Vasile Moldovan
La sfârșitul
anului 2021, Editura Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti a publicat o importantă
carte de fotohaiku, sub semnătura poetului Dan Doman.
Dan Doman este unul dintre haijinii începutului de drum. A frecventat Cenaclul de haiku „Florin Vasiliu” din București încă de la înființarea acestuia. A colaborat, de asemenea, cu societățile de haiku din Constanța și Târgu-Mureș publicând în revistele acestora, Albatros, Orfeu și Bucurii efemere. Fire comunicativă, Dan Doman a promovat prietenia prin haiku, scriind și tipărind împreună cu alți poeți, Iulian Dămăcuș, Radu Patrichi, Elena Manta Ciubotariu, Ioan Găbudean, Sonia Cristina Coman, Nicolae Ștefănescu, Ecaterina Dărăban, mai multe plachete de poeme rengay. Înclin să cred că e cel mai prolific poet de poeme rengay din literatura română, el continuând să scrie şi azi solo rengay şi poeme în colaborare cu Olga Neagu, Cezar-Florin Ciobîcă şi, mărturisesc, chiar și cu mine!
La împlinirea vârstei de 70 de ani, poetul
și-a făcut un cadou de zile mari, o carte de excepție, Vești de acasă /News from home, la Editura
Societății Scriitorilor Români, carte de
fotohaiku și alte poeme vizuale.
E al patrulea său volum de acest fel, după O cărare prin ierburile toamnei /A path
through the autumn grasses (2012), Noi și
o stea / We and a lone star
(2018), Urmele pașilor tăi /The traces of your footsteps (2020).
E
meritul lui Dan Doman de a răspândi sintagma poeme vizuale, prin care se înțeleg acele creații în care imaginea
și cuvântul contribuie deopotrivă la crearea emoției estetice. Imaginea și
logosul se întrepătrund, formează un tot. Poetul se adresează văzului și
auzului, picturii și muzicii, cuvântului și, prin intermediul său, gândirii.
Cartea a fost scrisă în cei doi ani de recluziune pricinuiţi de pandemie. În
vreme ce alți confrați nu au făcut decât să se jeluiască în această perioadă de
mari frustrări, Dan Doman, având un comportament atletic, a străbătut munții ca
geolog sau ca simplu turist și a consemnat cu pana sau cu obiectivul aparatului
foto imagini de o mare frumusețe de pe tot cuprinsul românesc, dar mai ales din
munți și păduri.
Cartea propriu-zisă e împărțită în stil
japonez pe anotimpuri, începând cu Anul Nou, urmat de primăvară, vară, toamnă
și iarnă.
Anul Nou se prezintă ca un spectacol grandios în aer liber, în care se îmbină aspectele reale cu cele fantastice. În programul de revelion, bunăoară, creasta muntelui e luminată de lună, iar anii îndepărtați ai copilăriei au renăscut, parcă, într-un bulgăre de nea. Totul are loc într-o atmosferă de curățenie, de puritate fizică și spirituală: curățenie de Crăciun – / ea șterge mai întâi norii / de pe geam.
curăţenie
de Crăciun –
ea
şterge mai întâi norii
de
pe geam
Primăvara, la un moment
dat, haikuul e prea strâmt pentru a putea cuprinde integral realitatea și
atunci poetul recurge la fotogunsaku, gen alcătuit din fotografie, haiku și
tanka, precum și la fotorengay. De asemenea, apelează din când în când la haikuuri descoperite în trilogia „Frații
Jderi”
de Mihail Sadoveanu, cărora le asociază fotografii misterioase: râu nevăzut / deasupra văii curge / o adiere
lină sau crucile nopții – / curg neguri
pe Prut / se-arată știma.
Crucile
nopţii–
curg
neguri pe Prut
se-arată
ştima
Vara
are zile nesfârşite, dar poetul compune şi noaptea fotohaiku: ultimul soare – / lunga zi de vară / încet
dispare şi noapte de vară – / chiar
şi în vis bătrânul / compune fotohaiku.
ultimul
soare –
lunga
zi de vară
încet dispare
În secvența Toamna autorul se înfățișează pe sine, ca poet și artist fotograf,
în timp ce lucra la scrierea acestei cărți: munții
în toamnă – / tu stai în izolare / compunând haiku și
zi cu vânt – / „pozele ți-au ieșit cam
strâmbe”
/ zice pictorul.
zi cu vânt –
“pozele ţi-au ieşit cam strîmbe“
zice pictorul
Iarna e surprinsă în esențe tari, precum acestea: liniște / în odaia copiilor – / afară ninge și prima ninsoare – / vara se ascunde / într-o frunză.
prima
ninsoare–
vara
se ascunde
într-o
frunză
Cartea se încheie cu o amplă postfață care constă în interviul acordat de Dan Doman poetului Ioan Găbudean, despre haiku, fotohaiku și literatura pentru copii. E unul din textele reprezentative despre fotohaiku și scrieri similare, până în prezent doar regretatul Dumitru Radu şi Ion Codrescu au publicat ceva similar. Dan Doman ne mărturisește că acumulările sale de haiku au fost destul de lente până în 1996, când a debutat în volum și a câștigat premiul II la Ito En New Haiku, cel mai prestigios concurs internațional de haiku.
De
fotografiat s-a apucat imediat după bacalaureat, când a primit în dar de la
mama sa, şi ea poetă de haiku, Ecaterina Dărăban, un aparat foto. A activat ani
îndelungați într-un fotoclub al geologilor. Din anii romantici ai tinereții a
început să asocieze imaginea cu sunetul, compunând diaporame pe muzică de
Vivaldi și Gershwin. După ce a exersat peste un deceniu fotohaikuul, Dan Doman
consideră că „Într-un
poem fotohaiku legătura dintre fotografie și text poate fi directă sau
sugerată. Asocierea haikuurilor cu imagini, la fel ca a haikuurilor între ele,
poate urma în mod liber aceleași principii care guvernează legarea versurilor
în cazul poemelor renga.”.
Prin cele mai reușite fotohaikuuri, ca și prin regulile și principiile din interviul care încheie cartea, vești de acasă / news from home se constituie într-un mic manual de poetică. Tinerii autori de fotohaiku au ce învăța din reușita celor mai multe poeme, cât și din prezentarea succintă și clară a teoriei genului. Prin urmare, cartea de față rămâne o lucrare de referință, atât pentru Dan Doman, cât și pentru genul abordat, fotohaikuul, aflat încă destul de aproape de începuturile sale, la noi şi în lume.
