Probleme ale poemului haiku contemporan III

Traducerea poemului haiku.

O întrebare importantă pe care şi-o pun poeţii de haiku: ce dificultăţi apar când se traduce un poem haiku original, din limba japoneza, trecând prin traduceri succesive în mai multe limbi până ajunge să fie citit în româneşte? Cine poate traduce cel mai bine un haiku? Fără traduceri bune poemul haiku nu poate fi cunoscut dintr-o ţară în alta, nu se poate mondializa, iar o traducere proastă poate altera mult înţelesul poemului original. Este concluzia mai multor conferinte internaţionale de haiku la care au participat şi poeţi români de haiku. Ban’ya Natsuishi, preşedintele WHA, se întreba acelaşi lucru într-un articol întitulat Pot să se întâlnească Orientul şi Occidentul în haiku? El răspundea: şi da şi nu. Nu, pentru că prin traducere poemul haiku îşi pierde înţelesul primar, traducătorul fiind concentrat mai mult pe formă, pe înţelesul fiecărui cuvânt şi nu pe înţelesul întregului. Da, atunci când va fi bine cunoscut şi corect tradus în cât mai multe ţări, în mai multe limbi şi va putea să dea naştere la micropoeme în stil haiku. Atât antologia anuală a WHA cât şi revistele româneşti de haiku practică de mai mulţi ani traducerea poemelor şi în limbi de circulaţie internaţională, franceza sau engleza. Revista Albatros le traduce în engleză, încă de la înfiinţarea ei, din anul 1992, iar Antologia anuală a WHA, de la înfiinţare, din anul 2005, prezintă poemele traduse în mai multe limbi (în limba natală a fiecărui poet publicat, într-o limbă de circulaţie internaţională, dar şi în limba japoneză). Şi revista Haiku a trecut de câţiva ani la traducerea poemelor şi a multor materiale publicate în limba engleză sau franceză, în acest fel putând fi trimisă prin poştă unor colaboratori din alte ţări. De asemenea, autorii români au publicat în ultimii ani multe volume sau antologii de haiku, tanka, poeme într-un vers sau poeme în lanţ în două sau trei limbi. Colaborăm cu mulţi poeţi care sunt şi traducători buni, un exemplu este chiar dl. profesor Constantin Frosin, o somitate în domeniul traducerii poemelor de sorginte niponă.

Se poate vorbi de o pedagogie haïku?

Pe lângă talentul poetic pe care trebuie să-l aibă toţi cei care încearcă să scrie haiku, se poate vorbi de un mod specific de a învăţa să scrii haiku? Ar fi mai bine ca haiku-ul să înceapă a fi scris chiar de la vârstele copilăriei sau ale adolescenţei? Experienţe de introducere a poemului haiku în şcoli, chiar în programa şcolară, există în multe ţări. De mai mulţi ani există astfel de preocupări şi la Constanţa. Mi-amintesc faptul că la Festivalul de haiku de la Constanţa din anul 2005 tema principală dezbătută a fost Haiku-ul şi educaţia, această temă fiind lansată de Clubul Mondial de Haiku de la Londra încă din anul 2000. Doamna Profesoară Văceanu a prezentat un material interesant pe această temă şi la simpozionul SRH din anul 2011.

SRH a început mai timid această activitate în domeniul pedagogiei haiku, abia în anul 2010; prin efortul depus de dna profesoară Adina Enăchescu s-a constituit o filială a noastră la Rm.Vâlcea, care cuprinde profesori şi elevi din mai multe şcoli din judeţ ce au început să practice haiku-ul. Trebuie să ne gândim cum putem să sprijinim mai bine activitatea lor, să programăm o întâlnire într-o localitate de pe Valea Oltului, să discutăm împreună despre haiku şi să-i ajutăm să se documenteze mai bine.

Dialogul internaţional

Cu toţii suntem de acord că fără un dialog intercultural haiku-ul nu se poate mondializa.
Pe lângă traduceri corecte, făcute cu talent poetic, un rol important în circulaţia internaţională a poemului haiku îi revine dialogului cultural realizat prin participarea la conferinţele şi festivalurile internaţionale de haiku organizate în diferite ţări ale lumii şi în Japonia. La acestea s-au discutat problema haiku-ului ca mijloc de expresie planetar, modificarea regulilor haiku pentru a-l face adaptabil mai uşor în alte limbi, folosirea cuvintelor cheie, kigo-ul nemaifiind obligatoriu pentru europeni sau americani. Un rol important l-au avut şi consfătuirile şi simpozioanele organizate şi desfăşurate de Societatea de haiku din Constanţa în ultimii zece ani.

Un alt rol important în dialogul mondial revine Internetului şi participării la concursurile internaţionale de haiku. Avem mulţi poeţi români participanţi şi câştigători de zeci de concursuri internaţionale, un recordmen fiind poetul Eduard Ţară din Iaşi care a câştigat aproape 100 de concursuri până acum. Ultimul premiu de valoare l-a primit în vara lui 2010 odată cu câştigarea Concursului de haiku Japonia-Europa când a fost premiat de Ambasadorul Japoniei în prezenţa Preşedintelui în exerciţiu al Consiliului Uniunii Europene, Dl Herman van Rompuy, şi el un binecunoscut poet de haiku. În revista Haiku nr.44/2010 am publicat o prezentare a cărţii sale de haiku. Drept urmare, am primit o scrisoare din partea domnului Herman von Rompuy, prin care ne mulţumea şi ura poeţilor români de haiku succes în activitatea lor.

Ceea ce este important, atât la haiku-ul în stil clasic cât şi la cel modern este respectarea categoriilor estetice care îl definesc şi care generează adevăratul spirit haiku. Fără spiritul haiku şi fără puterea de sugestie adevăratul poem haiku nu există, rămâne doar un micropoem în stil haiku ce păstrează doar numărul de versuri şi de silabe şi, uneori, kigo-ul şi cezura. Spiritul haiku reprezintă o manieră deschisă şi intuitivă de a apropia o realitate la care cititorul este asociat, pe care o cunoaşte. Aceste probleme au fost dezbătute în numeroase conferinţe şi congrese internaţionale de haiku. Ele au continuat să fie dezbătute de World Haiku Association la Conferinţa de haiku de la Sofia din anul 2005, la conferinţele de haiku din Suedia, Japonia şi Germania precum şi la Festivalul Mondial de Haiku de la Pecs din Ungaria în august 2010. La multe dintre aceste manifestări internaţionale au participat şi poeţi români de haiku membri ai SRH. Pe aceeaşi temă Banya Natsuishi a scris eseul menţionat anterior întitulat Pot să se întâlnească Orientul şi Occidentul prin haiku ?, iar în luna octombrie 2010, poetul breton Alain Kervern a publicat la Rennes, în Franţa, un alt studiu interesant întitulat De ce nonjaponezii scriu haiku ? (Pourquoi les non Japonais écrivent–ils des haïku?)

Lumea haiku este în continuă mişcare şi transformare. Trebuie să ţinem pasul cu ea, dar în acelaşi timp să scriem poeme haiku inspirate din realitatea noastră de fiecare zi. Deşi poeţii din multe ţări au scris chiar şi haiku-uri erotice, noi, românii, până nu demult, credeam că nu putem scrie poeme haiku de dragoste, haiku-ul fiind în general un poem auster. Iată că un poet din Republica Moldova a reuşit să scrie un poem haiku de dragoste frumos, care exprimă acea dragoste calmă, senină, care există între sufletele pereche. Este vorba despre poetul Vasile Spinei şi vă amintesc în încheiere acest haiku atât de frumos:

Pisica toarce/ şi iubita doarme./ Mai pun un lemn pe foc//

Probleme ale poemului haiku contemporan II

Curente în haiku-ul mondial

Primul este curentul clasic cunoscut, instaurat din secolul XVI, curent tradiţional care are încă cea mai mare influenţă în Japonia şi în multe ţări din lume, pe care îl practicăm şi noi de 21 de ani. Acest curent este practicat în multe ţări europene începând cu Franţa, Ţările de Jos, Italia etc. Chiar şi un ambasador cultural al Japoniei pentru Europa, poeta Madoka Mayazumi, care ne-a vizitat ţara în august 2010 şi ne-a vorbit despre poemul haiku la Casa oamenilor de ştiinţă din Bucureşti, ne-a demonstrat că practică atât poemul haiku clasic cât şi cel modern. Am publicat câteva poeme de-ale sale în revista Haiku nr.44/2010.

Al doilea este haiku-ul liber, care a apărut în era Meiji, după 1867, ca o dorinţă a japonezilor de a elibera poemul de regulile clasice pe care le-au considerat în mare parte perimate, desuete, provenind din vremea feudală când Japonia era închisă oricărui contact cu alte ţări din lume. Haiku-ul liber a fost îmbrăţişat după japonezi de către poeţii anglofoni, de cei din America mai ales. Acest curent a mers mai departe şi în prezent susţine că fiecare civilizaţie poate scrie un haiku propriu, fiecare popor îşi poate inventa propriile reguli de exprimare în haiku-ul modern. În România haiku-ul cunoaşte ambele forme de scriere, de la forma fixă de 17 silabe (5-7-5) până la haiku-ul liber, modern, unde aluzia sezonieră nu este precizată şi numărul de silabe este mai mult sau mai puţin exact.

Ambele curente au în comun ideea că structura din poemul tanka se poate păstra în continuare şi în haiku, adică să fie compus din cele două părţi, una care exprimă o legătură cu natura în general şi a doua cu aspect particular, o acţiune în natură, ce sunt separate de kireji (cuvântul care taie, desparte). Conexiunea iniţială cu natura reprezintă universalul, iar cea secundară are legătură cu natura umană sau cu o acţiune în natură şi reprezintă particularul. Această pendulare între universal şi particular dă poemului o profunzime enigmatică ce caracterizează spiritul haiku.

Deci poemul haiku poate fi scris atât în stil clasic cât şi modern. Ambele stiluri păstrează prozodia clasică, dar pot apare mici abateri de una sau maxim două silabe de la cele 17 silabe consacrate şi de la aşezarea silabelor în cele trei versuri (în loc de 5-7-5, pot apare 5-5-7, 7-5-5), sau chiar în două versuri, 12-5, 5-12, mai ales la autorii de limbă engleză.

Haiku-ul modern, fără kigo, este asemănat de mulţi cu spotul publicitar, care conţine cuvinte foarte puţine, concentrate, timpul cât se derulează fiind de ordinul secundelor. Şi poemul haiku se întinde pe parcursul unei singure respiratii timp de câteva scunde. Spiritul haiku reprezintă o manieră deschisă şi intuitivă de a apropia o realitate pe care cititorul o cunoaşte. Unii poeţi anglofoni confundă poemul haiku cu poemul senryu păstrând doar latura ironică a acestuia.

În ambele stiluri, clasic sau modern, nu se face rabat de la calităţile estetice de baza ale poemului haiku arătate. Iată câteva poeme scrise de străini si de români care cred că păstrează calităţile enumerate.

Haiku-ul de tip clasic:

Fluturele/ adormit pe marele clopot/ al templului// (Buson)
Sălaş sărman/schelălăitul câinelui/ noaptea, pe ploaie// (M.Basho)

Şi replicile sale actuale care se aseamănă foarte mult ca spirit haiku şi putere de sugestie:

Spital, ploaie, frig./Un câine lângă poartă/ne privim tăcuţi// (Florin Vasiliu)
Gard de cimitir-/ florile salcâmului/ între două lumi// (Florin Grigoriu)
Viscoleşte/faţa tinerei târfe/ luminată de felinar// (poet din Canada)
Se sparg valurile/ se ceartă pe dig/ emigranţii// (poet din SUA)
Febra Genovei/ poezie, fotbal/ şi ambulanţe// ( Ban’ya Natsuishi)
Bufetul gării/fum, vodcă, ochi înroşiţi/şi gălăgie// (Valentin Nicoliţov)

Poemul haiku poate exprima şi un contrast puternic între starea sufletească a omului aflat într-un moment de grea cumpănă şi seninătatea lumii înconjurătoare:

Chiar în clipele/ nenorocirii noastre-/ ciocârlii cântând// (Şerban Codrin).

Acelaşi contrast între starea sufletească a celui venit la mormântul celor dragi şi cântecul de dragoste al păsărilor neştiutoare din cimitir:

O cruce nouă/lângă una putredă./ Şi trilul mierlei…//(Valentin Nicoliţov).

Desi majoritatea poeţilor au căzut de acord asupra structurii cunoscute de 17 silabe în formula
5-7-5, sunt tolerate în haiku-ul modern şi structurile 5-5-7, 7-5-5, sau chiar 5-12 sau 12-5. Chiar şi la poetul clasic Issa întâlnim des astfel de structuri modificate. Sunt tolerate de asemenea, una sau cel mult două silabe în plus sau în minus faţă de cele 17 consacrate.

Din păcate, se publică astăzi multe banalitati care respectă doar regula celor 17 silabe asezate 5-7-5, dar nu au nicio legătură cu spiritul haiku sau cu puterea sa de sugestie, fiind simple pasteluri despre natură, sau meditaţii, sau chiar aforisme uneori. Regula ar fi să nu fie catalogate sau denumite ca poeme haiku ci doar poeme în stil haiku.

Aşa cum arătam mai înainte, lucrul cel mai important la realizarea unui poem haiku este să ne ferim de platitudine şi de banal. Iată şi un exemplu de micropoem de o banalitate deosebită care nu are nimic în comun cu spiritul haiku, un poem care îmi vine acum în memorie:

Tunet de vară/ oaia părăseşte turma/să pască singură /(Ion Codrescu).

Am găsit mai multe poeme banale ale multor autori, dar nu este cazul să le mai expun aici. Nu vreau să mai insist pe astfel de exemple negative, deşi la o lectură atentă ele pot fi găsite din abundenţă.

Ar mai fi totuşi de menţionat unele aspecte privind copierea de către unii poeţi diletanţi a unor poeme haiku de calitate ale altor poeţi cunoscuţi şi publicaţi. Cunosc cel puţin şapte sau opt exemple de autori care au împrumutat poeme haiku întregi sau doar părţi de poeme de la alţii, fără nicio jenă. Pe unele falsuri le-am semnalat în revista Haiku şi, drept urmare, mi-am atras antipatia celor menţionaţi, pe alţii nu i-am semnalat încă şi nici nu cred că o voi mai face în viitor, deşi îi am pe toţi strânşi într-o mapă şi aş putea publica chiar o plachetă cu “operele” lor de împrumut. Dar nu mi-am propus să deschid o astfel de polemică ci numai s-o semnalez, vreau să amintesc faptul că acest fenomen negativ încă persistă printre unii poeţi, mai ales începători, şi trebuie înlăturat. Toţi cei care întâlnim aceste falsuri trebuie să le arătăm colegilor în cenaclurile proprii de haiku, mai ales atunci când autorii respectivi nu înţeleg să se îndepărteze de asemenea obiceiuri. Nu doresc să deschid niciun fel de polemică pentru că nu cred că asta este calea spre perfecţiune. Nu mă consider o somitate în această materie ci doar un poet la fel ca oricare altul. Doar că fac efortul de a mă documenta şi am obiceiul să citesc cam tot ce-mi cade în mână şi să analizez cu atenţie ceea ce am citit.Trebuie să citim mai mult, să colaborăm mai mult unii cu alţii şi rezultatele bune se vor înmulţi. Şi să fim mai atenţi la calitatea poemelor pe care le publicăm, pentru a nu semăna confuzie mai ales în rândul celor care vor să abordeze scrierea acestui poem şi nu au stabilite încă nişte criterii de calitate, deoarece ei vor încerca să-şi stabilească singuri aceste criterii citind poeme din diverse volume apărute.

Şi aici doresc să mă refer la lipsa unor analize critice amănunţite asupra volumelor de poeme haiku, lipsa criticii de haiku.

Inainte de 1989 poemul haiku era considerat o poezie prea intelectuală, neînţeleasă de politrucii agramaţi ai fostei puteri care o exilaseră în afara literaturii. Dar şi acum, după 22 de ani, sunt destui literaţi care nu acceptă această formă de poezie, din inerţie sau poate din necunoaştere. Ei consideră că acest poem nu este poezie şi nu trebuie luat în seamă mai ales din cauza a două caracteristici ale sale: lipsa rimei şi a ritmului propriu unei poezii clasice şi simplitatea sa, poemul haiku nefolosind figurile de stil cunoscute în poezia clasică cum sunt metafora, comparaţia, personificarea, adjectivele de tot felul etc. Aceşti critici se comportă, din păcate, la fel ca şi ciobanul venit de la ţară care, ajuns la grădina zoologică din oraş, vede o girafă, se uită lung la ea buimăcit şi spune că “animalul ăsta nu există”, fiindcă în viaţa lui de cioban de până atunci nu l-a văzut şi nu l-a păscut. Aşa cred că privesc consternaţi criticii şi poemul haiku. Dar nu au dreptate: există în literatură multe poezii fără rimă, cu versuri albe, însă pentru a întelege poemul haiku cred că ar trebui mai întâi să dorească să-l cunoască. Mai sunt şi alţi critici care mai cunosc câte ceva despre particularităţile din limba japoneză. Aceştia afirmă că poemul haiku nu poate fi scris şi înţeles în alte limbi datorită acestor particularităţi. Ei fac referire mai ales la faptul că în limba japoneza poemul conţine 17 sunete denumite onji, care nu sunt echivalente cu cele 17 silabe de la noi.

Din aceste câteva motive expuse mai înainte în prezent nu avem comentarii despre haiku în literatura română care să ofere nişte criterii solide de apreciere a calităţii acestui poem.

Majoritatea celor care s-au încumetat să prezinte cărţi de haiku apărute la noi au avut aprecieri de tipul citit-plăcut. A făcut excepţie doar eminentul profesor Ion Rotaru care în O istorie a literaturii române de la începuturi şi până în prezent a acordat mai multe pagini mişcării haiku din România.

Există aşadar puţine studii de analiză a poemului haiku, de identificarea componentelor sale pe cele două planuri, în cele două sau chiar trei momente distincte ale sale. Tot din necunoaştere nu se fac analize specifice pentru identificarea puterii de sugestie, a spiritului haiku, a categoriilor estetice utilizate pentru a aduce în cele trei versuri spiritul haiku. Nimeni nu analizează contrastele, nici simplitatea, firescul, graţia, atitudinea de desprindere din materialitatea lumii. Ba mai mult, unii poeţi, confundă de multe ori firescul şi simplitatea cu banalul făcând exces de banalităţi. Nici simţul simplităţii nu trebuie exacerbat, căci dacă este utilizat prea des reduce poemul haiku la o simplă expunere de banalităţi. Şi există, din păcate, sumedenie de autori şi de cărţi cu zeci sau sute de tristihuri banale care sunt denumite pompos poeme haiku. Am dat mai înainte un singur exemplu.Trebuie să recunoaştem că nici revistele literare sau editurile care le publică nu reuşesc să facă distincţie între un poem despre natură, un simplu pastel în 17 silabe şi un poem haiku atentic. Există, în schimb, mulţi autori, începători, mai modeşti, care-şi cunosc limitele şi-şi întitulează micropemele scrise drept “poeme in stil haiku”.

Probleme ale poemului haiku contemporan I

Ca şi poemul într-un vers românesc poemul haiku este unul dintre cele mai mici care există, compus de obicei din 17 silabe (5-7-5), care conţine o referinţă despre natură (kigo) şi o cezură (kireji), după primul sau al doilea vers. Miracolul poemului haiku vine din concizia sa, spunând multe în cuvinte puţine. Libertatea de formă şi cea de fond se aliază în haiku pentru a obţine o poezie pură a momentului. Haiku-ul cultivă inteligenţa şi sensibilitatea fiecărui cititor reprezentând un adevărat moment de libertate pentru spirit. Poeţii români de haiku au talent, ei transferă vitalitatea lor, un adevărat lirism, o melancolie specifică în domeniul poeziei haiku. Descoperind, pe măsură ce aflau tehnica haiku, o nouă formă de exprimare, românii au descoperit o altă cultură, cu un alt mod de gândire. Totodată, pe măsură ce tot mai mulţi poeţi s-au familiarizat cu scrierea poemului haiku, au apărut, inevitabil, mai multe întrebări: Poemele pe care le scriau erau haiku-uri veritabile? Puteau renunţa la kigo ? Se poate scrie haiku la comandă ? Ce rol are critica de haiku la noi ? Care sunt dificultăţile pentru traducătorii de haiku? Există o pedagogie haiku, un mod de a învăţa să scrii haiku din copilărie, de la ce vârstă se poate practica haiku-ul ? Ce deosebiri există între haiku-ul clasic şi cel modern ?

Acestea sunt întrebări care animă şi mişcarea haiku din România. La câteva dintre ele vom încerca să dăm un răspuns în acest material.

Care este structura unui poem haiku?

Se presupune că poetul budist Yamazaki Sokan (1464-1552) a compus primul tristih ce va fi denumit mai târziu haiku, că Matsuo Basho (1644-1694) i-a dat strălucire exprimând teme universale în imagini simple, preluând din filozofia zen calea eleganţei (fuga no-michi) şi transformând un gen uşor, comic, uneori frivol, într-un gen major. Efortul său a fost apoi continuat de Buson (1714-1781) şi de următorii poeţi, dar denumirea de haiku a fost stabilită abia de Masaoka Shiki, la începutul secolului XX, care a arătat că prima strofă, hokku, din poezia renga şi haikai-no-renga trebuie salvată datorită calităţii sale literare, fiind compusă în exclusivitate de un maestru. Astfel, din opera lui Matsuo Basho şi a celorlalţi poeţi care i-au urmat, s-au salvat câteva mii de capete de renga, texte recuperate într-o altă viziune asupra poeziei, fiind denumite ulterior haiku.

Majoritatea autorilor cunoscuţi de noi sunt de acord că un haiku trebuie să respecte următoarele reguli:

-Reguli clasice de prozodie -17 silabe dispuse în trei versuri, după regula 5/7/5.
-Reguli structurale (kigo, kireji şi triada loc-timp-subiect, adică unde-când-cine?)
-Reguli estetice care guvernează spiritul haiku pe baza unor categorii estetice importante (fueki/ryuko-etern/efemer, karumi-simplitate, sabi-tristeţe în singurătate, wabi-frumuseţe austeră, aware-stare de bucurie, mono no aware-patosul lucrurilor etc). Nu mai insist, le cunoaştem cu toţii, trebuie doar aplicate consecvent, fiindcă fără aplicarea lor nu există poem haiku adevărat.

Maeştrii japonezi menţionează câteva principii de alcătuire a unui haiku: orice cuvânt folosit să nu poată fi înlocuit, limbajul să fie ambiguu pentru a lăsa loc puterii de sugestie, versurile să aibă un aspect discret, nu prea vii, gândurile să fie reliefate cu fineţe, să se păstreze atmosfera de mister etc.

În legătură cu regulile estetice aş aminti cele două exemple clasice de micropoem ale lui Matsuo Basho care au avut o influenţă covârşitoare şi asupra poeţilor noştri.

Primul exemplu:
Pe înserat/un corb/pe creanga uscată//

Două substantive, nici un verb, însă întâlnim mai multe elemente simbol: Corbul-înţelepciunea de-o viaţă, Creanga uscată- semnul trecerii timpului, Înserarea-momentul de cumpănă dintre zi şi noapte. Deşi corbul pare înţepenit în liniştea asfinţitului, prin forţa de sugestie a elementelor utilizate autorul ne arată că se întâmplă ceva în acest poem: a mai trecut o zi, încă un anotimp, este chiar viaţa noastră care trece clipă de clipă.

Al doilea exemplu:

Vechiul iaz-/o broască sare/zgomotul apei//

Universul are aici două componente distincte, dar opuse: vechiul iaz-fueki, care reprezintă eternul, locul neschimbat, iar săritura broaştei- ryuko, efemerul, clipa trecătoare care sparge liniştea dinainte, strică echilibrul. Acest poem a generat o efervescenţă creatoare printre toţi poeţii de haiku care şi-au ales broasca drept simbol, ba chiar au fost scrise numeroase studii în diferite ţări nejaponeze despre modul cum a fost abordat acest subiect în spirit haiku. La noi, deşi mulţi poeţi au scris poeme despre broască, aş aminti doar un poem al lui Eduard Ţară (În urma broaştei/un plescăit în noapte-/şi luna ţăndări), care prezintă, pe lângă zgomotul apei, o imagine vizuală suplimentară, oglinda lacului care se sparge în ţăndări, şi această imagine o completează în mod fericit pe cea auditivă (plescăitul). Poemul a fost premiat şi peste hotare.
Suichi Kato, autorul unei istorii a literaturii japoneze în trei volume care ne-a vizitat ţara cu ocazia lansării cărţii a expus o părere clară despre cum trebuie scris poemul haiku. Poemul trebuie să fie raportat la clipa prezentă, fiindcă timpul istoric este o sumă de clipe prezente ce fac parte din timpul absolut. Singura realitate tangibilă este clipa imediată, viaţa aşa cum este ea, familia, prietenii. Contează doar clipa prezentă pe care o trăim, haiku-ul este un poem al clipei. Poeţii nejaponezi trebuie să scrie despre existenţa lor reală în oraşele occidentale şi nu să imite poeţii clasici din Japonia pentru a scrie un haiku de calitate.

Practica haiku creşte sensibilitate fiecăruia, îi accentuează sentimentul de tandreţe care este un sentiment dulce, de simplitate şi înţelepciune misterioasă, ce acordă atenţie fiinţelor cele mai umile, păsărilor, florilor, insectelor. Filozofia Zen, care proclamă iubirea de toţi şi de toate, toleranţa, solidaritatea cu cei de lângă tine, îşi găseşte o expresie strălucită în haiku, un poem simplu, dar profund, un exerciţiu spiritual pentru inimile sensibile, un răgaz acordat liniştii, farmecului, misterului din fiecare clipă, eternităţii, care îţi dă şansa ca în trei versuri să afli şi să înţegi atât de multe.

Putem desprinde haiku-ul de natură, de anotimpuri?

Părerile sunt împărţite. Japonezii, care au o sensibilitate dusă la extrem, sunt şi acum mari iubitori de natură, tineri sau bătrâni, bogati sau săraci, orice fenomen natural îi impresionează în mod deosebit: Fac picnic-uri sau organizează excursii tematice pentru a admira plantaţiile cu cireşi înfloriţi, stau noaptea pe malurile râurilor aşteptând să apară licuricii, se plimbă cu barca seara ca să vadă cum răsare luna plină şi cum se oglindeşte în apa lacului, admiră pădurile toamna când frunzele capătă nebănuite culori, sau îşi cumpără de la piaţă o mică colivie din pai de orez ce conţine un greiere şi-l duc acasă pentru a-l asculta seara cântând pe balcon. În concluzie, atât poetii japonezi cât şi cei occidentali sau americani, nu renunţă prea uşor la kigo (unii chiar mai fac liste cu kigo pentru poeţii din mai multe ţări sau folosesc unele asocieri sezonale, preluate din almanahul poetic japoez “saijiki”). Mai nou, în urma dezbaterilor la colocviile mondiale de haiku de la Brest din 1998 şi de la Tokyo din 1999, dar şi de la conferinţele mondiale de haiku ale World Haiku Association din perioada 2005-2011, la care au participat şi poeţi români, s-a stabilit de comun acord ca poeţii care vor să renunţe la kigo să poată folosi unele cuvinte cheie care pot face poemul haiku mai uşor adaptabil la orice limbă europeană. Se vorbeste tot mai mult despre modernizarea haiku-ului arătând faptul că poetul modern nu mai are timp să admire natura, trecerea anotimpurilor, cârdurile de cocori ci trăieşte în ritmul trepidant din marile oraşe şi trebuie să scrie despre realitatea din jurul său. Acest lucru este posibil numai dacă va respecta regulile estetice ale poemului haiku care generează spiritul haiku şi asigură o putere de sugestie deosebită, altfel va scrie o banalitate în 17 silabe.

Extras din Statutul Societăţii Române de Haiku III

Cap.4,
Art.13-14.

Membrii SRH

-Pot deveni membri ai SRH poeţii, indiferent de profesie, care au publicat cel puţin un volum de poeme haiku, au fost publicaţi în antologii de haiku, tanka, renga, poeme într-un vers etc. au participat la concursurile organizate de revista Haiku şi au câştigat premii sau menţiuni de onoare sau cei care desfăşoară activităţi redacţionale în cadrul revistei Haiku şi posedă referinţe de acord din partea a doi membri ai SRH.
-Consiliul de conducere poate acorda titlul de membru de onoare al SRH unor persoane din ţară sau din străinătate, poeţi, scriitori, critici literari care au legătură cu poezia scurtă japoneză şi contribuie la promovarea şi afirmarea ei în ţară.

Art.15.

Membrii SRH au următoarele drepturi:

-să participe la manifestările organizate de SRH pe plan local sau internaţional;
-să publice în revista Haiku sau în alte reviste de profil asemănător poeme, traduceri, cronici şi prezentări de cărţi, articole de critică literară, informaţii diverse din acest domeniu;
-să aleagă şi să fie aleşi ca membri în Consiliul de conducere al SRH.
-să susţină apariţia semestrială a revistei Haiku şi s-o promoveze în mediile literare.

Ca urmare a neparticipării la activităţiile SRH pe timp de un an sau a comiterii unor acţiuni ce încalcă prevederile statutului sau lovesc în prestigiul SRH unii membri pot fi excluşi din societate.

Art.16.
Membrii SRH au următoarele obligaţii:

-să respecte statutul SRH;
-să sprijine activitatea revistei Haiku prin participarea la diferite activităţi culturale, dar şi din punct de vedere material (prin realizarea de abonamente anuale, strângerea benevolă a unor sume băneşti necesare pentru distribuirea revistei Haiku prin poştă, pentru realizarea unor diplome şi achiziţionarea unor premii pentru câştigătorii concursului anual etc.). Sumele necesare se strâng prin grija secretarului SRH care face bilanţul cheltuirii acestora cu ocazia Adunării generale anuale.

Cap.6-7.
Art.17-23.

Activitatea SRH se realizează prin munca şi contribuţiile benevole ale membrilor săi. SRH este societate nonprofit, fără cont în bancă. Scopul SRH este de a desfăşura activităţi literare şi culturale din domeniul poeziei scurte de inspiraţie niponă fără a se urmări rezultate băneşti în favoarea unor membri ai SRH.

Fondurile pentru realizarea revistei Haiku se asigură doar prin contribuţii individuale ale membrilor SRH (abonament şi cotizaţie anuală benevole), dar şi prin subvenţii sau donaţii din partea unor firme, asociaţii sau organizaţii diverse. Mărimea tirajului revistei Haiku se stabileşte pe baza abonamentelor membrilor SRH...

Statutul SRH se poate modifica prin hotărârea Adunării generale a SRH cu majoritatea simplă a participanţilor.

Desfiinţarea SRH se poate realiza prin votul a 2/3 din totalul membrilor SRH participanţi la Adunarea generală.

Orice prevedere din prezentul statut care devine contrară legilor în vigoare la un moment dat este considerată nulă.

***
Consiliul de conducere al SRH, ales pentru perioada 2010-2015, are următoarea componenţă:

Preşedinte de onoare: Radu Cârneci.

Preşedinte executiv: Valentin Nicoliţov (cumulează şi funcţia de Redactor şef al revistei Haiku).

Vicepreşedinţi: Vasile Moldovan şi Teodora Moţet.

Secretar: Constantin Stroe (şi responsabil cu abonamentele revistei).

Corespondenţa cu SRH se poate realiza şi prin adresele de e-mail următoare:

constantinstroe@yahoo.com; valentin.nicolitov@yahoo.fr şi bosonulhiggs@gmail.com

Extras din Statutul Societăţii Române de Haiku II

Cap.3,
ART.8-9.

Structura şi organele de conducere ale SRH

Organul de conducere al SRH este Adunarea Generală care se convoacă odată pe an, de obicei spre sfârşitul anului calendaristic sau ori de câte ori se consideră necesar la cererea expresă a majorităţii membrilor săi.

Adunarea Generală are următoarele atribuţii:
-analizează şi aprobă darea de seamă anuală asupra activităţii SRH;
-aprobă modificările de statut dacă acestea sunt considerate necesare pentru activitatea ulterioară a SRH;
-alege Consiliul de conducere al SRH.

Art.10.
Adunarea generală este statutară prin prezenţa majorităţii simple a membrilor înscrişi în Cercul de haiku din Bucureşti şi ia hotărâri cu majoritatea simplă din numărul celor prezenţi la adunare

Art.11.
Organul de conducere al SRH în intervalul dintre adunările generale este Consiliul de conducere, ales în condiţiile art.10, în următoarea componenţă:
-un preşedinte.
-doi vicepreşedinţi.
-un secretar.
-un reprezentant a revistei Haiku (dacă revista nu are niciun reprezentant în consiliul de conducere).

La propunerea Consiliului de conducere poate fi desemnat un Preşedinte de onoare al SRH. În absenţa preşedintelui atribuţiile acestuia pot fi preluate de un vicepreşedinte care are domiciliul în localitatea de reşedinţă a SRH (Bucureşti). Consiliul de conducere şi preşedintele SRH sunt aleşi pe o perioadă de 5 ani, iar preşedintele de onoare pe durată nelimitată.

Art.12.
Consiliul de conducere al SRH are următoarele atribuţiuni:
-Convoacă Adunarea generală potrivit normelor statutare (anual) şi aplică hotărârile.
-Întocmeşte planul anual de activităţi culturale, centralizează propunerile venite de la membrii SRH şi ia hotărâri;
-Rezolvă problemele curente şi efectuează bilanţul anual al activităţilor culturale planificate.

Extras din Statutul Societăţii Române de Haiku I

Mulţi poeţi de haiku începători ne-au întrebat despre Statutul Societăţii Române de Haiku şi despre condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi acceptaţi ca membri ai acestei societăţi. Publicăm în continuare un extras din statut.

Extras din Statutul Societăţii Române de Haiku

Cap.1,
Art.1-4.

-Societatea Română de Haiku-prescurtat SRH- este organizată şi funcţionează ca persoană juridică potrivit legilor şi prevederilor prezentului statut.... Are un caracter cultural, nelucrativ şi reuneşte poeţi, critici literari, scriitori, publicişti, indiferent de profesie, care cultivă poezia haiku, tanka, renga sau poemul într-un vers de sorginte românească şi alte forme de poezie scurtă...
Este o societate deschisă, colaborând cu asociaţii similare din România şi din străinătate... I-a fost acordată personalitate juridică prin sentinţa civilă nr.570/20.09.1991 a Judecătoriei Sectorului I Bucureşti. În prezent, Societatea Română de Haiku este afiliată la World Haiku Association, din Japonia, cu sediul la Tokyo.

Cap.2,
Art.5-6.
-Scopul societăţii este cultivarea poemului scurt japonez haiku şi a altor forme de poezie scurte, crearea unui autentic haiku românesc, publicarea creaţiilor originale româneşti în revista Haiku şi în alte publicaţii româneşti şi străine similare, în antologii, cărţi, colecţii, almanahuri, în vederea dirijării corecte a curentului haiku existent în România, încurajării şi sprijinirii tinerelor talente atrase de aceste specii de poezie scurtă.

În vederea realizării scopului menţionat SRH acţionează pe următoarele direcţii:
-Constituirea poeţilor şi a tinerelor talente atrase de poemul haiku într-o asociaţie care să le permită afirmarea şi sprijinul pe calea cultivării acestei specii de poezie;
-Cultivarea corectă a poemului haiku ţinând seama de cadrul de reguli prozodice, de structură şi teorii estetice în care este structurat precum şi promovarea unui haiku autentic românesc;
-Crearea de societăţi şi cercuri de haiku în localităţile unde s-au afirmat talente, colaborarea cu membrii acestora şi acordarea sprijinului reciproc din partea SRH;
-Promovarea poeziei haiku în diferite rubrici ale revistei Haiku, precum şi a altor poeţi străini de haiku prin traduceri adecvate;
-Organizarea unui concurs de haiku anual, cu premierea câştigătorilor şi publicarea celor mai merituoase poeme;
-Publicarea de antologii româneşti de haiku, senryu, tanka şi alte forme de poezie scurtă;
-Participarea haijinilor români la concursuri internaţionale de haiku şi promovarea lor în publicaţiile străine de specialitate;
-Organizarea şi participarea la manifestări naţionale şi internaţionale, conferinţe, simpozioane, festivaluri, congrese, vizite reciproce cu caracter internaţional;
-Organizarea şi participarea la prezentări de cărţi, expoziţii şi foto-expoziţii şi alte forme de popularizare a poemului haiku...

Art.7-
În vederea realizării tuturor acţiunilor menţionate mai sus SRH colaborează cu societăţi şi asociaţii similare din ţară şi de peste hotare, cu publicaţii româneşti şi străine, cu diverşi scriitori, critici literari, specialişti în orientalistică, niponologie etc...

SRH se poate asocia sau afilia şi cu alte societăţi şi asociaţii româneşti şi străine cu profilul literar specificat la art.1 şi poate aproba prin Adunarea Generală afilierea sa la alte asociaţii literare.

Poeme remarcabile

Cezar F. Ciobîcă:

Ziua de Ignat –
fulgi de zăpadă mărind
balta de sânge

Eduard Ţară:

Cărăbuş strivit –
lumina mai aprinsă
pe o aripă

Dan Iulian:

Noapte de vară –
câteva stele prinse-n
plasa de ţânţari

Salut

Prima postare, sa vedem cum arata blogul