În anul 1866, fostul ambasador al României în Franța, poetul Vasile
Alecsandri (1821-1890), a exclamat: românul
s-a născut poet. În acest articol, voi explica istoria poemului scurt
japonez în România, cu un accent aparte pe haku.
Tradiția poetică românească datează din scrierile lui Ovidiu (43
î.Hr.–17-18 d.Hr.), care și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Tomis, astăzi
orașul Constanța. A scris în latină, principala limbă din care derivă româna.
Una dintre primele apariții ale poeziei japoneze scurte în limba română a
fost traducerea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838–1907) a două tanka în 1878.
În 1904, un articol despre poezia japoneză a fost publicat în revista
Evenimentul și la scurt timp după aceea, în 1911, poetul Alexandru Vlahuță
(1858–1919) a scris eseul novator„Poezia și pictura japoneză”, traducând tanka
și haiku din franceză. Unii sugerează că primele poezii de tip haiku în limba
română sunt niște versuri ale lui Alexandru Macedonski (1854–1920), care a
descoperit literatura japoneză la Paris. În 1919, poetul George Voevdica
(1893–1962) a tradus poeme tanka din germană și le-a publicat sub numele de „Flori
orientale”. La scurt timp după aceea, în 1935, poetul simbolist Alexandru T.
Stamatiad (1885–1955) a publicat douăsprezece poezii originale în stil haiku.
Poezia în formă scurtă are propria sa istorie în literatura română. Poetul
de renume mondial Ion Pillat (1891–1945), celebru pentru poemele sale într-un
singur vers, a fost descris drept „Un singur nai, dar câte ecouri în păduri”.
Poemul său, „Din shamisen”, amintește de Muntele Fuji, Kumamoto și Nikko, în frumoase
catrene:
Munte Fuji,
Munte Fuji
Peste tine
zboară norii -
Berze albe,
berze negre,
Cu aripile
întinse.
Prima antologie de haiku din România, „Suflet japonez”a fost publicată în
1935, tradusă din germană de scriitorul Traian Chelariu (1906–1966).
În primii ani ai secolului al XX-lea, Lucian Blaga, diplomat și poet
(1895–1961), a folosit cuvântul haiku într-una dintre poeziile sale,
referindu-se la „spiritul haiku” într-unul din poemele sale în care fulgii de
nea îngheață lumina în iarna rece a cuvintelor.
Poetul și eseistul Aurel Rău (n.1930), a adus cititorului român poezia
japoneză cu cele două colecții ale sale, „În inima lui Yamato” (1973) și „Gutui
japonez” (1996), în care a explicat elementele de bază ale poeziei japoneze și
a compus poezii în stil haiku.
Nichita Stănescu (1933–1983), poet de renume internațional, cu un profund
simț al lirismului, a explorat pe scurt haiku:
Dacă timpul
ar fi avut frunze,
ce toamnă!
Marin Sorescu (1936–1996), apreciat și pe plan internațional, a scris:
Trec pe cer,
în formă fixă cocorii
sonetele țăranilor.
Ultimele trei decenii reprezintă o perioadă prolifică pentru haikuul
românesc. Din 1990 încoace, pasionați precum Florin Vasiliu și Vasile
Smărăndescu și alți poeți precum Manuela Miga, Magdalena Dale, Valentin
Nicolițov, Eduard Țară, Marius Chelaru, Ion Codrescu ș.a., au promovat și scris
haiku în România.
Fost diplomat la Tokyo, Florin Vasiliu (1929–2001) în colaborare cu
Brândușa Steiciuc, a scris cartea „Constelația haiku; Interferențe lirice”, un
fel de piatră de temelie în îndrumarea românilor în înțelegerea și scrierea
haiku-ului.
O figură importantă în scena haiku-ului de astăzi din România este Valentin
Nicolițov, prolificul redactor-șef al revistei Haiku și președinte al
Societății Române de Haiku. Prima asociație a pasionaților români de haiku a
fost înființată în 1991 la București, urmată de cercurile și societățile locale
de haiku din regiunile Constanța Slobozia, Târgu Mureș, Târgoviște.
Klaus Dieter-Wirth, vorbind despre haiku în Europa la simpozionul „Haiku
today in Europe and Japan” (Belgia, 2014) a subliniat importanța festivalurilor
internaționale de haiku din Constanța, România. A remarcat și revista bilingvă
Albatros, editată în România de Ion Codrescu.
Ceainăria Sakura din Cluj-Napoca este renumită pentru promovarea haiku-ului.
Acolo s-a întâlnit prima dată cu haiku poeta Cristina Oprea. În orașul
Slobozia, în 1995, Șerban Codrin, a înființat o școală de haiku și două
reviste, Orion și Micul Orion. În acest deceniu foarte prolific pentru haiku în
România, Șerban Codrin a publicat două dintre propriile sale colecții, „Grădina
Zen” și „Dincolo de tăcere”. Alte culegeri au fost publicate de Mioara Gheorghe
(Petale de lumină), Florentin Smarandache (Clopotelul tăcerii), Florin Vasiliu
(Traista cu licurici), Ștefan Teodoru (Întâlnire în amurg) și Duțu Nițu
(Scrisorile pașilor).
Traducerile autorilor români sunt publicate regulat în reviste tipărite de
haiku japoneze: Ko, Hi, HIA, World Haiku etc. Haikuuri românești sunt
publicate, atât în engleză, cât și în japoneză, în reviste on-line.
Alegerea unui eșantion reprezentativ de poeți haiku, activi astăzi în
România, este un demers dificil. Recenta antologie multilingvă World Haiku 2023
a inclus 8 autori români, printre care:
Mariaus Chelaru (1961–) ne oferă un bun exemplu de haiku neregulat, care,
deși deconectat de anotimpuri și natură, este plin atât de natură umană, cât și
de nostalgie:
înlăuntrul meu
o parte întunecată
luminată de visele copilăriei
Valentin Nicolițov (1945–) eludează orice kigo în acest haiku:
La miezul nopții
cățărat pe-un scaun
caut o carte
Un al treilea haijin, Vasile Moldovan (1949–), explorează efemeritatea:
Tot ce am scris
în ziua de ieri pe nisip
vântul a șters peste noapte
Mai aproape de modelul clasic, Mona Iordan (1953–) își încadrează versurile
în natură, undeva în primăvară:
Asfințit
umbrele pădurii
încă ciripesc
Ana Drobot (1983–) îmi amintește de Pieter Bruegel cel Bătrân cu oglinda sa
concavă care poartă lumea întreagă în spate:
Bătrân călător –
singurul bagaj cărat
cerul cu stele
Ceea ce apreciez personal este metrica, mai apropiată de clasicele silabe japoneze
5-7-5, precum și straturile de semnificații posibiledespre care, de exemplu, eu
aș vrea să mă gândesc la Creator.
Merită remarcat haiku-ul lui Réka Nyitrai, beneficiară a Premiului
Touchstone Distinguished Books 2020 pentru colecția sa, „While Dreaming Your
Dreams” (Valencia Spania: Mono Ya Mono Books, 2020):
în timp ce îți visezi visele
uneori poți auzi
fiarele albastre scrâșnind din dinți
Este de asemenea demnă de amintit o lucrare monografică recentă de Aurica
Văceanu (Ed. Betta 2023 – 415 pagini în română) „Mesaj efemer – Șerban Codrin
și poezia Zen”, reprezentând un fel de manual de haiku, tanka și renku.
O antologie, încă nescrisă, de haiku în România după 1990, necesită un
spirit critic obiectiv, care să îmbrățișeze diversitatea abordărilor sugerate
în acest articol. Revista Haiku de relații româno-japoneze nr.69/2023
(primăvară – vară) cuprinde câțiva autori de haiku de seamă, dintre care
majoritatea sunt menționați mai sus.
Haiku moldovenesc
De menționat că referirea la haiku în România nu este același lucru cu
referirea la haikuul românesc – limba este vorbită în multe alte țări, inclusiv
în Republica Moldova, unde limba oficială este româna.
Printre poeții moldoveni de haiku care scriu în limba română se numără Ion
Hadârcă, Mihai Prepeliță și Vasile Spinei. Spinei,deosebit de activ, a publicat
nouă colecții de haiku atât în română, cât și în engleză. Următoarele două
haikuuriexpun calitatea dulce-amăruie a lucrării sale:
Sub tufa de
liliac
cerșetorul
își numără
monedele
(din cartea
sa din 1996 Surâsul călugărului / The Monk’s Smile – traducere de Mihaela
Codrescu)
în poiana
plin de
nu-mă-uita
urmele
pașilor dispar
(din cartea
sa din 2000, Nu mă uita – traducere de Ion și Mihaela Codrescu)
***
Povestea haiku-ului din România este una în evoluție. O gamă diversă de
inovații și dezvoltări au loc în mod constant, iar compoziția haiku-ului
întinerește continuu. Mințile și spiritele oamenilor sunt libere și există o
varietate sănătoasă de abordări, de la cele lirice la cele pline de umor și
chiar așa-numitul „Dada haiku”.
Un număr tot mai mare de tineri români compun și publică și haiku.
Încurajați de profesori și instructori entuziaști, copiii din România învață să
înțeleagă, să se bucure și chiar să compună haiku. Legăturile stabilite între
România și Japonia se dovedesc benefice. De exemplu, câștigătoarea Premiului
JAL Haiku la al 17-lea Concurs Mondial de Haiku pentru Copii a fost Iasmina
Butnărescu (în vârstă de 12 ani) cu acest haiku:
Orașul
aglomerat
Copiii evadează
În basme
vechi
După cum putem vedea, haikuul este popular în România, poate și pentru că transmite
atât de concis sentimentele umane. Românul este într-adevăr „…născut poet”.
Haiku-urile sunt înrădăcinate în natură, iar natura sufletului românesc este
una poetică. În societatea digitală de astăzi, interesul față de haiku,
manifestat atât de tineri, cât și de bătrâni, este unul încurajator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu