INTERVIU ONLINE
cu poetul Ban′ya Natsuishi, preşedintele World
Haiku
Association, Tokyo, Japonia
Masayuki Inui (pseudonim al lui Ban'ya
Natsuishi), este fondatorul Asociației Mondiale de Haiku (WHA). Împreună cu
Sayumi Kamakura, el editează revista trimestrială de haiku Ginyu. Începând cu
anul 2005 a fost creatorul antologiei mondiale anuale, o antologie care a ajuns
la a 18-a apariție în 2022 devenind cea mai recunoscută publicație anuală de
haiku la nivel internațional. A organizat numeroase festivaluri și întâlniri de
haiku în întreaga lume. L-am întâlnit la festivalurile de haiku de la Sofia
(Bulgaria), Pecs (Ungaria) și Parma (Italia). După o colaborare atât de
îndelungată, oferim cititorilor revistei Haiku un interviu online cu poetul
Ban'ya Natsuishi.
Valentin
Nicolițov (V.N.): Domnule Ban′ya Natsuishi, aveți o reputație internațională
deosebită în lumea poemului haiku pe care cred că ați obținut-o după multă
muncă și mult efort. Aș vrea să îmi oferiți la început câteva date
introductive. Când ați întâlnit prima dată poemul haiku la începutul carierei
și ce autori japonezi de haiku preferați sau vă plac? Ce a însemnat poemul
haiku în viața dvs.? Aș vrea să va definiți stilul poetic. Ce declanșează în
dvs. dorința de a scrie o poezie haiku?
Ban'ya
Natsuishi (B.N.): Ca cititor, am întâlnit haikuul prima oară când aveam poate 12 ani
în texte din limba japoneză, dar ca autor l-am întâlnit când împlinisem 15 ani.
Un haiku de al meu a fost atunci selectat de Tohta Kaneko (1919-2018) pentru
prima dată în revista lunară pentru elevii japonezi de gimnaziu numită
„Chūsan-kōsu” (în clasa pentru elevii de gimnaziu din anul 3, vara 1970). O
lună de zile haikuul meu a fost un poem enigmatic şi foarte atractiv. Din acele
zile, haikuul a devenit forța și misiunea vieții mele timp de o jumătate de
secol. Apoi am încercat să învăț noile tehnici câștigate de la avangarda
haikuului japonez de după război. De asemenea, explorez noi moduri de haiku în
multe feluri. Înaintea mea, cel mai mare maestru de haiku este Bashō Matsuo, nu
l-aș putea depăși. Pentru mine, haikuul este esența poemului în orice limbă.
Poemul haiku este o nebuloasă verbală și minimală.
VN: După cum bine știți, în România există
revista Haiku (înființată în 1990) și Societatea Română de Haiku, pe scurt S.R.H.,
(înființată în 1991), iar în mai multe orașe ale României au fost create
începând cu 1992, societăți și cercuri de haiku în orașele Constanța,
Târgu-Mureș, Slobozia, Iași etc. În București există un cerc de haiku din 1991.
S.R.H. are în evidenţa actuală peste 200 de poeți care scriu haiku și caută să
respecte regulile acestei poezii, acești poeți au publicat plachete și volume
de poezii haiku sau tanka participând la concursuri naționale și internaționale
câștigând numeroase premii și mențiuni și fiind selectați în nume[1]roase
antologii internaționale. Din 2007, organizăm anual un con[1]curs
de haiku în România care cuprinde trei secțiuni, în limbile franceză, engleză
și română, concurs care se bucură de o largă recunoaștere internațională și de
participarea a sute de poeți din întreaga lume. Din 2010, am fost ales
președinte executiv al S.R.H. și redactor sef al revistei Haiku, iar alături de
mine poetul Vasile Moldovan este vicepreședinte al S.R.H. Vă rugăm să ne
arătați în câteva cuvinte situația actuală a poemului haiku în Japonia, câți
poeți practică această poezie și câte reviste de specialitate există în țara
dumneavoastră? Ce curente există în actualul poem haiku japonez? Câte poeme
haiku scrise acum în Japonia sunt de natură clasică și câte sunt de natură modernă?
B.N.: O astfel de întrebare este doar
statistică și sociologică și nu mă interesează deloc fiindcă statistica și
sociologia nu au nicio legătură cu poezia!. Este adevărat că sunt mulţi
iubitori de haiku în Japonia cât şi în România. Cu toate acestea, numărul lor
nu 28 este important pentru poemul numit haiku. Fiindcă este posibil să nu
existe niciun poet adevărat printre miile de așa-numiți poeți de haiku. Există
poeți de haiku care să depășească pe Bashō în Japonia, precum și în România? Valentine,
l-ai depășit pe Bashō? Un scriitor de haiku care nu-l poate depăși pe Bashō
este doar un iubitor de haiku. Iar eu nu aș vrea să vorbesc despre iubitorii de
haiku.
V.N.: Poeții de haiku români, în marea lor
majoritate, scriu o poezie clasică, respectând numărul de silabe consacrate
(17), utilizând în prezent kigo și kireji și respectând multe alte reguli pe
care se străduiesc să le cunoască cât mai bine. Dar poeziile de calitate sunt
mai rare pentru că sunt mai puțini cunoscători ai acestei poezii care scriu din
păcate doar cu 17 silabe în formatul 5-7-5 pe care îl numesc haiku, deși nu
conțin spiritul poemului și nu-i respectă multe din categoriile estetice.
Acestea sunt simple pasteluri (descrieri clasice ale naturii), sau simple
gânduri, meditații filozofice. Dvs., când și cum aţi scris primele poezii
haiku? Le-aţi scris mai întâi în stil clasic, respectând numărul de silabe
(17), particula kigo (referirea la natură) și kireji (particula care desparte
poemul), precum și alte categorii estetice folosite de poeții clasici japonezi
sau nu ?
B.N: De fapt nu există reguli pentru haiku.
Cred că cea mai importantă
formă poetică pentru poemul numit haiku nu este nici forma fixă, nici cuvântul
sezonier, nici kireji. În ceea ce privește kigo și kireji, este foarte greu să
le explic în franceză. Pe scurt, kireji este o tăietură verbală sau un imbold
verbal de a impune universul mai mare în cele trei rânduri. Haikuurile traduse
într-o altă limbă decât japoneza nu le pot păstra. Majoritatea pasionaților de
haiku din Japonia și din alte părți se pierd în labirintul compoziției. Așa se
face că așa-numitele haiku sunt doar nişte imitații fără farmec. Unul dintre
cele mai minunate haiku scrise de poeți non-japonezi este cel al lui Paul
Eluard
Inima are ceea ce
cântă
ea topește zăpada
doica păsărilor
Aceste
trei rânduri departe de forma fixă și de cuvântul anotimpului compun un univers
foarte bogat și plin de iubire profundă. Cu siguranță, kireji există între
linii. Vă sfătuiesc să analizați bine acest excelent haiku. Nu ar trebui să
imite haikuul japonez mediocru,
clasic sau modern.
V.N.: Într-un text din volumul dvs. O cascadă
a viitorului, aţi scris: „La mai bine de trei sute de ani după Bashȏ, încerc să
creez un haiku diferit, surprinzând tradițiile și fenomenele lumii”. Știu că
ați fost printre primii poeți japonezi care au văzut că modernizarea poeziei
haiku contemporane este necesară. Știți că viața în orașe este diferită de
viața la țară, unde omul este mai strâns legat de natură prin toate
activitățile sale, ați propus înlocuirea kigo cu alte cuvinte cheie mai
apropiate de activitatea lui zilnică. Ce alte schimbări față de clasicul poem haiku
vă imaginați că sunt necesare astăzi pentru ca poemele haiku care sunt scrise
să se apropie de lumea contemporană? În primul rând, m-ar interesa dacă tot vi
se pare util să observați numărul consacrat de silabe de 17, pentru că există
și așa-zișii noștri poeți „moderni” la noi în țară care nu mai respectă nici
acest număr de silabe.
B.N.: „Modernul” se schimbă mereu. Cea mai
importantă poetică pentru scris haiku este găsirea unui adevăr nou și profund.
Este același obiectiv al lui Bashō și al meu. În acele vremuri, ficțiunea și
realitatea, concretețea și abstracția se îmbină, spre deosebire de pe vremea
lui Bashō. Timpul și spațiul din lumea noastră sunt destul de diferite de
timpul lui. Trebuie să trăim momente diferite în același timp, trebuie să
vizităm și să ne plimbăm în locuri neașteptate. Modernitatea noastră este să
găsim un adevăr nou și pro[1]fund
dincolo de diversitate. Să luăm un exemplu din haikuurile mele:
Din viitor
a
venit un vânt
ce despică cascada
V.N.: Primim de la dvs. revista Ginyu, care
este scrisă în japoneză și engleză. Întrucât avem și mulți cititori de limbă
franceză în România, aș vrea să ne spuneți dacă anumite articole importante ale
revistei dumneavoastră ar putea fi scrise pe viitor și în limba franceză,
pentru a fi cunoscute de mai mulți poeți din ţara noastră.
B.N: Da, desigur. Dar mai puțini japonezi
știu să traducă textul francez din japoneză. E o problemă.
V.N.: Vă mulțumim pentru discuția noastră
online! La final, v-aș ruga să oferiți cititorilor revistei Haiku câteva poeme
haiku din creația dumneavoastră.
BN: Te rog, Valentine! Recent, nu prea am
traduceri în franceză. Din păcate, poeții francezi nu vor să-mi traducă
haikuurile în franceză. Dar aici eu îţi ofer traduse în franceză câteva poeme:
Pandemie:
pisica surpă turnul
de lapis lazuli
Verdele întrece
în înţeles argintul
pe terra înţeleaptă
Murmurul chitarei
foşnetul aripilor
din fundul văii
Cerul albastru e o
notă
iar scara glicinelor
un cvintet
Aleg o pereche
de foarfece să
rătăcesc
prin valea plângerii
Vai! Supernova
se extinde, iar
anemona
se deschide şi ea
Valentin Nicoliţov
Poetul Charles Trumbull s-a
întâlnit prima dată cu poemul haiku la începutul anilor 1960, dar abia
în jurul anului 1991, el şi un grup de prieteni au început să scrie
haiku. Charlie este fondator al Chi-ku, un grup de haiku în zona Chicago
şi editează buletinul informativ al Societăţii de Haiku din America.
Charlie a fost implicat în infiinţarea Societăţii de Haiku din America
de Nord, Chicago, 1999 şi este patron la o mică editură pentru cărţi de
haiku. Locuieşte în Evanston, Illinois, USA. În decembrie 2012 s-a
întâlnit la Bucureşti cu poeţi români din Societatea Română de Haiku şi ne-a dat un interviu.
Valentin Nicoliţov (V.N.):Domnule Trumbull, aţi mai fost în România ?
Charles Trumbull
(C.T.): Această excursie în decembrie 2012 este prima mea vizită în
România, deşi am mai fost în trecut în ţările vecine: Ungaria, Croaţia,
Serbia şi Ucraina. Oricum interesul meu pentru ţara dumneavoastră este
de foarte lungă durată. La universitate, în anii 1960 şi 1970, am
studiat despre URSS şi relaţiile sale cu celelalte ţări şi am fost mereu
interesat în mod special de România.
V.N.: Domnule Trumbull care este poziţia dumneavoastră faţă de Societatea Americană de Haiku?
C.T
: De mult timp nu am mai avut nicio funcţie în Societatea Americană de
Haiku decât aceea de a fi un membru activ. În trecut am deţinut câteva
funcţii, incluzând pe aceea de editor pentru Newsletter al Societăţii
Americane de Haiku (1996-2002), preşedinte al societăţii
(2004-2005) şi preşedinte al Comitetului de Istorie al Societăţii
Americane de Haiku (2010-1012). De asemenea am fost implicat în multe
alte activităţi ale Societăţii Americane de Haiku şi în 2008 am fost
onorat cu premiul Sora al societăţii pentru serviciu la Societatea Americană de Haiku.
V.N.: Anul acesta am publicat o antologie de senryu româno-ameicană împreună cu poetul american Bruce Ross, Terapie prin senryu / Senryu Therapy, care include 15 poeţi români şi 15 poeţi americani. O cunoaşteţi?
C.T
: O cunosc. Am aflat despre ea în vara trecută şi am inclus o scurtă
prezentare despre ea în secţiunea cu recenzii a numărului din toamna
2012 a Modern Haiku, numind-o ”o colecţie plăcută”. Dar am văzut cartea
pentru prima dată când mi-a fost prezentată la întâlnirea noastră din
Bucureşti.
V.N.: Sunteţi editor al revistei americane Modern Haiku. Cum vedeţi haiku-ul din America în aceste zile? Cunoaşteţi bine haiku-ul, puteţi face o comparaţie între haiku-ul scris în România şi cel scris în Statele Unite ale Americii?
C.T
: Scena haiku în America (incluzând Canada) este foarte incitantă în
prezent. După 100 de ani de scris haiku în engleză, poeţii au încetat să
mai imite pe vechii maeştri
japonezi într-un mod servil scriind versuri despre natură în trei linii
de câte 5-7-5 silabe cu un cuvânt obligatoriu despre anotimp (care de
cele mai multe ori nu are sens în emisfera vestică) şi potrivind cu
atenţie două imagini concrete. Cred că cel mai potrivit pentru haiku şi
Internet este introducerea ideii şi în vest de gendai haiku (haiku modern)
care a fost un factor important în Japonia din al doilea război mondial
ce a zguduit organizaţia haiku-ului american printr-un sentiment de
complezenţă şi stază. Cu toate acestea există pericolul ca această nouă
avangardă a haiku-ului să aibă tendinţa de a merge prea departe - spre
exemplu, pur şi simplu de înlocuire a imitaţiei haiku-urilor lui Bashô
şi Buson cu haiku-uri care imită gendai haiku, contemporani fiind Kaneko
Tôta şi Ban’ya Natsui-shi. Încă există o soluţie pentru haiku-ul
american să se definească pe sine însuşi şi să stea pe propriile
picioare.
În ceea ce priveşte a doua
întrebare cred cu tărie că există un număr de tradiţii ale haiku-ului în
vest care s-au dezvoltat independent una de cealaltă şi au înflorit
separat de aproape un secol. Doar acum, în era Internetului
ele sunt împreună. Aceste tradiţii - şi consider organizaţiile literare
care au învăţat haiku direct de la japonezi, în particular,
anglo-americanii, mexicanii, francezii, ruşii şi brazilienii – au aflat
lucruri diferite în haiku. Tradiţia în limba engleză a fost fondată în
mod semnificativ de către erudiţi englezi şi americani precum şi de traducători (Aston, Chamberlain, Hearn, Henderson, Blyth şi Yasuda).
Traducerile şi studiile critice au precedat încercările de
a scrie haiku în engleză. În cazul tradiţiilor mexicane, franceze şi
ruse au fost poeţi care mai întâi au fost interesaţi de haiku, la
începutul anilor 1900. În această zonă traducerile academice şi studiile
critice au apărut mai târziu. Poeţii din aceste ţări au luat de la
haiku ceea ce le-a plăcut, au ignorat o mulţime de ”reguli” ale
haiku-ului care îi obsedează pe englezi şi pe americani şi au altoit cu
ceea ce a rămas de la poezia post romantică.
Toate acestea reprezintă o
lungă introducere pentru a spune că am găsit haiku-ul românesc foarte
aproape de tradiţia franceză. În comparaţie cu haiku-ul în limba
engleză, haiku-ul românesc tinde să fie mai expresiv poetic, adesea
utilizând, de exemplu, metafore, personificări şi alte figuri de stil pe care noi nu le dăm atenţie în haiku-ul scris în limba engleză. În loc să juxtapună două imagini
concrete, românii şi alţi poeţi europeni de haiku adesea optează pentru
frumuseţea descrierii şi a limbii. Cele două stiluri sunt destul de
diferite. Va fi interesant să vedem dacă le putem alătura astfel încât
amândouă să formeze ceva de genul lumea haiku-ului!
V.N.:Am dori să ne daţi mai multe informaţii despre poeţii americani de haiku.
C.T.:
Eu nu pot răspunde la această întrebare în profunzime, chiar şi numai
pentru că panorama haiku-ului în America este atât de mare şi de vitală.
Suntem norocoşi că mulţi dintre pionierii haiku-ului în limba engleză
încă există, scriu şi sunt foarte activi în acest domeniu. Îmi vin în
minte nume ca Cor van den Heuvel, Robert Mainone, Emily Romano, Don
Eulert, Marlene Mountain (Marlene Morelock Wills), Anita Virgil, Michael
McClintock, dar şi canadienii George Swede şi LeRoy Gorman. Un
contingent mare din ”generaţia de mijloc” a poeţilor de haiku constituie
nucleul solid al celor ce scriu haiku contemporan: mă gândesc la poeţi
ca Roberta Beary, Bruce Ross, Michael Dylan Welch, Michael Ketchek, Gary
Hotham, Carolyn Hall, John Brandi, James Chessing, Ellen Compton, Mike
Dillon, Lee Gurga, Elizabeth Howard, John Stevenson, Bill Pauly, Ruth
Yarrow, Carlos Colón, şi Jeffrey Winke. Curentul principal include poeţi
faimoşi ca: Ezra Pound, E.E. Cummings, Gary Snyder, Allen Ginsberg,
Jack Kerouac, John Ashbery, Paul Muldoon şi Billy Collins care au
descoperit haiku-ul şi au contribuit cu propriile lor versuri. Recentele
lucrări imaginative de poeţi haiku ca Eve
Luckring, Jim Kacian, Scott Metz, Chad Lee Robinson, Peter Yovu,
Patrick Sweeney, John Martone, Fay Aoyagi, Francine Banwarth, Harriot
West, Paul Miller (paul m.), Mike Spikes şi canadianul Roland
Packer arată că haiku-ul în engleză este departe de a fi muribund şi se
îndreaptă către un viitor interesant. Aş putea cu uşurinţă să dublez
sau să triplez numele de poeţi pentru fiecare categorie!
V.N.:Puteţi, vă rog, să numiţi câţiva poeţi români cu care sunteţi familiarizat?
C.T.:
Cel mai cunoscut poet român de haiku în U.S.A. cred că este Ion
Codrescu, care a făcut un tur haiku în ţara noastră, acum câţiva ani.
L-am întâlnit prima dată la Conferinţa de haiku nord-americană în Boston
în 2001 şi am avut plăcerea de a-l revedea acum, în decembrie 2012, la
Constanţa. La Boston am întâlnit-o şi pe Sonia Cristina Coman, o poetă
de haiku care cred că a fost recent la universitate în Statele Unite.
Alţi poeţi români de haiku a căror poeme le-am admirat din cărţi (în
special cărţi primite de Modern Haiku pentru recenzii) şi ocazional la
concursuri internaţionale sau reviste sunt Magdalena
Dale, Vasile Moldovan, Valentin Nicoliţov, Laura Văceanu, Clelia Ifrim
şi Constantin Abăluţă. Eduard Ţară este foarte activ şi se bucură de
succes pe scena internaţională de haiku. Cunosc un român american care
scrie în română: Ştefan Gh. Theodoru. De asemenea sunt fascinat de ceea
ce am auzit despre Bogdan Petriceicu Haşdeu, unul dintre cei mai vechi
traducători de haiku din Vest.
V.N.: Ce cărţi personale aţi publicat?
C.T.:
Am fost foarte ocupat cu editarea şi publicarea haiku-urilor altor
poeţi încât nu am acordat atenţia corespunzătoare tipăririi propriilor
mele poeme haiku. Timp de mulţi ani mi-am pregătit pliante mari cu
aproximativ 15 haiku-uri fiecare pe care le-am distribuit
participanţilor la diferire conferinţe la care am participat. Trebuie să
fi făcut 10 – 15 pliante de acest fel. O carte mică de haiku, Între clopoţei,
a fost publicată de King’s Road Press în serialul lor Hexagon din 2011.
O colecţie mai mare cu haiku-urile mele despre casa mea din statul New
Mexico este în pregătire şi va fi publicată mai târziu în 2013.
V.N.: Ne puteţi oferi câteva poeme haiku pentru cititorii revistei Haiku? Mulţumesc!
C.T.:
Vă ofer cu plăcere câteva poeme din selecţia de haiku-uri din care am
citit la întâlnirea noastră din Bucureşti din 6 decembrie. Ştiu că au
fost traduse de Vasile Moldovan. Vă mulţumesc pentru oportunitatea de a
vorbi poeţilor de haiku români!
(Interviu tradus de Magdalena Dale)
Interview with American haiku poet Charles Trumbull
Charles Trumbull first
encountered haiku in the early 1960 s. He didn't do anything serious
with that discovery, however, until about 1991, when he and a group of
friends began writing poetry. Charlie was a founder of Chi-ku, the
Chicago-area haiku group, and edits the newsletter of the Haiku Society
of America. Charlie was involved in the planning of Haiku North America,
Chicago, 1999 and is the proprietor of Deep North Press, a small
publishing house for haiku books. Lives in Evanston, Illinois, USA. He
met with Romanian haiku poets in December 2012 and gave us an interview.
Valentin Nicoliţov (V.N.): Have you been to Romania before?
Charles Trumbull
(C.T.): This trip in December 2012 is my first visit to Romania, though
I have been in surrounding countries at one or another time in the
past: Hungary, Croatia, Serbia, and Ukraine. My interest in your
country, however, is of very long standing. In university in the 1960s
and 1970s I studied the USSR and its relations with other countries, and
was always specially interested in Romania.
V.N.: Dr. Trumbull, what is your position in the Haiku Society of America?
C.T.
: I no longer have any position in the Haiku Society of America apart
from being an active member. In the past, however, I have held a number
of offices, including editor of the HAS Newsletter (1996–2002),
president of the society (2004–2005), and chairman of the HAS History
Committee (2010–2012). I have also been involved in many other HSA activities and in 2008 I was honored with the society’s Sora Award for service to the HAS.
V.N.: This year we published a Romanian–American senryu anthology together with American poet Bruce Ross, Terapie prin senryu / Senryu Therapy, which includes 15 Romanian and 15 American poets. Do you know it?
C.T.
: I know about it. I heard mention of it last summer, and we were able
to include a short mention of the anthology in the review section of the
autumn 2012 issue of Modern Haiku, where we called it “an enjoyable
collection.” I myself first saw the book when it was presented to me at
our meeting in Bucharest.
V.N.:
You are editor of the American haiku magazine Modern Haiku. How do you
view the status of haiku in America these days? You know haiku well;
could you make a comparison between haiku written in Romania and those
written in the United States?
C.T.
: The haiku scene in America (including Canada) is very exciting these
days. Finally, after 100 years of writing haiku in English, poets are
beginning to stop imitating the old Japanese masters in English by
slavishly writing nature verses in three lines of 5–7–5
syllables, with an obligatory season word (which often makes no sense
in the Western Hemisphere), and carefully matching two concrete images. I
think the good fit of haiku and the Internet, and the introduction to
the West of the idea of gendai haiku (“modern haiku”), which has been a
factor in Japan since World War II, has shaken the American haiku
enterprise out of a sense of complacency and stasis. There is a danger,
however, that this new avant-garde haiku trend can go too far-for
example, by simply replacing English-language haiku in imitation of
Bashô and Buson with haiku that imitates contemporary gendai poets such
as Kaneko Tôta and Ban’ya Natsuishi. Still, there is an opportunity for
American haiku to find itself and to stand on it own two feet.
As for the second question, I
believe very strongly that there are a number of haiku traditions in the
West that developed independently of one another and flourished
separately for about a century. Only now, in the Internet age, are they
coming together. These traditions-and I count literary establishments
that learned haiku directly from the Japanese, in particular, the
Anglo-American, Mexican, French, Russian, and Brazilian-found different
things in the haiku. The English-Language tradition, significantly, was
founded by British and American scholars and translations (Aston,
Chamberlain, Hearn, Henderson, Blyth, and Yasuda). Translations and
critical studies preceded attempts to write haiku in English. In the
case of the Mexican, French, and Russian traditions, it was the poets
who were first interested in haiku, beginning about 1900. Academic
translations and critical studies only came decades later in these
areas. Poets in these countries took from haiku what they liked, threw
away a lot of the haiku “rules” that obsessed the British and Americans,
and grafted what was left onto their emerging post-Romantic poetry. All
this is a long preface to saying that I find Romanian haiku to be very
much in the French tradition. In comparison to contemporary
English-language haiku, Romanian haiku tends to be expressively poetic,
often using, for example, metaphors, similes, personifications, and
other devices that we do not value in English-language haiku. Instead of
juxtaposing two concrete images, Romanian (and other European haiku)
often opts for beauty of description and language. The two styles are
very different. It will be interesting to see if we can bring them
together so that we are both composing something like “world haiku”!
V.N.: I would like to have more information about American haiku poets.
C.T.
: I cannot really answer this question in any depth, if only because
the panorama of haiku in America is so great and so vital. We are
fortunate that many of the pioneers of English-Language haiku are still
writing and very active in haiku affairs. Names such as Cor van den
Heuvel, Robert Mainone, Emily Romano, Don Eulert, Marlene Mountain
(Marlene Morelock Wills), Anita Virgil, Michael McClintock, and
Canadians George Swede and LeRoy Gorman come to mind. A large contingent
of “middle-generation” haikuists provides the solid core of
contemporary haiku writing: I am thinking of poets like Roberta Beary,
Bruce Ross, Michael Dylan Welch, Michael Ketchek, Gary Hotham, Carolyn
Hall, JohnBrandi, James Chessing, Ellen Compton, Mike Dillon, Lee Gurga,
Elizabeth Howard, John Stevenson, Bill Pauly, Ruth Yarrow, Carlos
Colón, and Jeffrey Winke. Famous mainstream poets including Ezra Pound,
E.E. Cummings, Gary Snyder, Allen Ginsberg, Jack Kerouac, John Ashbery,
Paul Muldoon, and Billy Collins discovered haiku and have contributed
verses of their own. Recent imaginative work by haiku poets such as Eve
Luckring, Jim Kacian, Scott Metz, Chad Lee Robinson, Peter Yovu, Patrick
Sweeney, John Martone, Fay Aoyagi, Francine Banwarth, Harriot West,
Paul Miller (paul m.), Mike Spikes, and Canadian Roland Packer show that
haiku in English is far from moribund and points the way to an exciting
future. I could easily double or triple the number of names in each
category!
V.N.: Can you please name a few Romanian haiku poets you are familiar with.
C.T.
: Surely the known Romanian haiku poet in the U.S. is Ion Codrescu, who
made a haiku tour of our country some years ago. I first met Ion at the
Haiku North America conference in Boston in 2001 and had the pleasure
of renewing our acquaintance in Constanţa in December 2012. In Boston I
also met the Romanian haiku poet Sonia Cristina Coman, who I think has
recently been attending university in the United States. Other Romanian
haiku poets whose work I have admired from books (especially books
received by Modern Haiku for review) and occasionally in international
contests and journals include Magdalena Dale, Vasile Moldovan, Valentin
Nicoliţov, Laura Văceanu, Clelia Ifrim and Constantin Abăluţă. Eduard
Ţară is very active and successful on the international haiku scene. I
know of one Romanian American who writes in Romanian: Ştefan Gh.
Theodoru. I am also fascinated by what I have learned about Bogdan
Petriceicu Haşdeu, one of the earliest translators of haiku in the West.
V.N.: What books of yours have been published?
C.T.
: I have been so busy editing and publishing other people’s haiku that I
have not paid proper attention to getting my own haiku into print! For
many years I have been preparing broad-sheets with about 15 haiku each
that I distribute to participants in various conference I attend. I must
have done 10–15 of these. A chapbook of my haiku, Between the Chimes,
was published by King’s Road Press in their Hexagon series in 2011. A
longer collection of my haiku about my home state of New Mexico is in
preparation to be published later this year.
V.N.: Can you give us some haiku for the Romanian readers? Thank you!
C.T. : I will attach the haiku selection from which I read at our gathe-ring in Bucharest on December 6. I believe some or all of them have been translated by Vasile Moldovan.
Thank you for this opportunity to speak to Romanian haikuists!
Charles TRUMBULL
POEME HAIKU
Solstiţiu de iarnă – Winter solstice –
în consignaţie o jucărie in the antique store, a toy
din copilărie from my childhood
Ploaie cu gheaţă: Hailstorm:
copilul din oraş întreabă the city child asks
despre sperietori about the scarecrow
Regim de dietă; On a diet;
mă cântăresc din nou I weigh my self again
după bărbierit after shaving
Clopoţelul sună – The bell rings –
pe locul de joacă again the playground
din nou porumbei with pigeons
Avertisment de uragan – Hurricane warning –
băiatul acoperă fereastra the boy boards up the window
la cuşca câinelui of the doghouse
Isteaţa vânzătoare Cute salesgirl
la magazinul de momeli at the bait shop
flirtând flirting
Afiş electoral – Election poster –
câinele vecinului a neighborhood dog
marchează schimbarea marks his choice
Între Between
clinchetele ceasului the chimes of the clock
o stea căzătoare shooting star
(Poeme traduse în română de Vasile Moldovan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu