Primele preocupări ale românilor pentru cunoaşterea poeziei nipone datează din secolul al XIX-lea.

Adevărata deschidere pentru promovarea haiku-ului este ecoul apariţiei lucrării lui Florin Vasiliu, lucrare cu titlul Interferenţe lirice. Constelaţia Haiku. Ea este o lucrare teoretică, dar cu multe exemple, despre poezia niponă.

În martie 1990, Florin Vasiliu fondează revista de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU.

Societatea Română de Haiku ia fiinţă în martie 1991.



marți, 30 mai 2023

Carte nouă: Anotimpul luminii / The season of light, de Vasile Cojocaru

 


Cuvânt înainte

 

             Vasile Cojocaru  a urmat cursurile Școlii Tehnice Energetice și a lucrat ca tehnician energetic. Și-a încheiat cariera în urma pensionării publicând lucrarea Lumina la Pașcani.

            Având, ca tânăr pensionar, mai mult timp liber a scris poezie, continuându-și o pasiune. După poezia în stil european, a făcut cunoștință cu haikuul și alte poezii de proveniență niponă. Nu a uitat nici de poemul într-un vers.

            Prima carte de poeme haiku este Lumină și iluminare, legată de domeniul în care a activat, cartea a apărut la Editura PIM din Iași în anul 2020.

            Aflat la a doua carte de poeme de sorginte niponă, poetul Vasile Cojocaru ne oferă un mănunchi de haikuuri, senryuri, tanka, haibun și poeme într-un vers. Nu e o surpriză faptul că scrie în acest mod. A avut câteva poeme remarcate de jurii din Japonia, India. Polonia, S.U.A., dar și din România.

            Pentru cei care nu cunosc aceste genuri literare, sunt necesare câteva precizări teoretice.

            HAIKU – Scurt poem japonez din trei versuri, primul şi ultimul de cinci silabe, al doilea de şapte. El se bazează pe trei elemente:
- versurile care respectă regulile silabismului: 5-7-5;
- prezenţa cezurii ya;
- prezenţa kigo-ului, a anotimpului
            Dintre figurile de stil, singura care şi-a câştigat un drept incontestabil este elipsa.
            Unde, ce şi când, respectiv obiectul, timpul şi locul sunt elemente constitutive ale experienţei haiku, „trei mişcări” originale fără de care nu se poate realiza un haiku complet. Haiku-ul este un poem de atmosferă.

            HAIBUN- Este un poem în proză scurt şi concis, conţinând de obicei atât elemente uşor umoristice, cât şi altele mai serioase. Obişnuit se termină cu un haiku.
            SENRYU- Este un poem cu structură asemănătoare haiku-ului care scoate în evidenţă cusururile condiţiei umane, de obicei într-un mod satiric sau umoristic. TANKA – Specie a poeziei clasice japoneze alcătuită din cinci versuri care însumează 31 de silabe repartizate astfel: 5-7-5-7-7. (…) Tanka trebuie să conţină cel puţin un cuvânt care să trimită la anotimpuri, natura fiind un veritabil obiect de cult.

Am ales câteva texte cu care să vă îndemn să citiți cartea Anotimpul luminii.

 

HAIKU

Ninge liniștit –

 ignorând iarna

o mușcată tocmai a-nflorit

 

Cerul înstelat –

pe cărările ninse

 șuieră vântul

 

Seară geroasă –

în liniștea odăii

șoaptele mamei

 

Rugă de Florii –

împodobind icoana

salcia verde

 

Casa demolată –

pe vechea temelie

mărul înflori

 

Luna întreagă –

sub umbrela nopții

cântec de greier

 

Ploaie de vară –

ultimele cireșe

în iarba cosită

 

Sânzienele –

 prinse-n coronițe

toate visele

 

Șotron în parc –

în jocul copilăriei

prinsă o frunză

 

Gară pustie –

 doar ochii bufnițelor

urmăresc trenul

 

Zbor solitar

cocor rănit căutându-și

perechea pierdută

 

Noaptea dintre ani –

pe trunchiul copacului

 încă un inel

 

Satul natal –

retrăiesc copilăria

răsfoind poze vechi

 

Casa pustie –

pironită-n perete

poza familiei

 

Senryu

Moșul moțăie –

între buze țigara

stinsă demult

 

La birtul din sat

muștele beau gratis –

clienții la caiet

 

Tanka

Război de țesut

abandonat în tindă

de mama bolnavă –

 păianjenul țese

pânza de doliu

 

Noapte de Ajun –

cântecul colindelor

la toată casa,

sufletul bătrânului

copil pentru o clipă

 

Ianuarie

 Sfidând gerul o mușcată tocmai a-nflorit.

 

Ascensiune

Prin plasa de nuiele iedera spre cer se suie.

 

            Sper că, citind cartea, veți găsi și alte poeme care vă vor îmbogăți sufletește, care vă vor trezi amintiri, care vă vor înveseli.

            Îi mulțumesc autorului pentru efortul de a ne aduce în fața ochilor crâmpeie de viață, de amintiri, de trăiri. Succes în continuare! (Cine a cunoscut haikuul și a avut rezultate, nu va renunța la a mai scrie. Sunt convinsă  că și Vasile Cojocaru va mai scrie!)

 


                                                           Maria Tirenescu

luni, 15 mai 2023

Prezentare de carte: Tumultul Apelor


Volumul antologic Hoinar prin lume – Fotohaiku vol. III – „Tumultul apelor” al distinsei scriitoare Cornelia Atanasiu, apărută la Editura Societăţii Scriitorilor Români, din Bucureşti, 2022, este o apariţie editorială deosebită.

Precum neliniştea vântului ce învrăjbeşte valurile calme ale mării, sau poate din preaplinul substanţei lor energetice adunate din izvoarele râurilor firave ale munţilor - arca cuvintelor „smucită” de zgomotul subţire al ideilor capătă strălucire între coperţile acestei cărţi interesante, aparte, chiar inefabile pentru o antologie.

Este „O carte a căutărilor (…), este ocazia de fi vizitat de inspiraţia, care îţi fură liniştea”- aşa cum subliniează însăşi autoarea,  către cititor.

În „Cuvântul pentru început – Pe firul apelor” autoarea „desluşeşte” cititorului forţa şi tehnica de a mânui cheia, care deschide monumentala uşă a unui panteon al virtuţiloromeneşti, în a edifica cu frumuseţeşiinteligenţă „tumultul  apelor” din viaţa noastră a tuturor.

Într-o viziune cu totul originală, sub pretextul „fotohaiku”, fiecare autor antologat a avut libertatea de a-şi exprima, adâncul şi amploarea sentimentelor, prin diverse mijloace prozodice nu numai prin fotohaiku.Există în expozeul fiecărui autor un ansamblu de sentimente conservate în valorosul său tezaur: superbe peisaje, imagini, întâmplări, memorabile s-au mai puţin importante; scurte aspecte de viaţă, aparent neimportante,dar, care, lasă-n spaţiul lăuntric al sufletului o urmă de caldă lumină. Pe lângă toate acestea, există tipărită în litera sufletului unor autori fiorul de argint al exegezei pragmatice.

Această libertate, în ansamblul volumului, colorezăconţinutul cuvântului „antologie” cu harul sentimentului de dragoste al expozeului scriitoricesc al fiecăruia, pe aripa libertăţii la iubire, pentru a edifica puterea şisfinţenia energetică a cuvântului scris.

Iată dar, cum se înscrie aceasta chiar și în titluri:„Yushi și TenshiSakai, Fotohaiku în familie”; „Arborele sacru al poeziei româneşti”, „Poemul haiku în România” (Vasile Moldovan); „Note de drum” (Dumitru Roşu); „Marea în toate anotimpurile vieţii”, „Întâlnire cu mările sudului, la senectute”, „Întâmplări cu sfârşitneaşteptat” (Leţiţia Lucia Iubu);Le Mont Saint Michel”, „Haihui prin lume”, „Şitotuşi marea ”(Magdalena Dale); „Apa desflorită din păduri” (Alexandru Pătrulescu); „Apa, seva vieţii, sculptor binecuvântat”, „Îmi amintesc bine, cuvintele…”, „Timpul şi-a văzut de treaba lui”, „Întâlnirea cu haku-ul” (Eugenia Enea); „La Constanţa”, „A 55-a ediţie  a Festivalului Crizantema de Aur – Târgovişte”, (Nicolae Eugen Atanasiu);  „Colecţionar de clipe”, „Pârâul”, „Prin anii 80”, „Iubirea de oameni”, „Ţăranii”, „Doar o întrebare”, „Frumoasa necunoscută - Poezia” (Cornelia Atanasiu); „Pictor şi scriitor” (Victoria Fătu Nalaţiu); „Prezenţe-corespondenţe-conexiuni: Florin Vasiliu, Vasile Smărăndescu, Emil Burlacu, Mitică Detot, Bujor Stănescu, Ştefan Teodoru, Titus Popescu, Stelian Apostolescu, Nicolae Gafton” (Cornelia Atanasiu)…

Numai această enumerare, de mai sus, încheagă gândul acela că: a „antologa” din creaţia unui mănunchi de autori, în jurul unei idei scriitoriceşti, este precum un grup de credincioşicare au rostit, în acelaşi timp, aceeaşi rugăciune, către Bunul Dumnezeu. Fierbinte rugă pentru mintea, inima şi sufletele tuturor oamenilor, de a conştientiza, a respecta şi a iubi extraordinara-I Creaţie, prin milenara artă sacră a cuvântului, materializat în hieroglifele şi/sau fotogramele unui alfabetal tuturor inimilor învăluite de dragoste.

 Alexandru Patrulescu 

 

sâmbătă, 22 aprilie 2023

Selecție de poeme haiku din ZBOR DE CIOCÂRLII, de Virginia Popescu

VIRGINIA POPESCU*

Poeme haiku

-Selectie-**

 

Satul adormit –

doar picurii din ţurţuri

măsoară timpul

 

Geamul înflorit –

o fată se piaptănă

zâmbind unui vis

 

Slujba de seară –

 mirosul iasomiei

umple altarul

 

După aversă –

 mai albastre florile

de nu-mă-uita

 

Noapte adâncă –

 în plin concert de greieri

 un lătrat stingher

 

Fulger în noapte –

prin vitralii deodată

sfinţii prind viaţă

 

Margaretele –

 în trecere rup una

să văd de mă iubeşti

 

Satul din vale –

cântecul cocoşilor

 ridică ceaţa

 

Cocorii pe cer –

 o pană coboară lin

spre iazul pustiu

 

Om de zăpadă –

la paltonul bunicii

 doi nasturi lipsă

 

 

*Nicole POTTIER (Franţa):Poeta Virginia Popescu cultivă acea atenţie pentru detaliile cotidiene, acea artă de a descoperi frumosul care ne înconjoară şi posedă acea generozitate care îţi umple inima şi-ţi întăreşte sufletul.

**Poeme selectate de Valentin Nicoliţov

 

ZBOR DE CIOCÂRLII – Virginia POPESCU

 


 de Teodora MOŢET

 Revista „Haiku” din Bucureşti, păşind în cel de-al patrulea deceniu de existenţă, poate oferi numeroase exemple ale participării acestei autoare prin creaţie proprie, prin versiuni româneşti sau franceze de haiku, oportune cu ocazia concursurilor internaţionale organizate de publicaţie. Ca orice haijin care se respectă, Virginia Popescu are acces la limbi străine (mai ales franceza şi engleza), citind şi traducând în şi din aceste limbi. Atelierul literar în cauză este complex şi cuprinde retroversiuni de mare dificultate din Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru dar şi Mateiu Caragiale.

În acest atelier, ca într-un cuib fertil, eclozează şi versuri de sorginte niponă. Autoarea este prezentă în peste 23 de antologii din România şi din lume cu: haiku, haibun, poeme într-un vers. Această activitate a cunoscut aprecieri concretizate în treizeci de premii în ţară şi străinătate.  Lucrând la selecţia de versuri pentru placheta „Zbor de ciocârlii”, autoarea s-a folosit de o sută de poeme haiku, selecţia nu vizează unele versuri prezente în filele de istorie literară – haiku, realizate de Şerban Codrin şi Florin Grigoriu, şi nici unele care fuseseră premiate. Materialul poetic este organizat în cinci anotimpuri (câte sunt în Ţara Soarelui Răsare), fiecare trecere sezonală etalând reverenţios un haiku nipon. Nu există ostentaţie într-un demers care valorifică tradiţia românească, folclorul, astfel încât următorul haiku este de domeniul rarităţii:

Noapte geroasă –

 pe geamuri ikebana

 sub clar de lună

 

 Se consideră „neonorabil” un haiku fără succesiunea de „mora” 5/7/5. Limba română, printre alte calităţi, iată, o are şi pe aceea de a se plia acestui canon. Semnatara acestei prefeţe perseverează ea însăşi, ca şi majoritatea autorilor români, în păstrarea acestui specific compoziţional. Acest lucru, în mod fericit, creşte „credibilitatea” acestui gen de creaţie, iar efortul în realizarea unei forme fixe are roade benefice în plan ideatic. Cititorul este supus unei terapii liniştitoare, datorate unei cadenţe repetate ca un murmur de râu, ca un exerciţiu de respiraţie. Autoarea nu foloseşte adăugiri forţate de rotunjire a versului. Kireji apare mai ales după primul vers, pauza de gândire a elipsei situându-se aici. Într-un haiku pe care poetul Dan Doman îl consideră al anului 2012, kireji are un efect de ricoşeu:  

 

Noapte cu polei –

alunecând pe clape

 mâinile prelungi

 

 Un exerciţiu poetic, practicat şi în lirica niponă, mută aliteraţia în alt haiku:

 

Luna de gheaţă –

 alunecând pe geamuri

 razele prelungi

 

 Practicând tehnica de a scrie după instantanee fotografice, autoarea redă natura cu exactitate naturalistă, ca în experienţa „sono mom”, „hai-i”. 9 Se observă la autorii români, printre care şi autoarea în discuţie, folosirea unui truc verbal care înlătură învelişul figurat al unei exprimări din limbajul vorbit românesc, reaşezând de pildă personificarea în matca ei concretă de început. Procedeul nu e nou, şi apare la George Topârceanu şi Otilia Cazimir. Astfel, Virginia Popescu nu alege întâmplător „regina nopţii” alături de verbul „a domni”, şi nici „nu-mă-uita”, atunci când evocă un cimitir. Este ca şi cum un cuvânt ar face o călătorie în trecut spre prospeţimea iniţială:

 

Aer parfumat –

în grădină domneşte

 regina nopţii

 

 Ca un reflex al unei lecturi de calitate, se descifrează aluzii la versuri nipone:

 

Odihnă la câmp –

în ulciorul răsturnat

 cântă un greier

 

Realizând un fel de„ honkadori”, asimilarea este fină şi trimiteri pot fi la pictorul român Camil Ressu. Aluziile sunt şi la haiku românesc:

 

Slujba de seară –

mirosul iasomiei

umple altarul

 

 În rândul haijinilor români de succes, Eduard Ţară fiind „ as‟, a început să se înfiripe un fel de haiku cosmic, acesta reuşindu-i şi autoarei de faţă când adaugă o dimensiune fantastică, halucinantă fenomenelor cereşti:

 

Cascada vuind –

soarele se aruncă

 în prăpastie

 

 Nu este de mirare că acest haiku a fost apreciat de Şerban Codrin. În alt haiku, talerul unei păpădii umile captează soarele, ca într-o eclipsă inversă ce multiplică lumina şi nu lipsa ei:

 

O adiere –

păpădia leagănă

soarele din zori

 

 În istoria literaturii japoneze, se semnalează existenţa unor pictori niponi care nu vizitau peisajele pe care le pictau, deci realizau „una cosa mentale”: „Ceea ce era valabil pentru pictori era şi mai firesc pentru poeţi” (Shuichi Kato). Începând cu Basho, haiku devine un scurt-circuit între realitate şi percepţia umană sensibilă. Poeţii români recunosc şi ei importanţa inspiratoare a naturii, versurile vor fi autentice dacă vor fi concomitente unei trăiri, unei percepţii.

Acestei categorii de poeţi îi aparţine şi Virginia Popescu, venind cu un mesaj al iubirii naturii, mesajul fiind constant optimist. Să ne bucurăm alături de ea:

 

Dă colţul ierbii –

o cărare se pierde

în primăvară

 

chiar dacă

 

Într-un amurg

cocorii pleacă

purtând cerul pe aripi

vineri, 14 aprilie 2023

Rezultatele concursului revistei Haiku, 2023

 

SECȚIUNEA ENGLEZA - PREMIAȚI

 

Premiul 1

 

 Keith SIMMONDS, U.K. 

Middle of winter ...                         Mijlocul iernii...

a girl looks for her mother              o fată își caută mama    

under the rubble                              sub dărâmături

 

Premiul 2

 

Zoran DODEROVIC, Serbia 

Military cemetery.                            Cimitir militar.

Bare dandelion stems                      Tulpini goale de păpădie  

white as bones                                 albe ca oasele

 

Premiul 3

 

Tomislav Sjekloća, Muntenegru 

Fitting eulogy                                  Elogiu potrivit

I move a dead bee to a                    mut  albina moartă 

marigold flower                               pe  galbenele

 

Premiu pentru senryu

 

Annette AKKERMAN, Olanda 

Two crows                                       Două ciori

bickering for a spot                         certându-se pentru un loc  

on the scarecrow                              pe sperietoare

 

Mențiuni

Djurdja Vukelic ROZIC, Croația  

We orbit the sun . . .                        Orbităm în jurul soarelui. . .

my unbelieving grandson               nepotul meu necredincios           

checks the internet                          verifică internetul

 

David McMURRAY, Japonia  

Drinking plum brandy                    Bând țuică de prune

arguments flare and go out             argumente se  dezbat 

around the fireplace                        în jurul șemineului

 

Nina KOVACIC, Croația 

Wet cracks in reefs                          Fisuri umede în recife

the ebb sound leaves behind          refluxul lasă în urmă  

dense scent of salt                           miros de sare

 

 

 


SECȚIUNEA ROMÂNĂ -PREMIAȚI

 

Premiul 1

 

Dan IULIAN              

Cântec de greieri –                          Cricket song –

nu am rătăcit cu ei                           never strayed

drumul spre casă                             the path home

 

Premiul 2

 

Ana DROBOT           

Primul musafir –                             The first guest –

bătându-mi ușor în geam               knocking gently on my window

ramul de cireș                                  a cherry branch

 

Premiul 3

 

Radu ŞERBAN          

Curs de tăcere                                  Lecture on silence

în limba japoneză:                           in the Japanese language:

floarea de cireș                                 cherry bloosom

 

Premiu pentru senryu

 

Cristian MATEI         

Prima zi cu ger –                              The first frosty day –

avocatul bagă mâna                         a lawyer put his hand

în propriul buzunar                         in his own pocket

 

Mențiuni

Mirela BRĂILEAN  

Clepsidră vie –                                Living hourglass –

pe nisipul fierbinte               on the hot sand

un trup de fată                                 a girl’s body

 

Vasile COJOCARU  

Toamnă însorită –                           Sunny autumn –

frunzele în cădere                            the falling leaves       

îşi pierd umbrele                             lose their shadows

 

Iulia MATEI               

Au înflorit merii –                           The apple trees blossomed –

fetiţa le zâmbește                             the little girl smilles at them

cu dinții lipsă                                   with missing  teeth

 

Virginia POPESCU    

După aversă –                                  Après l’averse –
mai albastre florile                          les fleurs de myosotis
de nu-mă-uita                                  encore plus bleues

 

Constantin STROE      

Primele albine                                  The first bees

pe trandafirii înfloriţi –                  on the rose flower –        

nu pot să-i mai rup                          I can’t break them anymore

 

Maria TIRENESCU      

Curățând neaua –                             Clearing the snow –

bunica urmărește                             grandma is watching over

de la fereastră                                  rom the window

 

 


 

SECȚIUNEA FRANCEZĂ- PREMIAȚI

 

Premiul 1

 

Micheline AUBÈ, Canada 

Premier de l’an                                Prima zi din an            

une tourterelle triste                        un guguștiuc trist

seule sur le fil                                  singur pe fir de telefon

 

Premiul 2

 

Jean  ANTONINI, France 

Soleil d’automne ―                        Soare de toamnă –

sur la rivière des reflets                   pe oglinda râului momente

de mon enfance                               ale copilăriei mele

 

Premiul 3

Diane DESCŌTEAUX, Canada 

Neige, pluie et grêle –                     Zăpadă, ploaie și grindină –  

veiller entre feu de bois                  veghind lemnele

et feu de chandelle                          și lumânările arzând

 

Premiu pentru senryu

 

Sandrine WARONSKI, France 

Cerisier en fleur –                                   Cireș în floare –

elle ajoute du coton                         ea adaugă bumbac

dans son soutien-gorge                   în sutien

 

Mențiuni

 

Jérôme SIBILE  

 Mer de pissenlit                            Mare de păpădii                    

l’enfant plonge avec délice             un copil încântat

cueille une fleur et souffle              ia o floare și suflă

 

 

Agnes DOLIGEZ, France 

Détour d’un trottoir                        Ocol de trotuar  

jasmin offrant son parfum              iasomia oferindu-și parfumul

avant et après                                   în față și-n spate

 

Damien GABRIELS, France 

Matin de brouillard –                      Dimineată ceţoasă –

les pépiements d'un moineau         ciripitul unei vrăbii

pour tout horizon                            e pretutindeni

 

Annie CHASSING   France 

Le souffle léger                               Respirația ușoară        

du bébé dans son sommeil –             a bebelușului în somn –

premiers arbres en fleurs                primii copaci înfloriți