4 –Modernismul -
Întorcându-se la haiku (1930-1945)
4.1
Ashibi şi apariţia lui « Shinkô haiku (Haiku în stil nou) (1931 -)
În anii 1930 (la începutul perioadei Showa) apare o altă
mişcare inovatoare, care tinde să definească haiku-ul ca un poem modern cu
spirit universal, în opoziţie cu grupul lui
Kyoshi care reducea haiku-ul la un poem tradiţional , în relaţie doar cu
frumuseţea naturii. Un poet in cei patru S, Shûôshi
Mizuhara, a evoluat spre o opinie diferită în materie de haiku, definind
propriul stil subiectiv opus stilurilor
« kyakkan shasei » sau« kachô
fuei » ale lui Kyoshi.
Revista Ashibi, condusă de Shuoshi, este la origine afiliată lui Hototogisu.
Shuoshi publică studiul « Adevăr
în natură şi adevăr în literatură » şi critică banalul « kyakkan
shasei » al lui Sujû şi a
altor poeţi de la Hototogisu. În 1931,
Shuosi se separă de Hototogisu. O mişcare
antitradiţionalistă « Shinkô Haiku » vede astfel lumina zilei. Urmare a acestui incident Ashibi
se desparte de Hototogisu şi pune accentul pe o
expresie lirică romantică legată de « rensaku haiku » (haïku legat),
pe care Shûôshi îl atinsese déjà în 1928 în Hototogisu. Tinerii poeţi cum sunt Sôshû Takaya (1910-1999), Tatsunosuke
Ishibashi (1909-1948), Hakyô Ishida (1913-1969) şi Shûson Katô (1905-1993) se
afiliază la Ashibi şi în 1935, Seishi Yamaguchi, un alt poet din cei patru
S, părăseşte Hototogisu pentru a se
integra în acest grup.
Aşteptând
autobuzul
primăvară
pe marele bulevard
n-am am nici o îndoială
(Hakyô
Ishida)
Un
porumbel sălbatic!
Uită-te, jur-împrejur
cade
zăpada
(Sôshû
Takaya)
4.2
Muki Haiku (Haïku fără anotimp) cu
mişcarea « Shinkô Haiku » (1930)
În era Showa, ideile
occidentale ce intră Japonia au un impact aproape imediat asupra haiku-ului, în
timp ce efectul lor asupra haiku-ului tradiţional din timpul perioadei Meiji a
fost diferit. De fapt, individualismul, spiritul fundamental al modernităţii,
este deja bine stabilit în Japonia. Căutarea de teme libere în haiku este legată de individualism şi precede
mişcarea suprarealistă din Europa. În curentul de gândire al epocii spiritele
în căutare de libertate încearcă să repună în cauză ideea tradiţională a
prezenţei obligatorii a cuvintelor de sezon în haiku. În fapt, în gradul de conştientizare a experienţei,
cuvintele sezoniere necesare pentru haiku par nişte elemente artificiale. La
fel devin o problemă cuvintele de sezon în
rensaku haiku.
La începuturile mişcării
Shinko Haiku se compunea mai
mult rensaku
haiku. În rensaku, mai multe cuvinte de sezon urmează să fie prezente,
sau niciunul. Acest fapt dă naştere argumentelor pentru existenţa muki
haiku- (haiku fără sezon). La începutul Jiyuritsu haiku considerând
toate elementele structurale ale haiku-ului, inclusiv cuvintele sezoniere şi
forma fixă, mişcarea acceptă haiku-urile fără sezon, ca şi distrugerea formei
fixe. Din contră, pentru mişcarea Shinko haiku discuţia se focalizează doar pe cuvântul sezonier şi atunci
haiku-ul fără anotimp este acceptat cu
forma fixă.
4.3
Alte reviste ale mişcării Shinko Haiku-perioada principală (1930-)
Revista Amanogawa fondată în 1918 si
condusă de Yoshioka Zenjidô (1889-1961) este un alt domeniu de dezvoltare a
mişcării Shinko Haiku în legătură cu
Ashibi. Amanogawa este, de asemenea, afiliată cu Hototogisu, dar plecând de la sfârşitul anilor
1920 ea susţine mişcarea Shinko Haiku. In 1935, Zenjidô susţine mişcarea
anti-tradiţională, condusă iniţial de către
Shûôshi, pentru un haiku liber fără sezon. Amanogawa a făcut
cunoscuţi poeţii, cum ar fi Hakko
Yokoyama (1899-1983) şi Shinohara
Hôsaku (1905 -1936) şi a format un alt centru de modernizare a haiku-ului.
Revista Kikan (creată în 1935), condusă de Hino Sojo, care face parte din comitetul
de selecţie al lui Hototogisu, tinde spre teme libere şi neconvenţionale a
literaturii moderne, şi conduce mişcarea de haiku- fără cuvinte de sezon. Kakio Tomizawa (1902-1962) scrie
haiku-uri ce exprimă singurătatea
sufletului vis-a-vis de temele de sezon. El creează un stil nou în haiku, legat
de poezia modernă. Sanku Saito
(1900-1962), Saish Kamio (1911-1997) şi
Toshi Katayama (1912-1944) publică, de asemenea, în acest nou stil în
revista Kikan.
Kyodai haiku revistă fondată în 1933
de către grupurile implicate în Kyoto
University (Kyodai) este, de asemenea, influenţată, în interiorul grupului Hototogisu
de către modernism şi acceptă haiku-uri fără sezon. Printre membrii săi: Seito Hirahata (1905-1997), Inova
Hakubunchi (1904-1945), Sayu Togo (1908-1991) şi Eibô Nichi (1910-1993). Pe lângă aceştia, poeţii care nu sunt
implicaţi în Kyoto University au
aderat la revistă: Sanki Saito, Akira Mitani
(1911-1978), Hakusen Watanabe (1913-1969), Takaya Soshu, Tatsunosuke Ishibashi şi
Toshio Mitsuhashi. Kyodai Haiku devine noul susţinător al libertăţii în mişcarea de Shinko
Haiku.
Revista Ku to Hyoron, creată în 1931 de
către Jizôson Matsubara (1897-1973),
Fujita Hatsumi (1905-1984) şi Minato
Yoichiro (1900-2002) devine o revistă a
Shinko Haiku după 1935. Cei mai cunoscuţi dintre membrii săi
sunt Hakusen Watanabe şi Genji Hosoya (1906-1970). Revista Dojo infiinţată
în 1922, este condusă de Seiho Shimada
(1882-1944). Kayao Furuya (1904-1083) şi
Kyôzô Higashi (1901-1977) unde îşi publică
haiku-urile lor, fără sezon.
Un bolnav
de plămâni
un
licurici din altă lume
îi luminează mâna
(Hakkô
Yokoyama)
Capul
unei broaşte
intră în
visul
unui
bolnav de tifos
(Sayû
Tôgo)
4.4
Ningen Tankyû-ha » (Şcoala de cercetare umanistă) (după 1935)
După 1935, apare un grup de haiku diferit de orientarea
curentelor sociale actuale şi de expresia artistică Shinko Haiku, care se
delimitaeză de gustul pentru natură şi de temele sezoniere ale şcolilor
tradiţionale. Haiku-urile lor introduc
noua idee de a explora fiinţa umană, dar ele sunt greu de înţeles şi de
apreciat. Hakyô Ishida şi Kato Shûson, de la revista Shibi, şi Kusatao Nakamura (1901-1983) de la Hototogisu sunt autorii principali ai acestor haiku-uri. În 1939,
ei îşi numesc grupul « Ningen Tankyû-ha » (şcoala de cercetare umanistă), după
cuvintele lui Hakyô Ishida. Rinka Ono
(1904-1982), Tomoshi Ishizuka (1906-1986) şi Takeo Nakajima (1908-1988) au publicat poezii în acelaşi spirit.
Frunzele
continuă să cadă :
nu te
grăbi,
nu te
precipita !
(Shûson
Katô)
4.5
Haiku-ul proletar şi Shinkô Haiku (1930-)
La sfârşitul perioadei Taisho şi începutul lui Showa, sub
influenţa mişcării socialiste proletare din Rusia şi din alte părţi, o mişcare
de haiku proletar vede lumina zilei şi in Japonia. În 1930, Issekiro Kuribayashi şi
Mudo Hashimoto (1903-1974), care au părăsit amândoi grupul de la revista Soun,
a lui Seissensui, crează
revista Hata şi publică haiku-urile lor proletare în forma Jiyuritsu
haiku (haiku liber). Din cauza cenzurii autorităţilor din perioada de
dinainte de război, revista lor a fuzionat cu o altă revistă şi şi-a restrâns
tirajul. In 1934, revista haiku-ului
proletar, Seikatsu Haiku crează si
dezvoltă o mişcare literară de stânga, criticând conceptul de « kachô
fuei » (frumuseţea naturii)
de la Hototogisu ca o evaziune din realitate. Printre poeţii lui « Shinkô
haiku » din aceeaşi perioadă, sub egida lui Hototogisu, Genji Hosoya,
Shunrei Hakadai şi Kyôzô Higashi încearcă
să figureze realitatea şi susţin haiku-ul muncitorilor, reflectând greutăţile
vieţii cotidiene.
Vărsături
nori de
fum
sânge
negru
Maşinile
cer
petrolul, noaptea
înaintează,
târziu
(Rinji
Yokoyama)
4.6
Sfârşitul mişcării Shinkô Haiku (Haiku în stil nou) (1935-)
În 1936, observând curentul activ al tendinţei pentru un
haiku fără sezon , Kyoshi expulzează
pe Zenjidô Yoshioka, Sojo Hino şi Sugita Hisajo din gruparea Hototogisu.
Pe de altă parte, după jumătatea anilor 1930, Shûoshi, de la revista Ashibi, începe să scrie haiku-ul în
formă fixă cu cuvinte de sezon şi s-a distanţat de mişcarea celor cu haiku fără sezon ; din acest
motiv, Soshu Takaya şi Tatsunosuke Ishibashi, împreună cu alţi
poeţi inovatori, se retrag din grupul Ashibi.
Atunci când războiul chino-japonez a început în 1937, poeţii
de haiku precum Sosei Hasegawa (1907-1946), Tomizawa Kakio, Katayama Toshi, Uchida
Bojo (1881-1946) şi alţii au fost încorporaţi. Poeţii din Shinko haiku şi de la Hototogisu
introduc teme de război în haiku-urile lor. În mişcarea Shinko Haiku Sanki Saito şi Yamaguchi Seishi lansează ideea că şi haijinii care nu au fost în
armată trebuie să scrie haiku de război, folosindu-şi imaginaţia şi haiku-urile
fără sezon antirăzboinice « senka- sôbô » (haiku al unui câmp de bătălie imaginar)
sunt scrise de poeţi necombatanţi.
Din deal
se vede
acest
oraş misterios
denumit “frontul de acasă“
(Hakusen
Watanabe)
4.7 Haiku Jiken (Incidente în haiku) şi sfârşitul mişcării « Shinkô Haiku »
În urma incidentului manciurian (1931), Japonia pregăteşte pentru războiul cu China (1937 -)
şi Războiul din Pacific (1941-1945). Satire politice şi ideile liberale sunt
exprimate în mişcarea Shinko Haiku din această epocă. În
timpul războiului, autorităţile poliţieneşti suprimă orice liberă exprimare de
acest fel de către poeţii de haiku. Multe incidente au avut loc după ce poeţii
principali ai şcolii Shinko Haiku au fost arestaţi, unul după altul, pentru
încălcarea legii de menţinere a ordinii publice. În primul
rând, sunt incidentele lui Kyodai Haiku (un
grup de la Universitatea Kyoto), în
cursul cărora sunt arestaţi poeţii Seitô
Hirahata, Hakubunchi Inoue şi Eibô
Nichi. Totodată sunt arestaţi şi
poeţii ce trăiau la Tokyo :
Tatsunosuke Ishibashi, Hakusen Watanabe, Akira Mitani şi Sanki Saïtô.
Jiken haiku au loc în anul
următor (1941) cu arestarea poeţilor din
grupul Dojo (Seihô Shimada, Kayao Huruya şi Kyozô Higashi), ai grupului Ku to Hyôron (Hatsumi FUjita, Genji
Hosoya) şi ai grupului Haiku Seikatsu (Issekiro Kuribayashi şi Mudô Hashimoto).
Publicarea unei antologii a Shinko Haiku a început
în 1940 şi în primăvara aceluiaşi an a fost creată o revistă generală a
mişcării Shinko Haiku : Tenko.
Dar revista este forţată să întrerupă publicarea la numărul al treilea.
Astfel, mişcarea de inovaţie în haiku, care devenise puternică în prima
jumătate a secolului 20, a sfârşit prin a fi
întreruptă din cauza întâmplărilor din timpul războiului.
În acest timp, Shinko Haiku a dus poezia haiku la
un nivel poetic care reflectă nu numai Kacho fuei
(frumuseţea naturii), dar totdată şi spiritul uman, la nivelul
poeziei moderne occidentale. Activitatea acestei mişcări are încă o influenţă
mare şi asupra poeţilor şi cititorilor de astăzi.
Un deget
rănit
se ridică
spre cer
dus de
vânt
(Genji
Hosoya)
Război
adevărat
eu aplaud
mereu
un meci
de box
(Akira
Mitani)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu