Haiku-ul japonez în secolul al XX-lea (4)

7 – Haiku-ul la sfârşitul secolului al XX-lea (1970-)

            7.1 După haiku-ul de avangardă (1970-)

În arta şi literatura de noutate de la sfârşitul secolului 20, care a fost începută la sfârşitul secolului 19 nu mai este o preocupare absolută. Este într-adevăr sfârşitul modernismului, iar în anii 1980, postmodernismul devine dominant, cu sens diferit de valoare. Contrastul este mare odată cu începutul secolului, când arta şi activităţile literare în curs de dezvoltare circulă la un nivel internaţional unificat. Subiectele de artă s-au mutat de la expresia de conştiinţă individuală şi intimă. În mod similar, în timp ce haiku-ul în Japonia s-a dezvoltat prin mişcare colectivă, devine mai individualistă în această perioadă. În anii 1980, economia Japoniei este în creştere uimitoare. De la începutul erei Meiji, standardul japonez de trai nu a fost ridicat, dar după 80 de ani, el ajunge la nivelul ţărilor occidentale. Aceste modificări afectează, de asemenea, şi constiinta haiku-ului. Fluxul de inovaţie şi de experimentare în haiku dispar, precum şi stabilitatea dată de conservatorism haiku-ului, el căpătând o formă de expresie intimă şi mai profundă. Cu toate acestea, unii poeţi caută o mai mare calitate poetică, în acord cu ideile şi gândirea modernă, în studii care au implicat principiile de compoziţie şi de postcompoziţie. 

În plus, în 1970 vin să se alăture poeţior din anii  50 şi 60 Iijima Hakuko (1921-2000), Biwao Kawahara (1930 -) Kiyoko Uda (1935 -), Koji Yasui (1936 -), Sumiko Ikeda (1936 -) şi alţii. Din şcoala tradiţională, Sumio Mori (1919 -), Ryuta Iida (1920-2007) şi Shugyo Takaha (1930 -) publică haiku cu cuvânt de  sezon. După anii 1980, publică poeţi născuţi după 1940 şi 1950 care au fost activi în haiku şi în critica haiku- ului: Nana Naruto (1943 -), Yukihiko Settsu (1947-1996), Bansei Tsukuchi (1950-), Michio Nakahara (1951-), Kai Hasegawa (1954-), Ban’ya Natsuishi (1955-) si Hiroaki Tanaka (1959-2004).

            7.2 Popularizarea haiku-ului (1980-)

În timpul anilor 1980, este o mare prosperitate economică în Japonia. Există o extindere pe scară largă, şi fiecare dintre cele trei asociaţii de haiku se dezvoltă mult. Astfel, numărul membrilor care fac parte din aceste trei mari asociaţii ajunge la 2000. Prin adăugarea de poeţi independenţi, care nu aparţin de nicio asociaţie, se estimează că numărul total de poeţi de haiku în Japonia, este de circa 1 milion. Acest număr depăşeşte numărul total de poeţi de tanka sau de poezie gratuită în Japonia. Numărul de reviste mici de haiku a ajuns la un total de 800. Odată cu creşterea numărului de persoane care scriu haiku se dezvoltă şi o industrie de  haiku. Apar multe instituţii care oferă cursuri de educaţie pentru adulţi în domeniul haiku-ului, şi multe reviste comerciale pentru creaţia de haiku. Şi numărul de poeţi femei de haiku a crescut încât acum ele reprezintă peste 60% din membri.

O altă tendinţă în lumea haiku-ului în secolul al 20-lea este diversitatea de vârsta la poeţi. Pe de o parte, mulţi poeţi au vârste avansate în ultimii ani, iar pe de altă parte, nu numai adulţii, dar şi copii şi tinerii au început să scrie haiku. De exemplu, o firmă de băuturi are un concurs anual pentru haiku, ca un copil şi,  recent, au primit 1, 5 milioane de haiku-uri  de la copii şi adulţi. Copiii şi fanii haiku-ului utilizează  e cuvinte de sezon şi sunt foarte conştienţi de formafixă ​​5-7-5. La concursurile de haiku din Japonia, poeziile sunt scrise de poeţi de vârste foarte diverse.

            7.3 Internaţionalizarea haiku-ului (1980-)

Haiku a fost introdus în Europa de peste o sută de ani din secolul al 19-lea sub influenţa Japoniei. Occidentalii care au vizitat Japonia şi au trăit acolo, după cum au fost WG Aston (1841-1911), Lafcadio Hearn (1850-1904), BH Chamberlain (1850-1935) şi Paul-Louis Couchoud (1879-1959) i au prezentat apoi hokku ( haiku) în lume, prin scrierile lor, mai însau scurt, cu întârziere 19 si inceputul secolului 20. Cu toate acestea, la momentul respectiv, atenţia poate fi plătit pentru a haiku-ului. Prin activitatea lui Ezra Pound, în 1910, şi apoi de către Harold Henderson (1888-1974) şi RH Blyth (1898-1964), haiku-ul este larg acceptat ca un poem scurt, în primul rând în Occident. După război, multe cărţi de haiku şi traduceri au fost  publicate, şi astfel s-a răspândit pe scară largă în întreaga lume. Astăzi, mulţi oameni din întreaga lume scriu haiku în limba lor maternă. În ceea ce priveşte caracteristicile de haiku scris într-o limbă străină, mulţi tind să nu se concentreze prea mult asupra cuvintelor de sezon sau a formeiă fixe, de 17 silabe, dar în principal, respectă forma de poem în trei versuri. Acest lucru ar trebui să servească drept exemplu pentru a reflecta asupra universalităţii a haiku-ului, care transcende timpul şi spaţiul. În secolul al 20-lea, interacţiunea dintre poeţii din întreaga lume a fost în creştere şi organizaţii de haiku din Japonia încep să acorde o atenţie mai mare circuitului internaţional. În 1989, Kokusai, a fost creat stilul Koryu Kyôkai Haiku (Haiku International Association) şi în anul 2000, stilul Sekai Kyôkai Haiku (World Haiku Association). Recent, în plus faţă de întâlnirile directe în competiţiile internaţionale sau în conferinţe, au loc dialoguri pe Internet care au accelerat internaţionalizarea a haiku-ului.

Un melc

visează un vis bleu

pe dosul unei frunze

(R.H. Blyth)

              8 – Din secolul al XX-lea în viitor, concluzie

La sfârşitul secolului al 19-lea, haikai-ul , forma traditionala literară a perioadei Edo, cu un  spirit deosebit,  a fost transformat într-o formă literară modernă, prin intermediul inovaţiilor propuse de Masaoka Shiki. Secolul 20 a fost perioada de timp în căutarea unor răspunsuri la această întrebare: cum va putea haiku-ul, poezie traditionala să reînvie, să găsească raţiuni pentru  a exista ca formă literară modernă. 

În special la începutul secolului, ca răspuns la curentul epocii, s-au făcut multe experimente pentru a aduce noi posibilitati de exprimare  în haiku, în timp ce existau mulţi poeţi conservatori care  nu doreau să se îdepărteze de stilul tradiţional  moştenit. În această tensiunea şi rivalitate existente între reformişti şi conservatori, haiku-ul a continuat să se dezvolte ca o formă  modernă de poezie cu formă fixă.  În acest timp, de la sfârşitul secolului 20, spiritul de inovare a devenit mai slab şi o singură condiţie s- a menţinut stabilă: atenţia poeţilor pe subiecte legate de lumea interioara a sufletele lor. Se pare că experienţele de inovare a haiku-ului în  secolul 20 au parcurs  un ciclu complet. Ne aflăm acum la un punct în care este dificil de înţeles care va fi evoluţia sa viitoare. Acest fapt ar putea fi un moment similar cu « noaptea « ce a precedat inovaţiile de acum  o sută de ani. Asta înseamnă că  ne-am putea afla la ieşirea dintr-un moment de tranziţie .Unde va fi progresul haiku în secolul 21? Dacă nu va fi o interpretare complet nouă, similară cu reforma de la începutul  secolului 20, atunci sensul haiku-ului în acest nou secol va fi mult diminuat. Popularizarea şi internaţionalizarea  haiku-ului actual care se dezvoltă foarte mult ar putea avea o influenţă majoră asupra viitorului  haiku-ului. Ceea ce este sigur,  direcţia viitoare de dezvoltare a haiku-ului, nu va deveni clarăpentru încă  mulţi ani de acum încolo, cel puţin până când vom mai avansat  în secolul actual.