de Vasile Moldovan
Cu Fuga
de întomnare (Casa Editorial-Poligrafică Bons Offices, Chişinău, 2025)
basareabanul Vasile Spinei se află la
cea de a noua carte de haiku și senryu. S-a făcut remarcat încă de la
cartea de debut, Surăsul călugărului / The Monk’s Smile(Constanţa, Editura Leda, 1996), pentru care a fost premiat de Societatea
Americană de Haiku.
Prezenta lucrare
cuprinde o arie tematică diversă, un adevărat
Univers, în care se regăsesc toate regnurile. Acestea nu acționează
separat, ci se întrepătrund.
Un rol aparte îl are cocostârcul, simbol la moldoveni, ca
și la români în general, al fertilității:
Cocostârcul
muncind din greu la cuib –
consoarta e încă în zbor
festiv al cocostârcilor-
reunire
Alte păsări,
liliacul și graurii, bunăoară, zi și noapte însuflețesc natura:
Mai cade o frunză-
țipătul nocturn
al liliacului
ferchezuind sperietoarea
graurii într-o veselie
În poemele
recente ale poetului Vasile Spinei vom găsi și flori de culori și
miresme diferite, dar preferatele lui sunt ființele firave, inclusiv cele care nu cuvântă din lumea lui
Emil Gârleanu. Argumentul e imbatabil. Și aceste ființe, de exemplu o pasăre,
pisica sau câinele, aidoma omului, au suflet:
Trezit de o pasăre
cu glas jalnic-
și dânsa e suflet.
Legătura dintre om și ființele din preajma lui este de o
mare complexitate. Mi-amintesc de un poem haiku al poetului Vasile Spinei
publicat in urma cu mai mulţi ani, poem care
este considerat drept cel mai frumos poem haiku de iubire din limba
romana. În el este vorba de un bărbat, o
femeie, dar însoţiţi de o pisică:
Pisica toarce
şi iubita doarme.
Mai pun un lemn pe foc
în volumul prezentat acum iată cum se comportă pisica poetului nostru faţă de un pacient:
La pieptul suferindului,
privindu-l în ochi,
pisica
Ambulanța întârzie-
pisica
de la pat la geam
Pisica, desi la
mulţi autori este în dușmănie cu câinele, la Vasile Spinei devine solidară cu
cel ce împărtășește aceeași soartă:
Câine în lanț-
ținându-i de urât
pisica pripășită
Tunete și ploaie -
la poarta încuiată
câinele pribeag
Izgonit sau plecat de bună voie, câinele revine la casa abandonată sperând să-și regăsească stăpânul și paradisul pierdut.
Pivindu-mă
în oglindă-
e timpul să comand alta
De ziua mea
un baston în dar-
să stea în cui până la sută
Poemul haiku practicat de Vasile Spinei, desi lipsit aproape complet de podoabe stilistice, proprii mai degrabă poeziei occidentale este, așa cum se exprimă criticul japonez Ito Isao, privirea organicistă a lui Vasile Spinei asupra lumii, universului, care se reflectă atît în modul direct, în care el fixează obiectele, atent selectate din natură, cât și în stilul său clar și individual.
