de Vasile
MOLDOVAN
Poeta Dumitra Negrușa s-a născut și s–a
format în Câmpia Română. Ceva din această entitate s-a răsfrânt benefic asupra
personalității sale. Aidoma plaiului natal, întins până la orizont, fără
ondulările vale-deal ale spațiului mioritic descris de Lucian Blaga.
O văd pe
ziarista și poeta Dumitra Negrușa
pigulind calmă asupra cuvintelor. Autoarea e aidoma apelor de câmpie –
Teleormanul – care i-au încântat copilăria, de un calm și de un echilibru
proverbiale. Ea a făcut gazetărie decenii, la mai multe publicații , cu migala
unei croitorese de modă, atentă și la ansamblu și la amănuntele croielii. Atâta
doar că Dumitra Negrușa nu a lucrat cu materiale textile, ci cu cuvinte și
propoziții. Cuvintele au urmărit-o întreaga carieră, venind probabil din două
surse: din Biblie care începe cu pledoaria pentru cuvânt și de la Necuvintele
lui Nichita Stănescu, care i-au inspirat pe mulți poeți contemporani.
Când a realizat că ziaristul e istoricul
clipei, doar al clipei, a considerat că
e momentul să debuteze ca poet. A ales cuvintele ca numitor al ziaristicii și al poeziei.
Volumul de debut, Cuvinte nesupuse
(1994), constituie o piatră de hotar în creația sa. După alte apariții
editoriale, revine cu o antologie de autor, Cu fața spre cuvinte (2000), ediție bilingvă, româno-bulgară. Chiar
și numai din titlu se poate deduce
saltul calitativ al poetei. Dacă la început
cuvintele nu i se supuneau, acum poeta se află cu fața la cuvinte, deci
s-a realizat o armonie între creator și creația sa.
Pe poetă am cunoscut-o în anii de
pionierat ai Societății Române de Haiku. După o lungă perioadă de absență a
revenit la fel de discretă ca la început. Toți ne așteptam, după experiență îndelungată, să publice și un volum de haiku. Și iată că,
recent, așteptarea s-a încheiat. Poeta ne-a surprins, dar nu cu un volum de
haiku, așa cum ne așteptam, ci cu un manuscris cu poeme într-un vers. Nu doar
noutatea temei m-a frapat, ci și calitatea manuscrisului, al cărui prim cititor
am fost, manuscris care vede acum lumina tiparului. După Dan Florică, tot din
Sud, de la Bolintin Vale, și Virginia Popescu, Dumitra Negrușa este al treilea
autor care publică o carte de poeme într-un vers de excepție.
Prima parte a culegerii sale reprezintă un
calendar de poeme într-un vers. Ceva similar publicase și Virginia Popescu pe
internet. Ambele calendare conțin poeme de mare finețe, și de o
muzicalitate aparte, cum numai la
creatorul genului se mai întâlnește. În această parte a volumului, Dumitra
Negrușa scrie poeme într-un vers după tiparul haikuului. Secvența nu e
împărțită pe anotimpuri, ca la japonezi, ci pe luni. Păstrarea numelor vechi
ale lunilor anului întărește patina vremii, una din valorile esențiale ale
poemelor de inspirație niponă.
Iată o definiție a
lunii
Cireșar: Cireșul își deschide un
stand pentru podoabe.
Pentru toiul verii,
reprezentativ este poemul
Sântilie:De biciul lui de flăcări fug
duhurile rele.
Luna Octombrie e
surprinsă în dublă ipostază, cea din natură și cea din viața omului : Un
Brumărel pe pajiști și altul pe la tâmple.
Răsfățându-se, poeta
își face în dar unul dintre poeme.
Onomastică: La ziua mea de nume primesc o dumitriță.
Interesantă este și
secvența Ipostazele zilei, în care
sunt surprinse ritmurile circadiene din natură. Iată două dintre aceste
ipostaze:
Liniștea amiezii:Au ațipit și macii,
în mijlocul câmpiei.
și
Bolta înstelată: Din bumbi de aur,
noaptea-și desferecă veșmântul.
Celelalte secvențe ale cărții sunt ancorate
mai mult în realitățile autohtone. Poeta abordează în mod inspirat motive
naționale,
Călărețul trac: Răzbate din
legendă un tropot de copite.
sau
Țepeș: Turnată-n bronz, privirea-i scrutează spre fruntarii.
Evenimentele
religioasesunt surprinse îndeosebi prin viziunea omului din popor. În Noaptea de Bobotează, bunăoară,
elementul creștin apare la un loc cu un obicei străvechi, nelegat de religie:
Cu busuioc sub pernă, ea-și vede-n vis ursitul.
Un loc aparte îl
ocupă obiceiurile necreștine, cum ar fi Zilele Babei.
Baba Dochia e surprinsă astfel:
Urcând pe pisc de munte, își scutură cojocul.
Revenind la dragostea dintâi poeta își
încheie demersul liric cu cuvintele,
socotite Izvoare de inspirație:
Din râuri de tăcere cuvintele
se-adapă.
Surpriză totală, cartea Dumitrițe și Brândușe de Dumitra Negrușa are șansa să rămână un reper de referință în
domeniul poemului într-un vers, gen specific doar literaturii române.
