Așa
cum stelele se văd doar noaptea, haikuul se percepe doar în tăcere, în
intimitate.
Zebra Timpului definește o trecere pietonală spre cealaltă vreme a vieții noastre. Pășim pe fâșii alb-negre, când ni se dă verde. Altfel, riscăm să fim striviți de timp. Cine schimbă culorile? Traversarea poate deveni un animal nărăvaș, pe care călărim involuntar.
Pe zebra temporală în alb-negru, alternează perechi de forțe opuse: bine-rău, cald-rece, frumos-urât, pace-război, lumină-întuneric, zi-noapte, sus-jos etc. Întregul contează mai mult decât fiecare componentă în parte.
Inteligența
artificială se bazează pe o succesiune binară de zero și unu, oferind o
infinitate de combinații. Viața și moartea se succed pe benzi alb- negru, iar
universul e înșeuat de succesiunea binară în permanentă opoziție. Ca apa și
uleiul, se alătură în nesfârșite coloane de marmură albă și neagră, alternativ,
până în străfundurile timpului.
Așa
alternează benzile schițate pe spinarea zebrei pietonale a timpului, pe care
pășesc infinitezimale furnici, adică noi.
Din
perspectiva acestei sublime binarități, cred că haiku intră în opoziție cu
sine, pentru că nu am găsit nimic opus haikuului. Ca atare avem haiku alb și
haiku negru. Haikuul alb se poate recita sau reciti, cel negru nu se citește
niciodată cu voce tare.
Paradoxal,
același poem poate fi alb sau negru, în funcție de cititor. Dacă haikuul nu are
rimă și ritm, nici alte reguli de muzicalitate, nu încântă urechea.
El are însă, pentru unii aleși, tainica valoare percepută în tăcere, în interiorul nostru, așa cum stelele se văd doar noaptea. Cleptomană, lumina ne răpește șansa de a vedea aștrii aflați la ani lumină, așa cum vocea ne răpește șansa de a percepe haikuul.
Un
tânăr compozitor român mi-a cerut o selecție de haikuuri, spre a le transpune
pe muzică. Nu cred că se poate – i-am răspuns. În limba română haiku dispune de
insuficientă muzicalitate.
Poate
cineva să-mi dea exemple de melodii reușite pe versuri de haiku? Din acest
unghi, poate au dreptate cei care exclud haikuul din categoria poeziei. Până la
aflarea adevărului, vă invit să pășim calm pe această zebră pietonală a
timpului.
*
Poeme haiku-Zebra
Timpului*
Tren
rătăcitor Rafală
de vânt –
prin
tunelul timpului – sub cireș copiii fac
lumini și umbre duș de petale
Pe propriul mormânt Desculț prin frunziș,
topindu-se
consolat veșnic acasă,
melcul
un
fulg de omăt sfidează
ploaia
La nivel înalt, Negru mesager
reședința
de vară: inspre
nimicnicie:
un
cuib de barză un tril
de mierlă
Cu
ochii închiși Desculț
prin omăt
urmând
parfumul de tei simt că
se-ntâmplă ceva:
ajungi
acasă mai sunt
în viață
Hore
nocturne Privind
spre stele
în
jurul lumânărilor – auzi cum
stau de vorbă
călugărițe anii lumină
(*Selecţie poeme
de Valentin Nicoliţov)
