UMOR LA MODUL SERIOS

 

 Vasile MOLDOVAN

 

     Creaţia artistică a poetului Constantin Stroe cuprinde două etape. În prima a colaborat cu valorosul corp de profesionişti (regizori, redactori, scenarişti, cameramani) ai Studioului Cinematografic al Armatei la realizarea a zeci de filme de scurt metraj, unele încununate cu premii internaţionale, câteva folosite şi azi în procesul de instrucţie şi educaţie.

      A doua etapă a început-o după ce  a încheiat-o pe prima. Volumele de poezie Ninge cu îngeri (2004), La început a fost iubirea (2008), Rostogolire de timp (2011), Oglindă de cer (2015), Eşarfe de borangic (2017), Scrisori pe vânt (2020),  Inscripţii pe suflet (2021),  au fost însoţite de prefeţe şi întâm-pinate de recenzii favorabile scrise de critici şi poeţi cunoscuţi, cum sunt Radu Voinescu, Florian Grecea, Liviu Vişan, Constantin Ardeleanu, Liviu Zanfirescu, Dorel Vidraşcu, Florin Grigoriu. În aceste cărți poetul abordează cu dezinvoltură două teme majore, şi anume iubirea propriu-zisă şi dragostea de ţară. De asemenea el prezintă în cunoştinţă  de cauză aspecte religioase legate de sărbătorile importante din an (Crăciunul şi Anul Nou, Boboteaza, sărbătorile de Paşti, Rusalii, Înălţare) .

      În opinia mea, Constantin Stroe îşi dă adevărata măsură a talentului său în cărţile de poezie de sorginte niponă (haiku, tanka, haibun şi acum şi senryu). El este  unul din membrii marcanţi ai Societăţii Române de Haiku şi a fost secretarul acesteia timp de o legislatură (2010-2015).  Prima lui carte de haiku (Casa bunicii, 2008) anunţa un haijin care  va călca pe cărări nebătute. Dacă la alţi autori natura e omniprezentă, Constantin Stroe, fără să facă abstracţie de natură, creează un personaj pe care îl prezintă în multe din poemele sale, bunica, percepută cu o înfăţişare de sfântă, de reazem moral al familei. În cartea de tanka Arborele genealogic, apărută zece ani mai târziu, poetul  extinde sfera de inspiraţie la întreaga familie (bunic, tată, mamă, copii, nepoţi), văzută desigur nu numai în cadrul căminului ci şi în raport cu natura, aşa cum cere poetica haikuului.

     Ţinând seama de calitatea sa de membru activ al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi încurajat de preşedintele acesteia, regretatul Doru Dinu Glăvan, Constantin Stroe îşi publică ultimele trei cărţi la Editura U.Z.P.R. Două dintre ele sunt de poezii - Scrisori pe vânt (2020) și Inscripţii pe suflet (2021) - iar cea de a treia, Destin croit prin feeria iernii (2021) este o antologie de  poeme într-un vers, (creaţie pur românească, înrudită cu haikuul) şi haibun (specie de sorginte niponă, înrudită cu poemul în proză românesc).

     Pentru cei care îl cunosc publicarea unei cărţi sută la sută de senryu (varianta comică a haikuului) era  de aşteptat. El a mai publicat poeme senryu în revistele de profil din ţară, Haiku şi Albatros, număr de număr. De asemenea se numără printre coautorii marcanţi ai celor două antologii de senryu, româno-franceză şi româno-americană, ambele  iniţiate şi alcătuite de scriitorul Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii  Române de Haiku.

     Inspirat poate şi de proza scurtă a lui Emil Gârleanu, Constantin Stroe  găseşte în „lumea celor care nu cuvântă”  subiecte hazlii, care te fac să râzi până la lacrimi. Le-am putea numi senryuri vesele. Ele creează la lectură umor pur şi simplu, precum aceste texte despre pisici:

Aniversare –                            S-a intrat în post –              

şi pisica aşteaptă                     şi pisica-i supusă

o porţie de tort                         aceluiaşi regim

Şoarecii dau buzna

dar pisoiul leneveşte...

Postul Paştilor

   Cu duioşie este invocată dragostea din lumea animalelor:

                        Făcându-şi curte,

                        găina şi cocoşul

                        în gesturi tandre

Uneori se face o apropiere între regnul animal şi cel uman, care are darul de a stârni zâmbete:

Alaiul nunţii –

 o haită de câini în călduri

îi taie calea

     De remarcat faptul că poetul Constantin Stroe îşi ia în serios calitatea asumată de umorist. Senryurilor, să le spunem vesele, li se alătură altele, cele mai multe, care sunt bivalente. Modelul poate fi luat din literatură, folclor, unde întîlnim într-un basm expresia „un ochi râde şi altul plânge”, sau chiar de la Nichita Stănescu, poet care a creat sintagma „râsu-plânsu”. Ca și confraţii săi, Pavel Lică şi Ilie Bâtcă, fabulişti remarcabili care biciuie tarele individuale sau sociale, Constantin Stroe înfierează micile sau marile vicii umane, umorul fiind făcut cu asprime, având deci un caracter moralizator. Cel mai frecvent apare ˶darul” beţiei, de care unii nu se pot dezbăra decât în extremis:

                        Anul acesta

bunicul taie prunii –

 nu mai poate bea

   Beţia e cu atât mai reprobabilă atunci când e vorba de feţele bisericeşti:

Bătrânul preot,                         Târgul de ţară

cu banii din cutia milei            până şi călugării

 se duce la bar                          merg pe două cărări

Senryurile în care este subiect însuși poetul  au darul de a-l face simpatic cititorilor:

 Toamnă săracă –

                                    si-n buzunarele mele

                                    suflă vântul

    Din cei aproximatv 700 de autori care scriu şi publică haiku, doar 70 scriu şi senryu, o specie cu mult mai grea decât specia din care a purces. Dintre aceştia doar şapte poeţi au cărţi de senryu. Cu Zâmbete amare Constantin Stroe e cel de al şaptelea. Dar să nu uităm că în creaţia sa şi în Cartea Cărţilor, cei de pe urmă pot ajunge cei dintâi.

 

Aşteptând să vii/Waiting for you to come

 

-Poeme haiku-

Valentin Nicoliţov

Poetul Matei Cristian  a debutat în literatură  în anul 2002 cu un volum de poezii întitulat Într-o margine de gând la Editura Amurg Sentimental. La aceeaşi editură a fost selecţionat în două antologii de poezie. În anii ce au urmat şi-a probat poeziile  trimitandu-le la mai multe reviste şi la câteva concursuri. I-am citit poeziile publicate în acel volum şi am descoperit un poet sensibil, original şi talentat.

În ultimii  ani a făcut cunoştinţă cu poemul haiku, fiind atras de această formă de poezie de sorginte niponă. După ce s-a documentat indelung asupra  regulilor acestui poem a început să scrie şi haiku. În anul 2022 a devenit membru al Societăţii Române de Haiku debutând  şi în revista Haiku  cu o selecţie de opt poeme haiku şi trei poeme senryu.  Acum autorul a reuşit să realizeze prima sa carte de poeme haiku, întitulată Aşteptând să vii/Waiting for you to come 

Poemele haiku

Citindu-i cartea cu  deosebită atenţie am fost impresionat de calitatea multor poeme. Ele exprimă teme clasice ale haikuului: despre iubire,  speranţă, dar şi despre singurătate.

Poetul abordează cu multă sensibilitate iubirea din mai multe ipostaze realizând poeme remarcabile. În aşteptarea iubitei contemplă de unul singur frumuseţea  bolţii cereşti.

Privind stelele,

regret că tu nu eşti

acum lângă mine

Iată încă un poem  remarcabil despre iubire:

Prima iubire-

a rămas în vechiul parc

doar banca goală

Chiar si titlul acestui volum Aşteptând să vii a fost inspirat  de un  poem haiku de iubire:

Aşteptând să viia

în locul tău pe bancă

o frunză uscată

În locul de pe bancă unde îşi aşteaptă iubita, poetul găseşte deocamdată o frunză uscată  adusă de vânt pe care o priveşte  nostalgic. Dar  această frunză are o capacitate magică: ne ajută să intrăm în farmecul poeziei sale.

Deşi suubiectele despre singurătate şi speranţă sunt tratate  simplu ele ne arată natura complexă a firii omeneşti:

Toamnă târzie –

deschizând uşa casei

intră doar frunze

Aşteptând poate o scrisoare de la cineva drag poetul este cu ochii pe poarta de la drum să observe venirea poştaşului, ba chiar se duce din când în când să controleze dacă nu cumva în cutie a apărut vreun mesaj.

Scârţâie poarta..

dar în cutia poştei....

numai fulgi de nea

Aspectele simple din viaţa de zi cu zi ale existenţei umane sunt redate cu cu mult talent

Casă de vânzare –

Uşa coliviei

Larg deschisă

Singurătatea unei case goale este accentuată şi mai mult prin adăugarea imaginii coliviei cu uşa deschisă larg din care şi pasărea a plecat. Această imagine  creşte puterea de sugestie a poemului, singurătatea devine totală, ne imaginăm că acea casă poate fi urmărită chiar şi de un blestem. În casa ce se va vinde  a rămas drept martoră a fostei existenţe doar  colivia goală a unei păsări care a trăit şi a cântat  poate în mijlocul unei familii. În numai trei versuri se derulează o întreagă poveste deoarece puterea de sugestie a acestui poem este deosebit de puternică..

Un alt poem despre singurătate care face acest sentiment  şi mai acut:

Bătrân la azil -

o candelă luminând

poza soţiei

Povestea e simplă, dar tragică: un bătrân îşi trăieşte ultimele zile într-un azil, doar cu amintirile  ce i-au rămas. Anii au trecut, este bolnav, a  pierdut totul în viaţă, nu mai are pe nimeni apropiat. Privindu-i  poza luminată de  licărul  candelei îşi aminteşte de anii fericiţi cu soţia care a plecat pentru totdeauna. O singurătate mai mare nu cred că ar putea fi redată mai bine  într-un poem de numai 17 silabe  conferindu-i o putere de sugestie nemaiîntâlnită.

Avantajul poetului este ca intr-o astfel de noapte, în singurătate, plutind într-o barcă pe apă,starea de  izolare faţă de lume il face să intre mai uşor în  legătură cu marele Cosmos în Calea Lactee.

Noapte senină -

 unda vâslei clatină

 Calea Lactee

În  unele poeme din carte apar referiri la aspecte contemporane ale lumii şi la dramatismul vieţii actuale, şi mă refer mai ales la poemele despre refugiaţi :

Control la vamă -

în lumina lanternei

mica fugară

 

Refugiaţii  -

o păpușă  căzută

aproape de ţărm

În aceste poeme  poetul este în ipostaza oricărui  om care vrea să ajute oamenii necăjiţi ce fug din calea războiului.

Poemele senryu

Se pare că poeţii români sunt atraşi de poemul senryu mai ales din două motive:

-Senryul păstrează prozodia haikuului, cu cele trei  versuri in 17 silabe, sub forma cunoscută de 5-7-5. 

-Senryul  renunţă uşor la multele reguli obligatorii existente în haiku,(chiar şi la kigo), păstrând modul critic şi ironic în care  este prezentata realitatea înconjurătoare, rezultatul fiind  urmărit doar  ca să ne descreţească frunţile şi să ne aducă un zâmbet pe chip.

Se pare că este aproape o regulă ca orice poet de haiku să încerce să scrie deci şi poeme senryu. Poetul Matei Cristian adoptă şi el această regulă  introducând în volumul său câteva poeme senryu interesante. Nu sunt prea multe, dar sunt de calitate. Iată o temă referitoare la avocaţi:

Prima zi cu ger

avocatul bagă mâna

în propriul buzunar

 

O altă temă interesantă în senryu, destul de des întâlnită la mulţi poeţi romani este soacra. Reamintesc aici un poem senryu scris de poetul Dan Doman pe această temă care a ajuns  senryu de referinţă în literatura noastră.

Pomul de Crăciun –

până şi soacra pare

mai bună sub el

Poetul Matei Cristian atacă si el cu succes  tema soacrei  având unele nedumeriri faţă de comportamentul acesteia:

Găteşte soacra –

cum a folosit la curcan

o sticlă de coniac?

 

Dar nedumerirea sa  este doar de faţadă deoarece poetul nostru practică uneori  şi el  acest dezmăţ bahic, de aceea devine autocritic şi mai înţelegător cu soacra:

                                                                                                                              

           Haijin la lucru -

pe  foaia goală  se scurg

câţiva stropi de vin

 

În  încheiere trebuie să observ că există în carte şi câteva poeme care se apropie mai mult de pasteluri decât de poemul haiku, fiind poeme despre natură.  Dar ele demonstrează odată  în plus talentul poetului Matei Cristian, fiind foarte sugestive prin fineţea cu care  este redată frumuseţea naturii înconjurătoare. Ne-au plăcut, dar nu ne referim la ele aici. Important este un lucru:  Matei Cristian  a realizat o carte de haiku care place cititorului avizat atât prin tematica aleasă cât şi prin respectarea principalelor reguli estetice ale acestui poem. Îi urăm succes în continuare!