O LUME ÎN CARE REGNURILE SE ÎNTREPĂTRUND

                                                                            de Vasile Moldovan

   Cu  Fuga de întomnare (Casa Editorial-Poligrafică Bons Offices, Chişinău, 2025) basareabanul Vasile Spinei se află la  cea de a noua carte de haiku și senryu. S-a făcut remarcat încă de la cartea de debut, Surăsul călugărului / The Monk’s Smile(Constanţa, Editura Leda, 1996), pentru care a fost premiat de Societatea Americană de Haiku.

   Prezenta lucrare cuprinde o arie tematică diversă, un adevărat  Univers, în care se regăsesc toate regnurile. Acestea nu acționează separat, ci se întrepătrund.

    Un rol aparte îl are cocostârcul, simbol la moldoveni, ca și la români în general, al fertilității:

 

    Cocostârcul                                                            

    muncind din greu la cuib –        

    consoarta e încă în zbor   

         

    Pe cuib, dansul    

    festiv al cocostârcilor-

     reunire

 Alte păsări, liliacul și graurii, bunăoară, zi și noapte însuflețesc natura:

     Mai cade o frunză-              

     țipătul nocturn                       

     al liliacului       

                    

      În vie,

      ferchezuind sperietoarea

      graurii într-o veselie

        În poemele   recente ale poetului Vasile Spinei vom găsi și flori de culori și miresme diferite, dar preferatele lui sunt ființele firave,  inclusiv cele care nu cuvântă din lumea lui Emil Gârleanu. Argumentul e imbatabil. Și aceste ființe, de exemplu o pasăre, pisica sau câinele, aidoma omului, au suflet:

Trezit de o pasăre

cu glas jalnic-

și dânsa e suflet.

 

Legătura dintre om și ființele din preajma lui este de o mare complexitate. Mi-amintesc de un poem haiku al poetului Vasile Spinei publicat in urma cu mai mulţi ani, poem care  este considerat drept cel mai frumos poem haiku de iubire din limba romana. În el este vorba  de un bărbat, o femeie, dar însoţiţi de o pisică:

 

Pisica toarce

şi iubita doarme.

Mai pun un lemn pe foc 

în volumul prezentat acum iată cum se comportă  pisica poetului nostru faţă de  un pacient:

    

    La pieptul suferindului,    

    privindu-l în ochi,            

    pisica  

                            

    Ambulanța întârzie-

    pisica

    de la pat la geam

  Pisica, desi la mulţi autori este în dușmănie cu câinele, la Vasile Spinei devine solidară cu cel ce împărtășește aceeași soartă:

     Câine în lanț-                    

     ținându-i de urât             

     pisica pripășită              

 

     Tunete și ploaie -

      la poarta încuiată

      câinele pribeag

       Izgonit sau plecat de bună voie,  câinele revine la casa abandonată sperând să-și regăsească stăpânul și paradisul pierdut.

      Trăind sentimentul trecerii iremediabile a timpului, poetul fuge de întomnare, adică de îmbătrânire, visând să-și cumpere o nouă oglindă în care să se vadă iarăși tânăr, iar bastonul primit în dar să-l foloseasca doar după ce va împlini o sută de ani:

      Pivindu-mă                        

      în  oglindă-                         

      e timpul să comand alta     

   

       De ziua mea

        un baston în dar-

        să stea în cui până la sută

        Poemul haiku practicat de Vasile Spinei, desi lipsit aproape complet de podoabe stilistice, proprii mai degrabă poeziei occidentale este, așa cum se exprimă criticul japonez Ito Isao,  privirea organicistă a lui Vasile Spinei  asupra lumii, universului, care se reflectă atît în modul direct, în care el fixează obiectele, atent selectate din natură, cât și în stilul său clar și individual.