ALEXANDRA FLORA MUNTEANU - O amintire frumoasă-

23.01.1951-31.07.2020

Îmi este foarte greu să vorbesc despre plecarea prietenei noastre, scriitoarea Alexandra Flora Munteanu, dintre noi, pentru totdeauna. O am încă în memorie așa cum se întâlnea cu noi, iubitorii de literatură, cu sufletele noastre „vibrând  în consonanță’’ în fața scrierilor de proză sau poezie, cum sugerează titlul uneia dintre cărțile sale din anul 2013.

Scriitoarea Alexandra Flora Munteanu s-a născut la Deva, jud. Hunedoara, pe 23.01.1951. A copilărit în Constanța, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța în 1970 și Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Secția română-engleză, în 1975.

A fost cadru didactic, profesor de limba engleză, în Constanța la Liceul Economic și de Drept Administrativ Nr.1, Liceul Petromar Nr.9 și la Școala Generală „Nicolae Tonitza” Nr.39.

A desfășurat activitate de cercetare pedagogică, a fost critic literar și traducătoare. A tradus poezie, proză și literatură de tip nipon, tanka, renku, haiku, haibun.

A fost membră a Cenaclului Literar M. Sadoveanu, vicepreședintă a Societății de Haiku Constanța, membră a Societății Române de Haiku și  a Asociației Multiculturale Anticus.

A fost redactor și traducător al revistelor Dobrogea Culturală și Albatros.

          Ca membru de bază și susținător devotat al Societății de Haiku din Constanta, a avut o activitate prodigioasă, în organizarea si participarea la diferite evenimente, festivaluri și colocvii naționale și internaționale precum și la realizarea și traducerea revistei bilingve Albatros (în perioada 2003-2020).

Despre întâlnirea cu haikuul, autoarea ne spunea că este un destin, afirmație din ultima sa carte, întitulată Printre anotimpuri - Haiku, din anul 2019.

Scrierile sale de sorginte niponă au fost publicate în reviste din țară și străinătate, în antologii românești și antologii internaționale astfel:

-A tradus circa 30 de titluri de carte printre care cinci antologii internaționale de haiku.

-A publicat sase volume personale cu poeme haiku sau scrieri despre haiku.

-A publicat  numeroase  opinii critice, studii si cercetări de psihologie si pedagogie, mai ales la VIF Constanţa.

Alexandra Flora Munteanu a plecat lăsând în inimile noastre nostalgia, că nu o vom mai revedea niciodată pe cea care ne impulsiona mereu să scriem, care ne traducea lucrările, care ne îndruma, dându-ne curaj și încredere, spre editură și tot ea avea grijă ca lucrările noastre să fie cunoscute, prezentate și apoi le aduna în cărțile ei, despre activitatea  Cenaclului Mihail Sadoveanu,  a Societății de Haiku Constanța,  a Societății Române de Haiku,  a Asociației Anticus sau despre alte instituții de cultură, evenimente literare naționale sau internaționale, despre reviste tipărite etc. Ne înconjura cu profesionalismul ei, dar şi cu prietenia dătătoare de încredere în forțele proprii și talentul nostru.

Nu o vom uita, așa cum nici ea nu ne-a  uitat niciodată antrenându-ne în multiple activități culturale.  Nu lăsä pe nimeni să fie singur sau trist, revărsând asupra tuturor bucuria de a munci și a se afirma.  M-a impresionat prin căldura, răbdarea și profesionalismul său. Dar mai ales prin sensibilitatea deosebită a sufletului său de poet ar fi multe de spus. Prefer să amintesc aici cateva poeme de-ale sale:

Ploaie de nuferi-/lacul aşteptând/ tăcerile bărcilor

Înţelegere-/ blânda şoaptă a serii/ luna cu dealul

Clepsidra goală- / ştearsă de praf pe birou/ creanga de cireş

La plecarea ei dintre noi îi mulțumesc pentru tot ceea ce a realizat pentru literatură, dar în mod special pentru haiku și pentru mulţi dintre scriitorii din Constanța și din  România. Îi vom păstra, mereu, un gând frumos ca și sufletul său dragei noastre prietene, Sanda și în memoria închei la rândul meu cu un haiku:

O rază de august/ pe biroul trist al poetei-/ nicio filă întoarsă

                                                                                 Mihaela Cojocaru

Și trilul mierlei...

        La debutul editorial în haiku cu volumul Doar clipa... (Editura Orion, București, 2005), Valentin Nicolițov era deja un scriitor cunoscut, afirmat pe mai multe planuri: proză (Iubiri risipite, Editura Vasile Cârlova, prefață de Radu Cârneci), poezie (Anotimpul iubirii, Editura Orion, 2003, prefață de Radu Cârneci) și roman (O singură iubire, Editura Orion 2004, prefață de Ion Rotaru).

         Într-un text scris în anul 2000, cu puțin timp înainte de a ne părăsi, și publicat în deschiderea plachetei Doar clipa..., profesorul Florin Vasiliu îl caracteriza astfel pe scriitor:

         Valentin Nicolițov vine din lumea inginerilor cu câteva daruri care îl apropie de umaniștii care scriu – o lectură în domeniu continuată sârguincios și după terminarea studiilor, har poetic,

un ochi de bun observator al lumii, o fire luminoasă și echilibrată.

          Cunoscându-i profesia sa de bază de inginer, era de așteptat ca Valentin Nicolițov să adopte în poezie cultul preciziei. Conștient că rostirea poemului haiku durează doar o clipă, chiar dacă scrierea lui cere uneori cazne îndelungi, el drămuiește timpul știind că adesea o experiență bogată de viață este concentrată într-o singură clipă, într-o respirație, cum ar spune Nichita Stănescu. Da, o respirație, atât ține rostirea celei mai scurte povești de viață, incluse în orice haiku. De aici preocuparea permanentă pentru formă, pentru respectarea strictă a numărului de 17 silabe, tot atâtea secunde fiind necesare pentru actul fiziologic al respirării. Urmând pilda maestrului său și al nostru, al tuturor celor din prima generație română de haijini, Florin Vasiliu, care ne-a dat o carte etalon în Tolba cu licurici, la rândul său poetul Valentin Nicolițov tinde în haiku la perfecțiune și de multe ori o și atinge, cum ar fi în următorul micropoem:

Culeg ghiocei.

O ţigancă bătrână

adună vreascuri

          Câte lumi diferite încap în numai 17 silabe! Copilăria și bătrânețea, frăgezimea primelor flori de primăvară și crengile uscate bune numai pentru foc umplu cele două talere ale unei nevăzute balanțe. Nevăzute, dar trăite aievea în imaginația poetului și retrăite prin ecourile ei în rândul cititorilor. În alt poem, într-o clipită, poetul poate străbate spații cosmice:

A căzut o stea…

Privighetoarea cântă

în Carul Mare

          Un crâmpei s-a desprins de cer și a căzut, mistuindu-se în flăcări, spre pământ. În timp ce steaua coboară în neființă, cântecul privighetorii, considerată de unii regina nopții, se înalță la cer, ca un imn de slavă, ca o odă a bucuriei de a exista. Inspirați de un celebru haiku a lui Matsuo Basho despre broască, poeți de pretutindeni au scris o mulțime de poeme haiku pe aceeași temă.

          Valentin Nicolițov a publicat un singur haiku pe această temă. Unul singur, dar foarte bun, care se ține minte. Broasca lui e atât de gingașă și fragilă, încât nici nu trosnește în ciocul berzei,

moartea ei având loc într-o tăcere deplină:.

Pe mal o broască

în ciocul unei berze.

Și nici un sunet

          În acelaşi volum a publicat mai multe poeme pe tema morţii:

A sosit toamna.

Frunze-n rotire lină,

moarte ușoară

Cimitir pustiu.

Pâlpâit de candele,

croncănit de ciori

Liniștea casei.

Lângă portretul tatei,

fixă, pendula

DRAGOSTEA ÎN HAIKU

          Poetul Valentin Nicolițov se numără printre autorii români care au abordat dragostea în haiku o temă specifică mai mult poemului tanka. În cartea amintită mai sus deși erau puține haiku-uri de dragoste, ele s-au dovedit a fi o sămânță rezistentă și roditoare, atât pe ogorul propriu cât și pe cele învecinate:

Dragostea dintâi…

visez s-o întâlnesc

în altă viață

Două umbrele

fug prin ploaia de vară – /

îndrăgostiții

Îți mângâi părul…

în vârful degetelor

pulsul inimii

UMOR ȘI IRONIE

          Remarcăm că poetul a scris și poeme senryu, gen aflat în literatura română încă în stadiul de pionierat. Iată un poem senryu cu o notă de umor:

La mustărie

dans de muște bețive

pe cânt de țambal

          Și alt senryu ironic:

Soare-n eclipsă.

Cu gurile căscate,

privim, toți, cerul

          Când cele două procedee se unesc, iar domeniul de desfășurare este cel social, morala care se desprinde, ca și la o fabulă sau o epigramă, are un gust amar:

În dosarul meu

doldora de informări –

semnații toți prietenii

          Aflat de aproape 20 de ani la conducerea revistei Haiku și de 10 ani la cârma Societății Române de Haiku, Valentin Nicolițov, pe parcursul anilor a adunat poemele scrise și publicate prin diferite reviste, participând cu unele dintre ele la diferite concursuri unde a fost adeseori premiat.

           În ultimii 15 ani domnia sa a scris, coordonat și publicat 15 cărți, atât volume proprii, dar și antologii cu poeme de inspirație niponă de diferite genuri, deci, în medie, a publicat câte o carte e an. Câteva dintre acestea au fost inspirate sau stimulate de poemele haiku și senryu aflate în primul volum, Doar clipa... E vorba de unele antologii si carți de haiku importante:Zi de chenzină (antologie română de senryu) și Terapie prin senryu (antologie româno-americană de senryu), ambele apărute în 2012 la Editura Societății Scriitorilor Români. A urmat în 2017, cartea Poeme de iubire / Poemi d’amore / Poemes d’amour (Editura Societăţii Scriitorilor Militari) precum și o amplă antologie română cu Poeme haiku de iubire, apărută un an mai târziu la Editura Societății Scriitorilor Români.

          De remarcat că poemele sale de iubire le-a prezentat şi la Conferința Mondială de Haiku din Italia (de la Parma) în 2017 (World Haiku Association Conference), la care a participat în calitate

de reprezentant al Societății Române de Haiku.

          Titlul  volumului actual de poeme a fost dat de un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional, Și trilul mierlei...

         Iată poemul complet:

O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

          Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an. Poetul observă la un moment dat un fluture alb ca sufletul meu, iar contemplarea florilor de cireș, adorate și de români nu numai de japonezi, este atât de captivantă, încât se oprește din scris.

Pierdut în cer

departe un fluture alb

ca visul meu

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

          Dragostea își reia un loc important în această carte de haiku, dar, acum, autorul manifestă un simț al echilibrului, fiindcă la 15 ani de la apariția primului volum de poeme haiku  iubirea apare în straie noi, mai potolită, potrivit noii etape de viață, si este prezentată cu mai mult

umor:

Te țin în brațe,

dar focul din cămin –

abia mai arde

Iubita-i goală,

dar prefer s-o învelesc

să nu răcească

Plaja de nudiști.

Nu-mi găsesc prietena:

caut o blondă...

          În această etapă de viață predomină parcă ceva mai mult unele regrete:

Zidul scorojit,

prispa cu trepte rupte.

S-au dus bunicii...

Seara la țară,

părinții mei nu mai sunt.

Mai sunt greierii

Am vândut casa-

mi-a rămas de la părinți

 doar un nor pe cer

La casa vândută

doar un leagăn de copil

mișcat de vânt

Flori din plastic

pe mormântul mamei.

Semn de iubire?

O frunză uscată

lângă tine pe bancă-

încă o toamnă

Încă o toamnă-

și o ploaie rece căzând

peste amintiri

Vine Anul Nou...

De-acum bem șampania

în pijamale

          In acest volum temele poemelor haiku au fost grupate pe nouă capitole distincte (Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Scoala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa).

          Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens

          Există o seamă de poeți care au scris poeme profunde, care se citesc cu plăcere și în bună măsură se țin minte de împătimiții haiku-ului. I-aș numi aici pe Florin Vasiliu și Șerban Codrin, Radu Patrichi și Valentin Busuioc, Țicu Valer și Dan Florică. În această familie de spirite îl pot încadra şi pe poetul Valentin Nicolițov. Iar in volumul apărut de curând, Și trilul mierlei..., poemele sale se citesc cu o plăcere deosebita.

                                                                    Vasile Moldovan

Un autor, o carte (De-a-ndoaselea - Backwards)

          Vasile Moldovan este un scriitor foarte apreciat în domeniul poeziei de inspiraţie niponă în România. Împreună cu regretatul profesor Florin Vasiliu, în 1990, a fondat mişcarea de  haiku din ţara noastră. Este membru al Societăţii Scriitorilor Români, al Societăţii Scriitorilor Militari, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi al Societăţii Române de Haiku încă de la înfiinţarea ei în anul 1991, iar în perioada 2001-2009 a fost preşedinte al acestei societăţi.

          A debutat cu  cartea de poeme haiku, Via dolorosa, la Editura FIAT LUX în anul 1998,  cartea cuprinzând poeme haiku originale, de tip religios  constituind încă de pe atunci o noutate în literatura din țara noastră.. Perioada 1998-2020 i-a fost benefică autorului, acesta reuşind să publice alte opt cărţi: patru volume de poeme haiku (în 2001, 2003, 2005 şi 2010), două volume de poeme tanka (în 2013 şi 2019), o carte de poezii de dragoste, Suflet  geamăn (în 2017) şi un roman istoric, Descăunarea (în 2014).

           În anul 2017 un eveniment important în literatura română l-a reprezentat  realizarea de către Vasile Moldovan a Antologiei  române de poeme într-un vers, Un singur nai, la Editura Societăţii Scriitorilor Români, în care face cunoscute originile acestui tip de poem scurt autohton  şi prezintă o selecție din lucrările tuturor autorilor români care au scris acest nou  gen literar. În paralel , în această perioadă,  a colaborat cu alţi autori, români şi străini, pentru realizarea  unor lucrări importante în domeniul poeziei de origine japoneză (cu Florin Vasiliu, Jules Cohn Botea, Cornelia Atanasiu ) şi a efectuat diverse traduceri /din limba engleză și din limba română. În  colaborare cu poeta Magdalena Dale a realizat şi un volum de poeme renga (în 2008) . Încă înainte de anul 2000 profesorul Florin Vasiliu  intuise posibilităţile literare deosebite ale lui Vasile Moldovan spunând: Sunt convins că alături de alţi autori talentaţi, Vasile Moldovan va ilustra unul din capitolele viitoarei istorii a literaturii noastre privind mişcarea de haiku.

          Tot în perioada amintită a început să abordeze şi domeniul poemului senryu, un poem înrudit cu poemul haiku, dar care nu mai respectă toate canoanele acestuia. La acesta, kigo -cuvântul care desemnează anotimpul- nu mai este obligatoriu ca în haiku. Împreună cu alţi poeţi de haiku cunoscuţi (Jules Cohn Botea, Ioan Marinescu,  Radu Patrichi, Iulian Dămăcuş, Valentin Nicoliţov, Dan Norea, Cezar Ciobâcă,  Dan Iulian şi alţii) a fost prezent cu poeme senryu în câteva antologii importante de poeme haiku.

          În acest an, 2020,  Vasile Moldovan a publicat la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România  cartea  de  senryu, De-a-ndoaselea,  realizată în condiţiile cunoscute de pandemie şi izolare prin care trecem cu toţii. Realizarea acestui nou volum reprezintă o dovadă în plus care atestă talentul său poetic plurivalent, aflat la cote ridicate. Prin poemele senryu publicate acum autorul arată că înţelege universul naturii umane cu lipsurile şi defectele ei şi îl priveşte în mod ironic, iar atunci când defectele i se par prea accentuate, în unele poeme, devine chiar satiric, apropiindu-se astfel de epigramă. Scriitorul Dan Norea, un autor de epigrame şi de poeme haiku şi senryu foarte cunoscut cititorilor, menţionează în prefaţa la volumul 

          De-a-ndoaselea :epigrama , ca şi senryul, au drept principal obiect natura umană; încercând să creeze  insectare umane şi este normal ca tematicile abordate să fie identice...Marea diferenţă dintre epigramă şi senryu este tipul umorului. Epigrama are de obicei un umor suculent şi dacă e bine făcută te face să izbucneşti în hohote din prima secundă. Senryul este o pişcătură de ţânţar, are un umor subtil, bonom şi uneori un pic acid., te face să zâmbeşti şi atât.

          Despre senryu se ştie că este un poem asemănător poemului haiku, mulţi chiar îl confundă cu acesta, are aceeaşi metrică de trei versuri în 5-7-5 silabe, dar nu mai respectă toate regulile estetice ale poemuluii haiku, lipsindu-i de cele mai multe ori kigo şi uneori şi.kireji , dar posedă un caracter ironic pronunţat.

          Această carte de senryu este structurată pe şase capitole (Haz de necaz, Dragoste cu toane, Bătrâna sperietoare, Chefliul satului, Bestiar hazliu şi Omul de zăpadă), fiecare capitol conţinând un grupaj de poeme  legate de aceste titluri. Vom selecta şi prezenta în continuare cititorilor  câteva poeme senryu lăsând plăcerea cititorilor de a le lectura pe toate celelalte.

            Târgul de fete-/mă întorc aşa cum m-am dus/ de unul singur

Plaja de nudişti-/ numai fata bătrână/ în costum de baie

Nunta de argint-/ mireasa la oglindă/ cu gura ştirbă

Căldură toridă-/ pe creştetul sperietorii/ clopul bunicului

Moşneagul pune/ pe tejghea toţi banii.../ n-ajung de-o bere

Punctul vamal-/ ciorile trec graniţa/ fără restricţii

Toţi în carantină-/ doar un om pe-afară/ şi-acela-i de zăpadă

În prefaţa la Antologia română de senryu, Zi de chenzină, publicată de mine în anul 2012, arătam următorul fapt :ceea ce contează în primul rând este tematica şi conţinutul poemului senryu, ...modul critic sau ironic în care a fost abordată realitatea înconjurătoare şi în final  obţinerea rezultatului dorit, de a descreţi frunţile şi a produce cititorilor un zâmbet:

Consider că poetul Vasile Moldovan, cu talentul său şi prin tematica aleasă, prin ironia fină cu care descrie realitatea înconjurătoare a reuşit să realizeze o carte  de poeme de o bună calitate, o pot considera chiar una dintre cele mai bune cărţi de senryu publicate în România. Totodată cred că cititorul acestei cărţi, după ce o va parcurge, va deveni mai vesel, mai înţelegător şi mai plin de compasiune faţă de defectele celorlalţi semeni din jurul său. Îl felicit pentru realizarea acestei lucrări originale!

                                                                   Valentin Nicolițov