O carte de haiku deosebită

 

 

Valentin Nicolițov

 

Doamna Mirela Brăilean este de profesie biolog și a făcut cunoștință cu poemul haiku înn urmă cu patru ani.  S-a atașat de spiritul acestui poem de sorginte niponă scriind până în prezent poeme interesante și frumoase, cu care a participat la mai multe concursuri  de haiku. Cu timpul, poemele s-au adunat tot mai multe  și s-a hotărât să le publice într-un volum. A ezitat ceva timp, gândindu-se dacă publicarea poemelor sale într-o carte nu ar părea cumva un gest de vanitate, dar nu a renunțat la tipărire,  fiindcă a dorit să adune la un loc multele trăiri sufletești ce au îndemnat-o să scrie și a le face cunoscute și altora. În luna decembrie 2019, a debutat cu volumul Haihui pe dealuri.

Iată că acum ne aflăm în fața celei de a doua apariții editoriale, cartea Spunându-mi dorința dintr-o suflare.

An citit cu interes poemele ce alcătuiesc acest volum și m-am bucurat să descopăr o poetă cu o sensibilitate deosebită. Iar unele poeme haiku sunt și veritabile senryuri.

Poemele haiku.

Temele poemelor sale se aseamănă uneori, cum e și firesc,  cu multe dintre cele abordate în haiku de poeții clasici japonezi.

Autoarea dă dovadă de o receptivitate maximă la tot ce o înconjoară.

 Observăm că singurătatea este o stare dominantă a poetei fiindcă doar atunci când te izolezi de lume poți privi cu atenție în jur, dar și în adâncul din sufletul tău.

Astfel, într-o casă părăsită, într-o încăpere goală luminată seara doar de lună, poeta este cuprinsă de sentimente de singurătate, de tristețe și izolare (wabi, sabi)  deosebit  de puternice, negăsind pe nimeni în apropiere;  doar într-o  fereastră spartă mai există un singur păianjen:

 

Fereastra spartă –

un păianjen aninat

de colţul lunii

Contemplând natura toamna, cînd își pierde frunzele, o compară cu silueta mamei care a îmbătrânit și ea și parcă a devenit mai mică:

Zile de toamnă –

tot mai firavă parcă

și umbra mamei

Abordând o altă temă clasică poeta compară ceea ce este vechi cu ceea ce este nou  în următorul poem,  realizând o putere de sugestie deosebită:

Gardul putrezit –

cireșii din livadă

bătuți de floare 

 Într-un alt poem reușește să ne redea un tablou pictural sugestiv al căldurii insuportabile vara pe câmp, o arșiță ce nu poate fi stinsă cu nimic fiindcă fântâna are cumpăna  stricată de multă vreme și nu mai are apă. Contrastul puternic apare aici între arșiță și lipsa apei sau chiar setea poetei. Parcă am privi un tablou al unui peisagist rus cunoscut:

Arșiță pe câmp –

crăpată până în vârf

umbra cumpenei        

Când se odihnește  după amiaza, doar pendula continuă să numere orele și minutele amintindu-i că timpul continuă să se scurgă fără oprire  pentru noi toți:

Tihna amiezii –

numai ceasul cu pendul

nu-și ține limba

Unele poeme prezintă aspecte de pasteluri. Fiind foarte suggestive ele ne încântă totuși prin talentul poetic și finețea cu care este observată  natura înconjurătoare. Chiar dacă spiritul haiku nu se întrevede aici aceste poeme prezintă, totuși, o frumusețe aparte și vi le menționăm:

Ploaie de vară –

câteva vrăbii se scaldă

într-un curcubeu

 

Îngheț peste iaz –

în copca tot mai mică

un pumn de stele

În casa înstrăinată  a rămas  pe un perete o singură icoană drept martoră a existenței unei persoane care și-a trăit viața acolo și s-a rugat la Maica Domnului- dar este de ajuns pentru a scrie un haiku memorabil:

Casa vândută –

uitată pe-un perete

icoana maicii

Multe aspecte din viața de zi cu zi, deși par banale, ascund sentimente mult mai adânci. Iată un  moment tandru ce se petrece între două persoane, moment care ne-a atras atenția în mod plăcut:

Semne de dezgheț –

două mâini se încălzesc

într-o mănușă   

Într-un alt moment al zilei, privind pierdută  petalele de flori ce se duc în neant pe apele râului,  gândurile i se întorc iarăși la suferința din suflet:

Petale pe râu –

semnătura de divorț

încă proaspătă 

Există în această carte multe poeme fumoase care ne descoperă viața simplă a celor apropiați (părinți, bunici). Multe poeme sunt dedicate acestora. Bunica păstrează sub pernă o poză veche de-a bunicului, dispărut în urmă cu mai mulți ani, pe care o privește adesea cînd este singură:

Rugă de noapte –

o poză-ngălbenită

sub perna bunei

Existența anotimpurilor anului se observă cu ușurință în poemele sale, nu numai toamna, dar și primăvara, și gesturile oamenilor sunt prezentate  aici cu discreție și înțelegere. Existența simplă a mamei care la apropierea toamnei își pregătește și ea hainele pentru anotimpul rece:

Lucrări de toamnă –

mama-şi peticeşte iar

paltonul cel vechi

A venit primăvara, iar bunicii simt fiorul reînnoirii naturii și  caută să intre  în ton cu ea. Iată câteva  gesturi firești ale acestora în concordanță cu anotimpul:

Crângul iar verde –

bunicul își cănește

părul și barba

 

Prunii în floare –

buna nu-și mai ascunde

părul sub batic

 

Poemele senryu.

Multe poeme haiku prezintă o tentă de senryu. Spre deosebire de poemul haiku poemul senryu este mai simplu de scris fiindcă nu mai trebuie respectate toate regulile stricte ale haikuului, ci doar pe cele ale umorului, adică să ne producă un zâmbet și să ne destindă. Senryurile ne fac să zâmbim înțelegători cu natura umană fiindcă reprezintă niște ironii la adresa cicălelilor soțiilor, la comportamentul soților, la adresa bețivilor sau la comporta-mentul unor tineri  la muncile câmpului. 

Într-un astfel de senryu poeta compară bâzâitul albinelor cu bombănelile soțiilor, dar totuși  bâzâitul  albinelor din grădină  îi pare  mai greu de suportat :

Albine la flori –

bâzâitul nevestei

mai suportabil

Atitudinea unor soți față de soții în familie este bine cunoscută și poetei noastre:

Vecinul și-a luat    

robot de bucătărie...

ieri s-a însurat 

Într-un alt senryu poeta ne arată doar  un covor de coji de semințe aruncate pe jos de bețivii crâșmei și astfel aceștia ne apar cam neciopliți:

Roadele muncii –

plin de floarea soarelui

în jurul crâșmei

Următorul poem  spune o întregă poveste: se pare că la prima coasă unele codane sunt atrase de tinerii cosași prin fânețe:

La prima coasă

în părul codanelor

fire de iarbă 

Când merge la vaccinare observă cu atenție comportamentul  asistentelor:   

Urmez la vaccin –

par destul de-nțepate

asistentele   

Și tot acolo, este tratată  de  o soră medicală ce i se pare mai simpatică și se gândește că poate o va revedea:

Mă bagă-n boală

sora de la vaccinări –

aștept rapelul

                                                *

Senzațiile ce te cuprind pe parcursul lecturii poemelor sunt  de simplitate și de claritate. Este vorba despre categoria estetică karumi, despre firescul și ușurința cu care își scrie poemele. Din acest punct de vedere, cartea poate constitui un exemplu de redare a sentimentelor autoarei în relația ei cu viața și de implicare cu mediul în care trăiește. Nu lipsesc din carte nici atmosfera de melancolie și sentimentul de scurgere  a timpului.  Fără a face eforturi deosebite, autoarea reușește să respecte majoritatea cerințelor și regulilor exigente impuse haikuului, dar și să-și impună o amprentă originală.  În plus se observă că spiritul haiku este o apariție constantă în poemele sale.

Poeta Mirela Brăilean este membră a Societății Române de Haiku. Prin această a doua carte autoarea confirmă pășirea cu dreptul în lumea  poeților de haiku oferindu-ne o lectură deosebită. Citiți-o cu atenție pentru a descoperi frumusețea poemelor sale.