ADINA ENĂCHESCU - OPERA UNEI VIEȚI

 

Vasile Moldovan

  

            Poeta Adina Enăchescu se numără printre seniorii a două areale literare, cel de inspirație niponă și cel din zona Vâlcea. Deși, a debutat târziu în literatură, domnia sa a reușit să recupereze timpul pierdut și să publice în mai puțin de un sfert de veac (1997-2020) un număr de 35 de cărți de  mare diversitate având drept numitor comun poezia.

            În ultimul timp, în drumul spre perfecțiune, poeta a simțit nevoia să revină asupra unor etape de creație, precum și asupra unor genuri literare, și să facă o selecție asupra vastei sale opere literare, să cizeleze unele poeme şi să adauge altele noi. E o preocupare de toată lauda pentru un autor care ține la creația sa și care se străduiește să scrie nu numai mult, ci cât mai frumos posibil, după talentul și posibilitățile sale de a se afirma și a se menține în lumea literară, atât de diversă și agitată în  care trăim.

           Un prim pas pentru limpezirea creației proprii, pentru selectarea celor mai bune creații și pentru darea unor variante definitive, l-a făcut doamna Adina Enăchescu  cu prilejul celei de a 80 a aniversări. După publicarea a două cărți de poeme într-un vers – gen în care se numără printre cei mai prolifici autori, alături de Florin Vasiliu, Dan Florică și Dumitru Radu, poeta se decide să publice cea de a treia lucrare de gen, Viață, iubire, credință (Editura Societății Scriitorilor Români, București, 2013) care să constituie o chintesență a poemelor sale într-un vers. De remarcat că volumul este dedicat „orașului meu iubit, RÂMNICU – VÂLCEA și distinșilor săi locuitori. Cartea este prevăzută cu prefață și aparat critic, scrise la obiect, care subliniază calitățile poetei, texte semnate de scriitorii Florin Grigoriu, Elena Agiu-Neacșu, Letiția Iubu, Mara Paraschiv și Ion Soare, precum și de profesoarele Carmen Farcaș și Petronela Badea. Dintre opiniile critice exprimate citez un crâmpei din ce a spus poeta Mara Paraschiv. La  Adina Enăchescu „întâlnim un scris spontan, cu exprimări ușoare, dar relevante. Ele măsoară mulțimea sentimentelor autoarei pregătită să trăiască la clipa ajungerii la vârsta frumoasă de 80 de ani.”

             Deşi clipa jubiliară a trecut, după șapte ani de la trăirea ei, poemele într-un vers ale venerabilei poete își păstrează prospețimea. Sper să o pot dovedi cu următorul eșantion.

 

                           ASFINȚITUL

        Se cerne asfințitul prin florile de vișin.

 

                              MAMĂ

         În visele-i copila   se vede-adesea mamă.

 

                        PASĂRE MĂIASTRĂ

          O pasăre măiastră la geam…  chiar poezia.

 

                             ROSTIRE

         Eu sunt numai un gând   ce-și caută rostirea.

 

                             SINGURĂTATE

         Sunt singură pe lume,  în lumea mea de cărți.

 

            Pasul următor de decantare a poemelor proprii l-a făcut poeta Adina Enăchescu la împlinirea vârstei de 85 de ani. Atunci și-a selectat și strâns într-un volum cele mai bune poeme haiku, dintre sutele publicate în cele șapte cărți de haiku și în revistele Haiku și Albatros , La aniversare. Carte bilanț (Editura CONPHUS, 2018).

            Poeta a fost prezentată de academicianul Constantin Ciopraga printr-un text elogios publicat pe coperta IV. „Versurile Adinei Enăchescu afirmă legături de adâncime cu pământul românesc etern, cu înaintașii, cu modelul ortodoxiei noastre. Discursul limpede, cristalin, se înscrie în linia unui Octavian Goga sau a lui V. Voiculescu, în latura fastuos-decorativă se pot depista sonorități de genul Radu Gyr, în evocarea munților și a mulțimilor păstrătoare de suflet oltenesc – întâlniri cu mitologia personală a lui Dragoș Vrânceanu, cel cu rădăcini în Băbeni-Vâlcea”.

            Volumul propriu-zis cuprinde 100 de poeme haiku. Autoarea a lăsat pe dinafară alte sute, care aprecia că nu se apropiau valoric de cele selectate. A fost o luptă interioară, o bătălie cu sine însăși, în care a avut de câștigat poezia. La conținutul de bază, autoarea a adăugat alte 53 de haiku-uri care au primit premii sau mențiuni la concursurile naționale și internaționale de haiku. Spre deosebire de alți confrați de condei, Adina Enăchescu scrie mai puțin despre natură și mai mult despre dragoste, melancolie, dor, singurătate și multe alte sentimente umane. Se poate spune despre ea că este o poetă a iubirii în și pentru haiku, ca în textele care urmează.

 

    Iubitule,                                                     Ca iedera

    te-am închis în ochii mei –                       mă agăț de tine –

    ca pe o perlă                                               ca să mă înalț

                                  Deschizând scrisoarea –

                                  vântul duce mai departe

                                  dorul de tine

 

             Următoarea etapă a autoevaluării a constituit-o antologia de autor Metamorfozele cercului albastru , Editura CONPHYS, 2020, Râmnicu-Vâlcea, cu o prefață de Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor. În cea mai recentă carte a sa poeta selectează din poeziile apărute în stil tradițional în volumele anterioare - Cântecele noastre, Dalii albastre, Țărâna sfântă a locului dintâi, Pe lespezile catedralei, Dumnezeule, Doamne, floarea mea de cais, Versuri în tranziție. Poeta a lăsat de o parte poeziile mai puțin împlinite, prezentând cititorilor o selecție exigentă din opera sa anterioară, la care a adăugat două cicluri de poezii inedite, Înfrunzire din amintiri  și Seve aprinse în cuvânt.

            Încă în volumul de debut, apar teme care îi vor călăuzi întreaga creație. Vatra strămoșească, (Vatra Țării, În Vatra veche), satul natal (Satul meu, luceafăr mare), cântecul popular și în special doina (Cântec pentru floarea albastră, Un cântec în oglindă, Doina, Baladă). În poezie autoarea se simte o descendentă a lui Eminescu, căruia îi închină câteva poezii, iar în muzică a lui Ciprian Porumbescu, despre vioara căruia scrie:

 

                                 Fie noapte, fie zori,

                                  struna ei, strună divină,

                                  răsună sub trei culori

                                  înmuiate în lumină!

 

                                  Și prin secoli, iar și iar,

         îngeri vin ca să ne vadă

                                  și s-asculte o vioară

                                  ce ne cântă o baladă!...

 

          Stilistic primele poeme par scrise sub influența lui O. Goga „poetul pătimirii noastre„ iar Adina Enăchescu dă o replică poetului din Rășinari la poezia sa Dăscălița, scriind poezia   Dascălul, inspirată de tatăl său, profesorul Al. Enăchescu.

 

         Cuvântul ți-a fost cald, știu bine,

                                  din sufletul tău blând l-ai dat,

                                  să mângâie și să aline

                                  amarul dintr-un miez de sat!...

 

           Celebrului Lae Chioru al poetului din Rășinari, îi corespunde lăutarul vâlcean Dură, căruia poeta îi dedică poezia Lăutarul

 

Mai zi Dură, o cântare

ca la noi, pe Otăsău,

să se-audă-n depărtare

glasul tremurat al tău!

 

                                     Să-ți adune iar vioara

cântecul de pe colnic,

să-l îngâne fete, seara,

când țes fir de borangic.

 

           Începând cu volumul Dalii albastre, poeziei patriotice scrisă în stil tradițional i se adaugă poeme despre plaiurile natale. Ținutul Vâlcei și Gorjul învecinat sunt la ele acasă în poezia Adinei Enăchescu. La aniversarea a 610 ani de atestare documentară a municipiului Râmnicu-Vâlcea, poeta scrie poezia Râmnicul, carte de doină, care se încheie astfel

 

                                        E RÂMNICUL, azi, iată,  inimă de fragă

                                        a cărții și a doinei, a frunții în visare,

                                        cât va mai curge Oltul pe mătcile române

                                        noi vom mai fi un freamăt și legănări de mare!...

 

             Alte poeme alcătuiesc împreună o geografie lirică, ceea ce  puțini au reușit s-o facă despre locurile lor. Sunt aduse în fața cititorului plaiurile sale natale, dar și alte locuri încărcate de istorie. O simplă enumerare a unor titluri pe această tematică dă măsura dragostei poetei pentru zona în care s-a născut, a crescut și a creat. Din această enumerare nu pot lipsi, din punct de vedere al intensității sentimentului, ca și al realizării artistice următoarele titluri Balada Otăsăului, Dealul Capela, Horezu, La Păușești, Dor de Govora, Bistrița decapolitului sfânt, Arnota lui Matei Basarab, Cozia bătrână ca Mircea, Sfânta episcopie a Râmnicului, Mănăstirea Hurezi iar mă strigă. După poeții Dragoș Vrânceanu și George Țărnea, Adina Enăchescu este autoarea care a închinat cele mai multe pagini lirice Vâlcei, ținut binecuvântat și care se află sub semnul lui Anton Pann, „ cel isteț ca un proverb”.

               Numeroase poezii au ca subiect însăși poezia. Autoarea are un adevărat cult pentru învățătură, civilizație, cultură și, în special pentru poezie. În Cartea – steaua mea, ea face un comentariu la un celebru vers de Arghezi,

         Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

                                               a zis poetul și dreptate-avea.

                                               de-abia acum spre bătrânețe, poate,

                                               eu văd cum cartea este steaua mea !...

 

            Adina Enăchescu era încrezătoare în destinul ei literar. În 1998, în poezia Dalii albastre, care deschide volumul omonim, poeta făcea o adevărată mărturisire de credință.

                                                Mă înconjoară toamna cu blândețe,

                                                cu risipiri de doruri și de floare,

                                                poate-n curând mă vor striga cocorii

                                                să plec cu ei peste adânc de mare…

 

                                                Atunci, când iarna îmi va bate-n ușă,

                                                rugându-mă să mă gătesc de cale,

                                                cu voi lăsa o carte pe pământ

Dalii albastre ca ochii Dumitale!...

 

          Ajunsă în pragul iernii, doamna Adina Enăchescu a ținut să-și facă un bilanț al muncii ei de creație, care durează de o viață, bilanț care cuprinde cele trei antologii de autor la care ne-am referit în rândurile de față. Ele cuprind, adusă la zi, opera ei de o viață. La data întocmirii acestui text i-am urat multa  sănătate și putere de muncă să mai poată dărui cititorilor și alte cărți, dar, din nefericire,  în vara acestui an s-a stins din viaţă la Râmnicul Vâlcea Fie-i țărâna uşoară! Iar noi nu o vom uita.

 

 

 

ÎNTRE ZORII ZILEI ȘI LUMINA BLÂNDĂ DIN AMURG

 

                                                                                       

de Vasile Moldovan

      Deși a venit târziu în lumea literară, poeta Magdalena Dale și-a găsit încă de la început drumul propriu. A debutat cu haiku și tanka în revista Haiku în anul 2006, ca în anul următor să se bucure de recunoaștere internațională. Inițial atrasă deopotrivă de haiku și de tanka, și-a manifestat curând preferințele pentru tanka, dar a continuat să traducă în limba engleză poeme haiku ale unor confrați şi să scrie poeme proprii. Diferența dintre cele două specii literare de inspirație niponă, așa cum rezultă din interviul acordat criticului Marius Chelaru pentru revista Poezia, ar fi în opinia sa următoarea: “… Haiku este  poezie  austeră, nu implică sentimentul de dragoste ci doar emoția poetică în fața naturii. Pare mai ușor de scris haiku din această cauză este atât de răspândit. Dar când cei ce vor să scrie haiku, înțeleg care sunt regulile își dau seama că nu este chiar o poezie ușoară…Tanka spre deosebire de haiku este o poezie de dragoste mai permisivă  și tot din acest punct de vedere mai  atractivă.“

     Anul  2007, poate fi considerat anul de confirmare literară a Magdalenei Dale. Următorul poem apare în antologia celor mai bune poeme tanka scrise în limba engleză, Perle de foc – M. Kei, editura Perryville, Maryland/USA.

Clipă de clipă

pendula bate ritmul

unei melodii;

dansatori fără voie

într-un vârtej anonim

     În același an scriitoarea americană, Jane Reichhold, una dintre cele mai celebre poete de haiku, îi acordă toate cele trei premii din cadrul concursului internațional anual Tanka Splendor. Concursul a avut cu totul 20 de ediții, dar nici la una din ele, cu excepția celei din 2007, nu s-a mai întâmplat ca un singur concurent să câștige toate premiile. Aceste succese o determină pe poetă ca în partea a doua a anului 2007 să-și publice  prima sa carte de tanka, Perle de rouă (Editura Făt-Frumos). Sintagma care dă titlul cărții – un titlu inspirat ales  - este alcătuită din doi termeni antagonici, care conțin două perechi de principii ce caracterizează poezia haiku și tanka: veșnic-efemer și durabil-fragil. Perlele naturale sunt lucruri prețioase, menite să dureze. Roua în schimb trăiește sub zodia efemerului, a clipei. Ea se disipează, dispare pe măsură ce se înalță soarele, perlele durează vieți de vieți, putând fi lăsate moștenire de la o generație la alta.

Atât de multe

nopți fără de lună…

în absența ei

perlele de rouă

luminându-mi viața

     Este de ordinul evidenței că  poeta a fost inspirată de mentorul ei, M. Kei, cel mai renumit poet și editor de 6 tanka din afara Japoniei, sub auspiciile căruia a debutat.

     Perlele de foc, simbol creat de  M. Kei, au ceva dur în ele, asemănător cu strălucirea orbitoare a soarelui de vară, sunt călăuzite de principiul yang. Perlele de rouă în imaginația poetei noastre, se caracterizează prin feminitate, duioșie și finețe, corespund principiului ying. Trăirile poetei,  arderile sale interioare s-au convertit de-a lungul anilor în multe nestemate lirice. Poeta s-a închis în sine, asemenea unei scoici rănite, care transpune durerea înăbușită într-o perlă. Sugestiile din titlu și din unele poeme ne duc cu gândul la un mit al creației, o replică în miniatură la legenda Meșterului Manole. Acolo creatorul se jertfea pe sine pentru supraviețuirea operei. În procesul de formare a perlei, creația, a se înțelege perla, ia ființă cu prețul greu plătit al suferinţei. Cu cât aceasta este mai intensă și mai îndelungată, întinzându-se uneori la durata întregii vieți, cu atât mărimea și strălucirea perlei vor fi mai ieșite din comun. Meșterul Manole s-a jertfit pe sine, aruncându-se de pe schele, dar ne-a lăsat drept moștenire o mănăstire și o fântână. Atâtea perle strălucesc pe pieptul celor mai bogate femei, sporindu-le faima și frumusețea, în vreme ce plajele înălbesc de cochiliile goale, fără viață, ale scoicilor.

Perla ascunsă

în scoica din adâncuri

o caut mereu…

dar fluxul scoate la țărm

numai cochilii sparte

     După o lungă ucenicie în haiku, în urma căreia a publicat volumul Ecourile tăcerii (haiku, Editura Verus, 2009), de o simetrie și o armonie impecabile, conținând 12 secvențe a câte 12 poeme haiku fiecare, poeta se întoarce la dragostea dintâi, poezia tanka.

     Și cea de a doua carte de tanka, Foi risipite (Editura Societății Scriitorilor Români, 2013) este o lucrare finisată, reluând aceeași structură din Perle de rouă, adică 9 secvențe a câte 9 poeme, grupate tematic. Adeptă a poemului clasic, poeta respectă cu rigoare tiparul poemului tanka tradițional (5-7-5-7-7) iar cuvintele curg fluente, ca într-o muzică armonioasă și liniștitoare. O simplă citire a sumarului creează impresia unei poezii în vers alb: Crâmpeie de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La fereastră, Lumină de lună, Foi risipite, Șoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume.

     După ce în 2008, a publicat în colaborare un volum de renku, dedicat unuia din simbolurile poetice românești, Mireasmă de tei (Editura Făt-Frumos, 2008), Magdalena Dale reia tema sa predilectă în secvența În umbra teiului. În  poemele  sale  închinate  arborelui simbol al poeziei românești, de la Eminescu încoace, mireasma teiului apare când în bătaia vântului de vară, când în briza primăverii, în zilele senine, precum și în cele mohorâte. Mireasma florilor de tei ia forma dorului tăinuit în suflet, iar aroma ceaiului de tei se regăsește pe buzele iubitului.

Șoapte de frunze

prin fereastra deschisă…

mireasma de tei

ia forma dorului

tăinuit în suflet    

     Una dintre secvențele de tanka poartă titlul Lumină de lună, exact așa cum intenționa Eminescu, înainte de a se îmbolnăvi, să-și intituleze cartea de poezii. Astfel, Magdalena Dale se dovedește a fi și o poetă a nopții, nu doar a lunii. Noaptea constituie un răstimp al reveriei și al visării. Poeta se simte familiară în lumea astrelor. “Luna și stelele/ îmi țin companie “, scrie undeva. În altă parte, razele line de lună sunt percepute simultan cu șoaptele valurilor. Luna e surprinsă în multiple ipostaze: la scăldat, pe o pernă umezită de plâns. O dată, neliniștită și tristă, poeta așteaptă lumina de lună, cu speranța că îi va aduce mângâierea, altă dată își închipuie că luna se cuibărește în sufletul ei însingurat. Teiul, luna, dorul  sunt  reperele luminoase ale Foilor risipite, carte  caracterizată  de  o anumită melancolie dată de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea toamnei, a toamnei din natură precum și a toamnei propriei vieți.

      Dar iată că între timp toamna a sosit. Ne-o spune autoarea prin noul volum de tanka, al cărei titlu reia un celebru vers de Bashō, Amurg de toamnă. Poemul care dă titlul volumului e un pastel reușit în care este redată vitalitatea acestui anotimp și bucuria de a trăi.

Amurg de toamnă

în culori de jeratic

ce nu pălesc -

nimic nu poate opri

tumultul din suflet

     Toamna e un anotimp al rodirii în natură și al creației în domeniul artei. Undeva poeta visează la “un poem de mătase “, alteori pune față în față frumusețea naturii și creația poetică.

Pentru o clipă

libelula s-a oprit

pe o petală -

foaia încă nescrisă

așteaptă un poem

     Sentimentul predominant în vreme de toamnă este dorul, stare sufletească specific românească, un cuvânt greu traductibil. Dorul după oameni care nu mai sunt, dorul după tinerețea care nu se mai întoarce.

Un bob de rouă                               

în echilibru fragil                          

pe un ac de pin -                             

mi-e teamă să clipesc                     

să nu cadă lacrima   

     Omul ca și natura rezistă în fața vitregiilor toamnei, nu se dă bătut, se adaptează, supraviețuiește. Floarea de colț rezistă vântului toamnei, iar dorul “se cuibărește în suflet“ sau devine o amintire de neuitat. Procesul îmbătrânirii este redat și el în raport cu natura:

Am îmbătrânit

și renunț la dorințe

fără de voie -

una câte una

cad frunzele din pom   

      Împletind unele stări sufletești, precum dorul, visul, amintirea, cu transformările autumnale ale naturii, poeta ne ajută să percepem toamna cu frumusețile și vitregiile ei, să ne-o asumăm așa cum e. Ea aruncă o lumină blândă peste vitregiile toamnei, dând culorii gri, nuanțe mai calde, chiar, demne de admirat. Prin cele trei cărți de tanka realizate până în prezent poeta Magdalena Dale a devenit un nume de referință în poezia de profil din Romania.

FOŞNET PE ALEI- carte de excepție

 

Ana Drobot a cunoscut primele amănunte interesante despre poemul haiku începând cu anul 2014 şi imediat acest poem  japonez a atras-o într-un mod irezistibil. Dovadă că tot în acelaşi an a reuşit să scrie şi să i se publice primul poem haiku în antologia Chemarea cocorilor, la Editura PIM.

În anii următori a continuat să se documenteze tot mai mult despre acest poem, să-şi însusească regulile sale, să scrie mai multe poeme proprii şi să le trimită la diferite reviste şi concursuri de haiku în ţară sau în străinătate, apoi să le adune reuşind să le publice în trei volume de haiku proprii. Primul volum, Gânduri japoneze/Japanese Thoughts, a apărut la Editura Argonaut, Cluj Napoca, în 2016, al doilea volum, Plimbări/Walks/Promenades, a  apărut la Editura Press Image, Bucureşti, în 2017, iar în anul 2020 al treilea volum, Drumul spre Japonia/Towards Japan, care a apărut la Editura Fast Printing.

Cele trei cărţi publicate  se fac remarcate şi prin calitatea hârtiei şi printr-o grafică excepţională ce însoţeşte poemele, grafică ce se apropie calitativ foarte mult de cea a poeţilor japonezi, dar mai ales printr-o mare simplitate de expresie în haiku (karumi)  reuşind să comunice cititorului, potrivit regulilor acestui poem, sentimentele alese apărute timp de-o clipă în memoria autorului. Totodată observăm că în multe din poemele sale poeta respectă, însuşită  de la clasicii haiku-ului, o regulă importantă: folosirea kigo-ului, a referinţei despre natură. Astfel, natura, mediul înconjurător în general, este prezentă în majoritatea poemelor sale conţinute în cele trei cărţi menţionate plecând de la cele mai simple elemente cum sunt frunzele, florile sau greierii.

Şi în această nouă carte, al patrulea volum de poeme haiku apărut recent, întitulat FOŞNET PE ALEI , poeta nu se desparte de regulile poemului haiku. Deşi natura continuă să aibă un rol bine stabilit în majoritatea poemelor sale, dar şi respectarea celorlalte reguli prozodice (de formă) şi estetice şi le autoimpune. Amintesc câteva reguli estetice pe care observ că poeta le cunoaşte şi le aplică:

-hosomi-delicateţea simţirii prin amintirea unor lucruri mărunte, aparent neînsemnate care duce la înţelegerea mai profundă a poemului.

-karumi-o mare simplitate, o uşurinţă în expresie, dar care nu are nicio legătură cu banalitatea ci doar cu puritatea simţirii.

-sabi-patina vremii.

În plus, ceea ce observăm în acest volum ca aspect de  noutate este distribuirea  poemelor pe mai multe capitole distincte: Primele priviri, Amintiri, Vise,  Raze de soare şi Gânduri, ceea ce le face mai uşor de înţeles.

Câteodată, citindu-i poemele,  mai observăm că uneori autoarea  este tentată să se desprindă de regulile clasice ale poemului şi să practice un haiku mai modern în care prozodia nu nu mai este respectată  cu sfinţenie: în acest fel, la unele poeme ale sale, sistemul celor 17 silabe care ar trebui distribuite în sistemul clasic 5-7-5 nu mai este obligatoriu, iar kigo-ul este subînţeles doar sau chiar dispare cu totul. De altfel, mulţi poeţi contemporani consideră că respectarea prozodiei clasice 5-7-5 nu ar trebui mitizată putând fi folosită doar orientativ. Ei arată că de multe ori în poemele care respectă prozodia clasică poeţii folosesc materiale de umplutură cum ar fi conjucţiile ca să ajungă la numărul de silabe prestabilit. 

Cred că poetei nu i-ar fi fost greu să  respecte regulile prozodice clasice, adică numărul de silabe clasic, însă a considerat mult mai important să respecte ideea exprimată de poem chiar dacă numărul de silabe nu se încadra in 5-7-5. Dar dacă poemul haiku realizat în acest mod  este de calitate, adică dacă are atributele de bază ale unui haiku autentic, cum sunt puterea de sugestie şi spiritul haiku, totul este în regulă.

Puritatea sentimentelor de iubire este uşor de observat în multe poeme. Iubitul, deşi nu este numit clar, îi cuprinde gândurile în fiecare clipă şi lui îi sunt dedicate câteva poeme deosebit de fumoase din care amintesc următoarele două 

Cuvinte nerostite/ între noi /crizantemele

Primii struguri/câteva minute în plus/ împreună

Alteori, despărțirea de persoana iubită îi sugerează  că poate nu va mai întâlni iubirea, că de acum timpul ei s-a dus, va deveni poate bătrână și singură:

O despărțire/echinocțiul de toamnă / tot mai aproape

Uneori  sărbătoarea dragostei (Dragobetele) o face să vadă dovezi de iubire peste tot în jurul ei:

De Dragobete/ trecerea de pietoni/ cu doi porumbei

Sensibilitatea sufletească deosebită a poetei se poate observa într-un poem în care în  mintea sa poate auzi  o muzică pe care alţii nu o aud:

Ţurţuri de gheaţă/ notele muzicale/ găsite-n minte

Nostalgia singurătăţii  apare în unele poeme însoţită de o uşoară melancolie:

Nimeni  acasă-/ frigul din octombrie/ printre albume

Fluturele stând/ ca un semn de carte/ pe un vers de poem

Amintirile sale sunt foarte bine redate:

Copilǎrie –/pe albumele foto/ urme de cireşe

Şi putem  exemplifica şi mai bine cu două poeme ce descriu amintirile despre bunica sa:

Aroma de nuci-/aranjând în vitrină/ vasul bunicii

Floare de cimbru-/ redescopăr parfumul/ bunicii mele

 Cartea mai conţine în final notele de lectură, lista cărţilor publicate, biografia autoarei şi o lista cu premii obţinute la diverse concursuri la care a participat.

Ar fi greu să facem o selecţie şi o clasificare a poemelor haiku din acest volum dintr-un  motiv foarte simplu: fiecare poem are o amprentă distinctă şi nu poate fi comparat cu celălalt, în fiecare poem poate exista un mod diferit de percepţie a naturii şi numai respectarea regulilor estetice, a spiritului haiku şi a puterii de sugetie,  ne dovedesc calitatea acestora. 

Citiţi, vă rog, poemele din acest volum! Ceea ce iese în evidenţă după citirea lor este că avem în faţă o poetă cu talent autentic, cu o maturitate şi o sensibilitate deosebită care îi permit  să realizeze  poeme haiku de calitate.

        

                                                    Valentin NICOLIȚOV

REVISTA HAIKU A ÎMPLINIT 30 DE ANI

                     Valentin NICOLIŢOV

La 10 martie 2020 s-au împlinit 30 de ani de la înfiinţarea Revistei Haiku, realizată prin devotamentul profesorului Florin Vasiliu care a fost şi fondatorul revistei Haiku şi al Editurii Haiku. Revista Haiku este, cronologic vorbind, una dintre primele reviste de haiku înființate în Europa. Certificatul său de naștere a fost semnat în martie 1990 de către fondatorul revistei, Florin Vasiliu (1929-2001). În comitetul de redacţie al revistei Haiku au fost reuniţi mari poeţi români cum a fost Marin Sorescu, ulterior numit Ministru al Culturii, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Acsan şi alţi traducători importanţi de poeme haiku. În paginile revistei Haiku au publicat poeme haiku şi mari poeţi români cum au fost Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Gheorghe Tomozei, Petre Ghelmez etc. În anii următori, începând cu 1991, s-a înfiinţat SRH, iar din 1993 şi alte societăţi și cenacluri de haiku în mai multe orașe din România:Constanţa, Slobozia, Târgu-Mureş, Iaşi, Cluj etc.

Un an important în activitatea revistei Haiku este anul 1994, atunci când a fost implicată, împreună cu poeţii de haiku din România, la sărbătorirea tricentenarului Matsuo Basho în România (1694-1994), aniversarea fiind marcată prin publicarea unui număr special al revistei Haiku şi printr-un simpozion organizat la sediul Uniunii Scriitorilor din România, dar şi prin realizarea unei cărţi cu poeme haiku traduse în limba română întitulată Matsuo Basho sfântul haikuului.

Revista Haiku colaborează cu mai multe reviste de profil haiku străine: Gong (revistă franceză de haiku editată de Asociația Francofonă de Haiku), Ginyu (revistă publicată de Asociația Mondială de Haiku din Japonia), Frogpond (revistă publicată de Societatea de Haiku din America), World Haiku și Ko (reviste de haiku din Japonia), revista bulgară Matador precum şi cu multe publicații online din Franța (Ploc!), Marea Britanie (New Hope International Rewiev) și din România (Constelații Diamantine, Pro arme, Vatra etc.).

Reprezentanții Societății Române de Haiku și ai revistei Haiku au participat la numeroase întâlniri și evenimente internaționale de prestigiu (la primul Congres European de Haiku în Germania - 2005, la Conferința Asociației Mondiale de Haiku de la Tokyo - Japonia 2007, la festivalurile de haiku din Sofia, Bulgaria, în 2005, sau din Pecs, Ungaria, în 2010, la festivalul din Ghent din Belgia, în 2013 la Festivalul internaţional de haiku de la Mamaia, Constanţa, din România, iar în 2017 la Festivalul internaţional de haiku de la Parma, Italia). În sfârșit, haijinii români se numără printre câștigătorii a numeroase premii la concursuri internaționale de haiku.

Suntem fericiți să observăm că revista Haiku a S.R.H. a fost realizată în mod continuu timp de 30 de ani și vă prezentăm astăzi numărul 63/2020, datorită participării tuturor colabo-ratorilor noștri - poeți, membri ai SRH, care au făcut astfel ca publicarea revistei să fie posibilă. Sub egida revistei Haiku se desfăşoară activităţi importante: concursuri anuale internaționale de haiku, expoziții de foto - haiku și haiga, lansarea de noi cărți de haiku, tanka, senryu şi haibun ale autorilor memebri ai SRH și de noi antologii.

Sunt în scriptele SRH peste 200 de poeți români de haiku. Poeții români sunt preocupați să citească și să învețe regulile poeziei japoneze, să adapteze și să aplice aceste norme. Împreună cu poemul într-un vers original din România poemul haiku este unul dintre poemele cele mai mici care există, cu trei versuri conţinânde 17 silabe suspendate într - un colț de spațiu și timp care au devenit poezie la nivel global. Cu cele 17 silabe, poemul haiku, considerat un poem auster (fără ritm şi fără rimă), cu o filosofie străină şi multe reguli prozodice şi estetice de respectat, continuă să câştige tot mai mult teren în România. Dar un haiku nu este ușor de scris și de înţeles dacă poeții și cititorii nu sunt familiarizaţi cu această formă de poezie şi dacă nu posedă talent poetic.

Mulți poeți din diaspora românească au publicat cărţi de haiku: Amintim pe Dumitru Ichim în Canada, Florentin Smarandache, dramaturg și matematician și Ștefan Gh. Theodoru, inginer și scriitor, în SUA, poeții Mihai Prepeliţă și Vasile Spinei – în Republica Moldova etc.

Menţionăm mai multe antologii publicate în România.

-Prima antologie de haiku în România a fost realizată de Florin Vasiliu : Umbra libelulei /L’ombre de la libellule, în 1993 la Editura Haiku, București.

-A doua, o microantologie de haiku, O sută de catarge / Centaine de mâts, a fost realizată de Florin Vasiliu şi Șerban Codrin la Editura Haiku, București, 1997 .

-În anul 1999 a fost publicată, o antologie română de haiku înti-tulată Caligrafiile clipei /Les caligraphies d’instant, Editura Va-sile Cârlova, București (coordonator Cornelia Atanasiu).

- În anul 2000 a fost publicată antologia aniversară de haiku Luna-n ţăndări-10 ani de haiku/La Mois brisé-dix ans de haiku, de către Florin Vasiliu în colaborare cu Mioara Gheorghe, la Editura Haiku, București.

- O nouă antologie de haiku românesc, Surâsul crizantemei / Le sourire de la chrysanthéme, a fost publicată de Ioan Găbudean la Editura Ardealul, Târgu - Mureş, în 2004.

Începând cu anul 2005, SRH şi revista Haiku au organizat primul concurs de haiku, al cărui prestigiu a crescut în următorii ani, ast-fel că în anul 2007, competiția a devenit internaţională. Începând cu numărul 37 al revistei Haiku (primăvară /vară), am publicat ediția bilingvă a revistei Haiku (în română - franceză și română - engleză pentru textele principale), iar concursul de poezie a fost organizat pe trei secțiuni lingvistice: română, franceză și engleză.

- Pe baza selecției, poemele concurenților români și străini care au participat la primul concurs internațional de haiku, au fost publicate într - o primă antologie internațională de haiku, întitulată Greieri și crizanteme/Cigales et chrysanthémes (2007), de Valentin Nicoliţov, la Editura Orion, Bucureşti.

- Mai târziu, în 2010, a fost publicată prima mare antologie de haiku românesc intitulată, Când greierii tac…20 de ani de haiku / Quand les cigales ne chantent pas ...20 ans de haiku, incluzând 147 poeţi români importanţi şi prima anthologie de haiku româ-no-franceză, Apus de soare/Coucher de soleil, ambele antologii având ecouri favorabile atât în ţară cât şi în străinătate (de același realizator, Valentin Nicoliţov, la Editura Societății Scriitorilor Români, București).

- În anul 2012 au fost publicate, de același realizator, prima antologie românească de senryu, bilingvă, în română şi engleză, Zi de chenzină/ Pay Day / Jour de la quinzaine, și prima antologie româno-americană de senryu / Terapie prin senryu/ Senryu Therapy/ Senryu Therapie, la Editura Societății Scriitorilor Români, București, în colaborare cu poetul american Bruce Ross.

-În 2015 au fost publicate de Magdalena Dale, primele anthologii române de tanka, Feuilles dispersées / Foi risipite/Scattered leaves şi Ploaie de stele/Rain of Stars, Editua Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti.

-De asemenea, în 2016 a fost publicată de Valentin Nicoliţov şi Bruce Ross (U.S.A.) prima antologie româno-americană de haibun, bilingvă, Voyages à travers les saisons/ Călători prin anotimpuri/ Travelers trough Seasons, la Editura Societății Scriitorilor Români, București.

-În 2017 a fost publicată de Vasile Moldovan prima anthologie română de poeme într-un vers, bilingvă, la Editura Societății Scriitorilor Români, București.

-În 2018 a a fost publicată de Valentin Nicoliţov prima anthologie română de poeme de iubire, la Editura Societății Scriitorilor Militari, București.

Am făcut o scurtă trecere în revistă pentru a ne reaminti primele realizări ale revistei Haiku, primii noștri colaboratori entuziaști de haiku și primele poeme haiku create de poeții români.  

Putem spune că cele mai multe speranțe s-au realizat și ceea ce nu a fost realizat încă este inclus în planurile de viitor ale S.RH. și ale revistei Haiku. Vom continua să încurajăm cercurile şi societăţile de haiku din ţară, pentru a descoperi și a promova noi talente pentru această formă de poezie, bazate pe un adevărat talent poetic. Dorim să continuăm să promovăm colaborarea cu poeții străini de haiku, să traducem din poezia lor, să organizăm concursuri internaționale de haiku și să participăm la alte întâlniri şi concursuri în străinătate.

Doresc să ne reamintim primii colaboratori ai revistei Haiku care acum nu mai sunt printre noi : Radu Cârneci, Titus Andronic, Mioara Gheorghe, Vasile Smărăndescu, Bogdan Ioan Pascu, Cornelia Conta, Emil Burlacu, Vasile Mustaţă, Jules Cohn, Emilia Dumitrescu, Dumitru Radu şi Virginia Butescu.

Cu ocazia celei de a 30 aniversări a înfiinţării revistei Haiku noi urăm tuturor poeţilor, cititorilor şi prietenilor poeziei haiku mult succes în creaţia lor literară pentru a realiza pe pământ cel mai durabil imperiu: acela al poeziei haiku. Veniţi alături de noi ! Paginile revistei Haiku vă sunt oferite cu prietenie. Sperăm că actuala selecţie din poemele noastre ce o prezentăm în numărul aniversar de azi al revistei Haiku va fi convingătoare (selecţii de poeme haiku, senryu, tanka şi poeme într-un vers).

ALEXANDRA FLORA MUNTEANU - O amintire frumoasă-

23.01.1951-31.07.2020

Îmi este foarte greu să vorbesc despre plecarea prietenei noastre, scriitoarea Alexandra Flora Munteanu, dintre noi, pentru totdeauna. O am încă în memorie așa cum se întâlnea cu noi, iubitorii de literatură, cu sufletele noastre „vibrând  în consonanță’’ în fața scrierilor de proză sau poezie, cum sugerează titlul uneia dintre cărțile sale din anul 2013.

Scriitoarea Alexandra Flora Munteanu s-a născut la Deva, jud. Hunedoara, pe 23.01.1951. A copilărit în Constanța, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța în 1970 și Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Secția română-engleză, în 1975.

A fost cadru didactic, profesor de limba engleză, în Constanța la Liceul Economic și de Drept Administrativ Nr.1, Liceul Petromar Nr.9 și la Școala Generală „Nicolae Tonitza” Nr.39.

A desfășurat activitate de cercetare pedagogică, a fost critic literar și traducătoare. A tradus poezie, proză și literatură de tip nipon, tanka, renku, haiku, haibun.

A fost membră a Cenaclului Literar M. Sadoveanu, vicepreședintă a Societății de Haiku Constanța, membră a Societății Române de Haiku și  a Asociației Multiculturale Anticus.

A fost redactor și traducător al revistelor Dobrogea Culturală și Albatros.

          Ca membru de bază și susținător devotat al Societății de Haiku din Constanta, a avut o activitate prodigioasă, în organizarea si participarea la diferite evenimente, festivaluri și colocvii naționale și internaționale precum și la realizarea și traducerea revistei bilingve Albatros (în perioada 2003-2020).

Despre întâlnirea cu haikuul, autoarea ne spunea că este un destin, afirmație din ultima sa carte, întitulată Printre anotimpuri - Haiku, din anul 2019.

Scrierile sale de sorginte niponă au fost publicate în reviste din țară și străinătate, în antologii românești și antologii internaționale astfel:

-A tradus circa 30 de titluri de carte printre care cinci antologii internaționale de haiku.

-A publicat sase volume personale cu poeme haiku sau scrieri despre haiku.

-A publicat  numeroase  opinii critice, studii si cercetări de psihologie si pedagogie, mai ales la VIF Constanţa.

Alexandra Flora Munteanu a plecat lăsând în inimile noastre nostalgia, că nu o vom mai revedea niciodată pe cea care ne impulsiona mereu să scriem, care ne traducea lucrările, care ne îndruma, dându-ne curaj și încredere, spre editură și tot ea avea grijă ca lucrările noastre să fie cunoscute, prezentate și apoi le aduna în cărțile ei, despre activitatea  Cenaclului Mihail Sadoveanu,  a Societății de Haiku Constanța,  a Societății Române de Haiku,  a Asociației Anticus sau despre alte instituții de cultură, evenimente literare naționale sau internaționale, despre reviste tipărite etc. Ne înconjura cu profesionalismul ei, dar şi cu prietenia dătătoare de încredere în forțele proprii și talentul nostru.

Nu o vom uita, așa cum nici ea nu ne-a  uitat niciodată antrenându-ne în multiple activități culturale.  Nu lăsä pe nimeni să fie singur sau trist, revărsând asupra tuturor bucuria de a munci și a se afirma.  M-a impresionat prin căldura, răbdarea și profesionalismul său. Dar mai ales prin sensibilitatea deosebită a sufletului său de poet ar fi multe de spus. Prefer să amintesc aici cateva poeme de-ale sale:

Ploaie de nuferi-/lacul aşteptând/ tăcerile bărcilor

Înţelegere-/ blânda şoaptă a serii/ luna cu dealul

Clepsidra goală- / ştearsă de praf pe birou/ creanga de cireş

La plecarea ei dintre noi îi mulțumesc pentru tot ceea ce a realizat pentru literatură, dar în mod special pentru haiku și pentru mulţi dintre scriitorii din Constanța și din  România. Îi vom păstra, mereu, un gând frumos ca și sufletul său dragei noastre prietene, Sanda și în memoria închei la rândul meu cu un haiku:

O rază de august/ pe biroul trist al poetei-/ nicio filă întoarsă

                                                                                 Mihaela Cojocaru