aș vrea să mă gândesc la Creator.

Merită remarcat haiku-ul lui Réka Nyitrai, beneficiară a Premiului Touchstone Distinguished Books 2020 pentru colecția sa, „While Dreaming Your Dreams” (Valencia Spania: Mono Ya Mono Books, 2020):

 

în timp ce îți visezi visele

uneori poți auzi

fiarele albastre scrâșnind din dinți

 

Este de asemenea demnă de amintit o lucrare monografică recentă de Aurica Văceanu (Ed. Betta 2023 – 415 pagini în română) „Mesaj efemer – Șerban Codrin și poezia Zen”, reprezentând un fel de manual de haiku, tanka și renku.

O antologie, încă nescrisă, de haiku în România după 1990, necesită un spirit critic obiectiv, care să îmbrățișeze diversitatea abordărilor sugerate în acest articol. Revista Haiku de relații româno-japoneze nr.69/2023 (primăvară – vară) cuprinde câțiva autori de haiku de seamă, dintre care majoritatea sunt menționați mai sus.

Haiku moldovenesc

De menționat că referirea la haiku în România nu este același lucru cu referirea la haikuul românesc – limba este vorbită în multe alte țări, inclusiv în Republica Moldova, unde limba oficială este româna.

Printre poeții moldoveni de haiku care scriu în limba română se numără Ion Hadârcă, Mihai Prepeliță și Vasile Spinei. Spinei,deosebit de activ, a publicat nouă colecții de haiku atât în ​​română, cât și în engleză. Următoarele două haikuuriexpun calitatea dulce-amăruie a lucrării sale:

 

Sub tufa de liliac

cerșetorul își numără

monedele

(din cartea sa din 1996 Surâsul călugărului / The Monk’s Smile – traducere de Mihaela Codrescu)

 

în poiana

plin de nu-mă-uita

urmele pașilor dispar

(din cartea sa din 2000, Nu mă uita – traducere de Ion și Mihaela Codrescu)

***

Povestea haiku-ului din România este una în evoluție. O gamă diversă de inovații și dezvoltări au loc în mod constant, iar compoziția haiku-ului întinerește continuu. Mințile și spiritele oamenilor sunt libere și există o varietate sănătoasă de abordări, de la cele lirice la cele pline de umor și chiar așa-numitul „Dada haiku”.

Un număr tot mai mare de tineri români compun și publică și haiku. Încurajați de profesori și instructori entuziaști, copiii din România învață să înțeleagă, să se bucure și chiar să compună haiku. Legăturile stabilite între România și Japonia se dovedesc benefice. De exemplu, câștigătoarea Premiului JAL Haiku la al 17-lea Concurs Mondial de Haiku pentru Copii a fost Iasmina Butnărescu (în vârstă de 12 ani) cu acest haiku:

 

Orașul aglomerat

Copiii evadează

În basme vechi

 

După cum putem vedea, haikuul este popular în România, poate și pentru că transmite atât de concis sentimentele umane. Românul este într-adevăr „…născut poet”. Haiku-urile sunt înrădăcinate în natură, iar natura sufletului românesc este una poetică. În societatea digitală de astăzi, interesul față de haiku, manifestat atât de tineri, cât și de bătrâni, este unul încurajator.

Radu Șerban