ÎNTRE ZORII ZILEI ȘI LUMINA BLÂNDĂ DIN AMURG

 

                                                                                       

de Vasile Moldovan

      Deși a venit târziu în lumea literară, poeta Magdalena Dale și-a găsit încă de la început drumul propriu. A debutat cu haiku și tanka în revista Haiku în anul 2006, ca în anul următor să se bucure de recunoaștere internațională. Inițial atrasă deopotrivă de haiku și de tanka, și-a manifestat curând preferințele pentru tanka, dar a continuat să traducă în limba engleză poeme haiku ale unor confrați şi să scrie poeme proprii. Diferența dintre cele două specii literare de inspirație niponă, așa cum rezultă din interviul acordat criticului Marius Chelaru pentru revista Poezia, ar fi în opinia sa următoarea: “… Haiku este  poezie  austeră, nu implică sentimentul de dragoste ci doar emoția poetică în fața naturii. Pare mai ușor de scris haiku din această cauză este atât de răspândit. Dar când cei ce vor să scrie haiku, înțeleg care sunt regulile își dau seama că nu este chiar o poezie ușoară…Tanka spre deosebire de haiku este o poezie de dragoste mai permisivă  și tot din acest punct de vedere mai  atractivă.“

     Anul  2007, poate fi considerat anul de confirmare literară a Magdalenei Dale. Următorul poem apare în antologia celor mai bune poeme tanka scrise în limba engleză, Perle de foc – M. Kei, editura Perryville, Maryland/USA.

Clipă de clipă

pendula bate ritmul

unei melodii;

dansatori fără voie

într-un vârtej anonim

     În același an scriitoarea americană, Jane Reichhold, una dintre cele mai celebre poete de haiku, îi acordă toate cele trei premii din cadrul concursului internațional anual Tanka Splendor. Concursul a avut cu totul 20 de ediții, dar nici la una din ele, cu excepția celei din 2007, nu s-a mai întâmplat ca un singur concurent să câștige toate premiile. Aceste succese o determină pe poetă ca în partea a doua a anului 2007 să-și publice  prima sa carte de tanka, Perle de rouă (Editura Făt-Frumos). Sintagma care dă titlul cărții – un titlu inspirat ales  - este alcătuită din doi termeni antagonici, care conțin două perechi de principii ce caracterizează poezia haiku și tanka: veșnic-efemer și durabil-fragil. Perlele naturale sunt lucruri prețioase, menite să dureze. Roua în schimb trăiește sub zodia efemerului, a clipei. Ea se disipează, dispare pe măsură ce se înalță soarele, perlele durează vieți de vieți, putând fi lăsate moștenire de la o generație la alta.

Atât de multe

nopți fără de lună…

în absența ei

perlele de rouă

luminându-mi viața

     Este de ordinul evidenței că  poeta a fost inspirată de mentorul ei, M. Kei, cel mai renumit poet și editor de 6 tanka din afara Japoniei, sub auspiciile căruia a debutat.

     Perlele de foc, simbol creat de  M. Kei, au ceva dur în ele, asemănător cu strălucirea orbitoare a soarelui de vară, sunt călăuzite de principiul yang. Perlele de rouă în imaginația poetei noastre, se caracterizează prin feminitate, duioșie și finețe, corespund principiului ying. Trăirile poetei,  arderile sale interioare s-au convertit de-a lungul anilor în multe nestemate lirice. Poeta s-a închis în sine, asemenea unei scoici rănite, care transpune durerea înăbușită într-o perlă. Sugestiile din titlu și din unele poeme ne duc cu gândul la un mit al creației, o replică în miniatură la legenda Meșterului Manole. Acolo creatorul se jertfea pe sine pentru supraviețuirea operei. În procesul de formare a perlei, creația, a se înțelege perla, ia ființă cu prețul greu plătit al suferinţei. Cu cât aceasta este mai intensă și mai îndelungată, întinzându-se uneori la durata întregii vieți, cu atât mărimea și strălucirea perlei vor fi mai ieșite din comun. Meșterul Manole s-a jertfit pe sine, aruncându-se de pe schele, dar ne-a lăsat drept moștenire o mănăstire și o fântână. Atâtea perle strălucesc pe pieptul celor mai bogate femei, sporindu-le faima și frumusețea, în vreme ce plajele înălbesc de cochiliile goale, fără viață, ale scoicilor.

Perla ascunsă

în scoica din adâncuri

o caut mereu…

dar fluxul scoate la țărm

numai cochilii sparte

     După o lungă ucenicie în haiku, în urma căreia a publicat volumul Ecourile tăcerii (haiku, Editura Verus, 2009), de o simetrie și o armonie impecabile, conținând 12 secvențe a câte 12 poeme haiku fiecare, poeta se întoarce la dragostea dintâi, poezia tanka.

     Și cea de a doua carte de tanka, Foi risipite (Editura Societății Scriitorilor Români, 2013) este o lucrare finisată, reluând aceeași structură din Perle de rouă, adică 9 secvențe a câte 9 poeme, grupate tematic. Adeptă a poemului clasic, poeta respectă cu rigoare tiparul poemului tanka tradițional (5-7-5-7-7) iar cuvintele curg fluente, ca într-o muzică armonioasă și liniștitoare. O simplă citire a sumarului creează impresia unei poezii în vers alb: Crâmpeie de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La fereastră, Lumină de lună, Foi risipite, Șoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume.

     După ce în 2008, a publicat în colaborare un volum de renku, dedicat unuia din simbolurile poetice românești, Mireasmă de tei (Editura Făt-Frumos, 2008), Magdalena Dale reia tema sa predilectă în secvența În umbra teiului. În  poemele  sale  închinate  arborelui simbol al poeziei românești, de la Eminescu încoace, mireasma teiului apare când în bătaia vântului de vară, când în briza primăverii, în zilele senine, precum și în cele mohorâte. Mireasma florilor de tei ia forma dorului tăinuit în suflet, iar aroma ceaiului de tei se regăsește pe buzele iubitului.

Șoapte de frunze

prin fereastra deschisă…

mireasma de tei

ia forma dorului

tăinuit în suflet    

     Una dintre secvențele de tanka poartă titlul Lumină de lună, exact așa cum intenționa Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi, să-și intituleze cartea de poezii. Astfel, Magdalena Dale se dovedește a fi și o poetă a nopții, nu doar a lunii. Noaptea constituie un răstimp al reveriei și al visării. Poeta se simte familiară în lumea astrelor. “Luna și stelele/ îmi țin companie “, scrie undeva. În altă parte, razele line de lună sunt percepute simultan cu șoaptele valurilor. Luna e surprinsă în multiple ipostaze: la scăldat, pe o pernă umezită de plâns. O dată, neliniștită și tristă, poeta așteaptă lumina de lună, cu speranța că îi va aduce mângâierea, altă dată își închipuie că luna se cuibărește în sufletul ei însingurat. Teiul, luna, dorul  sunt  reperele luminoase ale Foilor risipite, carte  caracterizată  de  o anumită melancolie dată de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea toamnei, a toamnei din natură precum și a toamnei propriei vieți.

      Dar iată că între timp toamna a sosit. Ne-o spune autoarea prin noul volum de tanka, al cărei titlu reia un celebru vers de Bashō, Amurg de toamnă. Poemul care dă titlul volumului e un pastel reușit în care este redată vitalitatea acestui anotimp și bucuria de a trăi.

Amurg de toamnă

în culori de jeratic

ce nu pălesc -

nimic nu poate opri

tumultul din suflet

     Toamna e un anotimp al rodirii în natură și al creației în domeniul artei. Undeva poeta visează la “un poem de mătase “, alteori pune față în față frumusețea naturii și creația poetică.

Pentru o clipă

libelula s-a oprit

pe o petală -

foaia încă nescrisă

așteaptă un poem

     Sentimentul predominant în vreme de toamnă este dorul, stare sufletească specific românească, un cuvânt greu traductibil. Dorul după oameni care nu mai sunt, dorul după tinerețea care nu se mai întoarce.

Un bob de rouă                               

în echilibru fragil                          

pe un ac de pin -                             

mi-e teamă să clipesc                     

să nu cadă lacrima   

     Omul ca și natura rezistă în fața vitregiilor toamnei, nu se dă bătut, se adaptează, supraviețuiește. Floarea de colț rezistă vântului toamnei, iar dorul “se cuibărește în suflet“ sau devine o amintire de neuitat. Procesul îmbătrânirii este redat și el în raport cu natura:

Am îmbătrânit

și renunț la dorințe

fără de voie -

una câte una

cad frunzele din pom   

      Împletind unele stări sufletești, precum dorul, visul, amintirea, cu transformările autumnale ale naturii, poeta ne ajută să percepem toamna cu frumusețile și vitregiile ei, să ne-o asumăm așa cum e. Ea aruncă o lumină blândă peste vitregiile toamnei, dând culorii gri, nuanțe mai calde, chiar, demne de admirat. Prin cele trei cărți de tanka realizate până în prezent poeta Magdalena Dale a devenit un nume de referință în poezia de profil din Romania.

FOŞNET PE ALEI- carte de excepție

 

Ana Drobot a cunoscut primele amănunte interesante despre poemul haiku începând cu anul 2014 şi imediat acest poem  japonez a atras-o într-un mod irezistibil. Dovadă că tot în acelaşi an a reuşit să scrie şi să i se publice primul poem haiku în antologia Chemarea cocorilor, la Editura PIM.

În anii următori a continuat să se documenteze tot mai mult despre acest poem, să-şi însusească regulile sale, să scrie mai multe poeme proprii şi să le trimită la diferite reviste şi concursuri de haiku în ţară sau în străinătate, apoi să le adune reuşind să le publice în trei volume de haiku proprii. Primul volum, Gânduri japoneze/Japanese Thoughts, a apărut la Editura Argonaut, Cluj Napoca, în 2016, al doilea volum, Plimbări/Walks/Promenades, a  apărut la Editura Press Image, Bucureşti, în 2017, iar în anul 2020 al treilea volum, Drumul spre Japonia/Towards Japan, care a apărut la Editura Fast Printing.

Cele trei cărţi publicate  se fac remarcate şi prin calitatea hârtiei şi printr-o grafică excepţională ce însoţeşte poemele, grafică ce se apropie calitativ foarte mult de cea a poeţilor japonezi, dar mai ales printr-o mare simplitate de expresie în haiku (karumi)  reuşind să comunice cititorului, potrivit regulilor acestui poem, sentimentele alese apărute timp de-o clipă în memoria autorului. Totodată observăm că în multe din poemele sale poeta respectă, însuşită  de la clasicii haiku-ului, o regulă importantă: folosirea kigo-ului, a referinţei despre natură. Astfel, natura, mediul înconjurător în general, este prezentă în majoritatea poemelor sale conţinute în cele trei cărţi menţionate plecând de la cele mai simple elemente cum sunt frunzele, florile sau greierii.

Şi în această nouă carte, al patrulea volum de poeme haiku apărut recent, întitulat FOŞNET PE ALEI , poeta nu se desparte de regulile poemului haiku. Deşi natura continuă să aibă un rol bine stabilit în majoritatea poemelor sale, dar şi respectarea celorlalte reguli prozodice (de formă) şi estetice şi le autoimpune. Amintesc câteva reguli estetice pe care observ că poeta le cunoaşte şi le aplică:

-hosomi-delicateţea simţirii prin amintirea unor lucruri mărunte, aparent neînsemnate care duce la înţelegerea mai profundă a poemului.

-karumi-o mare simplitate, o uşurinţă în expresie, dar care nu are nicio legătură cu banalitatea ci doar cu puritatea simţirii.

-sabi-patina vremii.

În plus, ceea ce observăm în acest volum ca aspect de  noutate este distribuirea  poemelor pe mai multe capitole distincte: Primele priviri, Amintiri, Vise,  Raze de soare şi Gânduri, ceea ce le face mai uşor de înţeles.

Câteodată, citindu-i poemele,  mai observăm că uneori autoarea  este tentată să se desprindă de regulile clasice ale poemului şi să practice un haiku mai modern în care prozodia nu nu mai este respectată  cu sfinţenie: în acest fel, la unele poeme ale sale, sistemul celor 17 silabe care ar trebui distribuite în sistemul clasic 5-7-5 nu mai este obligatoriu, iar kigo-ul este subînţeles doar sau chiar dispare cu totul. De altfel, mulţi poeţi contemporani consideră că respectarea prozodiei clasice 5-7-5 nu ar trebui mitizată putând fi folosită doar orientativ. Ei arată că de multe ori în poemele care respectă prozodia clasică poeţii folosesc materiale de umplutură cum ar fi conjucţiile ca să ajungă la numărul de silabe prestabilit. 

Cred că poetei nu i-ar fi fost greu să  respecte regulile prozodice clasice, adică numărul de silabe clasic, însă a considerat mult mai important să respecte ideea exprimată de poem chiar dacă numărul de silabe nu se încadra in 5-7-5. Dar dacă poemul haiku realizat în acest mod  este de calitate, adică dacă are atributele de bază ale unui haiku autentic, cum sunt puterea de sugestie şi spiritul haiku, totul este în regulă.

Puritatea sentimentelor de iubire este uşor de observat în multe poeme. Iubitul, deşi nu este numit clar, îi cuprinde gândurile în fiecare clipă şi lui îi sunt dedicate câteva poeme deosebit de fumoase din care amintesc următoarele două 

Cuvinte nerostite/ între noi /crizantemele

Primii struguri/câteva minute în plus/ împreună

Alteori, despărțirea de persoana iubită îi sugerează  că poate nu va mai întâlni iubirea, că de acum timpul ei s-a dus, va deveni poate bătrână și singură:

O despărțire/echinocțiul de toamnă / tot mai aproape

Uneori  sărbătoarea dragostei (Dragobetele) o face să vadă dovezi de iubire peste tot în jurul ei:

De Dragobete/ trecerea de pietoni/ cu doi porumbei

Sensibilitatea sufletească deosebită a poetei se poate observa într-un poem în care în  mintea sa poate auzi  o muzică pe care alţii nu o aud:

Ţurţuri de gheaţă/ notele muzicale/ găsite-n minte

Nostalgia singurătăţii  apare în unele poeme însoţită de o uşoară melancolie:

Nimeni  acasă-/ frigul din octombrie/ printre albume

Fluturele stând/ ca un semn de carte/ pe un vers de poem

Amintirile sale sunt foarte bine redate:

Copilǎrie –/pe albumele foto/ urme de cireşe

Şi putem  exemplifica şi mai bine cu două poeme ce descriu amintirile despre bunica sa:

Aroma de nuci-/aranjând în vitrină/ vasul bunicii

Floare de cimbru-/ redescopăr parfumul/ bunicii mele

 Cartea mai conţine în final notele de lectură, lista cărţilor publicate, biografia autoarei şi o lista cu premii obţinute la diverse concursuri la care a participat.

Ar fi greu să facem o selecţie şi o clasificare a poemelor haiku din acest volum dintr-un  motiv foarte simplu: fiecare poem are o amprentă distinctă şi nu poate fi comparat cu celălalt, în fiecare poem poate exista un mod diferit de percepţie a naturii şi numai respectarea regulilor estetice, a spiritului haiku şi a puterii de sugetie,  ne dovedesc calitatea acestora. 

Citiţi, vă rog, poemele din acest volum! Ceea ce iese în evidenţă după citirea lor este că avem în faţă o poetă cu talent autentic, cu o maturitate şi o sensibilitate deosebită care îi permit  să realizeze  poeme haiku de calitate.

        

                                                    Valentin NICOLIȚOV

REVISTA HAIKU A ÎMPLINIT 30 DE ANI

                     Valentin NICOLIŢOV

La 10 martie 2020 s-au împlinit 30 de ani de la înfiinţarea Revistei Haiku, realizată prin devotamentul profesorului Florin Vasiliu care a fost şi fondatorul revistei Haiku şi al Editurii Haiku. Revista Haiku este, cronologic vorbind, una dintre primele reviste de haiku înființate în Europa. Certificatul său de naștere a fost semnat în martie 1990 de către fondatorul revistei, Florin Vasiliu (1929-2001). În comitetul de redacţie al revistei Haiku au fost reuniţi mari poeţi români cum a fost Marin Sorescu, ulterior numit Ministru al Culturii, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Acsan şi alţi traducători importanţi de poeme haiku. În paginile revistei Haiku au publicat poeme haiku şi mari poeţi români cum au fost Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Gheorghe Tomozei, Petre Ghelmez etc. În anii următori, începând cu 1991, s-a înfiinţat SRH, iar din 1993 şi alte societăţi și cenacluri de haiku în mai multe orașe din România:Constanţa, Slobozia, Târgu-Mureş, Iaşi, Cluj etc.

Un an important în activitatea revistei Haiku este anul 1994, atunci când a fost implicată, împreună cu poeţii de haiku din România, la sărbătorirea tricentenarului Matsuo Basho în România (1694-1994), aniversarea fiind marcată prin publicarea unui număr special al revistei Haiku şi printr-un simpozion organizat la sediul Uniunii Scriitorilor din România, dar şi prin realizarea unei cărţi cu poeme haiku traduse în limba română întitulată Matsuo Basho sfântul haikuului.

Revista Haiku colaborează cu mai multe reviste de profil haiku străine: Gong (revistă franceză de haiku editată de Asociația Francofonă de Haiku), Ginyu (revistă publicată de Asociația Mondială de Haiku din Japonia), Frogpond (revistă publicată de Societatea de Haiku din America), World Haiku și Ko (reviste de haiku din Japonia), revista bulgară Matador precum şi cu multe publicații online din Franța (Ploc!), Marea Britanie (New Hope International Rewiev) și din România (Constelații Diamantine, Pro arme, Vatra etc.).

Reprezentanții Societății Române de Haiku și ai revistei Haiku au participat la numeroase întâlniri și evenimente internaționale de prestigiu (la primul Congres European de Haiku în Germania - 2005, la Conferința Asociației Mondiale de Haiku de la Tokyo - Japonia 2007, la festivalurile de haiku din Sofia, Bulgaria, în 2005, sau din Pecs, Ungaria, în 2010, la festivalul din Ghent din Belgia, în 2013 la Festivalul internaţional de haiku de la Mamaia, Constanţa, din România, iar în 2017 la Festivalul internaţional de haiku de la Parma, Italia). În sfârșit, haijinii români se numără printre câștigătorii a numeroase premii la concursuri internaționale de haiku.

Suntem fericiți să observăm că revista Haiku a S.R.H. a fost realizată în mod continuu timp de 30 de ani și vă prezentăm astăzi numărul 63/2020, datorită participării tuturor colabo-ratorilor noștri - poeți, membri ai SRH, care au făcut astfel ca publicarea revistei să fie posibilă. Sub egida revistei Haiku se desfăşoară activităţi importante: concursuri anuale internaționale de haiku, expoziții de foto - haiku și haiga, lansarea de noi cărți de haiku, tanka, senryu şi haibun ale autorilor memebri ai SRH și de noi antologii.

Sunt în scriptele SRH peste 200 de poeți români de haiku. Poeții români sunt preocupați să citească și să învețe regulile poeziei japoneze, să adapteze și să aplice aceste norme. Împreună cu poemul într-un vers original din România poemul haiku este unul dintre poemele cele mai mici care există, cu trei versuri conţinânde 17 silabe suspendate într - un colț de spațiu și timp care au devenit poezie la nivel global. Cu cele 17 silabe, poemul haiku, considerat un poem auster (fără ritm şi fără rimă), cu o filosofie străină şi multe reguli prozodice şi estetice de respectat, continuă să câştige tot mai mult teren în România. Dar un haiku nu este ușor de scris și de înţeles dacă poeții și cititorii nu sunt familiarizaţi cu această formă de poezie şi dacă nu posedă talent poetic.

Mulți poeți din diaspora românească au publicat cărţi de haiku: Amintim pe Dumitru Ichim în Canada, Florentin Smarandache, dramaturg și matematician și Ștefan Gh. Theodoru, inginer și scriitor, în SUA, poeții Mihai Prepeliţă și Vasile Spinei – în Republica Moldova etc.

Menţionăm mai multe antologii publicate în România.

-Prima antologie de haiku în România a fost realizată de Florin Vasiliu : Umbra libelulei /L’ombre de la libellule, în 1993 la Editura Haiku, București.

-A doua, o microantologie de haiku, O sută de catarge / Centaine de mâts, a fost realizată de Florin Vasiliu şi Șerban Codrin la Editura Haiku, București, 1997 .

-În anul 1999 a fost publicată, o antologie română de haiku înti-tulată Caligrafiile clipei /Les caligraphies d’instant, Editura Va-sile Cârlova, București (coordonator Cornelia Atanasiu).

- În anul 2000 a fost publicată antologia aniversară de haiku Luna-n ţăndări-10 ani de haiku/La Mois brisé-dix ans de haiku, de către Florin Vasiliu în colaborare cu Mioara Gheorghe, la Editura Haiku, București.

- O nouă antologie de haiku românesc, Surâsul crizantemei / Le sourire de la chrysanthéme, a fost publicată de Ioan Găbudean la Editura Ardealul, Târgu - Mureş, în 2004.

Începând cu anul 2005, SRH şi revista Haiku au organizat primul concurs de haiku, al cărui prestigiu a crescut în următorii ani, ast-fel că în anul 2007, competiția a devenit internaţională. Începând cu numărul 37 al revistei Haiku (primăvară /vară), am publicat ediția bilingvă a revistei Haiku (în română - franceză și română - engleză pentru textele principale), iar concursul de poezie a fost organizat pe trei secțiuni lingvistice: română, franceză și engleză.

- Pe baza selecției, poemele concurenților români și străini care au participat la primul concurs internațional de haiku, au fost publicate într - o primă antologie internațională de haiku, întitulată Greieri și crizanteme/Cigales et chrysanthémes (2007), de Valentin Nicoliţov, la Editura Orion, Bucureşti.

- Mai târziu, în 2010, a fost publicată prima mare antologie de haiku românesc intitulată, Când greierii tac…20 de ani de haiku / Quand les cigales ne chantent pas ...20 ans de haiku, incluzând 147 poeţi români importanţi şi prima anthologie de haiku româ-no-franceză, Apus de soare/Coucher de soleil, ambele antologii având ecouri favorabile atât în ţară cât şi în străinătate (de același realizator, Valentin Nicoliţov, la Editura Societății Scriitorilor Români, București).

- În anul 2012 au fost publicate, de același realizator, prima antologie românească de senryu, bilingvă, în română şi engleză, Zi de chenzină/ Pay Day / Jour de la quinzaine, și prima antologie româno-americană de senryu / Terapie prin senryu/ Senryu Therapy/ Senryu Therapie, la Editura Societății Scriitorilor Români, București, în colaborare cu poetul american Bruce Ross.

-În 2015 au fost publicate de Magdalena Dale, primele anthologii române de tanka, Feuilles dispersées / Foi risipite/Scattered leaves şi Ploaie de stele/Rain of Stars, Editua Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti.

-De asemenea, în 2016 a fost publicată de Valentin Nicoliţov şi Bruce Ross (U.S.A.) prima antologie româno-americană de haibun, bilingvă, Voyages à travers les saisons/ Călători prin anotimpuri/ Travelers trough Seasons, la Editura Societății Scriitorilor Români, București.

-În 2017 a fost publicată de Vasile Moldovan prima anthologie română de poeme într-un vers, bilingvă, la Editura Societății Scriitorilor Români, București.

-În 2018 a a fost publicată de Valentin Nicoliţov prima anthologie română de poeme de iubire, la Editura Societății Scriitorilor Militari, București.

Am făcut o scurtă trecere în revistă pentru a ne reaminti primele realizări ale revistei Haiku, primii noștri colaboratori entuziaști de haiku și primele poeme haiku create de poeții români.  

Putem spune că cele mai multe speranțe s-au realizat și ceea ce nu a fost realizat încă este inclus în planurile de viitor ale S.RH. și ale revistei Haiku. Vom continua să încurajăm cercurile şi societăţile de haiku din ţară, pentru a descoperi și a promova noi talente pentru această formă de poezie, bazate pe un adevărat talent poetic. Dorim să continuăm să promovăm colaborarea cu poeții străini de haiku, să traducem din poezia lor, să organizăm concursuri internaționale de haiku și să participăm la alte întâlniri şi concursuri în străinătate.

Doresc să ne reamintim primii colaboratori ai revistei Haiku care acum nu mai sunt printre noi : Radu Cârneci, Titus Andronic, Mioara Gheorghe, Vasile Smărăndescu, Bogdan Ioan Pascu, Cornelia Conta, Emil Burlacu, Vasile Mustaţă, Jules Cohn, Emilia Dumitrescu, Dumitru Radu şi Virginia Butescu.

Cu ocazia celei de a 30 aniversări a înfiinţării revistei Haiku noi urăm tuturor poeţilor, cititorilor şi prietenilor poeziei haiku mult succes în creaţia lor literară pentru a realiza pe pământ cel mai durabil imperiu: acela al poeziei haiku. Veniţi alături de noi ! Paginile revistei Haiku vă sunt oferite cu prietenie. Sperăm că actuala selecţie din poemele noastre ce o prezentăm în numărul aniversar de azi al revistei Haiku va fi convingătoare (selecţii de poeme haiku, senryu, tanka şi poeme într-un vers).

ALEXANDRA FLORA MUNTEANU - O amintire frumoasă-

23.01.1951-31.07.2020

Îmi este foarte greu să vorbesc despre plecarea prietenei noastre, scriitoarea Alexandra Flora Munteanu, dintre noi, pentru totdeauna. O am încă în memorie așa cum se întâlnea cu noi, iubitorii de literatură, cu sufletele noastre „vibrând  în consonanță’’ în fața scrierilor de proză sau poezie, cum sugerează titlul uneia dintre cărțile sale din anul 2013.

Scriitoarea Alexandra Flora Munteanu s-a născut la Deva, jud. Hunedoara, pe 23.01.1951. A copilărit în Constanța, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța în 1970 și Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Secția română-engleză, în 1975.

A fost cadru didactic, profesor de limba engleză, în Constanța la Liceul Economic și de Drept Administrativ Nr.1, Liceul Petromar Nr.9 și la Școala Generală „Nicolae Tonitza” Nr.39.

A desfășurat activitate de cercetare pedagogică, a fost critic literar și traducătoare. A tradus poezie, proză și literatură de tip nipon, tanka, renku, haiku, haibun.

A fost membră a Cenaclului Literar M. Sadoveanu, vicepreședintă a Societății de Haiku Constanța, membră a Societății Române de Haiku și  a Asociației Multiculturale Anticus.

A fost redactor și traducător al revistelor Dobrogea Culturală și Albatros.

          Ca membru de bază și susținător devotat al Societății de Haiku din Constanta, a avut o activitate prodigioasă, în organizarea si participarea la diferite evenimente, festivaluri și colocvii naționale și internaționale precum și la realizarea și traducerea revistei bilingve Albatros (în perioada 2003-2020).

Despre întâlnirea cu haikuul, autoarea ne spunea că este un destin, afirmație din ultima sa carte, întitulată Printre anotimpuri - Haiku, din anul 2019.

Scrierile sale de sorginte niponă au fost publicate în reviste din țară și străinătate, în antologii românești și antologii internaționale astfel:

-A tradus circa 30 de titluri de carte printre care cinci antologii internaționale de haiku.

-A publicat sase volume personale cu poeme haiku sau scrieri despre haiku.

-A publicat  numeroase  opinii critice, studii si cercetări de psihologie si pedagogie, mai ales la VIF Constanţa.

Alexandra Flora Munteanu a plecat lăsând în inimile noastre nostalgia, că nu o vom mai revedea niciodată pe cea care ne impulsiona mereu să scriem, care ne traducea lucrările, care ne îndruma, dându-ne curaj și încredere, spre editură și tot ea avea grijă ca lucrările noastre să fie cunoscute, prezentate și apoi le aduna în cărțile ei, despre activitatea  Cenaclului Mihail Sadoveanu,  a Societății de Haiku Constanța,  a Societății Române de Haiku,  a Asociației Anticus sau despre alte instituții de cultură, evenimente literare naționale sau internaționale, despre reviste tipărite etc. Ne înconjura cu profesionalismul ei, dar şi cu prietenia dătătoare de încredere în forțele proprii și talentul nostru.

Nu o vom uita, așa cum nici ea nu ne-a  uitat niciodată antrenându-ne în multiple activități culturale.  Nu lăsä pe nimeni să fie singur sau trist, revărsând asupra tuturor bucuria de a munci și a se afirma.  M-a impresionat prin căldura, răbdarea și profesionalismul său. Dar mai ales prin sensibilitatea deosebită a sufletului său de poet ar fi multe de spus. Prefer să amintesc aici cateva poeme de-ale sale:

Ploaie de nuferi-/lacul aşteptând/ tăcerile bărcilor

Înţelegere-/ blânda şoaptă a serii/ luna cu dealul

Clepsidra goală- / ştearsă de praf pe birou/ creanga de cireş

La plecarea ei dintre noi îi mulțumesc pentru tot ceea ce a realizat pentru literatură, dar în mod special pentru haiku și pentru mulţi dintre scriitorii din Constanța și din  România. Îi vom păstra, mereu, un gând frumos ca și sufletul său dragei noastre prietene, Sanda și în memoria închei la rândul meu cu un haiku:

O rază de august/ pe biroul trist al poetei-/ nicio filă întoarsă

                                                                                 Mihaela Cojocaru

Și trilul mierlei...

        La debutul editorial în haiku cu volumul Doar clipa... (Editura Orion, București, 2005), Valentin Nicolițov era deja un scriitor cunoscut, afirmat pe mai multe planuri: proză (Iubiri risipite, Editura Vasile Cârlova, prefață de Radu Cârneci), poezie (Anotimpul iubirii, Editura Orion, 2003, prefață de Radu Cârneci) și roman (O singură iubire, Editura Orion 2004, prefață de Ion Rotaru).

         Într-un text scris în anul 2000, cu puțin timp înainte de a ne părăsi, și publicat în deschiderea plachetei Doar clipa..., profesorul Florin Vasiliu îl caracteriza astfel pe scriitor:

         Valentin Nicolițov vine din lumea inginerilor cu câteva daruri care îl apropie de umaniștii care scriu – o lectură în domeniu continuată sârguincios și după terminarea studiilor, har poetic,

un ochi de bun observator al lumii, o fire luminoasă și echilibrată.

          Cunoscându-i profesia sa de bază de inginer, era de așteptat ca Valentin Nicolițov să adopte în poezie cultul preciziei. Conștient că rostirea poemului haiku durează doar o clipă, chiar dacă scrierea lui cere uneori cazne îndelungi, el drămuiește timpul știind că adesea o experiență bogată de viață este concentrată într-o singură clipă, într-o respirație, cum ar spune Nichita Stănescu. Da, o respirație, atât ține rostirea celei mai scurte povești de viață, incluse în orice haiku. De aici preocuparea permanentă pentru formă, pentru respectarea strictă a numărului de 17 silabe, tot atâtea secunde fiind necesare pentru actul fiziologic al respirării. Urmând pilda maestrului său și al nostru, al tuturor celor din prima generație română de haijini, Florin Vasiliu, care ne-a dat o carte etalon în Tolba cu licurici, la rândul său poetul Valentin Nicolițov tinde în haiku la perfecțiune și de multe ori o și atinge, cum ar fi în următorul micropoem:

Culeg ghiocei.

O ţigancă bătrână

adună vreascuri

          Câte lumi diferite încap în numai 17 silabe! Copilăria și bătrânețea, frăgezimea primelor flori de primăvară și crengile uscate bune numai pentru foc umplu cele două talere ale unei nevăzute balanțe. Nevăzute, dar trăite aievea în imaginația poetului și retrăite prin ecourile ei în rândul cititorilor. În alt poem, într-o clipită, poetul poate străbate spații cosmice:

A căzut o stea…

Privighetoarea cântă

în Carul Mare

          Un crâmpei s-a desprins de cer și a căzut, mistuindu-se în flăcări, spre pământ. În timp ce steaua coboară în neființă, cântecul privighetorii, considerată de unii regina nopții, se înalță la cer, ca un imn de slavă, ca o odă a bucuriei de a exista. Inspirați de un celebru haiku a lui Matsuo Basho despre broască, poeți de pretutindeni au scris o mulțime de poeme haiku pe aceeași temă.

          Valentin Nicolițov a publicat un singur haiku pe această temă. Unul singur, dar foarte bun, care se ține minte. Broasca lui e atât de gingașă și fragilă, încât nici nu trosnește în ciocul berzei,

moartea ei având loc într-o tăcere deplină:.

Pe mal o broască

în ciocul unei berze.

Și nici un sunet

          În acelaşi volum a publicat mai multe poeme pe tema morţii:

A sosit toamna.

Frunze-n rotire lină,

moarte ușoară

Cimitir pustiu.

Pâlpâit de candele,

croncănit de ciori

Liniștea casei.

Lângă portretul tatei,

fixă, pendula

DRAGOSTEA ÎN HAIKU

          Poetul Valentin Nicolițov se numără printre autorii români care au abordat dragostea în haiku o temă specifică mai mult poemului tanka. În cartea amintită mai sus deși erau puține haiku-uri de dragoste, ele s-au dovedit a fi o sămânță rezistentă și roditoare, atât pe ogorul propriu cât și pe cele învecinate:

Dragostea dintâi…

visez s-o întâlnesc

în altă viață

Două umbrele

fug prin ploaia de vară – /

îndrăgostiții

Îți mângâi părul…

în vârful degetelor

pulsul inimii

UMOR ȘI IRONIE

          Remarcăm că poetul a scris și poeme senryu, gen aflat în literatura română încă în stadiul de pionierat. Iată un poem senryu cu o notă de umor:

La mustărie

dans de muște bețive

pe cânt de țambal

          Și alt senryu ironic:

Soare-n eclipsă.

Cu gurile căscate,

privim, toți, cerul

          Când cele două procedee se unesc, iar domeniul de desfășurare este cel social, morala care se desprinde, ca și la o fabulă sau o epigramă, are un gust amar:

În dosarul meu

doldora de informări –

semnații toți prietenii

          Aflat de aproape 20 de ani la conducerea revistei Haiku și de 10 ani la cârma Societății Române de Haiku, Valentin Nicolițov, pe parcursul anilor a adunat poemele scrise și publicate prin diferite reviste, participând cu unele dintre ele la diferite concursuri unde a fost adeseori premiat.

           În ultimii 15 ani domnia sa a scris, coordonat și publicat 15 cărți, atât volume proprii, dar și antologii cu poeme de inspirație niponă de diferite genuri, deci, în medie, a publicat câte o carte e an. Câteva dintre acestea au fost inspirate sau stimulate de poemele haiku și senryu aflate în primul volum, Doar clipa... E vorba de unele antologii si carți de haiku importante:Zi de chenzină (antologie română de senryu) și Terapie prin senryu (antologie româno-americană de senryu), ambele apărute în 2012 la Editura Societății Scriitorilor Români. A urmat în 2017, cartea Poeme de iubire / Poemi d’amore / Poemes d’amour (Editura Societăţii Scriitorilor Militari) precum și o amplă antologie română cu Poeme haiku de iubire, apărută un an mai târziu la Editura Societății Scriitorilor Români.

          De remarcat că poemele sale de iubire le-a prezentat şi la Conferința Mondială de Haiku din Italia (de la Parma) în 2017 (World Haiku Association Conference), la care a participat în calitate

de reprezentant al Societății Române de Haiku.

          Titlul  volumului actual de poeme a fost dat de un vers dintr-un haiku premiat la un concurs internațional, Și trilul mierlei...

         Iată poemul complet:

O cruce nouă

lângă una putredă.

Și trilul mierlei...

          Primele două versuri descriu o atmosferă sumbră, de cimitir. Dar iată că versul de încheiere te scoate din starea de deznădejde pricinuită de pierderea celor dragi și te înalță, te duce poate cu gândul la lumea de dincolo, dar mai sigur la natura din jurul nostru care moare câte puțin, dar renaște mereu, în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare an. Poetul observă la un moment dat un fluture alb ca sufletul meu, iar contemplarea florilor de cireș, adorate și de români nu numai de japonezi, este atât de captivantă, încât se oprește din scris.

Pierdut în cer

departe un fluture alb

ca visul meu

Stau în grădină

sub cireșul în floare –

și nu scriu haiku

          Dragostea își reia un loc important în această carte de haiku, dar, acum, autorul manifestă un simț al echilibrului, fiindcă la 15 ani de la apariția primului volum de poeme haiku  iubirea apare în straie noi, mai potolită, potrivit noii etape de viață, si este prezentată cu mai mult

umor:

Te țin în brațe,

dar focul din cămin –

abia mai arde

Iubita-i goală,

dar prefer s-o învelesc

să nu răcească

Plaja de nudiști.

Nu-mi găsesc prietena:

caut o blondă...

          În această etapă de viață predomină parcă ceva mai mult unele regrete:

Zidul scorojit,

prispa cu trepte rupte.

S-au dus bunicii...

Seara la țară,

părinții mei nu mai sunt.

Mai sunt greierii

Am vândut casa-

mi-a rămas de la părinți

 doar un nor pe cer

La casa vândută

doar un leagăn de copil

mișcat de vânt

Flori din plastic

pe mormântul mamei.

Semn de iubire?

O frunză uscată

lângă tine pe bancă-

încă o toamnă

Încă o toamnă-

și o ploaie rece căzând

peste amintiri

Vine Anul Nou...

De-acum bem șampania

în pijamale

          In acest volum temele poemelor haiku au fost grupate pe nouă capitole distincte (Anotimpuri, Părinţi şi bunici, Scoala, Diverse, Casa părăsită, Marea, De dragoste, Senryu şi Doar clipa).

          Să nu uităm că indiferent de capitolele în care sunt plasate poemele haiku au o putere de sugestie  de înaltă calitate şi un spirit haiku deosebit. M-as referi doar la un singur exemplu în care spiritul haiku este foarte pregnant, la tentativa de a opri timpul în loc sau de a-i inversa cursul, exemplu  care apare într-un poem memorabil pe care îl reamintesc in final:

Întorc clepsidra,

dar timpul curge mereu

 în același sens

          Există o seamă de poeți care au scris poeme profunde, care se citesc cu plăcere și în bună măsură se țin minte de împătimiții haiku-ului. I-aș numi aici pe Florin Vasiliu și Șerban Codrin, Radu Patrichi și Valentin Busuioc, Țicu Valer și Dan Florică. În această familie de spirite îl pot încadra şi pe poetul Valentin Nicolițov. Iar in volumul apărut de curând, Și trilul mierlei..., poemele sale se citesc cu o plăcere deosebita.

                                                                    Vasile Moldovan