Primele preocupări ale românilor pentru cunoaşterea poeziei nipone datează din secolul al XIX-lea.

Adevărata deschidere pentru promovarea haiku-ului este ecoul apariţiei lucrării lui Florin Vasiliu, lucrare cu titlul Interferenţe lirice. Constelaţia Haiku. Ea este o lucrare teoretică, dar cu multe exemple, despre poezia niponă.

În martie 1990, Florin Vasiliu fondează revista de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU.

Societatea Română de Haiku ia fiinţă în martie 1991.



luni, 3 februarie 2014

Haiku-ul japonez în secolul al XX-lea (2)



4 –Modernismul - Întorcându-se la haiku (1930-1945)
            4.1 Ashibi şi apariţia lui « Shinkô haiku (Haiku în stil nou) (1931 -)
În anii 1930 (la începutul perioadei Showa) apare o altă mişcare inovatoare, care tinde să definească haiku-ul ca un poem modern cu spirit universal, în opoziţie cu grupul lui Kyoshi care reducea haiku-ul la un poem tradiţional , în relaţie doar cu frumuseţea naturii. Un poet in cei patru S, Shûôshi Mizuhara, a evoluat spre o opinie diferită în materie de haiku, definind propriul stil subiectiv opus stilurilor « kyakkan shasei » sau« kachô fuei » ale lui Kyoshi.

Revista Ashibi, condusă de Shuoshi, este la origine afiliată lui Hototogisu. Shuoshi publică studiul  « Adevăr în natură şi adevăr în literatură »  şi critică banalul « kyakkan shasei » al lui Sujû şi  a altor poeţi de la Hototogisu. În 1931, Shuosi se separă de Hototogisu. O mişcare antitradiţionalistă « Shinkô Haiku » vede astfel lumina zilei. Urmare a acestui incident Ashibi se desparte de Hototogisu şi pune accentul pe o expresie lirică romantică legată de « rensaku haiku » (haïku legat), pe care Shûôshi îl atinsese déjà în 1928 în Hototogisu. Tinerii poeţi cum sunt Sôshû Takaya (1910-1999), Tatsunosuke Ishibashi (1909-1948), Hakyô Ishida (1913-1969) şi  Shûson Katô (1905-1993) se afiliază la Ashibi şi în 1935, Seishi Yamaguchi, un alt poet din cei patru S, părăseşte Hototogisu pentru a  se integra în acest grup.

Aşteptând autobuzul
primăvară pe marele bulevard
n-am am nici o îndoială
(Hakyô Ishida)

Un porumbel sălbatic!
Uită-te,  jur-împrejur
cade zăpada
(Sôshû Takaya)

            4.2  Muki Haiku (Haïku fără anotimp)  cu mişcarea « Shinkô Haiku » (1930)
În era Showa, ideile occidentale ce intră Japonia au un impact aproape imediat asupra haiku-ului, în timp ce efectul lor asupra haiku-ului tradiţional din timpul perioadei Meiji a fost diferit. De fapt, individualismul, spiritul fundamental al modernităţii, este deja bine stabilit în Japonia. Căutarea de teme libere în  haiku este legată de individualism şi precede mişcarea suprarealistă din Europa. În curentul de gândire al epocii spiritele în căutare de libertate încearcă să repună în cauză ideea tradiţională a prezenţei obligatorii a cuvintelor de sezon în haiku. În fapt,  în gradul de conştientizare a experienţei, cuvintele sezoniere necesare pentru haiku par nişte elemente artificiale. La fel devin o problemă cuvintele de sezon în rensaku haiku.

La începuturile mişcării Shinko Haiku se compunea mai mult rensaku haiku. În rensaku, mai multe cuvinte de sezon urmează să fie prezente, sau niciunul. Acest fapt dă naştere argumentelor pentru existenţa muki haiku- (haiku fără sezon). La începutul Jiyuritsu haiku considerând toate elementele structurale ale haiku-ului, inclusiv cuvintele sezoniere şi forma fixă, mişcarea acceptă haiku-urile fără sezon, ca şi distrugerea formei fixe. Din contră, pentru mişcarea Shinko haiku discuţia se focalizează doar pe cuvântul sezonier şi atunci haiku-ul fără anotimp este acceptat cu  forma fixă.

            4.3 Alte reviste ale mişcării Shinko Haiku-perioada principală (1930-)

Revista Amanogawa fondată în 1918 si condusă de Yoshioka Zenjidô (1889-1961) este un alt domeniu de dezvoltare a mişcării Shinko Haiku în legătură cu Ashibi. Amanogawa este, de asemenea, afiliată cu Hototogisu, dar plecând de la sfârşitul anilor 1920 ea susţine mişcarea Shinko Haiku. In 1935, Zenjidô susţine mişcarea anti-tradiţională, condusă iniţial de către Shûôshi, pentru un haiku liber fără sezon. Amanogawa a făcut cunoscuţi poeţii, cum ar fi Hakko Yokoyama (1899-1983) şi Shinohara Hôsaku (1905 -1936) şi a format un alt centru de modernizare a haiku-ului.

Revista Kikan (creată în 1935), condusă de Hino Sojo, care face parte din comitetul de selecţie al lui Hototogisu, tinde spre teme libere şi neconvenţionale a literaturii moderne, şi conduce mişcarea de haiku- fără cuvinte de sezon. Kakio Tomizawa (1902-1962) scrie haiku-uri ce  exprimă singurătatea sufletului vis-a-vis de temele de sezon. El creează un stil nou în haiku, legat de poezia modernă. Sanku Saito (1900-1962), Saish Kamio (1911-1997) şi Toshi Katayama (1912-1944) publică, de asemenea, în acest nou stil în revista Kikan.

Kyodai haiku revistă fondată în 1933 de către grupurile implicate în Kyoto University (Kyodai) este, de asemenea, influenţată, în interiorul grupului Hototogisu de către modernism şi acceptă haiku-uri fără sezon. Printre membrii săi: Seito Hirahata (1905-1997), Inova Hakubunchi (1904-1945), Sayu Togo (1908-1991) şi Eibô Nichi (1910-1993). Pe lângă aceştia, poeţii care nu sunt implicaţi în Kyoto University au aderat la revistă: Sanki Saito, Akira Mitani (1911-1978), Hakusen Watanabe (1913-1969), Takaya Soshu, Tatsunosuke Ishibashi şi Toshio Mitsuhashi. Kyodai Haiku devine noul susţinător al  libertăţii în mişcarea de Shinko Haiku.

Revista Ku to Hyoron, creată în 1931 de către Jizôson Matsubara (1897-1973), Fujita Hatsumi (1905-1984) şi Minato Yoichiro (1900-2002) devine o revistă a Shinko Haiku după 1935. Cei mai cunoscuţi dintre membrii săi sunt Hakusen Watanabe şi Genji Hosoya (1906-1970). Revista Dojo infiinţată în 1922, este condusă de Seiho Shimada (1882-1944). Kayao Furuya (1904-1083) şi Kyôzô Higashi (1901-1977) unde îşi publică  haiku-urile lor, fără  sezon.

Un bolnav de plămâni
un licurici din altă lume
îi luminează mâna
(Hakkô Yokoyama)

Capul unei broaşte
intră în visul
unui bolnav de tifos
(Sayû Tôgo)

            4.4 Ningen Tankyû-ha » (Şcoala de cercetare umanistă) (după 1935)

După 1935, apare un grup de haiku diferit de orientarea curentelor sociale actuale şi de expresia artistică Shinko Haiku, care se delimitaeză de gustul pentru natură şi de temele sezoniere ale şcolilor tradiţionale. Haiku-urile  lor introduc noua idee de a explora fiinţa umană, dar ele sunt greu de înţeles şi de apreciat. Hakyô Ishida şi Kato Shûson, de la revista Shibi, şi Kusatao Nakamura (1901-1983) de la Hototogisu sunt autorii principali ai acestor haiku-uri. În 1939, ei îşi numesc grupul « Ningen Tankyû-ha » (şcoala de cercetare umanistă), după cuvintele lui Hakyô Ishida. Rinka Ono (1904-1982), Tomoshi Ishizuka (1906-1986) şi Takeo Nakajima (1908-1988) au publicat poezii în acelaşi spirit.

Frunzele continuă să cadă :
nu te grăbi,
nu te precipita !
(Shûson Katô)

            4.5 Haiku-ul proletar şi Shinkô Haiku (1930-)

La sfârşitul perioadei Taisho şi începutul lui Showa, sub influenţa mişcării socialiste proletare din Rusia şi din alte părţi, o mişcare de haiku proletar vede lumina zilei şi in Japonia. În 1930, Issekiro Kuribayashi şi Mudo Hashimoto (1903-1974), care au părăsit amândoi grupul de la revista Soun,  a lui Seissensui, crează revista Hata şi publică haiku-urile lor proletare în forma Jiyuritsu haiku (haiku liber). Din cauza cenzurii autorităţilor din perioada de dinainte de război, revista lor a fuzionat cu o altă revistă şi şi-a restrâns tirajul.  In 1934, revista haiku-ului proletar, Seikatsu Haiku crează si dezvoltă o mişcare literară de stânga, criticând conceptul de « kachô fuei » (frumuseţea naturii) de la Hototogisu ca o evaziune din realitate. Printre poeţii lui « Shinkô haiku » din aceeaşi perioadă, sub egida lui Hototogisu, Genji Hosoya, Shunrei Hakadai şi Kyôzô Higashi încearcă să figureze realitatea şi susţin haiku-ul muncitorilor, reflectând greutăţile vieţii cotidiene.

Vărsături
nori de fum
sânge negru

Maşinile
cer petrolul, noaptea
înaintează, târziu
(Rinji Yokoyama)

            4.6  Sfârşitul mişcării Shinkô Haiku (Haiku în stil nou) (1935-)

În 1936, observând curentul activ al tendinţei pentru un haiku fără sezon , Kyoshi expulzează pe Zenjidô Yoshioka, Sojo Hino şi Sugita Hisajo din gruparea Hototogisu. Pe de altă parte, după jumătatea anilor 1930, Shûoshi, de la revista Ashibi, începe să scrie haiku-ul în formă fixă cu cuvinte de sezon şi s-a distanţat de mişcarea  celor cu haiku fără sezon ; din acest motiv, Soshu Takaya şi Tatsunosuke Ishibashi, împreună cu alţi poeţi inovatori, se retrag din grupul Ashibi.

Atunci când războiul chino-japonez a început în 1937, poeţii de haiku precum Sosei Hasegawa (1907-1946), Tomizawa Kakio, Katayama Toshi, Uchida Bojo (1881-1946) şi alţii au fost încorporaţi. Poeţii din Shinko haiku şi de la Hototogisu introduc teme de război în haiku-urile lor. În mişcarea Shinko Haiku  Sanki Saito şi Yamaguchi Seishi lansează ideea că şi haijinii care nu au fost în armată trebuie să scrie haiku de război, folosindu-şi imaginaţia şi haiku-urile fără sezon antirăzboinice « senka- sôbô » (haiku al unui câmp de bătălie imaginar) sunt scrise de poeţi necombatanţi.

Din deal se vede
acest oraş misterios
denumit “frontul de acasă“
(Hakusen Watanabe)

            4.7 Haiku Jiken (Incidente în haiku) şi sfârşitul mişcării « Shinkô Haiku »

În urma incidentului manciurian (1931), Japonia  pregăteşte pentru războiul cu China (1937 -) şi Războiul din Pacific (1941-1945). Satire politice şi ideile liberale sunt exprimate în mişcarea Shinko Haiku din această epocă. În timpul războiului, autorităţile poliţieneşti suprimă orice liberă exprimare de acest fel de către poeţii de haiku. Multe incidente au avut loc după ce poeţii principali ai şcolii Shinko Haiku au fost arestaţi, unul după altul, pentru încălcarea legii de menţinere a ordinii publice. În primul rând, sunt incidentele lui Kyodai Haiku (un grup de la Universitatea Kyoto), în cursul cărora sunt arestaţi poeţii Seitô Hirahata, Hakubunchi Inoue şi Eibô Nichi. Totodată sunt arestaţi  şi poeţii ce trăiau la Tokyo : Tatsunosuke Ishibashi, Hakusen Watanabe, Akira Mitani şi Sanki Saïtô.

Jiken haiku au loc în anul următor  (1941) cu arestarea poeţilor din grupul Dojo (Seihô Shimada, Kayao Huruya şi Kyozô Higashi), ai grupului Ku to Hyôron (Hatsumi FUjita, Genji Hosoya) şi ai grupului Haiku Seikatsu (Issekiro Kuribayashi şi Mudô Hashimoto).

Publicarea unei antologii a Shinko Haiku a început în 1940 şi în primăvara aceluiaşi an a fost creată o revistă generală a mişcării Shinko Haiku : Tenko. Dar revista este forţată să întrerupă publicarea la numărul al treilea. Astfel, mişcarea de inovaţie în haiku, care devenise puternică în prima jumătate a secolului 20, a sfârşit prin a fi  întreruptă din cauza întâmplărilor din timpul războiului.
În acest timp, Shinko Haiku a dus poezia haiku la un nivel poetic care reflectă nu numai Kacho fuei  (frumuseţea naturii), dar totdată şi spiritul uman, la nivelul poeziei moderne occidentale. Activitatea acestei mişcări are încă o influenţă mare şi asupra poeţilor şi cititorilor de astăzi.

Un deget rănit
se ridică spre cer
dus de vânt
(Genji Hosoya)

Război adevărat
eu aplaud mereu
un meci de box
(Akira Mitani)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu