În căutarea
esențelor
de Radu SERBAN
Unul din cei mai cunoscuți autori români de haiku
apare la loc de cinste în relativ recenta publicație online Haikupedia[1]:
Vasile Moldovan (născut la 20 iunie 1949, la
Șopteriu, Bistrița-Năsăud, jurnalist și poet. În calitate de cofondator
(1991), președinte (2001-2009) și vicepreședinte actual (din 2009 ) al
Societății Române de Haiku (S.R.H.), Vasile Moldovan a reprezentat .SR.H. la
reuniuni naționale și internaționale la București și Constanța (1994-2019), la
Sofia in Bulgaria (2005), la Frankfurt
pe Main in Germania (2005), la Tokyo (2007), la Pécs in Ungaria (2010) și Gent
in Elvetia (2010). A publicat zece
cărți, inclusiv patru culegeri de haiku și a tradus opt culegeri de haiku.
Noua sa carte, Curcubeu
peste Ceahlău și Fuji, asamblează în ordine cronologică haikuurile
sale scrise vreme de 33 de ani. Cifră norocoasă în Japonia, trei, circumscrie
componen-tele ființei umane: corp, minte și suflet. Armonios, așa regăsim acest
triunghi, înscris în cercul cărții de terține la care ne referim.
Miniatură literară,
haikuul i s-a sedimentat în scoica minții ca o perlă, în anii antologizați,
într-un crescendo temporal și calitativ. Mă refer la haikuul său generic, nu la
un anume haiku scris de Moldovan pe parcursul deceniilor.
Cu atât mai meritorie
rămâne aplecarea sa spre cultura niponă, cu cât doar o dată a vizitat Japonia, la
un simpozion, în anul 2007. Cu multă
fantezie însă, a scris despre Fukushima și Hiroshima, a închipuit ascensiunea
pe Muntele Fuji, a amintit tradiţiile locale precum tokonoma (mic alcov de închinăciune) și altele asemenea, operând,
voluntar sau nu, cu noțiuni fundamen-tale ale esteticii nipone.
Sincere, deschise,
sensibile, autentice, stimulând gândirea, poemele eludează clișeele și ne poartă
prin trăirile estetice ale autorului. Chiar dacă adesea regăsim în ele temele
clasice ale haikuului, totuși Moldovan este recognoscibil. Lumina și optimismul
degajate din textele sale transpar prin cuvinte alese ori subînțelese, uneori
evidențiate în subtitlurile cărții: speranță, libertate, fertilitate,
frumusețe, divinitate, iubire etc.Tehnici de excepție în haiku, precum metafora, asonanța, comparația și umorul
fin, folosite uneori, sporesc atractivitatea lecturii.
Citindu-i versurile,
mă încearcă o dilemă: formă sau conținut? Forma riguroasă face loc la Moldovan
unui conținut rafinat, esențializator,
vag, subiectiv, amorf, încețoșat, variabil, cu trimiteri la temele haikuurilor
nipone: luna, greierii, broasca, cucul, cocorii, sperietoarea etc.
Iluminarea îi vine pe
căi tainice de la monumentale nume, evocate pios, precum Eminescu (La fila Eminescu/ Mireasma de tei),
Brâncuși (Adam și Eva/ sculptați în
marmură –/ Poarta Sărutului, Ovidiu (Statuia
unui zeu/pe țărmul Mării Negre), sau de la alte nenumite, dar renumite
personalități, precum Coșbuc (aluzie la Ceahlăul …într-o sălbatică splendoare…) sau Issa (cu trimitere la banala
vrăbiuță, într-o tentantă hermeneutică:
Pe omătul proaspăt/ din grădina de flori/ urme de
vrăbii
Simțul dramaticului dezvăluie, într-un poem, înrâurirea penei lui Labiș:
Un foc de armă
–/ căprioara îngenunche/ lângă izvor
Triadele poetice evocă și un alt gen de compoziție niponă brevilocventă, senryu, de fapt un haiku satiric, exersat și în volumul De-a-ndoaselea (Vasile Moldovan, Ed. UZP, 2020). Fără o frontieră între cele două genuri, mi-a atras atenția autoironia din acest haiku:
Dintre toți sfinții/ unul singur
poartă/ chiar numele meu
Umorul și ironia ies la iveală fin, în diverse
ipostaze cotidiene:
An spre sfârșite-/ în vechiul portmoneu/
clinchetul golului
Cu bună creștere, natura ne dă lecții:
Oamenii se ceartă/ chiar și în pădure –/
mestecenii sunt frați
Venite parcă tocmai din microcosmul marelui Kobayashi Issa (1763-1828), ne întâmpină candid vietăți insignifiante cu care empatizează, precum banala muscă, personificată:
Vitrina cu cărți-/ între atâtea titluri/
musca ezită
Alături de personificări, alte instrumente
stilistice depășesc statutul de excepție, izvodite din zicale românești:
În cimitirul/ vechiului mileniu doar/ oale și
ulcele
Cu autenticitate, placheta abordează extremele,
de la satiră la doliu, uneori făcând haz de necaz:
Dragoste fierbinte/ în vreme de pandemie –/
săruturi fără buze
Mai ales spre finalul lucrării, Moldovan se
ancorează în factualitatea provocatoare, cu pandemia, războiul și criza
energetică în curțile sau la porțile noastre. Acum, când Europa resimte lipsa
energiei, el ne cheamă să nu resimțim lipsa poeziei.
Tristele-i tristihuri rememorează vremea
pandemiei:
La internare/ vizavi de spital moartea/ se uită
la ceas
Haikuurile poartă amprenta calităților estetice
nipone, precum makoto, wabi-sabi, yūgen,
shasei etc. Fără digresiuni asupra acestor calități, să punctăm câteva
exemple!
Makoto, principiul inițial al convingerilor etice și estetice
nipone, sintetizează spiritul japonezilor, implicând regulile interconectării
universale a lucrurilor, căutarea esențelor, a autenticității, sincerității.
În căutarea esenței
vieții, neaoș, haijinul[2]
ne scoate din încurcătură și ne îndeamnă:
Nu te pierde cu firea:/ speranța moare ultima/
dar renaște prima
Interconectând lumea
reală cu cea în devenire, pelerinul prin poezie vede generația viitoare:
Prin geamul dublu/ lumina lunii mângâie/ pruncul
din pântec
Tot din selecta
calitate makoto, maestrul Moldovan
intuiește transcendentalul, într-o viziune creștină:
La fel de liberă/ ca păsărea în zbor/ viața după
moarte
Conexiunea umană
universală conținută în atributul estetic makoto
se regăsește și aici, ortodoxă ca însăși viața autorului:
Prinos pentru belșug/ sub icoana Fecioarei/ un
mănunchi de spice
Să mai adăugăm un
exemplu de makoto, atribut al
universalității:
Pământul se-nvârte/ așteptând perseidele–/
veni-vor oare ?
Wabi-sabi, cea de a doua calitate estetică fundamentală în
Japonia, se regăsește și ea în mai multe poeme din carte. Ea se definește prin
acceptarea tranzienței și imperfecțiunii, wabi
însemnând frumusețea lucrurilor asimetrice, iar sabi frumusețea lucrurilor vechi, îmbătrânite, mai generic spus,
frumusețea tranzienței și impermanenței. Prima dată când am aflat de wabi-sabi mi-am amintit de clădirea
primăriei din Bruxelles, cu mult admirata ei asimetrie.
Și iată cum se reflectă acest principiu în
versurile transilvăneanului Moldovan:
Bastonul alb/ s-a oprit dintr-odată-/ groapă în
astfalt
Sau, plăsmuirea
senectuții, în frumusețea sufletească:
Doar o bătrână/ uitată de moarte/ îi dă obolul
Estetica suferinței asumate prin consolare se
circumscrie și ea principiului wabi-sabi:
O simplă umbră/ urmând supusă câinele –/
cerșetorul orb
Yūgen, un al treilea principiu al esteticii nipone,
tradus prin frumusețe misterioasă și contemplație pasivă, se regăsește subtil
în poeme de genul:
Fâșii prelungi/ pe coaja de mesteacăn –/ furnici
în șir indian
Reverberațiile eminesciene nu pot lipsi din
această atmosferă yūgen:
Sub teiul secular/ din Grădina Copou/ tineri
îndrăgostiți
În sfârșit, al patrulea principiu estetic pe care
l-am amintit, shasei, însemnând
descriere sau portretistică, este și el prezent, direct, amintind de poetul Masaoka
Shiki, dar în același timp, prin limbaj, devoalând crezul creștin al lui
Moldovan:
Lumină din lumină-/ luna luminând neaua/ sus, pe
Muntele Fuji
Un asemenea haiku mă poartă cu imaginația spre
fotografiile magice ale muntelui sacru cu perla lunii pe frunte.
Tot un peisaj, de data aceasta mai pământesc,
este zugrăvit printr-o paralelă neviciată între două elemente ale naturii, în
policromia lor:
Holda verde/ în amurgul purpuriu/ vălurind ușor
Pe lângă cele patru
calități estetice nipone abordate, haijinul operează și cu instrumentarul
poeziei românești, precum această inspirată paronomază:
Casă de vânzare-/ volbura acoperă/ firma fermei
Natural, autentic, fără ezoterismul de paradă al
unor niponologi, Moldovan ne poartă cu versurile sale prin propria existență,
clasându-și în penultimul capitol scrierile în funcție de anotimpuri, cu vorbe
sezonale, kigo. Chiar și aici, îmbină
peisajul natural cu natura umană:
Primăvară
din nou –/ ghioceii de atunci/ s-au mutat la tâmple
Cum nimic nu este
întâmplător, se cuvin două note biografice.
Prima ne trimite la un alt năsăudean, Dumitru
Nistor (despre care am scris în cartea Români
de roman în Japonia – 2020), cu cei sapte
ani petrecuți în Japonia în timpul Primului Război Mondial. A doua notă,
poate nu la fel de penetrantă, dar la fel de surprinzătoare, face trimitere la
omonimul său, Vasile Moldovan (1824 - 1895),
unul din prefecții legiunilor înființate de Avram Iancu, născut la o aruncătură de băț (60 km) de satul
natal al maestrului de haiku. Undeva, în constelația esențelor, asemenea
coincidențe au substratul lor tainic.
*
Credinţa şi ritualurile au avut un rol major în formarea mea – așa
declarase autorul într-un interviu din anul 2007. Această mărturisire mă
încurajează să închei cu o locuțiune de sorginte creștină, constatând cu
satisfacție că poetul Vasile Moldovan s-a
ostenit să fie vrednic de statutul autoasumat de discipol al lui Matsuo
Bashō (1644-1694). Toată admirația pentru această strădanie și pentru
finalitatea ei!
[2]Termenul haijin, însemnând maestru de haiku, folosit și în limba engleză, va fi acceptat cândva, probabil, și în dicționarul limbii române.
