Volumul
antologic Hoinar prin lume –
Fotohaiku vol. III – „Tumultul apelor” al distinsei scriitoare Cornelia
Atanasiu, apărută la Editura Societăţii Scriitorilor Români, din Bucureşti,
2022, este o apariţie editorială deosebită.
Precum
neliniştea vântului ce învrăjbeşte valurile calme ale mării, sau poate din
preaplinul substanţei lor energetice adunate din izvoarele râurilor firave ale
munţilor - arca cuvintelor „smucită” de zgomotul subţire al ideilor capătă
strălucire între coperţile acestei cărţi interesante, aparte, chiar inefabile pentru
o antologie.
Este „O
carte a căutărilor (…), este ocazia de fi vizitat de inspiraţia, care îţi fură
liniştea”- aşa cum subliniează însăşi autoarea,
către cititor.
În
„Cuvântul pentru început – Pe firul apelor” autoarea „desluşeşte” cititorului
forţa şi tehnica de a mânui cheia, care deschide monumentala uşă a unui panteon
al virtuţiloromeneşti, în a edifica cu frumuseţeşiinteligenţă „tumultul apelor” din viaţa noastră a tuturor.
Într-o
viziune cu totul originală, sub pretextul „fotohaiku”, fiecare autor antologat
a avut libertatea de a-şi exprima, adâncul şi amploarea sentimentelor, prin
diverse mijloace prozodice nu numai prin fotohaiku.Există în expozeul fiecărui
autor un ansamblu de sentimente conservate în valorosul său tezaur: superbe
peisaje, imagini, întâmplări, memorabile s-au mai puţin importante; scurte
aspecte de viaţă, aparent neimportante,dar, care, lasă-n spaţiul lăuntric al
sufletului o urmă de caldă lumină. Pe lângă toate acestea, există tipărită în
litera sufletului unor autori fiorul de argint al exegezei pragmatice.
Această
libertate, în ansamblul volumului, colorezăconţinutul cuvântului „antologie” cu
harul sentimentului de dragoste al expozeului scriitoricesc al fiecăruia, pe
aripa libertăţii la iubire, pentru a edifica puterea şisfinţenia energetică a
cuvântului scris.
Iată
dar, cum se înscrie aceasta chiar și în titluri:„Yushi și TenshiSakai,
Fotohaiku în familie”; „Arborele sacru al poeziei româneşti”, „Poemul haiku în
România” (Vasile Moldovan); „Note de drum” (Dumitru Roşu); „Marea în toate
anotimpurile vieţii”, „Întâlnire cu mările sudului, la senectute”, „Întâmplări
cu sfârşitneaşteptat” (Leţiţia Lucia Iubu);Le Mont Saint Michel”, „Haihui prin
lume”, „Şitotuşi marea ”(Magdalena Dale); „Apa desflorită din păduri”
(Alexandru Pătrulescu); „Apa, seva vieţii, sculptor binecuvântat”, „Îmi
amintesc bine, cuvintele…”, „Timpul şi-a văzut de treaba lui”, „Întâlnirea cu
haku-ul” (Eugenia Enea); „La Constanţa”, „A 55-a ediţie a Festivalului Crizantema de Aur –
Târgovişte”, (Nicolae Eugen Atanasiu);
„Colecţionar de clipe”, „Pârâul”, „Prin anii 80”, „Iubirea de oameni”,
„Ţăranii”, „Doar o întrebare”, „Frumoasa necunoscută - Poezia” (Cornelia
Atanasiu); „Pictor şi scriitor” (Victoria Fătu Nalaţiu); „Prezenţe-corespondenţe-conexiuni:
Florin Vasiliu, Vasile Smărăndescu, Emil Burlacu, Mitică Detot, Bujor Stănescu,
Ştefan Teodoru, Titus Popescu, Stelian Apostolescu, Nicolae Gafton” (Cornelia
Atanasiu)…
Numai
această enumerare, de mai sus, încheagă gândul acela că: a „antologa” din
creaţia unui mănunchi de autori, în jurul unei idei scriitoriceşti, este precum
un grup de credincioşicare au rostit, în acelaşi timp, aceeaşi rugăciune, către
Bunul Dumnezeu. Fierbinte rugă pentru mintea, inima şi sufletele tuturor
oamenilor, de a conştientiza, a respecta şi a iubi extraordinara-I Creaţie,
prin milenara artă sacră a cuvântului, materializat în hieroglifele şi/sau
fotogramele unui alfabetal tuturor inimilor învăluite de dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu