Valentin Nicolițov
Doamna Mirela Brăilean
este de profesie biolog și a făcut cunoștință cu poemul haiku înn urmă cu patru
ani. S-a atașat de spiritul acestui poem
de sorginte niponă scriind până în prezent poeme interesante și frumoase, cu
care a participat la mai multe concursuri
de haiku. Cu timpul, poemele s-au adunat tot mai multe și s-a hotărât să le publice într-un volum. A
ezitat ceva timp, gândindu-se dacă publicarea poemelor sale într-o carte nu ar părea
cumva un gest de vanitate, dar nu a renunțat la tipărire, fiindcă a dorit să adune la un loc multele
trăiri sufletești ce au îndemnat-o să scrie și a le face cunoscute și altora. În
luna decembrie 2019, a debutat cu volumul Haihui
pe dealuri.
Iată că acum ne aflăm
în fața celei de a doua apariții editoriale, cartea Spunându-mi dorința dintr-o suflare.
An citit cu interes
poemele ce alcătuiesc acest volum și m-am bucurat să descopăr o poetă cu o
sensibilitate deosebită. Iar unele poeme haiku sunt și veritabile senryuri.
Poemele haiku.
Temele poemelor sale se aseamănă uneori, cum e și firesc, cu multe dintre cele abordate în haiku de
poeții clasici japonezi.
Autoarea dă dovadă de o receptivitate maximă la tot ce o înconjoară.
Observăm că singurătatea este o stare dominantă a poetei fiindcă doar atunci când te izolezi de lume poți privi cu atenție în jur, dar și în adâncul din sufletul tău.
Astfel, într-o casă părăsită, într-o încăpere goală luminată seara doar de lună, poeta este cuprinsă de sentimente de singurătate, de tristețe și izolare (wabi, sabi) deosebit de puternice, negăsind pe nimeni în apropiere; doar într-o fereastră spartă mai există un singur păianjen:
Fereastra
spartă –
un
păianjen aninat
de
colţul lunii
Contemplând natura toamna, cînd își pierde frunzele, o compară cu
silueta mamei care a îmbătrânit și ea și parcă a devenit mai mică:
Zile de toamnă –
tot mai
firavă parcă
și umbra
mamei
Abordând o altă temă clasică poeta compară ceea ce este vechi cu ceea ce
este nou în următorul poem, realizând o putere de sugestie deosebită:
Gardul
putrezit –
cireșii
din livadă
bătuți
de floare
Într-un alt poem reușește
să ne redea un tablou pictural sugestiv al căldurii insuportabile vara pe câmp,
o arșiță ce nu poate fi stinsă cu nimic fiindcă fântâna are cumpăna stricată de multă vreme și nu mai are apă.
Contrastul puternic apare aici între arșiță și lipsa apei sau chiar setea
poetei. Parcă am privi un tablou al unui peisagist rus cunoscut:
Arșiță
pe câmp –
crăpată
până în vârf
umbra
cumpenei
Când se odihnește după amiaza, doar pendula continuă să numere orele și minutele amintindu-i că timpul continuă să se scurgă fără oprire pentru noi toți:
Tihna
amiezii –
numai
ceasul cu pendul
nu-și ține limba
Unele poeme prezintă aspecte de pasteluri. Fiind foarte suggestive ele
ne încântă totuși prin talentul poetic și finețea cu care este observată natura înconjurătoare. Chiar dacă spiritul
haiku nu se întrevede aici aceste poeme prezintă, totuși, o frumusețe aparte și
vi le menționăm:
Ploaie
de vară –
câteva
vrăbii se scaldă
într-un
curcubeu
Îngheț
peste iaz –
în copca
tot mai mică
un pumn
de stele
În casa înstrăinată a rămas pe un perete o singură icoană drept martoră a existenței unei persoane care și-a trăit viața acolo și s-a rugat la Maica Domnului- dar este de ajuns pentru a scrie un haiku memorabil:
Casa
vândută –
uitată
pe-un perete
icoana
maicii
Multe aspecte din viața de zi cu zi, deși par banale, ascund sentimente mult mai adânci. Iată un moment tandru ce se petrece între două persoane, moment care ne-a atras atenția în mod plăcut:
Semne de
dezgheț –
două
mâini se încălzesc
într-o mănușă
Într-un alt moment al zilei, privind pierdută petalele de flori ce se duc în neant pe apele râului, gândurile i se întorc iarăși la suferința din suflet:
Petale
pe râu –
semnătura
de divorț
încă
proaspătă
Există în această carte multe poeme fumoase care ne descoperă viața simplă a celor apropiați (părinți, bunici). Multe poeme sunt dedicate acestora. Bunica păstrează sub pernă o poză veche de-a bunicului, dispărut în urmă cu mai mulți ani, pe care o privește adesea cînd este singură:
Rugă de
noapte –
o
poză-ngălbenită
sub
perna bunei
Existența anotimpurilor anului se observă cu ușurință în poemele sale,
nu numai toamna, dar și primăvara, și gesturile oamenilor sunt prezentate aici cu discreție și înțelegere. Existența
simplă a mamei care la apropierea toamnei își pregătește și ea hainele pentru
anotimpul rece:
Lucrări
de toamnă –
mama-şi
peticeşte iar
paltonul
cel vechi
A venit primăvara, iar bunicii simt fiorul reînnoirii naturii și caută să intre în ton cu ea. Iată câteva gesturi firești ale acestora în concordanță cu anotimpul:
Crângul
iar verde –
bunicul
își cănește
părul și
barba
Prunii
în floare –
buna
nu-și mai ascunde
părul
sub batic
Poemele senryu.
Multe poeme haiku prezintă o tentă de senryu. Spre deosebire de poemul haiku poemul senryu este mai simplu de scris fiindcă nu mai trebuie respectate toate regulile stricte ale haikuului, ci doar pe cele ale umorului, adică să ne producă un zâmbet și să ne destindă. Senryurile ne fac să zâmbim înțelegători cu natura umană fiindcă reprezintă niște ironii la adresa cicălelilor soțiilor, la comportamentul soților, la adresa bețivilor sau la comporta-mentul unor tineri la muncile câmpului.
Într-un astfel de senryu poeta compară bâzâitul albinelor cu bombănelile soțiilor, dar totuși bâzâitul albinelor din grădină îi pare mai greu de suportat :
Albine
la flori –
bâzâitul
nevestei
mai
suportabil
Atitudinea unor soți față de soții în familie este bine cunoscută și poetei noastre:
Vecinul
și-a luat
robot de
bucătărie...
ieri s-a
însurat
Într-un alt senryu poeta ne arată doar un covor de coji de semințe aruncate pe jos de bețivii crâșmei și astfel aceștia ne apar cam neciopliți:
Roadele
muncii –
plin de
floarea soarelui
în jurul
crâșmei
Următorul poem spune o întregă poveste: se pare că la prima coasă unele codane sunt atrase de tinerii cosași prin fânețe:
La prima
coasă
în părul
codanelor
fire de
iarbă
Când merge la vaccinare observă cu atenție comportamentul asistentelor:
Urmez la
vaccin –
par
destul de-nțepate
asistentele
Și tot acolo, este tratată de o soră medicală ce i se pare mai simpatică și se gândește că poate o va revedea:
Mă
bagă-n boală
sora de
la vaccinări –
aștept
rapelul
*
Senzațiile ce te cuprind pe parcursul lecturii poemelor sunt de simplitate și de claritate. Este vorba despre categoria estetică karumi, despre firescul și ușurința cu care își scrie poemele. Din acest punct de vedere, cartea poate constitui un exemplu de redare a sentimentelor autoarei în relația ei cu viața și de implicare cu mediul în care trăiește. Nu lipsesc din carte nici atmosfera de melancolie și sentimentul de scurgere a timpului. Fără a face eforturi deosebite, autoarea reușește să respecte majoritatea cerințelor și regulilor exigente impuse haikuului, dar și să-și impună o amprentă originală. În plus se observă că spiritul haiku este o apariție constantă în poemele sale.
Poeta Mirela Brăilean este membră a Societății Române de Haiku. Prin această a doua carte autoarea confirmă pășirea cu dreptul în lumea poeților de haiku oferindu-ne o lectură deosebită. Citiți-o cu atenție pentru a descoperi frumusețea poemelor sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu