Dumitrițe și brândușe - Poeme într-un vers

 

 

 DUMITRIŢE ŞI BRÂNDUŞE

-Poeme într-un vers-

 

                                  de Vasile MOLDOVAN

 

     Poeta Dumitra Negrușa s-a născut  și  s–a format în Câmpia Română. Ceva din această entitate s-a răsfrânt benefic asupra personalității sale. Aidoma plaiului natal, întins până la orizont, fără ondulările vale-deal ale spațiului mioritic descris de  Lucian Blaga.

     O văd pe  ziarista și poeta Dumitra Negrușa  pigulind calmă asupra cuvintelor. Autoarea e aidoma apelor de câmpie – Teleormanul – care i-au încântat copilăria, de un calm și de un echilibru proverbiale. Ea a făcut gazetărie decenii, la mai multe publicații , cu migala unei croitorese de modă, atentă și la ansamblu și la amănuntele croielii. Atâta doar că Dumitra Negrușa nu a lucrat cu materiale textile, ci cu cuvinte și propoziții. Cuvintele au urmărit-o întreaga carieră, venind probabil din două surse: din Biblie care începe cu pledoaria pentru cuvânt și de la Necuvintele lui Nichita Stănescu, care i-au inspirat pe mulți poeți contemporani.

    Când a realizat că ziaristul e istoricul clipei, doar al clipei,  a considerat că e momentul să debuteze ca poet. A ales cuvintele  ca numitor al ziaristicii și al poeziei. Volumul de debut, Cuvinte nesupuse (1994), constituie o piatră de hotar în creația sa. După alte apariții editoriale, revine cu o antologie de autor, Cu fața spre cuvinte (2000), ediție bilingvă, româno-bulgară. Chiar și numai din  titlu se poate deduce saltul calitativ al poetei. Dacă la început  cuvintele nu i se supuneau, acum poeta se află cu fața la cuvinte, deci s-a realizat o armonie între creator și creația sa.

     Pe poetă am cunoscut-o în anii de pionierat ai Societății Române de Haiku. După o lungă perioadă de absență a revenit la fel de discretă ca la început. Toți ne așteptam, după  experiență îndelungată,  să publice și un volum de haiku. Și iată că, recent, așteptarea s-a încheiat. Poeta ne-a surprins, dar nu cu un volum de haiku, așa cum ne așteptam, ci cu un manuscris cu poeme într-un vers. Nu doar noutatea temei m-a frapat, ci și calitatea manuscrisului, al cărui prim cititor am fost, manuscris care vede acum lumina tiparului. După Dan Florică, tot din Sud, de la Bolintin Vale, și Virginia Popescu, Dumitra Negrușa este al treilea autor care publică o carte de poeme într-un vers de excepție.

    Prima parte a culegerii sale reprezintă un calendar de poeme într-un vers. Ceva similar publicase și Virginia Popescu pe internet. Ambele calendare conțin poeme de mare finețe, și de o muzicalitate  aparte, cum numai la creatorul genului se mai întâlnește. În această parte a volumului, Dumitra Negrușa scrie poeme într-un vers după tiparul haikuului. Secvența nu e împărțită pe anotimpuri, ca la japonezi, ci pe luni. Păstrarea numelor vechi ale lunilor anului întărește patina vremii, una din valorile esențiale ale poemelor de inspirație niponă.

Iată o definiție a lunii

Cireșar: Cireșul își deschide un stand pentru podoabe.

Pentru toiul verii, reprezentativ este poemul

Sântilie:De biciul lui de flăcări fug duhurile rele.

Luna Octombrie e surprinsă în dublă ipostază, cea din natură și cea din viața omului : Un Brumărel pe pajiști și altul pe la tâmple.

Răsfățându-se, poeta își face în dar unul dintre poeme.

Onomastică: La ziua mea de nume  primesc o dumitriță.

Interesantă este și secvența Ipostazele zilei, în care sunt surprinse ritmurile circadiene din natură. Iată două dintre aceste ipostaze:

Liniștea amiezii:Au ațipit și macii, în mijlocul câmpiei.

și

Bolta înstelată: Din bumbi de aur, noaptea-și desferecă veșmântul.

 Celelalte secvențe ale cărții sunt ancorate mai mult în realitățile autohtone. Poeta abordează în mod inspirat motive naționale,

Călărețul trac: Răzbate din legendă   un tropot de copite.

sau

Țepeș: Turnată-n bronz,   privirea-i scrutează spre fruntarii.

Evenimentele religioasesunt surprinse îndeosebi prin viziunea omului din popor. În Noaptea de Bobotează, bunăoară, elementul creștin apare la un loc cu un obicei străvechi, nelegat de religie:

Cu busuioc sub pernă, ea-și vede-n vis ursitul.

Un loc aparte îl ocupă obiceiurile necreștine, cum ar fi Zilele Babei.

Baba Dochia e surprinsă astfel:

Urcând  pe pisc de munte,   își scutură cojocul.

    Revenind la dragostea dintâi poeta își încheie demersul  liric cu cuvintele, socotite Izvoare de inspirație:

Din râuri de tăcere   cuvintele se-adapă.

   Surpriză totală, cartea Dumitrițe și Brândușe de Dumitra Negrușa are  șansa să rămână un reper de referință în domeniul poemului într-un vers, gen specific doar literaturii române.