Primele preocupări ale românilor pentru cunoaşterea poeziei nipone datează din secolul al XIX-lea.

Adevărata deschidere pentru promovarea haiku-ului este ecoul apariţiei lucrării lui Florin Vasiliu, lucrare cu titlul Interferenţe lirice. Constelaţia Haiku. Ea este o lucrare teoretică, dar cu multe exemple, despre poezia niponă.

În martie 1990, Florin Vasiliu fondează revista de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU.

Societatea Română de Haiku ia fiinţă în martie 1991.



vineri, 31 iulie 2026

DE LA CALEA ÎNȚELEPCIUNII LA CALEA MÂNTUIRII

   în tristihuri creștine și în spirit de haiku   




image.png                                        de Constantin SORESCU
     Până la a se hotărî să propună o carte, Vasile Moldovan a lăsat prin publicații din cele mai diverse semnele mai multor vârste și experiențe poetice. Amânarea debutului editorial se explică probabil, ca și în cazul altora, prin dorința de a se înfățișa sieși și cititorilor într-o ținută stilistică pe deplin conturată, riguros pusă la punct, astfel încât, odată scoasă în lume, cartea să nu mai ceară revizuiri de substanță și modificări arhitectonice.
     Or, „Via Dolorosa” este într-adevăr, cartea pe care Vasile Moldovan și-a visat-o. Poezia lui iese aici din experiența japoneză pe care o face un creștin (dincolo de dihoniile și fracturile acestei religii). O experiență care nu se rezumă la năzuința   pe care autorul o împărtășește cu alții, de a scrie haiku în limba română, ci se împlinește în încercarea de a scruta evenimentul biblic și trăirea  creștină prin lentila unui concept propriu spiritului asiatic.
    Dacă, bunăoară, Bogdan I. Pascu, alt convertit la stilul haiku, face din gol substanța poeziei sale în placheta înadins intitulată „Golul dintre clipe„, Vasile Moldovan își face axă din cale, proiectandu-i înțelesurile, printr-o ingenioasă mișcare hermeneutică, în dramaticul episod Via Dolorosa, despre care vorbesc evangheliile. Via Dolorosa, adică Drumul Crucii sau Drumul Calvarului, pe care Iisus și-a purtat crucea pe umăr, fie de unul singur până la locul răstignirii (în versiunea lui Ioan), fie prin preluarea ei de către un trecător oarecare, Simon din Cyrene (în versiunea celorlalți evangheliști), act de consistență parabolică. Poetul Vasile Moldovan mizează pe comuniunea de sens a celor două căi.
     În orizontul acestei identități de profunzime este transcrisă copleșitoarea dramă christică, de la Cina cea  de Taină la Înviere și sunt surprinse o sumă de instantanee de existență creștină, și acestea distribuite în secvențe care recompun, în ultimă instanță, povestea Drumului Crucii. De această dată purtătorul ei este omul, omul generic și fiecare om luat în parte, fiindcă, precum a poruncit Iisus, fiecare trebuie să-și ducă singur crucea, să și-o poarte, cu grijă și cu râvnă, până la capăt să-și îm în elaborarea formei de haiku, dar și intuiția plinească menirea ce i s-a dat.
     Pentru a-și purta propria cruce, Vasile Moldovan are de partea sa nu numai răbdarea, precizia și rafinamentul artizanului, calități atât de necesare în elaborarea formei de haiku, dar și intuiția stărilor sufletești caracteristice speciei și a interferențelor spirituale de adâncime. Astfel izbutește poetul să împletească în „Via Dolorosa„ înțelesurile esențiale - și dintotdeauna - ale căii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu