în tristihuri creștine și în spirit de haiku
Până la a se hotărî să propună o carte, Vasile Moldovan a lăsat prin publicații din cele mai diverse semnele mai multor vârste și experiențe poetice. Amânarea debutului editorial se explică probabil, ca și în cazul altora, prin dorința de a se înfățișa sieși și cititorilor într-o ținută stilistică pe deplin conturată, riguros pusă la punct, astfel încât, odată scoasă în lume, cartea să nu mai ceară revizuiri de substanță și modificări arhitectonice.
Or, „Via Dolorosa” este într-adevăr, cartea pe care Vasile Moldovan și-a visat-o. Poezia lui iese aici din experiența japoneză pe care o face un creștin (dincolo de dihoniile și fracturile acestei religii). O experiență care nu se rezumă la năzuința pe care autorul o împărtășește cu alții, de a scrie haiku în limba română, ci se împlinește în încercarea de a scruta evenimentul biblic și trăirea creștină prin lentila unui concept propriu spiritului asiatic.
Dacă, bunăoară, Bogdan I. Pascu, alt convertit la stilul haiku, face din gol substanța poeziei sale în placheta înadins intitulată „Golul dintre clipe„, Vasile Moldovan își face axă din cale, proiectandu-i înțelesurile, printr-o ingenioasă mișcare hermeneutică, în dramaticul episod Via Dolorosa, despre care vorbesc evangheliile. Via Dolorosa, adică Drumul Crucii sau Drumul Calvarului, pe care Iisus și-a purtat crucea pe umăr, fie de unul singur până la locul răstignirii (în versiunea lui Ioan), fie prin preluarea ei de către un trecător oarecare, Simon din Cyrene (în versiunea celorlalți evangheliști), act de consistență parabolică. Poetul Vasile Moldovan mizează pe comuniunea de sens a celor două căi.
În orizontul acestei identități de profunzime este transcrisă copleșitoarea dramă christică, de la Cina cea de Taină la Înviere și sunt surprinse o sumă de instantanee de existență creștină, și acestea distribuite în secvențe care recompun, în ultimă instanță, povestea Drumului Crucii. De această dată purtătorul ei este omul, omul generic și fiecare om luat în parte, fiindcă, precum a poruncit Iisus, fiecare trebuie să-și ducă singur crucea, să și-o poarte, cu grijă și cu râvnă, până la capăt să-și îm în elaborarea formei de haiku, dar și intuiția plinească menirea ce i s-a dat.
Pentru a-și purta propria cruce, Vasile Moldovan are de partea sa nu numai răbdarea, precizia și rafinamentul artizanului, calități atât de necesare în elaborarea formei de haiku, dar și intuiția stărilor sufletești caracteristice speciei și a interferențelor spirituale de adâncime. Astfel izbutește poetul să împletească în „Via Dolorosa„ înțelesurile esențiale - și dintotdeauna - ale căii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu