ZEBRA TIMPULUI, volum de haiku, autor Radu Șerban

 

Așa cum stelele se văd doar noaptea, haikuul se percepe doar în tăcere, în intimitate.

Zebra Timpului definește o trecere pietonală spre cealaltă vreme a vieții noastre. Pășim pe fâșii alb-negre, când ni se dă verde. Altfel, riscăm să fim striviți de timp. Cine schimbă culorile? Traversarea poate deveni un animal nărăvaș, pe care călărim involuntar.

Pe zebra temporală în alb-negru, alternează perechi de forțe opuse: bine-rău, cald-rece, frumos-urât, pace-război, lumină-întuneric, zi-noapte, sus-jos etc. Întregul contează mai mult decât fiecare componentă în parte.

Inteligența artificială se bazează pe o succesiune binară de zero și unu, oferind o infinitate de combinații. Viața și moartea se succed pe benzi alb- negru, iar universul e înșeuat de succesiunea binară în permanentă opoziție. Ca apa și uleiul, se alătură în nesfârșite coloane de marmură albă și neagră, alternativ, până în străfundurile timpului.

Așa alternează benzile schițate pe spinarea zebrei pietonale a timpului, pe care pășesc infinitezimale furnici, adică noi.

Din perspectiva acestei sublime binarități, cred că haiku intră în opoziție cu sine, pentru că nu am găsit nimic opus haikuului. Ca atare avem haiku alb și haiku negru. Haikuul alb se poate recita sau reciti, cel negru nu se citește niciodată cu voce tare.

Paradoxal, același poem poate fi alb sau negru, în funcție de cititor. Dacă haikuul nu are rimă și ritm, nici alte reguli de muzicalitate, nu încântă urechea.

El are însă, pentru unii aleși, tainica valoare percepută în tăcere, în interiorul nostru, așa cum stelele se văd doar noaptea. Cleptomană, lumina ne răpește șansa de a vedea aștrii aflați la ani lumină, așa cum vocea ne răpește șansa de a percepe haikuul.

Un tânăr compozitor român mi-a cerut o selecție de haikuuri, spre a le transpune pe muzică. Nu cred că se poate – i-am răspuns. În limba română haiku dispune de insuficientă muzicalitate.

Poate cineva să-mi dea exemple de melodii reușite pe versuri de haiku? Din acest unghi, poate au dreptate cei care exclud haikuul din categoria poeziei. Până la aflarea adevărului, vă invit să pășim calm pe această zebră pietonală a timpului.

                        *

Poeme haiku-Zebra Timpului*

          Tren rătăcitor                           Rafală de vânt –                     

prin tunelul timpului –                sub cireș copiii fac      

lumini și umbre                        duș de petale                   

 

Pe propriul mormânt               Desculț prin frunziș,   

topindu-se consolat                 veșnic acasă, melcul               

un fulg de omăt                       sfidează ploaia           

 

           La nivel înalt,                         Negru mesager                                   

reședința de vară:                    inspre nimicnicie:                   

un cuib de barză                      un tril de mierlă                      

 

           Cu ochii închiși                       Desculț prin omăt                               

urmând parfumul de tei          simt că se-ntâmplă ceva:        

ajungi acasă                             mai sunt în viață                     

 

Hore nocturne                         Privind spre stele        

            în jurul lumânărilor –                  auzi cum stau de vorbă          

călugărițe                                 anii lumină                  

(*Selecţie poeme de Valentin Nicoliţov)

 

 

Cartea pe care mi-o doream

 

            Am descoperit târziu poezia Extremului Orient. Am afirmat acest lucru de nenumărate ori. Am constatat cât de mult diferă ceea ce învățasem eu în liceu și ce citeam în cărțile pe care le-am găsit în anul 1990.

            Programa școlară conținea o oră de muzică pe săptămână, cu excepția ultimului an, și o oră de desen pe săptămână, artistic, în gimnaziu, și tehnic, în liceu. Descoperisem întâmplător desenul în tuș, nu-mi amintesc cu ce ocazie, dar mă simțeam atrasă de peisajele obținute din câteva linii în tuș.

            Țin în mâini cartea Pagini de haibun, scrisă și ilustrată de autorul ei, Ion Codrescu, carte care mă poartă prin anii de școală, mă revăd copil curios, studios, energic și neastâmpărat.

            Autorul volumului subliniază: „La prima întâlnire cu poemele haiku, am  constatat că ele nu semănau cu poeziile occidentale pe care le-am studiat în gimnaziu sau în liceu. Am aflat, ulterior, că în limba japoneză, un haiku în stil clasic este alcătuit, cu puține excepții, dintr-o structură cu un ritm de 5-7-5 silabe.”

            „În comparație cu poezia occidentală, un haiku se concentrează doar pe un moment, pe reacția poetului în fața unui detaliu din lumea înconjurătoare, evitând un discurs încărcat de metafore, comparații, interpretări și filosofări”.

            Autorul privește comparativ poemul haiku și pictura în tuș: „Am fost atras de haiku datorită picturii în tuș, fiindcă am întâlnit aceeași estetică, același principiu de a sugera mult prin puțin, de a focaliza mijloacele de expresie asupra câtorva trăsături de pensulă / cuvinte, pentru a evoca o emoție, o clipă sau un raport dinamic între un element stabil, neschimbător, etern ( fueki, în limba japoneză) și unul schimbător, trecător, pieritor, efemer (ryuko) din natură și din viața noastră.

            Dacă privim comparativ poemul haiku și pictura în tuș, atât poetul, cât și pictorul oferă privitorului / cititorului doar câteva elemente sau îi sugerează câteva detalii, lăsându-i libertatea de a completa cu imaginația lui ceea ce este nepictat / nespus, ceea ce este ascuns în tăcerea dintre cuvinte sau zonele neatinse de pensulă. Uneori, ceea ce nu este pictat / spus, dar ne închipuim că există în comparație cu ceea ce este arătat în tablou / haiku. Fără să fie japonez, Giovanni Papini notează: «Orice poezie are doi autori:  poetul și cititorul. Poetul sugerează și indică, cititorul completează cu sensibilitatea și amintirile lui personale. Fără această colaborare poezia nu există». ”.

            În continuare, autorul cărții la care ne referim, povestește despre experiența pe care a avut-o după 1990, în urma unor burse de studii în Țara Soarelui - Răsare. 

          Nu mi-am propus să dau aici amănunte. Cine este interesat, poate să citească lucrarea.

            Am scris haiku ghidându-mă de cartea Interferențe lirice, Constelația haiku, autori Florin Vasiliu și Brândușa Steiciuc, primită de la o prietenă, care s-a stins recent.

            Citesc din carte, nu ca un necunoscător al haibunului, ci urmărind să-mi completez cunoștințele, să compar ceea ce știam cu ceea ce au scris diferiți autori pe care i-am cunoscut pe internet.

            În lucrare am găsit câteva informații despre legătura dintre muzică și liniște, chiar dintre diferite arome.

             „Mi-a plăcut să scriu haiku, pentru că în această poezie nu descriu, nu comentez, nu interpretez o anumită dispoziție, impresie, emoție sau moment, ci le traduc în câteva cuvinte, cât mai direct, cât mai succint. Încerc să înlătur tot ce este de prisos în structura poeziei. Caut să nu arăt tot ce am de spus. Ascund și sugerez totul în doar câteva cuvinte, pentru a-l lăsa și pe cititor să continue poezia în imaginația lui.”

            Până aici, n-am scris despre haibun, cu toate că volumul despre care am notat câteva idei are titlul Pagini de haibun.

            „Haibunul a apărut în Japonia, la sfârșitul secolului XVII, prin contribuția majoră a poetului Matsuo Basho și prin continuarea acestei tradiții de către Kobayashi Issa, Yosa Buson, Masaoka Shiki și Natsume Soseki.  Întinderea unui haibun variază de la câteva rânduri la o pagină sau zeci de pagini.”

            „Tematica haibunului are o paletă diversă: povestiri cu caracter autobiografic, fragmente de jurnal sau de memorii, note de călătorie, eseuri, descrieri de persoane, locuri, obiecte. Subiectul unui  haibun poate să fie inspirat din realitate sau din imaginația autorului (vis, fantezie)…”

            Mulți autori de haiku au început să scrie haibun, au apărut reviste, antologii și concursuri de haibun. Se scrie haibun în multe țări.

            Despre calitățile prozei din haibun și calitățile haikuurilor cuprinse puteți citi în lucrarea despre care scriem acum. Multe idei, informații despre haibun puteți afla  citind cele 25 de haibunuri conținute și analizate în lucrarea Pagini de haibun, pe care v-o recomand și eu.

            O carte de 270 de pagini, cu 25 de picturi în tuș, care abordează teme din natură, din biografia autorului, din experiența unor călătorii    nu poate fi „povestită”. E mult mai utilă și produce o impresie mai puternică atunci când este citită.

            Mărturisesc că în mare parte am citit textele din lucrare. Nu am primit-o de mult timp, dar ceea ce am citit m-a lămurit în multe privințe. Mărturisesc că încă mai citesc cu curiozitate, interes și bucurie cartea.

 *Pagini de haibun / Haibun Pages, autor Ion Codrescu, Editura Eikon, 2024,

 

           

CONCURS HAIKU 2025

 Colectivul de redacţie al revistei de interferenţe culturale Româno-japoneze HAIKU organizează concursul anual de poeme haiku în formă fixă (5-7-5 silabe, kigo, kireji, care corespund normelor poemului haiku clasic japonez) în primul trimestru al anului 2025. La concurs pot participa toţi poeţii români şi străini care vor trimite prin poştă un număr de şase poeme haiku în formă clasică (5-7-5) până la data de 31 martie 2025, pe adresa: valentin.nicolitov@yahoo.fr. 

Nu se vor accepta decât poeme haiku originale, nepublicate în ziare sau reviste, plachete sau volume de autor până la data concursului. Nu se vor accepta texte scrise de mână, textele ce se vor trimite trebuie să fie cel puţin dactilografiate, cu semnele diacritice corecte şi semnate. Cele trimise prin e-mail trebuie redactate în Times New Roman 12 cu diacritice româneşti. Textele autorilor străini trebuie scrise în limba engleză sau franceză pecum şi în limba ţării de origine. 

Un juriu stabilit de redacţia revistei Haiku va analiza poemele primite, va acorda note şi va stabili poemele premiate. 

Rezultatele concursului vor fi publicate în revista HAIKU nr. 73 din mai 2025, iar diplomele vor fi trimise câştigătorilor prin poşta electronică în luna mai 2025. (Colectivul de redacţie).

HAIKU CONTEST 2025

The editing board of the Journal of Romanian-Japanese cultural interferences HAIKU. is continuing to organize the annual competition for haiku poems in fixed form, during the first trimester of 2025. The competition is open to all poets who will send on the following e-mail address: valentin.nicolitov@yahoo.fr, a number of 6 (six) haiku poems (5-7-5), up to 31 March 2025. 

Only original haiku poems will be accepted, which were not publilished in news papers or journals, author volumes or in another forms up to the date of the competition. Hand written text will not be accepted, the texts need to be at list typed, with correct diacritical symbols and signed. The texts of the foreign authors have to be writen in English ou French as well as in the original. We prefer to send the texts by e-mail, New Times Roman 12.

 A jury nominated by the editing board of the HAIKU Journal will analyse the received poems, will grant qualifications and will decide for the awarded poems. 

The results of the competition will be published in the HAIKUJournal nr. 73/2025 and the diplomas will be sent to the winners by mail. (The Editing Board)

CONCOURS DE HAIKU 2025

La Revue d’interférences culturelles romano-japonaises

HAIKU organise dans le premier trimestre de l’année 2025 le

concours annuel de poèmes haïku en forme fixe (5-7-5, avec le kigou et kireji). Le concours est ouvert a tous les poètes roumains et étrangers. La date limite de l’envoi de six poèmes est le 31mars 2025 par

e-mail: valentin.nicolitov@yahoo.fr.

Avis aux concurents:

On accepte seulement des poèmes originaux qui n’on pas été

publiés dans les revues, journaux ou recueils d’auteur ou anthologies.

Les textes doivent être dactylografiés ou à l’ordinateur, avec les signes diacritiques. Les auteurs étrangers doivent envoyer les poèmes par e-mail en langue d’origine + traduction en français ou en anglais, Times New Roman 12.

Le jury de la part de la revue HAIKU va analyser les poèmes

participants et va annoncer les prix. Le resultat du concours va être

annoncé dans la revue HAIKU no.73/2025, les diplomes et les prix

seront envoyés aux gagnants par la poste en mai 2025.

(La rédaction de la revue Haiku).

Virginia Popescu-Pânza lui Van Gogh/La toile de Van Gogh

 

-Fotohaibun / Photo-haibun-

                         Imagini, poezie, proză

De ani buni Virginia Popescu este preocupată de transpunerea în practică a dictonului latin creat de Horațiu Ut pictura poesis. Poezia și arta fotografică au fost mereu în atenția sa. O primă confirmare a dublului său talent are loc în anul 2012, când a primit titllul de haijin al anului 2011-2012, acordat de Ioana Dinescu, organizatoarea Concursului Haiku la fotografie pe o temă dată. În anii 2014 și 2016 participă cu mai multe haikuuri la Expoziția de fotohaiku „Declic în silabe”, alături de Mihaela Băbușanu, Constantin Broșu, Oana Gheorghe și alți creatori ai genului, expoziție găzduită de Complexul Muzeal Iulian Antonescu din Bacău. Mai nou, în anul 2023 Ioana Dinescu scria despre Virginia Popescu, în legătură cu o haiga pe tema „Oglinda”:

„Ca de obicei ultima la catalog, dar niciodată cea de pe urmă, este Virginia Popescu a cărei oglindă este nici mai mult, nici mai puțin decât soarele însuși. O fotografie fascinantă, aproape ca o acuarelă este spațiul în care poemul vorbește despre drumul zilnic al soarelui de la răsărit până la chindie. Vibrația luminii este parcă extrasă din imagine, asigurând astfel legătura între aceasta și text.”

La rândul ei, poeta și traducătoarea franceză Nicole Pottier scria despre talentul multiplu al Virginiei Popescu în postfața cărții de haiku Zbor de ciocârlii:

„Curiozitatea sa intelectuală a împins-o pe autoare să descopere noi orizonturi și să accepte noi impulsuri. Ea nu s-a interesat numai de haiku, dar și de fotohaiku, de calendar haiku și de fotohaibun. Publicarea pe blogul personal Phoenix a unora dintre haibunuri au ajutat-o să testeze calitatea acestora după numeroasele likuri și comentarii pe care le-a avut.”

Poeta și-a alcătuit și modelat astfel cartea printr-o modalitate modernă pe care și-ar putea-o însuși și alți autori. Simțul poetic e vizibil încă din titluri, multe din ele fiind epitete nemaiîntâlnite la alți autori: Triumful vieții, O icoană vie, Vraja muzicii. Cel care urmează, e un poem într-un vers, de 11 silabe, în genul celor scrise de Utta Siegried Konig, de o mare frumusețe: În cântec degreieri răsare luna.

Ca dimensiuni, textele sunt de o mare diversitate, de la cele scurte cu un singur haiku la altele întinse pe mai multe pagini și având numeroase haikuuri, care pigmentează plăcut proza, făcând-o mai lizibilă, dând posibilitatea cititorului să se oprească din lectură și să medteze o clipă la ce a vrut poeta să sugereze în acele insule de poezie cu care și-a înzestrat proza. Cele mai reușite haikuuri sunt acelea care emană poezie autentică, atât incluse în proză, cât și citite separat. Printre acestea se numără și următoarele:

 

Siesta de prânz –

pe genunchiul statuii

un melc la soare

 

Ploaie de vară –

ochii bunicii la geam

atât de albaștri

 

Lumina lunii –

din umbră nuferii răsar

unul câte unul

 

Ca un phoenix

mânăstirea renaște

din cenușă

 

Mai mult decât haikuurile, proza autoarei dă impresia de lucrare finisată, indiferent de dimensiuni și domeniul abordat. Iată cât de firesc curge pana ei în bucata Cascada, un adevărat poem în proză, în genul celor scrise de Dimitrie Anghel și G. Bacovia:

„Briza răcoroasă ne mângâie obrajii înfierbântați. Zgomotul  surd alapei în cădere ne anunță apropierea de cascadă. O admirăm de la distanță, în toată splendoarea ei sălbatică. Apele în cădere sunt de o măreție care-ți taie pur și simplu respirația.”

În fotohaibunurile Virginiei Popescu se îmbină aspectele de civilizație cu frumusețile sau vitregiile naturii. Pretutindeni sunt referințe făcute în cunoștință de cauză la arte. În Cetatea Alba–Carolina, numele vechi al cetății marii uniri, autoarea ne inițiază în arhitectura locului:

 ”Ne oprim în fața primei porți care are forma unui arc de triumf monumental. Pe ambele fațade ale porții se află patru basoreliefuri cu scene mitologice. Dincolo de poartă privirile ne sunt atrase de un obelisc monumental, foarte înalt, realizat din granit. La bază se află o celulă simbolică iar în poarta de vest, basorelieful îi prezintă pe capii răscoalei din 1784/1785 cu inscripția ”Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan.”

Un alt haibun antologic este cel intitulat Vecernie. Din el se deduc cel puțin două înțelesuri: sentimentul creștin-ortodox la ceasul rugii de seară, numite chiar așa, vecernie și întrepătrunderea dintre muzică (a clopotelor de vecernie, se înțelege) și poezia compusă de autoare și dăruită cititorilor. Fraza este maiestuoasă aidoma unei liturghii:

„Mă îndrept cu pași mari spre biserica Sfântul Gheorghe și văd deja clopotnița de culoarea aramei, profilată pe cerul albastru închis. Pătrund cu sfială în curtea plină cu flori și arbori. Un miros puternic de tufănele mă întâmpină pe alee. Îmi ridic privirea spre turla bisericii. Un stol de grauri dă roată crucii din vârf, de parcă ar oficia un ritual sacru. Lângă clopotniță se înalță un brad. În lumina amurgului pare o lumânare care așteaptă să fie aprinsă. Deasupra bradului un tei bătrân își leagănă frunzele în briza ușoară. Tăcerea serii vibrează deodată de dangătul prelung al clopotelor de vecernie. Cu fiecare sunet din tei se desprind câteva frunze care alunecă ușor de-a lungul bradului. Par niște picături mari, galbene de ceară, scurgându-se lin spre pământ. Și dintr-odată seara aceasta de toamnă se umple de armonia și farmecul sfânt al poeziei.”

În cartea sa Pierderea de sine (Editura Pim, Iași, 2023) poeta are multe poeme într-un vers inspirate din pânze celebre ale unor pictori români și francezi. Încurajată de ecourile pozitive ale unor asemenea creații, ea abordează pictura și în câteva din fotohaibunurile sale.

Cel mai întins și mai reprezentativ este Giverny – un colț de Paradis. Este vorba de casa și celebrele grădini ale pictorului Claude Monet, fondatorul curentului impresionist. Autoarea dovedește în acest haibun cunoștințe temeinice nu doar de pictură, ci și de arhitectură interioară și mobilier de epocă, cum se poate vedea din rândurile care urmează:

„Dantele albe acoperă paturilesomptuoase din dormitoare, o impresionantă colecție devase strălucitoare din aramă,  se asortează cu lespezilede un roșu aprins și cu albastrul cobalt din bucătărie.”.

Poetă remarcabilă de haiku, Virginia Popescu nu putea trece indiferentă pe lângă „colecția de stampe japoneze, reprezentare a efemerului, a clipei trecătoare”. Pictura clasică franceză, inspiratoare a unor poeți europeni este pusă alături de atmosfera care a generat, cu o jumătate de mileniu în urmă, haikuul. Mediul cazon din care provin eu folosește o expresie interesantă, aceea de „arme întrunite.” Parafrazând, putem afirma că autoarea cărții de față face arte întrunite. Prin modalitățile lor proprii, artele pot face mult mai mult împreună, decât fiecare în parte.

Prin prezenta carte, Virginia Popescu se alătură celor mai valoroși autori care au înfrățit poezia cu artele: Ion Codrescu, Dan Doman, Lavana Kray. Ea constituie o provocare şi pentru alţi poeţi care au publicat asemenea creații în reviste și pe bloguri de internet, dar încă nu au avut oportunitatea să le strângă în volum.

 Vasile Moldovan

 

POEŢI AI SOCIETĂŢII ROMÂNE DE HAIKU

 

CELE MAI FRUMOASE POEME HAIKU PUBLICATE IN ANUL 2023

       -selecție-

 

Daniela ALBU                    Cornelia ATANASIU

Lichior de gutui –                 Plimbare prin parc –

printre arome discret             cerul răsturnat în lac

chipul bunicii                        cu nori cu tot

 

Mirela BRĂILEAN            Dan DOMAN

Coș cu ghiocei –                   Ani de pensie –

surâsul fetișcanei                   bătrânul încă visează

face toți banii                        lucrul în munţi

 

Vasile COJOCARU            Livia CIUPAV

Cătun părăsit –                      Pândind la fereastră –

îngropate-n cimitir                fetița numără

toate amintirile                      câțiva fulgi răzleți

 

Magdalena DALE              Ana DROBOT

În ultimul bol                        Primul musafir –

pe fundul ceștii de ceai         bătându-mi ușor în geam

doar luna plină                      floarea de cireș

 

Letiția IUBU                        Dan IULIAN

Dangăt de clopot –               Peste sat cerul –

pânza de păianjen                 curbat de greutatea

tremură ușor                          atâtor stele

 

Utta Siegrid KÖNIG          Cristina MOLDOVEANU

Doar o regină –                     Pare străină

în zori parfumul nopții          după înmormântare

la mine-n balcon                    umbrela bunicii

 

Cristian MATEI                 Iulia MATEI

Bătrân la azil                         Au inflorit merii

o candelă luminând               fetița le zâmbește

poza soției                             cu dinții lipsă

 

Vasile MOLDOVAN          Florin NAN

Sărmane greier!                     Primii ghiocei –

Și tu ai insomnie                   doar în părul bunicii

în noaptea asta?                    încă mai ninge

 

Dan Viorel NOREA           Costache NĂSTASĂ

Merg la o bere                       Ți-am scris numele

cu mama logodnicei –           pe gheața de pe geam,

să-mi văd viitorul                  dar ea s-a topit

 

Negrușa DUMITRA           Valentin NICOLIȚOV

Curgerea apei –                     Târziu în noapte –

un murmur fără sfârșit          manechinul din vitrină

și-atâtea gânduri                   singur ca mine

 

Virginia POPESCU            Mara PARASCHIV

Furtună pe mare –                 Casă-n ruină –

pânza Penelopei                    doar stâlpii de gard

plutind pe valuri                    și trandafirul

 

Constantin STROE            Vasile SPINEI

Mijlocul iernii –                     Într-o vitrină

manechin în vitrină               privirea fără iluzii

îmbrăcat de vară                   a femeii gonflabile

 

Radu ȘERBAN                   Eduard ȚARĂ
Curs de tăcere                       Gutuiul uscat –

în limba japoneză:                 o creangă aplecată

floarea de cireș                      spre luna plină

 

Maria TIRENESCU          Florin GRIGORIU

Vântul scutură                      Trifoi roșu–

ultima petală de cireș ‒         brusc o albină

luna nouă                              își ia zborul

 

Maria  GRIGORIU            Adrian GRIGORIU

Pomi împodobiți–                 Post pe sfârșite

omida-și continuă                 pe masă rămasă

noua operă                            felia de dovleac

 

Andana CĂLINESCU         Mihaela COJOCARU 

Uitat de vreme                        Țurțuri picurând –

 sub prunul plin de flori–         sunetul lor ecoul

 câinele bãtrân                         pașilor singuri