ZEBRA TIMPULUI, volum de haiku, autor Radu Șerban

 

Așa cum stelele se văd doar noaptea, haikuul se percepe doar în tăcere, în intimitate.

Zebra Timpului definește o trecere pietonală spre cealaltă vreme a vieții noastre. Pășim pe fâșii alb-negre, când ni se dă verde. Altfel, riscăm să fim striviți de timp. Cine schimbă culorile? Traversarea poate deveni un animal nărăvaș, pe care călărim involuntar.

Pe zebra temporală în alb-negru, alternează perechi de forțe opuse: bine-rău, cald-rece, frumos-urât, pace-război, lumină-întuneric, zi-noapte, sus-jos etc. Întregul contează mai mult decât fiecare componentă în parte.

Inteligența artificială se bazează pe o succesiune binară de zero și unu, oferind o infinitate de combinații. Viața și moartea se succed pe benzi alb- negru, iar universul e înșeuat de succesiunea binară în permanentă opoziție. Ca apa și uleiul, se alătură în nesfârșite coloane de marmură albă și neagră, alternativ, până în străfundurile timpului.

Așa alternează benzile schițate pe spinarea zebrei pietonale a timpului, pe care pășesc infinitezimale furnici, adică noi.

Din perspectiva acestei sublime binarități, cred că haiku intră în opoziție cu sine, pentru că nu am găsit nimic opus haikuului. Ca atare avem haiku alb și haiku negru. Haikuul alb se poate recita sau reciti, cel negru nu se citește niciodată cu voce tare.

Paradoxal, același poem poate fi alb sau negru, în funcție de cititor. Dacă haikuul nu are rimă și ritm, nici alte reguli de muzicalitate, nu încântă urechea.

El are însă, pentru unii aleși, tainica valoare percepută în tăcere, în interiorul nostru, așa cum stelele se văd doar noaptea. Cleptomană, lumina ne răpește șansa de a vedea aștrii aflați la ani lumină, așa cum vocea ne răpește șansa de a percepe haikuul.

Un tânăr compozitor român mi-a cerut o selecție de haikuuri, spre a le transpune pe muzică. Nu cred că se poate – i-am răspuns. În limba română haiku dispune de insuficientă muzicalitate.

Poate cineva să-mi dea exemple de melodii reușite pe versuri de haiku? Din acest unghi, poate au dreptate cei care exclud haikuul din categoria poeziei. Până la aflarea adevărului, vă invit să pășim calm pe această zebră pietonală a timpului.

                        *

Poeme haiku-Zebra Timpului*

          Tren rătăcitor                           Rafală de vânt –                     

prin tunelul timpului –                sub cireș copiii fac      

lumini și umbre                        duș de petale                   

 

Pe propriul mormânt               Desculț prin frunziș,   

topindu-se consolat                 veșnic acasă, melcul               

un fulg de omăt                       sfidează ploaia           

 

           La nivel înalt,                         Negru mesager                                   

reședința de vară:                    inspre nimicnicie:                   

un cuib de barză                      un tril de mierlă                      

 

           Cu ochii închiși                       Desculț prin omăt                               

urmând parfumul de tei          simt că se-ntâmplă ceva:        

ajungi acasă                             mai sunt în viață                     

 

Hore nocturne                         Privind spre stele        

            în jurul lumânărilor –                  auzi cum stau de vorbă          

călugărițe                                 anii lumină                  

(*Selecţie poeme de Valentin Nicoliţov)