Vară indiană, de Alexandru Emil Mărin -poeme haiku -

                                                                  de  ANA DROBOT

Volumul de poeme haiku Vară indiană al poetului Alexandru Emil Mărin ne invită la o meditație asupra timpului, naturii și trecerii prin etapele vieții. Titlul sugerează un anotimp al melancoliei senine – toamna târzie, când căldura verii pare să mai dăinuie pentru o clipă. Vară indiană devine astfel o metaforă a maturității, a echilibrului interior și a reflecției asupra trecerii, dar și o expresie a dorinței de a prelungi frumusețea vieții, chiar și atunci când se bănuie apropierea finalului acesteia.

Structura volumului — fiecare poem fiind numerotat — sugerează o împărțire a timpului în momente dense, concentrate, asemenea unui jurnal liric în care emoțiile nu sunt exprimate direct, ci prin imagini poetice. Natura devine un cod prin care poetul comunică stările sufletești, iar cititorul este invitat să le descifreze.

Îngândurare –

scrisorile iubitei

mi-ard degetele

 

Singurătate –

aleargă printre ramuri

ecouri

Aceste poeme surprind intensitatea iubirii și fragilitatea amintirii. în timp ce reflectă dorința de introspecție și dialogul interior.

Merii în floare –

până și omizile

se retrag sfios

 

Salcâmi înfloriți –

uitate pe poliță

Chanel și Dior

Iar cele două poeme  haiku de mai sus pun în contrast frumusețea naturii în contrast cu artificialitatea lumii moderne, accentuând preferința poetului pentru simplitate și autenticitate.

Tema iubirii revine şi ea sub multiple forme. Iată un exemplu...

Calea Lactee –

urmele pașilor mei

până la tine

În acest poem dragostea capătă dimensiuni cosmice, iar în poemul următor ea devine legătura dintre pământesc și celest.

Ochii iubitei –

două stele mai puțin

pe cerul nopții

În alt poem autorul surprinde distanța și speranța fragilă a apropierii.

Singurătate –

între mine și tine

doar curcubeul

Volumul surprinde și unele momente de reflecție asupra timpului și memoriei. În acest poem întoarcerea fizică se transformă într-o revenire la sine...

Trenul în gară –

mi s-au întors din vacanță

amintirile

Următorul poem marchează suspendarea timpului, amintirile devenind singurul loc unde „eternitatea” mai poate fi atinsă

Eternitate –

fără de ace și cadran

ceasul bunicului

Copilăria, familia și moștenirea afectivă sunt evocate cu tandrețe:

            Crepuscul cețos –

            bunicul șterge geamul

            cu dosul hainei

Acest poem redă o scenă simplă, dar încărcată de magie, unde gesturile cotidiene ale bunicului capătă valoare mitică.

 

     În următorul poem toamna vieţii se referă atât la om cât şi la natura din jurul său

                Tablou de toamnă -

                pe bănci pensionarii

                frunzele pe alei

     Şi în finalul volumului poetul ne readuce tema efemerității verii și a trecerii tinereții:

Sfârșit de vară –

numai două petunii

în ierbarul tău

Poemul sugerează selecția afectivă a amintirilor, păstrarea esenței și renunțarea la prisos.

 

Prin Vară indiană, Alexandru Emil Mărin reușește să transpună într-un limbaj concentrat și delicat complexitatea trăirilor umane – iubirea, singurătatea, nostalgia și speranța. Haikuurile sale sunt meditații asupra clipei și a sensului existenței, invitând cititorul la o contemplare senină a vieții.

În ansamblu, volumul devine o formă de jurnal spiritual, o trecere lină de la vară la toamnă, de la tinerețe la maturitate, de la efemer la etern. „Vara indiană” este, de fapt, o vară a sufletului – o stare de calm, frumusețe și reflecție care prelungește, în poezie, lumina verii dincolo de granițele timpului.

                                                                                                                                       

     (*Alexandru Emil-Mărin - VARĂ INDIANĂ.Poeme haiku. Editura Amanda Edit, Sinaia, 2019).