La debutul editorial în haiku cu volumul Doar
clipa... (Editura Orion, București, 2005), Valentin Nicolițov era deja un
scriitor cunoscut, afirmat pe mai multe planuri: proză (Iubiri risipite,
Editura Vasile Cârlova, prefață de Radu Cârneci), poezie (Anotimpul iubirii,
Editura Orion, 2003, prefață de Radu Cârneci) și roman (O singură iubire, Editura
Orion 2004, prefață de Ion Rotaru).
Într-un text scris în anul 2000, cu puțin timp
înainte de a ne părăsi, și publicat în deschiderea plachetei Doar clipa..., profesorul
Florin Vasiliu îl caracteriza astfel pe scriitor:
Valentin Nicolițov vine din lumea inginerilor cu
câteva daruri care îl apropie de umaniștii care scriu – o lectură în domeniu continuată
sârguincios și după terminarea studiilor, har poetic,
un ochi de bun observator al lumii, o fire
luminoasă și echilibrată.
Cunoscându-i profesia sa de bază de inginer, era de
așteptat ca Valentin Nicolițov să adopte în poezie cultul preciziei. Conștient
că rostirea poemului haiku durează doar o clipă, chiar dacă scrierea lui cere
uneori cazne îndelungi, el drămuiește timpul știind că adesea o experiență
bogată de viață este concentrată într-o singură clipă, într-o respirație, cum
ar spune Nichita Stănescu. Da, o respirație, atât ține rostirea celei mai
scurte povești de viață, incluse în orice haiku. De aici preocuparea permanentă
pentru formă, pentru respectarea strictă a numărului de 17 silabe, tot atâtea
secunde fiind necesare pentru actul fiziologic al respirării. Urmând pilda
maestrului său și al nostru, al tuturor celor din prima generație
română de haijini, Florin Vasiliu, care ne-a dat o carte etalon în Tolba cu
licurici, la rândul său poetul Valentin Nicolițov tinde în haiku la perfecțiune
și de multe ori o și atinge, cum ar fi în următorul micropoem:
Culeg ghiocei.
O ţigancă bătrână
adună vreascuri
Câte lumi diferite încap în numai 17 silabe!
Copilăria și bătrânețea, frăgezimea primelor flori de primăvară și crengile uscate
bune numai pentru foc umplu cele două talere ale unei nevăzute balanțe.
Nevăzute, dar trăite aievea în imaginația poetului și retrăite prin ecourile ei
în rândul cititorilor. În alt poem, într-o clipită, poetul poate străbate spații
cosmice:
A căzut o stea…
Privighetoarea cântă
în Carul Mare
Un crâmpei s-a desprins de cer și a căzut,
mistuindu-se în flăcări, spre pământ. În timp ce steaua coboară în neființă, cântecul
privighetorii, considerată de unii regina nopții, se înalță la cer, ca un imn
de slavă, ca o odă a bucuriei de a exista. Inspirați de un celebru haiku a lui
Matsuo Basho despre broască, poeți de pretutindeni au scris o mulțime de poeme haiku
pe aceeași temă.
Valentin Nicolițov a publicat un singur haiku pe
această temă. Unul singur, dar foarte bun, care se ține minte. Broasca lui e
atât de gingașă și fragilă, încât nici nu trosnește în ciocul berzei,
moartea ei având loc într-o tăcere deplină:.
Pe mal o broască
în ciocul unei berze.
Și nici un sunet
În acelaşi volum a publicat mai multe poeme pe tema
morţii:
A sosit toamna.
Frunze-n rotire lină,
moarte ușoară
Cimitir pustiu.
Pâlpâit de candele,
croncănit de ciori
Liniștea casei.
Lângă portretul tatei,
fixă, pendula
DRAGOSTEA ÎN HAIKU
Poetul Valentin Nicolițov se numără printre autorii
români care au abordat dragostea în haiku o temă specifică mai mult poemului
tanka. În cartea amintită mai sus deși erau puține haiku-uri de dragoste, ele
s-au dovedit a fi o sămânță rezistentă și roditoare, atât pe ogorul propriu cât
și pe cele învecinate:
Dragostea dintâi…
visez s-o întâlnesc
în altă viață
Două umbrele
fug prin ploaia de vară – /
îndrăgostiții
Îți mângâi părul…
în vârful degetelor
pulsul inimii
UMOR ȘI IRONIE
Remarcăm că poetul a scris și poeme senryu, gen
aflat în literatura română încă în stadiul de pionierat. Iată un poem senryu cu
o notă de umor:
La mustărie
dans de muște bețive
pe cânt de țambal
Și alt senryu ironic:
Soare-n eclipsă.
Cu gurile căscate,
privim, toți, cerul
Când cele două procedee se unesc, iar domeniul de desfășurare
este cel social, morala care se desprinde, ca și la o fabulă sau o epigramă,
are un gust amar:
În dosarul meu
doldora de informări –
semnații toți prietenii
Aflat de aproape 20 de ani la conducerea revistei
Haiku și de 10 ani la cârma Societății Române de Haiku, Valentin Nicolițov, pe
parcursul anilor a adunat poemele scrise și publicate prin diferite reviste, participând
cu unele dintre ele la diferite concursuri unde a fost adeseori premiat.
În ultimii 15 ani domnia sa a scris, coordonat și
publicat 15 cărți, atât volume proprii, dar și antologii cu poeme de inspirație
niponă de diferite genuri, deci, în medie, a publicat câte o carte e an. Câteva dintre acestea au fost inspirate sau
stimulate de poemele haiku și senryu aflate în primul volum, Doar clipa... E
vorba de unele antologii si carți de haiku importante:Zi de chenzină (antologie
română de senryu) și Terapie prin senryu (antologie româno-americană de
senryu), ambele apărute în 2012 la Editura Societății Scriitorilor Români. A urmat
în 2017, cartea Poeme de iubire / Poemi d’amore / Poemes d’amour (Editura
Societăţii Scriitorilor Militari) precum și o amplă antologie română cu Poeme
haiku de iubire, apărută un an mai târziu la Editura Societății
Scriitorilor Români.
De remarcat că poemele sale de iubire le-a
prezentat şi la Conferința Mondială de Haiku din Italia (de la Parma) în 2017 (World
Haiku Association Conference), la care a participat în calitate
de reprezentant al Societății Române de Haiku.
Titlul volumului
actual de poeme a fost dat de un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional, Și trilul mierlei...
Iată poemul complet:
O cruce nouă
lângă una putredă.
Și trilul mierlei...
Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de
cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde
pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la
lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin,
dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an. Poetul
observă la un moment dat un fluture alb ca sufletul meu, iar
contemplarea florilor de cireș, adorate și de români nu numai de japonezi, este atât de captivantă, încât se oprește
din scris.
Pierdut în cer
departe un fluture alb
ca visul meu
Stau în grădină
sub cireșul în floare –
și nu scriu haiku
Dragostea își reia un loc important în această
carte de haiku, dar, acum, autorul manifestă un simț al echilibrului, fiindcă la
15 ani de la apariția primului volum de poeme haiku iubirea apare în straie noi, mai potolită, potrivit
noii etape de viață, si este prezentată cu mai mult
umor:
Te țin în brațe,
dar focul din cămin –
abia mai arde
dar prefer s-o învelesc
să nu răcească
Plaja de nudiști.
Nu-mi găsesc prietena:
caut o blondă...
În această etapă de viață predomină parcă ceva mai mult
unele regrete:
Zidul scorojit,
prispa cu trepte rupte.
S-au dus bunicii...
Seara la țară,
părinții mei nu mai sunt.
Mai sunt greierii
Am vândut casa-
mi-a rămas de la părinți
doar un nor
pe cer
La casa vândută
doar un leagăn de copil
mișcat de vânt
Flori din plastic
pe mormântul mamei.
Semn de iubire?
O frunză uscată
lângă tine pe bancă-
încă o toamnă
Încă o toamnă-
și o ploaie rece căzând
peste amintiri
Vine Anul Nou...
De-acum bem șampania
în pijamale
In acest volum temele poemelor haiku au fost
grupate pe nouă capitole distincte (Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Scoala,
Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa).
Să nu uităm că indiferent de capitolele în care
sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie de înaltă calitate şi un spirit haiku
deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este
foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul,
exemplu care apare într-un poem
memorabil pe care îl reamintesc in final:
Întorc clepsidra,
dar timpul curge mereu
în același
sens
Există o seamă de poeți care au scris poeme
profunde, care se citesc cu plăcere și în bună măsură se țin minte de împătimiții
haiku-ului. I-aș numi aici pe Florin Vasiliu și Șerban Codrin, Radu Patrichi și
Valentin Busuioc, Țicu Valer și Dan Florică. În această familie de spirite îl
pot încadra şi pe poetul Valentin Nicolițov. Iar in volumul apărut de curând, Și trilul mierlei..., poemele sale
se citesc cu o plăcere deosebita.
Vasile Moldovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu