UMOR LA MODUL SERIOS

 

 Vasile MOLDOVAN

 

     Creaţia artistică a poetului Constantin Stroe cuprinde două etape. În prima a colaborat cu valorosul corp de profesionişti (regizori, redactori, scenarişti, cameramani) ai Studioului Cinematografic al Armatei la realizarea a zeci de filme de scurt metraj, unele încununate cu premii internaţionale, câteva folosite şi azi în procesul de instrucţie şi educaţie.

      A doua etapă a început-o după ce  a încheiat-o pe prima. Volumele de poezie Ninge cu îngeri (2004), La început a fost iubirea (2008), Rostogolire de timp (2011), Oglindă de cer (2015), Eşarfe de borangic (2017), Scrisori pe vânt (2020),  Inscripţii pe suflet (2021),  au fost însoţite de prefeţe şi întâm-pinate de recenzii favorabile scrise de critici şi poeţi cunoscuţi, cum sunt Radu Voinescu, Florian Grecea, Liviu Vişan, Constantin Ardeleanu, Liviu Zanfirescu, Dorel Vidraşcu, Florin Grigoriu. În aceste cărți poetul abordează cu dezinvoltură două teme majore, şi anume iubirea propriu-zisă şi dragostea de ţară. De asemenea el prezintă în cunoştinţă  de cauză aspecte religioase legate de sărbătorile importante din an (Crăciunul şi Anul Nou, Boboteaza, sărbătorile de Paşti, Rusalii, Înălţare) .

      În opinia mea, Constantin Stroe îşi dă adevărata măsură a talentului său în cărţile de poezie de sorginte niponă (haiku, tanka, haibun şi acum şi senryu). El este  unul din membrii marcanţi ai Societăţii Române de Haiku şi a fost secretarul acesteia timp de o legislatură (2010-2015).  Prima lui carte de haiku (Casa bunicii, 2008) anunţa un haijin care  va călca pe cărări nebătute. Dacă la alţi autori natura e omniprezentă, Constantin Stroe, fără să facă abstracţie de natură, creează un personaj pe care îl prezintă în multe din poemele sale, bunica, percepută cu o înfăţişare de sfântă, de reazem moral al familei. În cartea de tanka Arborele genealogic, apărută zece ani mai târziu, poetul  extinde sfera de inspiraţie la întreaga familie (bunic, tată, mamă, copii, nepoţi), văzută desigur nu numai în cadrul căminului ci şi în raport cu natura, aşa cum cere poetica haikuului.

     Ţinând seama de calitatea sa de membru activ al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi încurajat de preşedintele acesteia, regretatul Doru Dinu Glăvan, Constantin Stroe îşi publică ultimele trei cărţi la Editura U.Z.P.R. Două dintre ele sunt de poezii - Scrisori pe vânt (2020) și Inscripţii pe suflet (2021) - iar cea de a treia, Destin croit prin feeria iernii (2021) este o antologie de  poeme într-un vers, (creaţie pur românească, înrudită cu haikuul) şi haibun (specie de sorginte niponă, înrudită cu poemul în proză românesc).

     Pentru cei care îl cunosc publicarea unei cărţi sută la sută de senryu (varianta comică a haikuului) era  de aşteptat. El a mai publicat poeme senryu în revistele de profil din ţară, Haiku şi Albatros, număr de număr. De asemenea se numără printre coautorii marcanţi ai celor două antologii de senryu, româno-franceză şi româno-americană, ambele  iniţiate şi alcătuite de scriitorul Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii  Române de Haiku.

     Inspirat poate şi de proza scurtă a lui Emil Gârleanu, Constantin Stroe  găseşte în „lumea celor care nu cuvântă”  subiecte hazlii, care te fac să râzi până la lacrimi. Le-am putea numi senryuri vesele. Ele creează la lectură umor pur şi simplu, precum aceste texte despre pisici:

Aniversare –                            S-a intrat în post –              

şi pisica aşteaptă                     şi pisica-i supusă

o porţie de tort                         aceluiaşi regim

Şoarecii dau buzna

dar pisoiul leneveşte...

Postul Paştilor

   Cu duioşie este invocată dragostea din lumea animalelor:

                        Făcându-şi curte,

                        găina şi cocoşul

                        în gesturi tandre

Uneori se face o apropiere între regnul animal şi cel uman, care are darul de a stârni zâmbete:

Alaiul nunţii –

 o haită de câini în călduri

îi taie calea

     De remarcat faptul că poetul Constantin Stroe îşi ia în serios calitatea asumată de umorist. Senryurilor, să le spunem vesele, li se alătură altele, cele mai multe, care sunt bivalente. Modelul poate fi luat din literatură, folclor, unde întîlnim într-un basm expresia „un ochi râde şi altul plânge”, sau chiar de la Nichita Stănescu, poet care a creat sintagma „râsu-plânsu”. Ca și confraţii săi, Pavel Lică şi Ilie Bâtcă, fabulişti remarcabili care biciuie tarele individuale sau sociale, Constantin Stroe înfierează micile sau marile vicii umane, umorul fiind făcut cu asprime, având deci un caracter moralizator. Cel mai frecvent apare ˶darul” beţiei, de care unii nu se pot dezbăra decât în extremis:

                        Anul acesta

bunicul taie prunii –

 nu mai poate bea

   Beţia e cu atât mai reprobabilă atunci când e vorba de feţele bisericeşti:

Bătrânul preot,                         Târgul de ţară

cu banii din cutia milei            până şi călugării

 se duce la bar                          merg pe două cărări

Senryurile în care este subiect însuși poetul  au darul de a-l face simpatic cititorilor:

 Toamnă săracă –

                                    si-n buzunarele mele

                                    suflă vântul

    Din cei aproximatv 700 de autori care scriu şi publică haiku, doar 70 scriu şi senryu, o specie cu mult mai grea decât specia din care a purces. Dintre aceştia doar şapte poeţi au cărţi de senryu. Cu Zâmbete amare Constantin Stroe e cel de al şaptelea. Dar să nu uităm că în creaţia sa şi în Cartea Cărţilor, cei de pe urmă pot ajunge cei dintâi.